de Ştefania Băcanu şi Flori Pintea
Numeroase plante sunt cultivate nu doar pentru florile sau aspectul deosebit pe care îl au, ci şi pentru alte beneficii. De exemplu, cum este cazul plantei iedera diavolului, aceasta se spune că atrage abundenţa financiară. Şi asta nu este tot. Traian Barbu, florar cu experienţă, ne-a vorbit despre proprietăţile plantei şi de ce este recomandat să o avem în casă, dar şi cum se îngrijeşte şi ce condiţii trebuie să îi asiguraţi pentru a creşte sănătoasă.
„În tradiția populară se spune că atrage banii”
- Cât de populară este planta iedera diavolului?
- Iedera diavolului este o plantă ornamentală, destul de populară, considerată benefică în orice casă sau apartament. În tradiția populară se spune că iedera diavolului atrage banii.
- Deci, este bine să o avem în casă...
- Este bine să aveţi în casă iedera diavolului, dar nu doar pentru că atrage banii, ci pentru că are şi alte proprietăţi. Aceasta purifică aerul de benzen și monoxid de carbon. Este recomandat să o țineţi chiar și în dormitor, pentru a vă bucura în timpul somnului de un aer curat. De asemenea, tot în tradiția populară, se spune că purifică orice casă de energiile negative, de aici și numele de iedera diavolului.
„Vara se poate ține în balcon sau în grădină”
- Cum se cultivă?
- Iedera diavolului este originară din Australia, acolo unde crește în aer liber. În zonele temperate, această plantă este cultivată doar în ghiveci, fiind considerată o plantă de apartament. Este cățărătoare şi poate crește până la doi metri înălțime, are frunzele în formă de inimă, de un verde intens cu pete albe sau argintii. Iedera diavolului se ramifică mai greu, de aceea este recomandat a se sădi mai multe plante într-un ghiveci.
- Este o plantă de interior sau putem să o ţinem şi afară?
- Temperatura la care planta nu are probleme este cuprinsă între 15 și 26 de grade Celsius. Vara se poate ține în balcon sau în grădină, iar iarna trebuie neapărat mutată în casă. Important este să o ținem într-un loc luminos, ferită de razele directe ale soarelui.
„Ştergeţi frunzele cu o lavetă înmuiată într-o soluție de apă cu bere”
- Cum se îngrijeşte, cum se întreţine?
- Când îngrijiţi o astfel de plantă trebuie să țineţi cont de câteva sfaturi. Temperatura încăperii în care aveţi iederea diavolului trebuie să fie cuprinsă între 15 și 26 grade Celsius, deci iarna trebuie neapărat mutată din balcon într-o cameră cu temperatură mai mare și luminată din plin. Deci, are nevoie de lumină, dar trebuie ferită de razele directe ale soarelui. Lumina este foarte importantă pentru că menține coloritul intens al plantei, iar frunzele cresc frumos și sunt vioaie. Se udă moderat, odată la câteva zile, iar vara se poate pulveriza apă peste frunzele plantei. Aveţi grijă, însă, că apa în exces putrezește rădăcina acestei plante. Are nevoie de îngrășământ odată sau de două ori pe lună, dar în doze mici. Se recomandă utilizarea unui îngrăşământ cu eliberare lentă, sub formă de batoane, granule sau tablete. Pământul în care plantaţi iedera diavolului trebuie să fie un amestec de turbă, pământ de grădină și nisip. În ceea ce priveşte frunzele, acestea se şterg ușor cu o lavetă, înmuiată într-o soluție de apă cu bere (cantități egale). Acest procedeu se poate face odată la trei sau patru săptămâni.
- Este o plantă pretenţioasă?
- Nu, nu este deloc o plantă pretențioasă și nu are nevoie de prea mare atenție.
- Când ştim că are nevoie de apă, de exemplu?
- Cum verificaţi dacă planta are nevoie de apă? Foarte simplu. Verificaţi dacă pământul este umed.
„Are nevoie de fertilizare, dar în doze mici”
- Dar de lipsa luminii?
- Așa cum spuneam mai sus, lipsa luminii schimbă coloritul frunzelor, deci când planta nu mai are acel verde intens, iar frunzele încep să se îngălbenească, înseamnă că planta nu are lumină suficientă. Vă mai puteţi da seama că este privată de lumină și prin faptul că spațiile dintre frunze devin din ce în ce mai mari, iar frunzele sunt din ce în ce mai rare.
- Face flori?
- Din păcate, iedera diavolului nu face flori.
- Are nevoie de fertilizare?
- Da, are nevoie de fertilizare, dar în doze mici. Fertilizarea o faceţi odată sau de două ori pe lună, folosind un produs destinat plantelor decorative prin frunze, cu eliberare lentă, sub formă de batoane, granule sau tablete.
„Se poate înmulți și prin butași”
- Cât de des trebuie schimbat pământul?
- Pământul se schimbă odată pe an și are nevoie de aceeași combinație de turbă, pământ de grădină și nisip. Se curăță cu grijă rădăcinile plantei, apoi se transplantează în noul ghiveci.
- Cum o înmulţim?
- Această plantă se înmulțește foarte ușor prin butași, prelevați din tulpină și chiar prin frunze. Butașii îi rupeţi, îi puneţi într-un recipient cu apă, iar când dau rădăcinile, îi transplantaţi într-un ghiveci. Înmulţirea se poate înmulți și prin butași.
„O puteţi recupera doar dacă interveniţi în fază incipentă a bolii“
- Care sunt bolile şi dăunătorii iederei?
- Dăunătorii cei mai întâlniți sunt musculița albă și puricii. Scăpaţi de acești dăunători cu un insecticid. Folosiţi 0,5 ml insecticid la 1 litru de apă, apoi stropiţi frunzele de trei ori la interval de cinci zile, apoi repetaţi operațiunea la 45 zile. Singura boală care poate apărea este cauzată de udarea excesivă a plantei și de temperatura ridicată. Această boală, phytophthora infestans, atacă rădăcina plantei. Se tratează cu o soluţie specială 2,5 g pe care îl diluaţi într-un litru de apă, apoi stropiţi pământul în care se află planta.
- Deci se poate recupera?
- Dacă planta se îmbolnăvește, o puteţi recupera doar dacă interveniţi în fază incipentă a bolii, atunci când observaţi că planta se îngălbenește sau nu crește, sau, deși are suficientă lumină, frunzele sunt răsucite și palide. Puteţi îndepărta cu grijă zonele rădăcinii afectate de phytophthora infestans, păstrând doar zonele sănătoase. Bine ar fi să schimbaţi inclusiv pământul din ghiveci. Dacă boala a afectat foarte mult rădăcina, din păcate, nu mai puteţi recupera planta.