Main menu

header

827 23 1de Gheorghe Zmaranda şi Florica Pintea

Este anotimpul inspirației, acel sezon din an când gândurile noastre capătă altă formă și odată cu această redefinire și mediul care ne înconjoară se schimbă. Putem aduce energie pozitivă în căminul nostru doar prin aranjarea câtorva flori în vază. Dacă vrem mai mult de atât, putem să transformăm acest gest simplu în artă florală. „În fiecare casă trebuie să fie cel puțin un element de primăvară. Poate fi o crenguță cu mici frunzulițe, poate fi un pic de mușchi și iarbă puse într-un vas, poate fi o kokedama sau un mic terariu cu bulbi de narcise. Poate fi orice descoperiți atunci când mergeți în natură. Noi pregătim kokedama și terarii sau miniterarii cu bulbi de zambile, muscari, narcise, lalele, brândușe sau chiar crini (amaryllis)”. Recomandările de față vin din partea Danei Dragomirescu (foto), manager „Sâmbure de natură”, un atelier dedicat amenjărilor și decorațiunilor cu plante.

Asamblate și îngrijite corespunzător, terariile vor prospera ani întregi

827 23 2Încă de acum patru ani când a fost creat businessul „Sâmbure de natură”, Dana Dragomirescu și partenera sa în acest proiect, Alexandra Bordeianu, și-au propus să aducă în casele oamenilor altfel de grădini interioare. Astfel au creat grădini suspendate cu kokedama, bulgări de pământ și mușchi cu plante cu rădăcină. O altă variantă este cea a grădinilor sub sticlă, adică terarii închise cu plante tropicale sau terariile deschise cu plante suculente. Oricare ar fi alegerea, ambele variante sunt interesante, spectaculoase și adaptate spațiilor interioare. „Primăvara lucrăm cu toate simbolurile ei. Natura începe să încolțească, să înverzească și să înflorească, așadar cel mai rapid și parfumat mod de a o aduce în casă este prin bulbii de narcise, brândușe, zambile ș.a.m.d. Noi lucrăm doar cu plante cu rădăcină și așa am reinventat grădinile suspendate cu bulbi. Terariile sunt tot cu bulbi înmiresmați. Aceste mici grădini în vase de sticlă sunt foarte ușor de întreținut și reprezintă practic un microunivers. Este fascinant și frumos să observi un peisaj vegetal, de sine stătător, într-un vas de sticlă, cu capac sau fără. Un pic de natură în interior este necesară pentru corp, dar și pentru psihic”.

Dacă sunt asamblate și îngrijite corespunzător, aceste mici ecosisteme vor crește și prospera ani întregi. „Specialitatea noastră sunt terariile închise, adică acele vase care au capac și care permit formarea unui microclimat la care participă toate procesele în interiorul lui (fotosinteză, respirația plantelor, circuitul apei în interior). Odată format acest microclimat are nevoie de o minimă intervenție din exterior. Plantele vor fi udate numai la nevoie, atunci când solul este uscat, cu o cantitate mică de apă. În terariile închise trăiesc bine plantele cărora le place umezeala, precum iedera, Fittonia (nerve plant), Hypoestes, Peperomia, Pilea, mușchi și tot felul de ferigi”.

Mușchii și lichenii, varianta pentru cei care nu au timp și energie să îngrijească plantele

Sunt multe tipuri de plante cu flori pe care le putem folosi în perioada aceasta de la narcise, lalele, iriși și până la alți bulbi de primăvară, precum begoniile, crăițele și calele. Spre vară putem folosi mușcate, cerceluși, petunii, begonii, panseluțe sau gura-leului. Toate acestea sunt minunate pentru florile și culorile lor deosebite care aduc viață și bucurie spațiilor, mai ales cele exterioare cum sunt grădinile, balcoanele și terasele. „Ne dorim ca oamenii să îndrăznească să primească plantele și în casele lor, mai ales plante care au și anumite proprietăți. Aloe vera, lavanda și iasomie, spre exemplu, îmbunătățesc calitatea somnului. Iedera, ferigile sau limba-soacrei purifică aerul din interior. De asemenea, pe lângă plantele care au aceste proprietăți, recomandăm și decorurile cu mușchi și licheni stabilizați. Aceștia nu numai că sunt 100% naturali, catifelați și nontoxici (chiar dacă sunt vopsiți), dar sunt și antistatici (foarte buni pentru cei cu alergii), fonoabsorbanți și absorb umiditatea din aer. Nu sunt inflamabili și nu necesită niciun fel de întreținere. Aceasta este varianta cea mai ușoară de a avea natura în interior, chiar și pentru cei care sunt mai mult plecați de acasă sau nu au timp și energie să îngrijească plantele”. Toate decorurile din atelierul „Sâmbure de natură” realizate din plante cu rădăcină, cu frunze mereu verzi se armonizează cu orice perioadă.

Terariul deschis este cel mai întâlnit model și poate fi ocupat cu plante suculente sau cactuși (plante cu frunze cărnoase și tulpini care depozitează apa). Acestea au nevoie de foarte puțină apă și spațiu redus pentru rădăcini. Multe specii rămân mici și compacte, prosperă foarte bine în astfel de recipiente și pot trăi ani întregi într-un terariu fără a necesita transplantare

Kokedama este o veche tehnică japoneză ce combină stiluri de aranjamente cu plante și care are la bază concepte din Wabi-sabi (care înseamnă simplitate, căldură, pământ, forme neregulate, texturi, natural, dar și observare și acceptare), bonsai și kusamono (tehnică de aranjamente în ghivece sau alte vase a ierburilor și florilor sălbatice, create cu scopul de a sugera un anumit anotimp sau loc. Deși este o artă antică japoneză, kokedama a reapărut ca o formă de artă florală și a luat amploare în Japonia în anii 1990

Decoruri cu flori uscate în vase de cupru

827 23 3O alternativă la aranjamentele pentru mese sau alte spații, vasele sau buchetele cu flori tăiate sunt decorurile în vase de cupru (recuperate sau preloved) cu bulbi de primăvară, mușchi sau plante și flori uscate și stabilizate. Vasele de cupru pot fi refolosite ca decoruri în casă și după ce bulbii se transferă în pământ, iar aranjamentele cu plante conservate/stabilizate pot ține ani întregi fără niciun fel de îngrijire. Designerii de la „Sâmbure de natură” au introdus bulbii specifici acestui anotimp în kokedama și terarii pentru a aduce primăvara proaspătă în case și alte spații interioare. Se recomandă ca după ofilirea florilor, bulbii să fie puși la iernat în spații întunecate și răcoroase sau puși în pământ. În cazul aranajamentelor kokedama, aceștia pot fi puși chiar direct cu bulgării de pământ. Ulterior, vasul de terariu poate fi refolosit pentru alte plante sau în alt scop.