Deşi o ştim cu toţii sub numele de floare-de-colţ, simpatica şi delicata plăntuţă era cunoscută mai ales cu denumirea de floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass.). Cei care au schimbat denumirea populară a acestei plante au fost, conform Wikipedia, comuniştii, care nu acceptau numele cu rezonanţe regale. Decizia a fost luată încă din 1933. În afara celor două denumiri deja menţionate mai există alte variante care mai pot fi întâlnite: albumeală, albumiţă, edelvais, flocosele (pl.), steluţă, floarea-doamnei. Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte în alte ţări până la 50-80 cm.
Inflorescenţa este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici şi care iau forma unei steluţe. Aceasta este formată din până la zece inflorescenţe cu numeroase şi minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfăţişarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelaţi, argintii, ce îi conferă o eleganţă deosebită. Perioada în care această plantă înfloreşte este iulie-august.
Simbolul dragostei
Pe vremuri, această plantă era considerată un simbol al dragostei, întrucât bărbaţii ofereau iubitelor lor aceste flori culese cu mare curaj de pe crestele munţilor. Floarea poate fi întâlnită în Munţii Maramureş şi Rodna, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat. În afara spaţiului românesc, floarea înfrumuseţează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpaţi, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est.