Main menu

header

729 27 1de Eduard Popa şi Alexandru Brădescu

Seminţele şi boabele germinate au lăsat în urmă imaginea lor hippy şi au revenit cu un statut nou, monden. Stilul de viaţă „verde” nu aparţine doar celebrităţilor! Din ce în ce mai multe persoane doresc cure de dezintoxicare, de purificare a organismului, în principal pentru a fi mai energice - şi nu se pot obţine germeni mai proaspeţi decât cei cultivaţi în casă. Ei sunt o modalitate nemaipomenită de a mări aportul de vitamine şi sunt deosebit de buni în timpul iernii, când salata este scumpă. Puteţi cumpăra germenii sau îi puteţi cultiva voi înşivă foarte simplu şi ieftin.

Păstraţi-i cât mai cruzi

Unii germeni sunt disponibili la supermarketuri (în special germeni de fasole din China, cultivaţi din fasole mung - fasole mică şi verde). Alte feluri pot fi cumpărate de la magazine bio şi chiar de la magazine cu legume-fructe. Lucerna (alfalfa) este potrivită în salate şi sandvişuri, la fel ca germenii de ridiche violet. Puteţi cumpăra amestecuri de germeni de toate dimensiunile. Aceştia sunt buni, de asemenea, în salate, adăugați la sfârşit peste legumele făcute la tigaie sau wok sau amestecați în supe chiar înainte de servire. În orice fel îi mâncaţi, păstraţi-i cât mai cruzi, pentru a beneficia de toate vitaminele.

Substanţe nutritive vitale pentru dieta proprie

Germinarea este foarte uşoară, ieftină şi reprezintă un mod genial de a obţine substanţe nutritive vitale pentru dieta proprie. Astfel, veţi obţine ieftin alimente ecologice. Doar asiguraţi-vă că produsele cumpărate nu sunt expirate, pentru ca drăguţele seminţe să poată germina şi creşte! Perioada de germinare variază în funcţie de mărimea seminţelor sau a boabelor, dar, de obicei, durează câteva zile. Cultivaţi-le în loturi mici, pentru a le consuma proaspete şi repede. Dintr-o linguriţă cu seminţe vor ieşi cantităţi uimitoare! Pentru leguminoase, încercaţi o lingură cu fasole mung, năut sau iniţial un amestec, pentru a vă face o idee despre cantităţi. Seminţele nu se amestecă însă cu boabele (leguminoasele), deoarece au timpi diferiţi de germinare din cauza diferenţei de mărime. Odată ce vă obişnuiţi, puteţi roti culturile astfel încât să aveţi întotdeauna o provizie mică, dar proaspătă şi un alt lot care este gata de a fi mâncat. Regula „miercuri şi duminică” este utilă: puneţi primul lot de seminţe la înmuiat într-o duminică, spălaţi-le şi scurgeţi-le în ziua următoare şi continuaţi până încolţesc. Vor fi gata aproximativ miercuri - apoi începeţi din nou procesul.

Sănătate în borcane Biosnacky

Pentru producerea germenilor veţi avea nevoie de: borcane curate de sticlă cu gură largă - destul de mare, astfel încât să permită seminţelor şi boabelor să se dezvolte; benzi elastice; câteva cercuri de tifon, mai mari decât circumferinţa borcanelor, și cantităţi mici de seminţe sau boabe (seminţe de leguminoase). Când aţi spălat seminţele sau boabele alese, puneţi fiecare tip într-un borcan separat, astupaţi cu tifon partea de sus, întindeţi bine pe gura borcanului înspre gât, apoi sigilați cu o bandă elastică. Ca alternativă, puteţi cumpăra tăvi speciale pentru germinare de la magazinele specializate. Astfel de borcane (borcane Biosnacky) şi tăvi de germinare sunt, de asemenea, disponibile şi pe internet.

PONT. Dacă germenii încep să mucegăiască, aruncaţi-i. Acest lucru se poate întâmpla din când în când dacă seminţele sau boabele sunt bolnave sau vechi sau dacă temperatura a devenit prea ridicată şi nu au fost clătite suficient.

Evitați cu orice preț fasolea kidney (roşie, cu formă de rinichi, ce provine din India). Aceasta este otrăvitoare dacă nu se fierbe timp de cel puţin 15 minute. De fapt, majoritatea boabelor mari de fasole sunt un pic mai greu de digerat atunci când au germinat - excepţie face năutul. Folosiţi boabe mici de fasole sau linte integrală

Ce se poate creşte?

Seminţe: lucernă, trifoi, ridiche sau schinduf sunt toate bune.

Boabe (seminţe de leguminoase): linte integrală, fasole Adzuki, fasole mung sau năut - evident, cu cât este mai mare bobul, cu atât mai mult durează germinarea.

Pachețelele mixte de seminţe sau de boabe: sunt o modalitate foarte bună de a obţine varietate, în special dacă sunt germinate pentru una sau pentru două persoane.

Mod de preparare

Oricare ar fi opţiunea pe care o alegeţi, iată metoda de bază:

  • Înmuiați boabele sau seminţele peste noapte, de preferat în apă filtrată;
  • Scurgeţi şi clătiţi cu apă proaspătă - din nou, folosiţi apă filtrată dacă este posibil;
  • Dacă utilizaţi metoda borcanului, puneţi-l cu susul în jos, astfel încât orice exces de apă se va scurge prin tifon sau prin capacul cu fante;
  • Clătiţi şi scurgeţi cel puţin o dată pe zi (de mai multe ori în anotimpurile calde) până când mugurii încep să apară. Ţineţi borcanul cu gura în jos - rafturile pentru uscarea vaselor sunt bune pentru păstrarea borcanelor înclinate, dar stabile. Dacă utilizaţi tăvile speciale de germinat, amintiţi-vă doar să goliţi tava de jos, astfel încât apa scursă să nu se reverse;
  • Când puneţi apă, agitaţi uşor borcanul, astfel încât seminţele să nu rămână lipite pe părţile laterale ale acestuia, dar aveţi grijă să nu deteriorați delicaţii germeni;
  • Păstraţi borcanele la scurs pe o suprafaţă de lucru destul de caldă sau pe un raft de uscare, dar departe de lumina directă a soarelui;
  • Ca metodă empirică: seminţele au nevoie doar de o zi sau de două, în timp ce la boabe poate dura un pic mai mult;
  • Odată ce acestea sunt germinate, clătiţi-le şi păstraţi-le în frigider;
  • Mâncați-le cât mai repede posibil.