Main menu

header

493 4 1de Gabriela Niculescu

Din ce în ce mai multe femei optează pentru mărirea sânilor prin implant mamar, iar rezultatul final depinde nu doar de operația în sine, ci și de modul de îngrijire ce o precede. După o intervenţie de mărire a sânilor, medicul e cel care vă ghidează paşii spre un proces de recuperare. Chirurgul estetician vă dă câteva instrucţiuni de bază despre efort, odihnă sau întinderi. Intervenţia de implant mamar presupune, de obicei, introducerea unor proteze sub muşchiul pectoral sau deasupra acestuia, în imediata vecinătate a glandei mamare, ceea ce creşte volumul şi îmbunătăţeşte aspectul estetic al sânului. Pentru această intervenţie se utilizează implanturi mamare de forme şi mărimi adaptate proporţiilor sân-torace. Chirurgul estetician Călin Doboș ne-a vorbit despre cea mai modernă aparatură care permite o recuperare rapidă după intervenție.

„Nu provoacă deloc arsuri ale ţesuturilor, inflamaţia fiind minimă”

Doctorul Călin Doboş deţine o vastă experienţă în domeniul chirurgiei estetice, acumulată în cei peste 14 ani de lucru în ţară, dar şi prin participarea la diferite congrese internaţionale în aproape toate ţările din Europa, pe continentul american (SUA, Canada) şi Asia. Stagiile de perfecţionare în străinătate, intervenţiile chirurgicale timpurii, făcute încă de pe băncile facultăţii, dar şi sutele de cazuri soluţionate anual reprezintă cartea de vizită a doctorului Călin Doboş. Acesta a reuşit să aducă la noi în ţară cele mai eficiente tehnici de abordare a domeniului chirurgiei estetice, printre care și aparatul cu radioplasmă, cel care va putea înlocui cu succes laserul și cauterele în multe operații.

Însă nu doar aparatura performantă este cea care asigură succesul intervențiilor, ci și îngrijirea postoperatorie, așa cum spuneam mai sus. În primele ore de la intervenția pentru mărirea sânilor, pacienta rămâne în repaus la pat, cu un sutien special, dar, după trei, patru ore, are indicaţia să se ridice din pat şi să se mobilizeze. Evident că o va face cu grijă, iar, după câteva ore, cele mai multe paciente sunt capabile să se îmbrace, şi în șase-opt ore pot pleca acasă. Ridicarea braţelor, cu grijă evident, şi plimbarea uşoară prin casă sunt admise în aceeaşi zi. Se recomandă aplicarea de rece pe piept, care să limiteze eventuala umflare a sânilor, pe centru şi în lateral. „Am avut paciente care, operate fiind dimineaţa pe la ora 8:00 - intervenţia durează 50 de minute -, seara, adică la 12 ore de la operaţie, s-au dus la supermarket pentru a face cumpărăturile de Crăciun. Aceste recuperări rapide se datorează unui aparat unic, cu radioplasmă, ce nu provoacă deloc arsuri ale ţesuturilor, inflamaţia fiind minimă şi recuperarea deosebit de rapidă”, ne-a spus doctorul Călin Doboş.

„Dezvoltă doar 70 de grade Celsius, spre deosebire de cele 200 de grade ale cauterelor sau laserelor”

În cea de-a doua zi după intervenția de implant mamar este recomandabil ca pacienta să iasă la o plimbare uşoară, iar în trei, patru zile poate începe să conducă maşina. Duşul e permis după câteva zile, dar nu are voie să fie fierbinte, pentru că poate stimula sângerarea. Pansamentele se schimbă doar de două ori, la un interval de șapte-zece zile. Nici înainte, nici după operaţie nu trebuie să se ingereze aspirină sau alt medicament care o conţine, pentru a nu împiedica astfel coagularea. În plus, aspirina poate provoca sângerări. „Imediat după operaţie, recuperarea este relativ rapidă prin metoda cu radioplasmă, durerea fiind mică. Mai degrabă este o senzaţie de presiune sau de tensiune, care, în majoritatea cazurilor, poate fi redusă sau eliminată cu ajutorul calmantelor obişnuite. În timp ce cauterele sau laserele dezvoltă temperaturi de până la 200 de grade Celsius, ce provoacă arsuri parcelare, radioplasma dezvoltă doar 70 de grade Celsius, uşor suportate de ţesuturile sânului, şi permite deci o vindecare mult mai rapidă. Firele de sutură sunt resorbabile şi nu necesită îndepărtarea lor”, a declarat chirurgul estetician Călin Doboş.

„Pacientele se pot întoarce la serviciu după o săptămână de repaus”

493 4 2Multe femei se întreabă când se pot întoarce la muncă și când își pot relua activitățile cotidiene după o astfel de intervenție. Ei bine, doctorul Doboș ne-a lămurit cum stă situația: „Pacientele se pot întoarce la serviciu după o săptămână de repaus dacă activitatea nu presupune efort fizic. În general, femeile cărora le-a fost realizată o mărire a sânilor printr-un implant mamar subglandular necesită un timp mai redus de recuperare în comparaţie cu cele care au fost supuse unei intervenţii de implantare mamară submusculară. Însă, implantul aplicat sub muşchi rezistă mai bine în timp, iar rezultatul este mai stabil şi mai estetic decât în situația primului tip de implant. În unele cazuri, recuperarea poate fi chiar mai rapidă acolo unde munca este una de birou, spre exemplu.”

„Evitați să ridicați greutăți timp de cinci luni”

Sportul poate fi reluat la aproximativ o lună de la operaţie, progresiv: iniţial mişcări uşoare ale picioarelor, la câteva zile se asociază şi cele de trunchi, apoi alergări și alte exerciții, proces care durează încă o lună. „Rămân ca interdicţie pentru cinci luni ridicarea de greutăţi ce implică muşchiul pectoral şi extensia maximă a braţelor, precum în volei sau în tenis. De asemenea, recomand să nu se doarmă pe burtă vreme de trei, patru luni, până se maturizează capsula din jurul implantului. Când faceți sport va trebui să purtați un corset, un sutien sau o bustieră care să ţină bine sânii. Sutienul fără sârmă este de evitat în viitorul apropiat, cât şi în cel îndepărtat, deoarece acesta are o susținere mai bună ce va fi necesară. Ocazional este permis să stați fără el. Chiar şi noaptea este bine să se poarte un maiou sau o bustieră care să ţină sânii, fără a incomoda la somn însă”, ne-a spus doctorul estetician.

„Implantul aplicat sub muşchi rezistă mai bine în timp, iar rezultatul este mai stabil şi mai estetic decât în cazul implantului mamar subglandular“

„După vârsta de 40 de ani, realizaţi o mamografie la doi ani“

În primele luni de după operaţie sânii pot fi sensibili, dând senzaţia de disconfort la mamelon. E un semn că se reface inervaţia locală. De asemenea, sânii vor fi mai umflaţi timp de două săptămâni, cât persistă inflamația. Poziţia sânilor e iniţial mai ridicată, asta deoarece aşezarea lor durează cam două, trei luni. Dacă implantul e anatomic, în general, nu se recomandă masaj. Dacă, în timp, chirurgul consideră necesar, poate recomanda masaj pentru a mai modela poziţia implantului. „Pentru femeile de peste 40 de ani, care au apelat la o astfel de operaţie, este indicat să realizeze la fiecare doi ani o mamografie. Este important ca la această mamografie să se aibă în vedere faptul că pacienta are un implant mamar, pentru că acesta poate influenţa rezultatul”, a concluzionat doctorul chirurg.