Main menu

header

Asocierea corectă a plantelor

Orice grădinar care se respectă trebuie să cunoască principiile de bază ale combinării plantelor, fiindcă şi ele, la fel ca şi oamenii, nu se înţeleg întotdeauna bine unele cu altele.

Read more: Asocierea corectă a plantelor

Scut împotriva secetei şi a buruienilor: mulcirea

de Dana Purgaru

Mulciul (din englezescul „mulch”) e un strat de materie organică, aşa cum ar fi paie, frunze, resturi vegetale, rumeguş sau tocătură de lemn, ce se aplică pe suprafaţa solului, pentru a păstra umiditatea prin scăderea evaporării, pentru a împiedica creşterea buruienilor, dar şi pentru a asigura, prin descompunere, substanţele nutritive necesare plantelor.

Read more: Scut împotriva secetei şi a buruienilor: mulcirea

Ce mai puteţi semăna până dă îngheţul

de Dana Purgaru

Suntem la jumătatea lunii august şi probabil că vă gândiţi deja că mai e puţin şi vine din nou îngheţul. Până atunci însă mai aveţi ocazia să vă bucuraţi de plantele preferate. Iată ce puteţi semăna în perioada următoare, până la lăsarea frigului.

Read more: Ce mai puteţi semăna până dă îngheţul

Plante cărora le prieşte să crească la umbră

de Dana Purgaru

Dacă aveţi în grădină porţiuni în care soarele ajunge doar câteva ore, nu înseamnă că acel loc este în totalitate compromis. Există şi plante ce pot creşte bine în semiumbră, cărora nu le place să facă „plajă” de dimineaţa până seara.

Read more: Plante cărora le prieşte să crească la umbră

Grădinile verticale îmbină utilul cu plăcutul

de Gabriela Niculescu

Grădinile verticale sau pereţii verzi, cum mai sunt numite, au început să fie din ce în ce mai numeroase, iar designerii peisagişti au tot mai mult de lucru în Europa şi în America în mod special. Anul acesta a pătruns şi pe piaţa din România acest concept, însă este încă în faza de pionierat. Beneficiile pe care le aduce un perete verde sunt puţin cunoscute, iar noi am decis să vi le prezentăm împreună cu modul în care se pot realiza aceste grădini.

Read more: Grădinile verticale îmbină utilul cu plăcutul

Plante aromatice pe care le puteţi creşte în ghiveci

de Daniela Anton

Vă place să gătiţi, să condimentaţi bine mâncarea şi să încercaţi diverse arome? Atunci, puteţi să cultivaţi ierburile aromatice preferate în ghivece şi să le aveţi tot anul la dispoziţie, proaspete şi gustoase. Iată care sunt plantele care se adaptează bine la condiţiile din apartament.

Read more: Plante aromatice pe care le puteţi creşte în ghiveci

Rapsodia florilor de lângă Arad

14-03-1de Laura Zmaranda

O întindere de 25 de hectare plantată aproape în întregime cu flori. O pleiadă de culori şi de parfumuri care vibrează într-o rapsodie floricolă unică în ţara noastră. Aşa se înfăţişează Parcul dendrologic Eutopia Gardens, din vestul ţării, de lângă Arad, care găzduieşte şi cel mai mare rozariu din ţară. Existenţa acestui parc este strâns legată de Mihaela Buzatu (foto), proprietara parcului, doamna în viaţa căreia florile au un loc aparte. Domnia sa are meritul de a fi creat acest tărâm feeric doar prin propriile forţe.

Read more: Rapsodia florilor de lângă Arad

Magia plantelor de grădină

de Ana Trifan

Mitologia şi folclorul descriu anumite plante ca având puteri magice. Aşa că nu strică să consultaţi acest dicţionar înainte de a planta ceva în grădină sau de a cumpăra un ghiveci cu flori.

Read more: Magia plantelor de grădină

Trandafirul Sfintei Maria

de Elena Şerban

- Miracolul ce trăieşte zeci de ani fără apă!

Una dintre plantele din lume cel mai puţin pretenţioase, care pot trăi mai bine de 50 de ani fără apă este trandafirul de Jericho. Planta a cărei denumire ştiinţifică este Lycopodium lepidophyllum mai poartă numele de Planta Învierii, şi este considerată un miracol al naturii.

Read more: Trandafirul Sfintei Maria

Grădina Botanică din Cluj, comoara vie a Transilvaniei

de Anda Postolache

Dacă ajungi prima oară în Cluj-Napoca, localnicii, binevoitori, dar şi iubitori ai urbei lor situate pe Râul Someş, te sfătuiesc plini de entuziasm să vizitezi neapărat şi Grădina Botanică. Într-adevăr, alături de Dealul Feleacului, ce îţi deschide o superbă panoramă asupra întregii cetăţi, Grădina Botanică din Cluj-Napoca este un loc care merită văzut în orice anotimp.

Read more: Grădina Botanică din Cluj, comoara vie a Transilvaniei

Plantele aromatice dau viaţă balconului

15-06-1de Cătălina Tăgârţă

Dacă staţi într-un apartament, acest lucru nu înseamnă că trebuie să vă lipsiţi de prezenţa florilor sau a plantelor aromatice atât de frumoase şi de utile într-o locuinţă. Horticultorul Călin Ţiplea (foto) vă spune care sunt plantele ce rezistă pe terasă sau pe balcon şi cum trebuie îngrijite acestea.

Read more: Plantele aromatice dau viaţă balconului