de Elena Şerban
Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie. Cam aşa s-ar putea descrie şi grădinăritul. Astfel, ca să ai o grădină frumoasă primăvara, trebuie să te ocupi de acest lucru încă din toamnă.
O operaţiune migăloasă
Una dintre cele mai importante operaţiuni ce se efectuează în acest anotimp este plantarea plantelor cu bulbi. Operaţiunea este uşor migăloasă, însă în primăvară, când veţi vedea rezultatele, veţi decide că a meritat. Bulbii ce trebuie puşi în pământ toamna pot fi cumpăraţi sau obţinuţi din producţie proprie. Dacă aţi optat pentru cea de-a doua variantă, bulbii au fost scoşi din pământ în lunile iunie-iulie. După aceea au fost scuturaţi de pământ şi depozitaţi într-un loc întunecat şi răcoros (pivniţă, beci etc.). Acum, în octombrie, înainte de plantare, trebuie să eliminaţi părţile stricate sau uscate. Alegeţi bulbii sănătoşi, ce nu prezintă zgârieturi, tăieturi sau zone moi. Dacă aveţi şi bulbii (bulbi mai mici), îi puteţi planta fără probleme, însă trebuie să ştiţi că aceştia vor înflori după trei ani. Printre florile ce se plantează acum se numără crinii, lalelele, zambilele şi narcisele. Pentru lalele, zambile şi narcise aveţi nevoie de un substrat nisipos şi uşor, pentru a drena apa de ploaie din perioada rece.
Crinii, puşi în compost special
Faceţi un şănţuleţ mic la o adâncime de 10-15 cm, la baza căruia puneţi un strat subţire de nisip fin. Adăugaţi un strat mai mare de compost special (alcătuit din humus mărunţit, frunze putrezite şi nisip fin), în care înfigeţi bulbii de crin. Udaţi din belşug, şi după apariţia primilor muguri adăugaţi un îngrăşământ lichid, după sfatul specialistului.
Lalelele necesită sol uşor drenabil
Aceste flori se plantează în rânduri realizate la o distanţă de 20-25 cm între ele. Săpaţi gropile cu cazmaua, la o distanţă de 15-20 cm una de cealaltă, pe lungimea unui rând. Adâncimea gropii trebuie să fie de trei-patru ori mai mare decât lungimea bulbului pe care îl veţi planta. Substratul trebuie să fie unul nisipos şi uşor (eventual amestecat cu puţin calcar), pentru a drena apa de ploaie din perioada rece.
Narcisele nu sunt pretenţioase
Frumoasele, dar delicatele narcise nu sunt deloc pretenţioase, în ciuda aparenţei lor. Respectaţi, la plantare, 20 cm între rânduri şi 10-15 cm între fiecare exemplar. Bulbii mari au nevoie de o groapă de aproximativ 15 centimetri adâncime, iar cei mici, de opt centimetri.
Zambile şi viorele, pentru o grădină de vis
Pentru plantarea zambilelor, săpaţi şănţuleţe cu o adâncime cuprinsă între şase şi zece centimetri, la o distanţă de 20 cm unul de altul. Aşezaţi bulbii mari în stratul de pământ la circa zece centimetri unul de celălalt. Cei mai mici pot fi „înghesuiţi” la o distanţă de cinci centimetri.
Gingaşele viorele se plantează la o distanţă de opt-zece centimetri una de alta şi la o adâncime tot de zece centimetri.
Sfaturi utile
- Asiguraţi, pe cât posibil, o perioadă de 20-30 de zile de la plantare până la venirea îngheţului, astfel încât bulbii să se poată înrădăcina bine;
- În iernile geroase, acoperiţi suprafaţa plantată cu un strat de frunze uscate, pentru a proteja bulbii de îngheţ. Primăvara, înlăturaţi stratul protector;
- Nu udaţi pământul în care aţi pus bulbi decât dacă toamna este secetoasă!;
- Lalelele şi zambilele au nevoie de un teren poziţionat în plin soare.