Main menu

header

481 5 1de Gabriela Militaru

Nicole Kidman este unul dintre starurile feminine cel mai bine plătite de la Hollywood și prima actriță de origine australiană care a câștigat un Oscar (pentru rolul Virginia Woolf din „Orele”, 2002). De-a lungul carierei sale, Nicole a câștigat trei Globuri de Aur și un Premiu Oscar (din trei nominalizări). În plan personal, după un mariaj de 11 ani cu actorul Tom Cruise, în timpul căruia cuplul a adoptat doi copii, actrița s-a căsătorit apoi cu Keith Urban în 2006. Cei doi au împreună o fiică biologică și una născută cu ajutorul unei mame surogat. După ce în ultimii ani Nicole Kidman și-a dedicat mai mult timp creșterii copiilor, anul acesta premiera celui mai nou film al său, „Grace de Monaco”, a fost unul dintre evenimentele de la Festivalul de Film de la Cannes cel mai așteptate. Pășind pe covorul roșu în sudul Franței, Nicole, care împlineşte 47 de ani, a arătat ca o copie fidelă a  personajului său din film.

Își vopsește genele și sprâncenele

Atunci când nu se află pe platoul de filmare, Nicole Kidman preferă să nu poarte machiaj. „Îmi place să am tenul curat atunci când nu filmez. În schimb, obișnuiesc să-mi vopsesc genele și sprâncenele”, a spus ea. De asemenea, pentru a-și menține pielea feței elastică, actrița, care spune că are un ten uscat, preferă să folosească vitamine. „Cred în puterea vitaminelor și îmi ajut pielea să arate bine cu ajutorul sănătății interioare. În plus, mă feresc mereu de soare și chiar și meditația mă ajută să elimin semnele de oboseală”, a declarat ea.

„Folosesc cremă de protecție antisolară, nu fumez, am grijă de mine”

Fața imobilă a lui Nicole Kidman a fost, în repetate rânduri, subiectul celor mai diverse speculații. Unii specialiști susțineau că actrița a suferit cel puțin o intervenție chirurgicală. Alții au fost de părere că Botoxul făcea ca trăsăturile feței să arate împietrite. Timp de ani întregi, actrița a insistat că nu s-a supus niciunei operații estetice, în timp ce a păstrat o liniște totală cu privire la Botox. Cu toate acestea, într-un interviu acordat revistei italiene „La Republica”, actrița a deschis subiectul intervențiilor estetice. „Nu am făcut nicio operație. Am încercat Botox, din păcate, dar acum am scăpat de efectele lui și simt că pot să-mi mișc fața din nou”, a spus ea. După ce a recunoscut că folosirea Botoxului a fost o „mișcare nefericită”, artista a mărturisit că a preferat să apeleze la mijloace antiîmbătrânire mai eficiente. „Folosesc cremă de protecție antisolară, nu fumez, am grijă de mine și sunt mândră să recunosc asta”, a declarat ea.

„Sunt foarte încrezătoare în efectele medicale ale masajului”

Întrebată care este modalitatea prin care se relaxează cel mai bine după o zi solicitantă, Nicole Kidman a răspuns, fără ezitare, că este o mare admiratoare a masajului. „Sunt foarte încrezătoare în efectele medicale ale masajului. Mă relaxează și mai ales mă ajută să dorm, ceea ce este mare lucru. Când ai copii mici, te trezești de mai multe ori pe parcursul unei nopți, și asta îți poate afecta calitatea somnului”, a explicat actrița.

Aleargă șase zile pe săptămână

Dacă masajul o ajută să se detensioneze, sportul o face pe Nicole Kidman să își păstreze formele perfecte. Actrița lucrează de mai mult timp cu un antrenor personal. În urmă cu câțiva ani, Jenna Phillips a făcut publice trucurile pe care le folosește pentru întreținerea corporală a actriței: întotdeauna apelează la seturi complexe, lungi și repetitive de exerciții pentru a pune mușchii în mișcare; îmbină exercițiile de ridicare a greutăților cu cardio. Phillips este de părere că alternarea între exercițiile intense cu cele de relaxare face mișcarea mult mai eficientă; antrenoarea o încurajează pe Nicole ca, pe lângă rutina zilnică, să găsească şi câte o sesiune de exerciții care îi fac plăcere în mod special: mersul pe bicicletă, dans, înot, alergat sau yoga. Programul de fiecare zi al lui Nicole constă în sesiuni de câte 45 de minute de mișcare, de șase ori pe săptămână.

