Chiar dacă sunt foarte atractive ca aspect şi miros, unele plante de apartament pot cauza diverse afecţiuni, de la dureri de cap acute, convulsii, şi chiar moartea. Cei mai expuşi acestor pericole sunt copiii. Studiile arată că peste 85% dintre cazurile de otrăvire la copiii de până la 6 ani sunt cauzate de astfel de plante. Aşadar, atenţie mare la plantele pe care le cultivaţi în casă! Vă prezentăm o listă a celor mai periculoase plante decorative care vă pot afecta sănătatea.
Ficusul toxic
Ficusul este una dintre cele mai populare plante de apartament. Tulpina şi seva ficusului sunt toxice. În contact cu pielea, acestea pot provoca alergii şi iritaţii. Oricare dintre cele 800 de specii de ficus existente prezintă acest risc!
Narcisele cu bulb otrăvitor
Frumoasele plante cu flori albe şi galbene, care apar la început de primăvară în grădinile noastre au şi ele o parte toxică: bulbul. Acesta poate fi confundat foarte uşor cu arpagicul, iar dacă este consumat produce stări de greaţă, vărsături şi crampe. Otrăvirea cu bulbi de narcise necesită intervenţie medicală rapidă.
Hortensia, ameninţarea din grădini
Hortensia este o plantă destul de cunoscută, care se găseşte în orice magazin specializat, ca ornament pentru grădini. Poate creşte până la trei metri înălţime şi înfloreşte în mai-iunie şi rezistă până toamna târziu. Dacă aveţi această plantă în grădină, mare atenţie la copii! Dacă consumă Hortensia pot apărea dureri de burtă, erupţii cutanate, iar în cazurile grave, comă. În cazul otrăvirii, primul pas este prezentarea de urgenţă la medic.
Periculoasa lăcrămioară
Lăcrămioarele se găsesc în regiunile de câmpie şi de deal, în păduri de foioase. Este recoltată în perioada înfloririi, pentru ceaiuri contra durerilor de cap, ameţelilor şi afecţiunilor cardiace. Medicii ne sfătuiesc să evităm această plantă sub orice formă, pentru că este otrăvitoare. Poate provoca greţuri, dureri abdominale şi aritmie cardiacă.
Wisteria vă poate băga în spital
Wisteria este o plantă originară din sudul Statelor Unite ale Americii şi estul Asiei. Este apreciată pentru florile sale care cresc în mănunchi, ce pot fi de culoare roz, lila, roşu închis, albastru sau albe. Este o plantă foarte frumoasă, dar şi foarte periculoasă, fiind în întregime toxică. În cazul îngurgitării oricărei părţi a Wisteriei pot apărea crampe, vomă, diaree, iar persoana respectivă necesită tratament medical.
Foxglove, leacul primejdios
Denumirea latinească este „Digitalis purpurea”. Planta creşte până la un metru înălţime şi face flori albe, mov sau roz. Din frunzele acestei plante se obţin substanţe folosite la prepararea unui medicament pentru bolile de inimă. Dar consumarea oricărei părţi a plantei poate duce la probleme cu inima, crampe, greţuri, vărsături. În cazul otrăvirii cu această plantă, persoana afectată va prezenta un puls neregulat, iar intervenţia medicală este obligatorie.
Cristina Tache
Floarea flamingo, un risc exotic
În florării o găsiţi sub denumirea Anthurium. Este o plantă tropicală, deosebit de frumoasă, ale cărei flori cresc pe un spic alb-galben, protejat de o spată decorativă mare, plată, cerată, roşie, roz, albă, portocalie, verde sau bicoloră. Consumarea acestei plante provoacă senzaţie de arsură în cavitatea bucală, dureri de maxilar şi dificultate la înghiţit.