Nufărul Amazonului este o plantă deosebită, ce înfloreşte numai noaptea. Frunzele sale au nervuri pline de aer, ceea ce îi permite să susţină greutăţi mai mari chiar şi de 35 de kilograme. Florile nufărului de Amazon au petale foarte dese, o floare ajungând la peste o sută de petale. Se spune că, pe vremuri, oamenii stăteau pe frunzele gigantului nufăr ca şi cum ar fi fost aşezaţi pe o saltea pneumatică. Chiar şi astăzi frunzele plantei seamănă cu o imensă farfurie aşezată pe apă, având un diametru de doi metri.
Frunze umplute cu aer
Fiecare „farfurie” are o margine de circa 15 centimetri, cu şanţuri adânci, pentru a lăsa apa de ploaie să se scurgă, împiedicând frunzele să se scufunde sub greutatea ei. Uriaşele frunze plutesc cu ajutorul bulelor de aer pe care acestea le conţin.
Se apărăcu ajutorul ţepilor
Nervurile frunzelor au o formă de apărare interesantă: sunt acoperite cu ţepi ascuţiţi, ce împiedică peştii şi melcii de apă să le jumulească. Suprafaţa lor superioară este netedă şi elastică, însă cea inferioară este zgrumţuroasă. Cu toate că este o plantă rezistentă în faţa inamicilor (păsări, omizi, peşti, şerpi, rafale puternice de vânt, valuri mari), floarea se ofileşte imediat ce este ruptă. Chiar dacă este pusă în apă, aceasta se pălește, nesuportând altă atmosferă decât cea de râu.
Ana-Maria Cocea
Apa termală, un produs rar
Nufărul şi mai ales frunzele acestuia conţin substanţe nutritive ce curăţă în profunzime tenul. Specialiştii vă recomandă apa termală ce are în compoziţie şi extracte de nufăr. Acţiunea delicată se face simțită imediat: pielea devine mai catifelată, proaspătă şi cu o textură fină. Aroma discretă rămâne mult timp după ce pielea a fost curăţată. Din păcate, produsele cosmetice pe bază de nufăr nu se găsesc la orice magazin de profil, ele fiind foarte scumpe.