Plantă „vrăjitorească” şi de leac, spânzul (Helleborus) este un vestitor al primăverii ce va da eleganţă grădinii dumneavoastră. Spânzul, numit şi „iarba nebunilor”, este una dintre plantele care înfloresc devreme, când zăpada încă nu s-a topit (februarie-aprilie). În funcţie de specie, florile pot fi galbene, verzui, purpurii, roz sau albe. Înălţimea tulpinii este de 30-60 de centimetri. Oricât de frumos ar arăta într-un ghiveci, spânzul se dezvoltă mai greu în acest mediu restrictiv şi moare repede, deci ideal este să aveţi planta în grădină, într-o zonă mai umbroasă. La noi în ţară cresc spontan două specii: Helleborus purpurascens (cu flori verzi-purpurii, întâlnit la altitudini înalte, sub formă de tufişuri) şi Helleborus odorus (este văzut în zonele de câmpie şi are flori verzi-gălbui). Una dintre speciile cele mai cunoscute de spânz este de „import”, „Helleborus niger”.
Este tolerant la secetă
Cele mai multe specii de spânz sunt nepretenţioase şi nu cer îngrijiri deosebite. Solul potrivit pentru o plantă sănătoasă şi viguroasă este mai uscat, cu un conţinut ridicat de materii organice. Udaţi spânzul regulat, fără a face excese. Oricum, este o floare foarte adaptabilă şi tolerantă la secetă, aşa că, o dată ce a prins rădăcini, poate supravieţui în condiţii destul de dure. Spânzul este mare iubitor de căldură şi de lumină puternică. Se va dezvolta însă şi în locuri lipsite de soare, umbrite, chiar dacă îi va fi încetinită creşterea şi va face mai puţine flori.
Seminţelor le trebuie şi 18 luni să se dezvolte
Ca să aveţi spânz în grădină puteţi alege varianta plantării de seminţe. Cele mai multe plante vor înflori abia în al treilea sau în al patrulea an. Seminţelor de spânz le trebuie între 6 şi 18 luni să se dezvolte. Atunci când le plantaţi în ghivece puneţi 
seminţele la o adâncime de aproximativ un centimetru şi acoperiţi uşor cu pământ. Îmbrăcaţi partea de sus a ghiveciului cu pietriş şi stropiţi ocazional, atât cât să păstraţi solul uşor umed. Dacă puneţi seminţele direct în pământul din grădină, e bine să le puteţi acoperi cu un strat fin de pământ provenit dintr-un sol îngrăşat de conifere.
Înmulţirea prin butaşi
În afara înmulţirii prin seminţe, spânzul poate fi divizat destul de uşor. Aveţi grijă să săpaţi cât mai mult, ca să puteţi obţine o bucată cât mai generoasă de rădăcină. Spânzul are un sistem de rădăcini foarte extins, de cele mai multe ori mult mai lung chiar decât tulpina. Când luaţi bucata de plantă e preferabil să scuturaţi uşor sau să spălaţi excesul de pământ. Deşi e posibil să le multiplici în orice perioadă a anului în anumite zone climatice, e indicat să faceţi acest lucru la sfârşitul primăverii sau toamna devreme.
„Moartea neagră”
Spânzul este o plantă rezistentă la boli, dar trebuie să fiţi atenţi dacă observaţi pete negre pe frunze, pentru că planta a fost afectată de o ciupercă botezată „pata neagră” sau „moartea neagră”. Nu există tratament împotriva ei, aşa că nu aveţi decât să-i rupeţi frunzele afectate şi să le daţi foc, pentru nu mai contagia şi alte plante. Rădăcinile spânzului pot fi şi ele afectate de o ciupercă numită Phytophthora. Pentru că nu există nici în acest caz un tratament chimic, e bine să preveniţi apariţia acesteia păstrând un sol uşor uscat, deoarece ciuperca se dezvoltă mai ales în pământul care bălteşte de apă.
Iarbă de farmece
În tradiţia populară românească, spânzul era utilizat în „farmece” de dragoste, pentru a stinge neînţelegerile din familie sau pentru a întoarce diverse blesteme. Femeia care folosea spânzul în scopuri bune - pentru vindecarea diverselor boli - trebuia să-l culeagă, dezbrăcată, într-o anumită noapte dinainte de postul Paştelui.
Ana Trifan
Atenţie! Este foarte toxic
Spânzul este o plantă toxică, otrăvitoare şi în doze mari poate provoca chiar moartea! Semnele unei intoxicaţii cu spânz sunt: greaţa, vărsăturile, ameţelile, somnolenţa, convulsiile, pulsul slab, dificultate în a respira. Se povesteşte că însuşi Alexandru cel Mare a fost omorât cu spânz. Acestuia i-ar fi fost dată să bea o licoare cu spânz, ce se voia „vindecătoare”.
