Deschiderea frontierelor a adus cu sine posibilitatea ca grădinile şi curţile noastre să fie înfrumuseţate cu tot felul de plante şi de arbuşti pe care înainte de ’89 îi vedeam doar în filme sau în atlasele botanice.
Rarităţile, monumente ale naturii
Deşi unele dintre ele sunt scumpe şi greu de întreţinut, proprietarii de grădini se „bat” în a etala în faţa prietenilor plante rare şi exotice. Nu, nu am greşit, cum poate s-ar crede. O plantă, dacă e rară, nu e neapărat exotică. Şi, la fel, o floare exotică nu e obligatoriu rară. Vă este greu să credeţi? Vă vom explica mai jos care sunt diferenţele dintre cei doi termeni. Mai mult, aceşti termeni sunt deosebit de relativi, ei depinzând şi de zona în care are loc această discuţie. Astfel, o plantă obişnuită în România,să zicem gura-lupului, este o plantă exotică în… Peru, spre exemplu. Şi, în reciprocitate, bambusul, care creşte peste tot în zona Asiei şi fără prea mare greutate, este exotic în România. În ceea ce priveşte plantele rare, acest termen este la fel, relativ, tot în funcţie de zonă. În România, ca plantă rară poate fi numită floarea-de-colţ. Creşte în anumite zone şi doar la altitudini 
apreciabile. Tot în categoria plante rare se pot înscrie şi cele care au fost „forţate” de oameni să-şi micşoreze aria de răspândire. În această categorie se poate lesne înscrie bujorul de câmpie. Singurul loc din Europa în care a supravieţuit această floare este rezervaţia Zău de Câmpie, din judeţul Mureş. Aici, pe o suprafaţă de doar 3,5 hectare, iubitorii de frumos pot vedea la începutul lunii mai delicaţii bujori româneşti.
În Marea Britanie, spre exemplu, o plantă foarte rară este… laleaua pestriţă. Din păcate însă, deşi în România era o floare care creştea spontan în diverse zone, acum şi aici a ajuns pe cale de dispariţie. Din acest motiv, ea a fost încadrată la categoria „monument al naturii”.
Exotismul, greu de întreţinut
Titlul de plantă exotică este dat în general oricărei plante ce nu creşte în mod natural într-o zonă. Astfel, deşi la noi aproape în fiecare casă există câte un ficus, această plantă este exotică şi trebuie îngrijită ca atare.
Există însă şi grădinari care numesc plantă exotică o plantă cu formă şi culoare neobişnuite, obţinută prin încrucişări sau mutaţii naturale într-o anumită zonă.
De precizat că, aşa cum există diferenţe între aceşti termeni şi între plante, aşa sunt şi deosebiri între metodele de îngrijire. În cazul florilor exotice trebuie avut în vedere ca locul în care sunt aşezate şi solul folosit să fie identice sau măcar foarte asemănătoare cu cele din zona natală. Pentru asta aveţi grijă ca înainte de a vă achiziţiona plante cu nume pompoase, ce vă impresionează prin coloritul lor, să vă interesaţi bine dacă le puteţi întreţine. Luaţi în acest fel în calcul şi varianta ca floarea respectivă să nu se potrivească mediului în care vreţi să o duceţi.
Elena Şerban
