de Elena Șerban

Cu o denumire populară ce descrie exact principala ei calitate, ţânţărica este o plantă foarte răspândită mai ales în vestul Europei. Datorită aspectului său „pletos”, este folosită frecvent ca plantă decorativă, dar şi ca plantă aromată, datorită mirosului puternic şi plăcut, precum şi a frunzelor cărnoase. Tot datorită acestui miros pătrunzător, în grădinile în care este plantată ţânţărica nu rezistă niciun ţânţar.

Ţânţărica, originară din Africa, se acomodează perfect climei din România, fiind chiar mai rezistentă decât iedera. Planta este într-o permanentă stare de vegetaţie, însă iarna se simte mai bine dacă i se asigură condiţiile unui repaus uşor (temperatura de 12°C-14°C şi rărirea udării).

Se înmulţeşte extrem de uşor

Pentru că acceptă bine oscilaţiile de temperatură şi aerul uscat, dar şi soarele puternic, ţânţărica nu are nevoie de îngrijire specială. Substratul se alcătuieşte din turbă sau pământ de frunze, pământ de grădină şi nisip. Planta se înmulţeşte extrem de uşor prin butaşi de lăstari ce pot fi înrădăcinaţi fie în lădiţe cu nisip, fie direct în ghivece. Udarea se face regulat în timpul verii. Fertilizarea nu este obligatorie. Dacă însă se aplică substanţe fertilizante, este nevoie ca acest lucru să se realizeze de două ori pe lună, din aprilie până în septembrie. Consecinţa este un frunziş mai bogat. Pentru a se obţine lăstari noi, plantele bătrâne trebuie tăiate, iar cele tinere trebuie ciupite.

În cazul în care planta este lăsată în soare excesiv, frunzele capătă o puternică nuanţă brună. De asemenea, atmosfera foarte caldă şi uscată poate cauza îngălbenirea şi căderea frunzelor.

PONT. Puternic efect insecticid are şi uleiul volatil de Plectranthus.