de Raluca Grinţescu
Multe dintre florile care împodobeau odinioară câmpiile şi munţii României au fost rupte fără milă şi au dispărut, iar altele sunt din ce în ce mai rare. Aceste plante de o mare importanţă ştiinţifică şi estetică sunt astăzi declarate monumente ale naturii, fiind ocrotite prin lege, pentru a permite perpetuarea lor în flora României. Să vedem care sunt acestea!
Sângele voinicului (Nigritella rubra şi Nigritella nigra)
Este una dintre cele 58 de specii de orhidee care pot fi întâlnite şi în România. Florile acestora par rubine strălucitoare în bătaia soarelui. Mirosul lor caracteristic amintind de vanilie este atât de pătrunzător, încât prezenţa podoabei sângerii poate fi simţită de la distanţă. Înfloresc începând cu luna mai-iunie până prin august-septembrie.
Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)
Acum mai bine de 150 de ani, această floare nu era cunoscută. A fost descoperită pe crestele prăpăstioase ale Pietrei Craiului de doi botaniști ardeleni, Kotschy şi Schott. Apariţia sa a produs senzaţie şi nedumerire în lumea ştiinţei. Pe de o parte, ea nu a mai fost găsită în niciun alt loc din lume şi nici măcar pe vreuna dintre culmile muntoase vecine Pietrei Craiului. De astfel, originea sa nu este cunoscută nici azi.
Degetăruţul pitic alpin (Soldanella montana)
Degetăruţul este o plantă din familia primulaceelor, care creşte în zonele muntoase, în general descoperite, în luminişuri, la marginea pădurii, fiind o floare gingaşă, ca un clopoţel roz franjurat, fructul fiind o capsulă. Înfloreşte în lunile mai şi iunie. În România se găseşte în Carpaţii Orientali. În jurul Lacului Bâlea cresc plante specifice circurilor glaciare, cum este şi degetăruţul pitic alpin. Denumirea populară a acestuia este potiraş.
Bulbucii de munte (Trollius europaeus)
Este o plantă perenă, deosebită ca aspect, elegantă şi rar întâlnită. La vârful tulpinii este o singură floare mare ca o măciulie, formată din 10 sepale înghesuite, aproape rotunde. Florile sunt galben-verzui sau galben-auriu şi au în exterior vinişoare verzi. Înfloreşte în lunile mai-iulie. Frunzele au culoarea verde întunecat, cu segmente trifide, dinţate pe margini. Frunzele de la baza tulpinii au codiţele mai lungi. Se găseşte în România în Carpaţii Orientali, Meridionali şi Apuseni, din zona de pădure până în zona alpină.
Lotusul termal sau dreţe (Nymphea lotus var. thermalis)
Este o specie de nufăr endemică, trăind în apele Pârâului Petea, din apropierea Băilor „1 Mai” - Felix, de lângă Oradea. Caracteristica apelor pârâului este temperatura crescută (ape termale). Se consideră că această specie ar fi, probabil, un relict terţiar. A fost descoperită în anul 1789 de botanistul P. Kitaibel. Datorită unicităţii ei (Băile Felix este singurul areal unde se întâlneşte această specie), lotusul termal a fost declarat încă din 1931 monument al naturii.
Floarea de colţ (Leontopodium alpinum)
Floarea de colţ sau floarea reginei, o adevărată perlă a munţilor noştri, este o specie declarată monument al naturii din 1933. Plantă perenă, de o frumuseţe aparte şi totodată cea mai rară din întreaga floră montană, creşte în munţii calcaroşi, în pajiştile de pe versanţii abrupţi şi însoriţi sau pe stâncării. Este întâlnită în România în Munţii Vrancei, Munţii Bucegi, Munţii Făgăraşului, Munţii Maramureşului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu.
Papucul-doamnei (Cypripedium calceolus)
Este o specie foarte rară de orhidee. În toată Europa, papucul-doamnei este pe cale de dispariţie şi este pe locul întâi pe lista plantelor protejate de lege. Multe autorităţi au introdus amenzi exorbitante pentru distrugerea plantei sau a zonei în care ar creşte. În România, papucul-doamnei este protejat încă din 1938, prin decret regal. Se întâlneşte prin păduri mai mult sau mai puţin umbroase, pe coaste, în tufişuri, de preferinţă în terenuri calcaroase, în grupe sporadice.