Floarea dragostei (Plumbago auriculata) este o plantă căţărătoare, un miniarbust cu tulpini sârmoase şi rezistente. Cu frunzele veşnic verzi, planta este întâlnită spontan, mai ales în grădinile din regiunile mediteraneene, fiind cunoscută ca un simbol al iubirii. Florile apar pe toată lungimea ramurilor, grupate în ciorchini, având patru-cinci petale şi sunt de un albastru pur.
Iubeşte lumina
Delicata Plumbago poate fi întâlnită ca gard viu ori ca plantă căţărătoare pe terase sau într-un ghiveci în casa dumneavoastră. Lumina este factorul-cheie în cultivarea şi mai ales în înflorirea acestei plante. Are nevoie de foarte multă lumină şi o puteţi ţine în soare direct, cu condiţia să nu fie puternic. Floarea dragostei nu necesită căldură deosebită, dar nici nu tolerează perioade lungi de frig. O temperatură potrivită trebuie să se situeze între 14 şi 22 de grade Celsius. Este absolut necesar să o pulverizaţi cât mai des, pentru a evita ofilirea florilor şi uscarea frunzelor.
Lipsa apei distruge bobocii
Din păcate, Plumbago tolerează cu greu aerul uscat din interiorul locuinţelor şi se simte mai bine în aer liber: pe terase acoperite sau pe balcoane deschise, cu ventilaţie foarte bună. Atmosfera sufocantă din spaţiile închise o predispune la atacul acarienilor şi al muştelor de flori. Dacă aveţi de gând să vă achiziţionaţi floarea dragostei trebuie să aveţi grijă ca în perioada de vegetaţie şi mai ales în cea de înflorire să o udaţi din abundenţă, altfel bobocii pot cădea. Din mai până la sfârşitul verii este bine să fie udată la fiecare trei zile. Toamna reduceţi cantitatea de apă şi răriţi intervalul de udare, astfel încât în miezul iernii să nu udaţi mai des de o dată la opt zile.
Nu este pretenţioasă
Plumbago nu este foarte pretenţioasă în privinţa substratului de cultură. Chiar şi un pământ obişnuit de grădină îi va satisface necesarul de nutrienţi, dar pentru a ajuta la drenajul apei este bine să îl amestecaţi cu puţină turbă şi nisip. În timpul înfloririi îi puteţi îmbogăţi substratul o dată pe săptămână, adăugând puţin îngrăşământ pentru plante cu flori sau chiar pentru muşcate. Utilizaţi un îngrăşământ lichid, pe care să îl diluaţi în apa de udare şi nu depăşiţi doza precizată pe ambalajul produsului!
Este toxică!
Florile de un albastru-porţelan îmbracă ramurile tinere din iunie până în august. Floarea dragostei se înmulţeşte anevoios, prin lăstari. Butaşii se înfig într-un strat de turbă cu nisip. Pentru reuşita înrădăcinării apelaţi la o miniseră, astfel încât butaşii să fie menţinuţi până la patru săptămâni în condiţii controlate de umiditate şi de căldură. Atenţie, Plumbago este încadrată în categoria plantelor toxice (în special rădăcina), de aceea se recomandă să purtăm mănuşi atunci când o transplantăm!
Primăvara tundeţi ramurile lungi şi transplantaţi exemplarele ce nu mai încap în ghiveci. Iarna ţineţi planta la lumină şi răcoare, între 8 şi 12 grade Celsius. Astfel se va stimula înflorirea din sezonul următor.
Ana-Maria Cocea Pont!
Este indicat ca Plumbago să aibă în jur plante care înfloresc în culori mult mai vii (roşu, portocaliu, galben, violet), pentru a asigura un contrast elegant