de Raluca Grinţescu
Se cheamă Tayberry și este produsul încrucișării dintre mur (Rubus fruticosus) și zmeur (Rubus idaeus), un hibrid obținut de Derek Jennings din Dundee, patentat în anul 1979 la Scottish Horticultural Research Institute și numit astfel după râul Tay, aflat în Scoția.
Nu a fost comercializat la scară largă
Deși are o istorie scurtă, Tayberry a devenit între timp suficient de popular încât să ajungă și pe la noi. Nu se găsește încă în multe grădini, dar varietatea aceasta începe treptat să atragă atenția datorită fructelor sale foarte gustoase, mai mari și mai lungi decât ale zmeurei. Există un inconvenient însă - și de aceea nu se găsește de cumpărat în stare proaspătă -, fructele sale se culeg greu cu mâna, căci nu se desprind lejer, iar cu vreun utilaj este imposibil, din cauza faptului că devin foarte moi când sunt complet coapte, motiv pentru care Tayberry nu a devenit niciodată o cultură comercială și își menține prețul relativ ridicat în piețele organice.
Bogat în fibre și antioxidanți
Tayberry are fructul de formă conică și prinde o culoare roșie-vișinie atunci când este copt, mai aproape de zmeură. De la mură a moștenit forma lungă, de 2-3 cm, și faptul că miezul rămâne în fruct atunci când sunt culese. Dar, spre deosebire de ambele sale mame, Tayberry se coace mult mai repede, cu câteva săptămâni înaintea zmeurei, care la rândul său se coace înaintea murelor. La fel ca ele, Tayberry este bogat în fibre și antioxidanți și este ideal pentru gemuri, plăcinte și prăjituri, siropuri sau chiar băuturi alcoolice. Mai conține caroten, vitaminele A și C, luteină, fier, fosfor, mangan, potasiu, calciu și magneziu, toate ideale pentru organismul uman.