Main menu

header

795 27 1de Călin Popa şi Ştefania Băcanu

Sfârșitul verii este momentul ideal de a regândi grădina în așa fel încât să fie pregătită pentru serile lungi de toamnă blândă, în care familia va sta la povești într-un spațiu plin de farmec.

Intimitate prin culoare

795 27 2Primul pas pe care îl puteți face pentru a reorganiza grădina astfel încât să devină un spațiu extins, ideal pentru toată familia, este curățarea profesională. Folosiți un aparat special cu care să „faceți lună” toată grădina, moment în care vă veți da seama că potențialul acesteia este mult mai mare decât ați crezut. Apoi puteți trece la împrospătarea culorii și asigurarea unei personalizări care să vă reprezinte. Cum în grădină există întotdeauna verdeață, pictați cu o pensulă un alt element de decor în culoarea ierbii, apoi folosiți o nuanță care să complimenteze verdele, cum este neutrul gri, iar contrastul va da o nouă spațialitate grădinii ce va părea alta și, evident, mai mare. „Încercați să folosiți o culoare vie pentru un element din grădină, senzația de proaspăt va fi foarte accentuată”, recomandă designerul Katrina Blair, din California. De asemenea, nu uitați că albul reflectă lumina și face totul să pară mai aerisit și mai deschis.

Focul de tabără de acasă

795 27 3Spațiul grădinii poate permite un loc intim, unde să așezați câteva scaune în cerc și să amenajați locul pentru un foc de tabără în spatele casei. Dacă scaunele sunt mai avangardiste, acest loc va avea un farmec aparte, atrăgând ca un magnet toate generațiile din familie în jurul unor conversații spumoase și al unui foc prietenos în serile de toamnă. Amplasați și o măsuță pentru paharul cu vin sau ceșcuța cu ceai și aprindeți un foc jucăuș în pragul unei înserări speciale. Flăcările vor crea o volumetrie deosebită a întregii grădini, care va părea nu doar mult mai extinsă, dar și mai plină de colțuri misterioase. „Dacă locuiți într-o zonă unde plouă des, sau nu este foarte cald, gândiți-vă la modalități de a duce căldura afară, cu încălzitoare de exterior sau cu lămpi speciale și vă veți bucura și de vară, și de toamnă în grădină”, detaliază designerul Shavonda Gardner, din Sacramento.

Lumini amplasate strategic

Lumina din grădină este un element-cheie al întregului ambient. Amplasate inteligent, alese cu atenție ca design, corpurile de iluminat în exterior nu trebuie să fie neapărat foarte scumpe sau foarte spectaculoase, ci să arunce fasciculele ideale în locurile strategice, care să potențeze spațiul grădinii. Puteți face grupaje de lumini, puteți adăuga lanterne de exterior sau ghirlande luminoase. „Toată lumea iubește luminile înșirate. Se poartă obiectele cu aspect industrial pentru exterior, așa că puteți monta pe verandă sau în grădină corpuri de această factură, în linie orizontală sau verticală, pentru un ambient personalizat”, explică designerul Max Humphrey, din Portland. Luminile plasate în colţuri sau de jur împrejur, în locuri simetrice, dau impresia unui spaţiu mai mare. Trucul funcţionează dacă sunt aprinse toate luminile concomitent.

Mobilierul vintage deschide orizontul

795 27 4După ce ați pregătit grădina coloristic și la categoria iluminat, este momentul să schimbați și mobilierul. Dacă la interior a trecut de mult vremea „asortării” întregii case, același lucru este valabil și pentru exterior, unde amestecul de stiluri deschide orizonturile grădinii. „Puteți asocia scaune de metal vintage cu o măsuță din lemn cu aceeași trimitere la antic și minimalist”, punctează Humphrey. Potrivit experților, lemnul este ideal pentru grădină, conferind căldură spațiului, armonizându-se cu plantele și cu zidurile casei și, de asemenea, poate fi repictat de oricâte ori simțiți nevoia să reîmprospătați cromatic grădina. De asemenea, unul dintre trucurile recomandate de experți este achiziționarea celui mai mare obiect pentru spațiul de care dispuneți. „Imaginați-vă o grădină în care aveți o sofa pe care să puteți trage un pui de somn la aer în loc să amplasați în același loc o masă cu scaune. Uneori, piesele mari în spațiile mici sunt mult mai utile și, paradoxal, nu afectează percepția de grădină mare”, argumentează Humphrey.

Plantele fac diferența

Toți designerii de exterior recomandă diverse trucuri pentru maximizarea spațiului din grădină cu ajutorul plantelor în ghivece. Această modalitate de a crește flori are avantajul că vasele cu plante pot fi mutate în așa fel încât nu doar acestora să le meargă foarte bine (la adăpost de soare sau de ploaia torențială, de pildă), ci să contribuie la folosirea inteligentă a spațiului grădinii. De regulă, formula cea mai uzitată pentru un aspect de grădină largă este amplasarea ghivecelor cu plante împreună, grupat, pe mici balcoane, sau suspendate. Toate plantele pe care le agreem în casă în lunile reci pot fi poziționate vara în grădină și astfel să contribuie la vitalitatea spațiului pe care îl împodobesc fără să-l încarce. Unele dintre aceste specii pot rezista afară până târziu în lunile de toamnă, aproape de momentul în care începe să se așeze bruma.

Pavajul conferă volum extins

795 27 5În ceea ce privește plantele răsădite, experții recomandă, pentru un plus de spațiu, plantarea câtorva arbuști ornamentali în apropierea gardului, pentru a obţine astfel o delimitare a zonei verzi din curte, restul perimetrului rămânând liber. Dacă doriți și flori, nu plantați mai mult de cinci soiuri și așezați-le pe cele mai mici pe rândul din față, urmând crescător până la linia naturală de demarcație. Designul vertical va suplimenta vizual spațiul existent. De asemenea, pavajul este foarte importat pentru percepţia de volum extins al grădinii. Dacă alegeți un pavaj în nuanţe de gri sau de alb, cu un model dispus la întâmplare, veți obţine o grădină în stil francez, cu aspect jucăuș. Un pavaj bej sau maro, montat regulat, este recomandat pentru o grădină în stil englezesc, mai riguroasă și mai ordonată. Totodată, este recomandat să existe o armonie între culoarea pavajului şi cea a florilor.

Accesoriile colorate îndrăzneţe şi puse din loc în loc în grădină, de la perne la oglinzi pictate, pot adăuga spaţiu vizual în plus grădinii

Distracţie în aer liber

Nu există niciun motiv pentru care să nu duceți distracția din casă în aer liber cu ajutorul spațiului pe care tocmai l-ați făcut în grădină. Este suficient să atârnați un cearșaf de zidul casei, să împrăștiați câteva pilote în jur și, cu ajutorul unui proiector, să vedeți un film bun după ce ați făcut floricele, eventual la focul aprins în curte. „Acest aranjament nu este deloc scump și va facilita seri cu totul speciale de vizionare în familie”, arată Blair.