de Roxana Istudor şi Florica Pintea
Plantele au un sistem unic prin care „citesc” reperele din mediul înconjurător în așa fel încât să știe când să înflorească şi cum să metabolizeze nutrienții, cum să stocheze energie.
Țin evidența timpului
Un studiu al Universității Metodiste din Dallas a relevat faptul că o anume proteină din plante, denumită „zeitlupe”, este centrul unui proces prin care planta reacționează la razele soarelui, și de aici își reglează toate procesele biologice. Procesul chimic este foarte discret și se petrece în toate plantele, în fiecare moment al zilelor și al nopților. „Acum înțelegem chimia care le permite plantelor să mențină 24 de ore neîntrerupt legătura cu datele mediului înconjurător. Asta ne permite să putem interveni pentru a modifica abilitatea plantelor de a ține evidența timpului. Prin intervenția asupra ceasului plantelor, le putem adapta la condiții climatice noi, astfel încât în viitor unele recolte să poată crește acolo unde în prezent nu este posibil acest lucru”, punctează chimistul Brian D. Zoltowski.
Planta „știe” ce moment al zilei este
Cercetătorii au reușit să descifreze felul în care proteina pe care o conțin plantele este capabilă să „traducă” intensitatea luminii diurne în așa fel încât planta să știe în ce moment al zilei este și, în conformitate cu aceste date, să înflorească sau să metabolizeze nutrienții, după caz. Organismul vegetal „citește” în mod constant toate informațiile oferite de mediul înconjurător și se adaptează în conformitate. Unele dintre aceste caracteristici sunt asigurate de alte proteine ale plantelor, cele care absorb și transmit semnalele luminoase. „Plantele au un sistem foarte complex de fotoreceptori, care gestionează toate semnalele luminoase pentru a determina o recunoaștere detaliată a fiecărui aspect al proximității”, explică Zoltowski.
Creșterea se petrece noaptea
Din cauza faptului că pe timpul zilei plantele absorb pentru metabolizare toată lumina din jur, noaptea folosesc această resursă pentru procesul de creștere și de dezvoltare, arată specialiștii. Există, așadar, în mecanismul plantelor o netă separare între activitatea nocturnă și cea diurnă, nu doar între un anotimp și altul. Mai mult, potrivit specialiștilor, plantele sunt capabile să „măsoare” oscilațiile dintre noapte și zi, ca și schimbările de sezon. Aceste lucruri erau cunoscute, dar echipa din Dallas a detaliat procesul, observând că aceeași proteină care ajută planta să „citească vremea” contribuie și la schimbarea graduală de activitate pe parcursul a 24 de ore - trecerea de la stocare de energie la utilizarea acesteia pentru creștere.
„Acum înțelegem chimia care le permite plantelor să mențină timp de 24 de ore neîntrerupt legătura cu datele mediului înconjurător“ Brian D. Zoltowski, chimist, Dallas