Main menu

header

486 4 2de Gabriela Niculescu

Fiecare femeie este preocupată de înfăţişarea sa, îşi doreşte să arate mai bine, iar cu trecerea timpului această preocupare este accentuată de grija ridurilor, a cearcănelor, a pielii lăsate şi chiar a pomeţilor. Din fericire, medicina estetică evoluează, iar pentru repararea micilor semne, pe care timpul le lasă pe chipul dumneavoastră, există alternative la procedurile invazive ce necesită bisturiu. Una dintre ele este injectarea pomeţilor cu acid hialuronic, procedură folosită de multe dintre vedetele de la Hollywood, precum Megan Fox, dar şi de cele de la noi din ţară. Doctorul Călin Doboş (foto) oferă soluţii moderne pentru femeile care îşi doresc un chip veşnic tânăr.

„Remediem chiar şi cea mai fină problemă estetică”

Indiferent de cultura poporului, în canoanele frumuseţii veţi regăsi mereu asocierea tinereţii cu pomeţi proeminenţi, ascendenți şi bine conturaţi. De altfel, pomeţii aflaţi în centrul feței sunt primii afectaţi de trecerea timpului sau de curele de slăbire, iar îngrijirea zonelor feței este necesar a fi făcută din timp, înainte ca ridurile să fie atât de adânci, încât o astfel de procedură să nu mai fie de ajuns pentru a vedea rezultatele mult dorite. „Interesant în medicina estetică este tocmai faptul că găsim mereu soluţii pentru a remedia chiar şi cea mai fină problemă estetică. Dacă înainte intervenţiile la nivelul feței erau concentrate în special pe gât şi «fălcuțe căzute», acum femeile îşi doresc şi remodelarea pomeţilor, pentru a redobândi acel aspect tânăr și ferm de altădată. Injectarea pomeților cu acid hialuronic se face rapid, cu o anestezie locală, iar rezultatul se vede pe loc”, ne-a explicat dr. Călin Doboş, medic specialist în chirurgie plastică estetică.

Componenta esenţială a pielii scade odată cu înaintarea în vârstă

Acidul hialuronic este o componentă esenţială a pielii, un hidratant biologic ce menţine, la un nivel corespunzător, fermitatea şi hidratarea pielii. Este o substanţă pe care o găsim sub formă de gel în mod natural în ţesuturile pielii, însă, cu trecerea timpului, volumul de acid hialuronic din piele scade, iar aceasta îşi pierde tonusul şi elasticitatea. Tratamentul cu acid hialuronic vine să combată procesul de îmbătrânire prin refacerea volumului pielii cu ajutorul unei injecţii cu acid hialuronic.

„Injectarea pomeţilor cu acid hialuronic e o procedură simplă, fără riscuri majore. Aceasta durează între 10 şi 30 de minute, iar rezultatele se menţin până la trei ani“

„Este preferatul vedetelor“

Îmbătrânirea feței presupune două etape, cea a pierderii de volum, cauzată de scăderea cantităţii de acid hialuronic, şi cea a căderii trăsăturilor feței. Graţie medicinei estetice de ultimă generaţie, există soluţii ce remediază aceste probleme, iar acidul hialuronic este preferatul vedetelor. Fie că au un aspect bătrân, fie că au observat o cădere a pomeţilor, injectarea cu acid hialuronic în zona pomeţilor îi remodelează, redându-le aspectul tânăr şi ferm de altădată.