Phillips insistă nu numai asupra practicării cu regularitate a sportului, dar și pe o nutriție echilibrată. Sfaturile ei pentru Nicole, dar și pentru alte femei sunt valoroase: este de preferat să consumați cinci mese pe zi în cantități mici, în loc de trei cu volum prea mare; imaginația este esențială în păstrarea sănătății. Diversitatea meniurilor dezvoltă o relație optimă între organism și alimentație și ajută la o bună monitorizare a aportului zilnic de calorii; dacă resimțiți nevoia unui desert, el trebuie consumat la prânz, și nu seara, astfel încât organismul să aibă la dispoziție o jumătate de zi să ardă caloriile aferente. În plus, antrenoarea o încurajează pe Nicole să consume cât mai multă apă și să nu se înfometeze. Cina trebuie să fie cea mai ușoară masă a zilei, în timp ce dietele drastice trebuie înlocuite cu alimentația sănătoasă.

PONT. Actrița își spală părul cu suc și alcool. „Dacă ești roșcată, spală-te cu suc de merișor, iar dacă ești blondă, folosește șampanie”.

A născut în urma unui miracol al naturii

481 5 2După ce multă vreme s-a luptat cu problema infertilității, Nicole Kidman a reușit să rămână însărcinată în timpul celei de-a doua căsătorii. Actrița a pus neașteptata sarcină pe seama unui miracol al naturii. Ea a mărturisit că a descoperit că este însărcinată după ce a înotat într-o cascadă din Australia. Se pare că alte șase femei au însoțit-o pe Nicole în acea zi la înot, și toate au născut nouă luni mai târziu. „Nu mă mai așteptam să rămân însărcinată, dar s-a întâmplat. Șapte copii au fost concepuți după episodul cu scăldatul, și doar unul a fost băiat. Este ceva magic cu apa din Cascada Kununurra. O vom numi de acum cascada fertilității”, a spus actrița. Sunday Rose a venit pe lume în 2008.

Consumă alimente organice

Pielea catifelată nu este însă singurul secret al frumoasei roșcate. Nicole Kidman se menține în formă grație unei diete echilibrate din care nu lipsesc nici deliciile. Actrița a mărturisit că uneori își permite să mănânce pizza și chiar prăjituri. Singurul lucru interzis din dieta sa sunt căpșunile, la care este alergică. De asemenea, Nicole este de părere că Sărbătorile nu ar trebui să aducă restricții alimentare. Ea spune că preferă să se bucure de meniuri delicioase de care scapă prin exercițiu imediat după Anul Nou. Dieta actriței se compune doar din produse organice. Ea și-a motivat alegerea prin aceea că legumele și fructele proaspete nu conțin pesticide dăunătoare organismului. De asemenea, alimentația pe bază de produse organice îi permite organismului să se curețe singur și să se vindece mai ușor în caz de afecțiuni. Ea spune că dieta organică a ajutat-o să-și educe stilul de viață și să afle mai multe informații despre nutrienții sau, dimpotrivă, elementele artificiale pe care le conțin alimentele. Nicole se asigură că în fiecare zi consumă un număr suficient de calorii pentru a se menține sănătoasă.

  • Noua Grace de Monaco radiază de tinerețe cu ajutorul mijloacelor antiîmbătrânire naturale

Nicole Kidman evită îndulcitorii artificiali și alți aditivi care reprezintă o sursă de toxine în organism. De asemenea, ea nu consumă grăsimi Printre felurile alimentare preferate de actriţă se numără salatele, peştele proaspăt şi, ocazional, pastele