De câte ori nu aţi întâlnit vara, la marginea lanurilor de cereale, sclipind în razele soarelui, atins de mângâierea vântului, macul roşu de câmp. La începutul verii culoarea lui sângerie atrage privirea ca un magnet prin verdele crud al holdelor. Macul este un tip de plantă perenă. Există totuşi şi specii anuale precum Papaver rhoeas, ce se plantează la soare. I se mai spune în unele locuri iepuresc, măcuţ, mac sălbatic, mac roşu sau paparue. În medicină, de la această plantă se folosesc petalele (Flores Rhoeados), numite şi paparoane.
Rezistent la secetă
Papaver nudicaule înfloreşte toată vara. Florile sunt roşii, galbene, portocalii, roz, violet sau albe. Creşte uşor în soluri sărace. Macul este rezistent la secetă şi de aceea se udă ocazional, în timpul perioadelor de secetă din primăvară sau de la începutul verii.
După ce termină înflorirea, macul intră într-o perioadă de repaus vegetativ, când nu mai este nevoie să fie udat. Ploile din septembrie trezesc macul, ce nu are preferinţe în ceea ce priveşte aerul. Se înmulţeşte prin seminţe, ce se seamănă în februarie sau în martie. Seminţele se pun în frigider cu 24 de ore înainte de a le însămânţa, pentru a întrerupe repausul. De obicei, macii rezistă iarna în grădini şi sunt în general rezistenţi la boli şi la dăunători. Macii sunt potriviţi pentru straturile mixte de flori, unde se pot planta grupat, pentru un impact mai mare.
Nu suportă mutarea
Indiferent de specie, macilor nu le place să fie mutaţi. Macii orientali nu au nevoie să fie divizaţi, pentru a-şi menţine vigoarea. Prin urmare, nu-i deranjaţi, lăsaţi-i să se înmulţească prin seminţe şi transplantaţi plantulele la scurt timp după ce apar. Macii orientali se divid doar dacă îşi pierd vigoarea, pe motivul îndesirii la mijlocul verii, când planta este în repaus vegetativ. Macul se divide la sfârşitul verii, după ce a terminat înflorirea şi frunzele sunt galbene.
Există totuşi o atenţionare. Având o viaţă scurtă, planta trebuie să depună seminţe pe pământ, pentru a nu dispărea din grădină. Toamna, după a doua înflorire, frunzele se lasă să moară natural, pentru că aceasta este perioada când frunzele trimit energie rădăcinii, pregătind-o pentru iernat. Macii se taie adesea pentru buchete, pentru a stimula reînflorirea. Tăierea se face când petalele încep să se deschidă. Pentru a preveni seva lăptoasă să blocheze absorbţia apei, tulpinile se ţin 20-30 de secunde în apa fiartă, după care se pun în apă călduţă.
Un drog cu efect hipnotic…
Datorită conţinutului în mucilagii şi a unor alcaloizi, seminţele de mac au proprietatea de a calma tusea. Sub formă de ceai se folosesc în bronşită, răceală, gripă şi răguşeală. Este bine ca la acest ceai să se asocieze şi flori de tei, frunze de pătlagină, de nalbă, cimbrişor, pentru a-i mări efectul medicinal. Există şi macul de grădină sau Papaver somniferum, o specie exclusiv de cultură, cunoscută încă din neolitic.
Culturile sunt răspândite în special în ţările temperate, mai ales în Eurasia. În ţara noastră se cultivă în special în zonele nordice, pentru seminţe, care sunt comestibile, neconţinând alcaloizi dăunători sănătăţii. Restrictiv şi sub supraveghere se cultivă şi pentru capsule, din care se extrage cunoscuta morfină, alcaloid din ce în ce mai puţin întrebuinţat în terapeutică. Efectele principale ale alcaloizilor din mac se exercită asupra cortexului, în special asupra centrilor durerii. În doze mici au acţiune excitantă, producând euforie, apoi deprimare, cu îndepărtarea senzaţiei de durere, urmată de somnolenţă. În doze mai mari au acţiune hipnotică, făcând parte dintre drogurile cele mai dăunătoare pentru om.