Main menu

header

Plante norocoase în casele noastre

  Foarte multe plante şi-au câştigat de-a lungul timpului titlul de „norocoase” datorită legendelor în care sunt povestite întâmplări fericite legate de ele. Cine nu a auzit de magia trifoiului, devenit simbol naţional irlandez, de vâscul cel de bun augur sau de bambusul atât de utilizat în arta feng shui.

Pentru chinezi, bujorul şi magnolia albă

  Pentru frumoasa cultură chineză, bujorul este regele florilor, aducând bogăţii şi onoruri. Floarea simbolizează dragostea şi afecţiunea, precum şi frumuseţea feminină. Toţi bujorii, de toate nuanţele, sunt socotiţi norocoşi, însă în special despre cei roşii se spune că aduc fetelor din familie şansa de a-şi găsi un soţ.
  Magnolia albă este considerată un simbol al purităţii. Se spune că un arbust de magnolie

Read more: Plante norocoase în casele noastre

Sfatul săptămânii

  Fuchsia sau cerceluşul este sensibil şi necesită o îngrijire atentă, având nevoie de multă lumină, apă şi condiţii speciale de temperatură. Se înmulţeşte uşor, pe toată perioada anului, prin butaşi de vârfuri, cu două-trei noduri şi lungimi de şase-zece centimetri, ce se pun în apă până apar rădăcinile sau se înrădăcinează adânc, până la primele frunze, în pământ nisipos. Căldura şi umiditatea îi sunt dăunătoare, preferând o temperatură de 15-21 de grade Celsius în timpul zilei şi de 10 grade Celsius pe timpul nopţii. Iarna se udă moderat. Este necesară o fertilizare periodică, de două ori pe lună, cu substanţe nutritive bogate în potasiu.

Laurul, copacul sacru

  În fiecare an, bucuria de a orna casa în spiritul Sărbătorilor de iarnă pătrunde în fiecare colţ al lumii. Una dintre cele mai cunoscute plante tradiţionale asociate sărbătorii Naşterii Domnului este laurul, numit şi planta sfântă. În trecut a fost un simbol al solstiţiului de iarnă de la festivalurile precreştine, iar în prezent dă o aură aparte Sfintelor Sărbători, fiind considerat pavăză împotriva spiritelor rele. Deşi era privit ca un arbore păgân, făcându-se paralele între frunzele-spini şi coroana de spini a lui Iisus în momentul răstignirii, între fructele roşii şi sângele lui Hristos, laurul şi-a câştigat titlul de plantă sfântă, fiind acceptat şi de creştinism. În mitologie, laurul este unul dintre cei şapte copaci sacri (măr, smochin, salcie, ulm, stejar, tei).

Adăpost pentru animale
Read more: Laurul, copacul sacru

Sfatul săptămânii

  Trandafirul va rezista gerurilor iernii doar dacă pe perioada verii a fost îngrijit corespunzător şi a fost ferit de dăunători. Cea mai simplă metodă de protecţie este construirea unui muşuroi de pământ în jurul plantei. Nu uitaţi însă să îi tăiaţi ramurile înainte. ATENŢIE! Dacă înlăturaţi prea multe ramuri, o iarnă geroasă poate dăuna tufei de trandafiri! Foarte important este să nu mai puneţi îngrăşământ plantei până la venirea primăverii, deoarece aceasta va produce noi boboci, ce nu vor rezista peste iarnă.

Coniferele - Verdele iernii! (II)

  Pline de viaţă, coniferele îşi păstrează mantia verde pe tot parcursul anului. De-a lungul timpului, oamenii au învăţat să le îngrijească, iubească şi să le asocieze Sărbătorilor de Iarnă.

Molidul cu ochi albaştri, atracţia fluturilor

  Molidul cu ochi albaştri este printre cele mai superbe conifere, fiind de mare căutare. Picea Spruce, cum mai este denumit ştiinţific, este foarte tolerant în vreme de secetă. Conurile sale apar în forma unor ochi albaştri, sunt micuţe, iar datorită lor îl face ideal pentru amenajarea unui spaţiu. Forma generală este piramidală. Cel mai lent în creştere, doar câţiva centimetri pe an, molidul cu ochi albaştri este punctul de atracţie a fluturilor şi păsărilor. În trecut, locurile unde creşteau aceste conifere erau considerate sacre, de purificare spirituală şi de iluminare.

Laricele cel plângăcios

  Larix deciduas, cum mai este numit laricele, creşte în formă ovală, de pendulă. Este un conifer cu frunze piramidale direcţionate în jos, ce se dezvoltă rapid. Laricele tolerează o gamă largă de condiţii de creştere. Crengile lui sunt aplecate, fiind considerat „coniferul plângăcios”, spre deosebire de celelalte conifere, ce în mod normal se înalţă semeţe. Plantat în grădini, dă un aspect foarte frumos, mai ales pentru cele în stil japonez. Laricele se transformă, astfel că, spre sfârşitul verii, este colorat în verde, iar iarna, spre gălbui.

Cedrul neutralizează bacteriile

  Pinus Sibirica, aşa cum mai este numit cedrul, creşte în zona de confluenţă a Europei de Nord cu Asia. Ca un adevărat doctor al pădurii, pinul siberian, prin mireasma lui puternică, emanată de cetinile sale, dezinfectează aerul. Proprietatea sa de a neutraliza peste 95% din bacteriile din aer face ca atmosfera din pădurile de cedru să fie sterilă. Marea delicatesă culinară a acestor ţinuturi: nuca de cedru siberian, de fapt, sămânţa conţinută în conurile copacilor. Gustul ei aduce aminte de nucă, dar este mult mai aromată, din cauza răşinilor pe care le conţine. Această sămânţă este mai degrabă medicament decât aliment, având, pe lângă valoarea energetică extrem de ridicată (este mai consistentă decât carnea), şi un conţinut ridicat de substanţe vindecătoare.

Pinul negru, materie primă la fabricarea… smoalei

  Pinus heldreichii sau pinul negru este un pin ce creşte lent şi atinge înălţimea de 75 m. Forma coroanei este ovală şi are culoarea gri palid. Acele cresc în perechi, de un verde închis. Conurile sunt albăstrui, dar ajunse la maturitate devin maronii. Pinul negru este cel mai diversificat conifer, existând peste 90 de specii. Deşi cei mai mulţi sunt arbori, ei pot creşte şi în formă de tufă pitică. Pinul negru are o importanţă deosebită în comerţ, din el fabricându-se cherestea şi smoală. Coniferul tolerează terenurile cu pietriş şi solul tare.

Sequoia Sempervirens îşi asigură singur umiditatea

  Sequoia Sempervirens sunt cele mai înalte specii de conifere. Numele acestuia în limba latină înseamnă „întotdeauna verde”. Deseori el poate ajunge la înălţimi de 350 m! Sequoia este o minune hidrostatică, datorită faptului că în vreme de secetă îşi asigură singur umiditatea. Acesta îşi creează propria ploaie prin condens şi ceaţă. Coniferul este adesea confundat cu Sequoia Gigant.
Claudia Stan

  Ştiaţi că… Taigaua este o pădure de conifere foarte întinsă, acoperind aproximativ 20 de milioane de hectare de pământ, ceea ce înseamnă cam 17% din suprafaţa Terrei.

Pinul spinos, cel mai bătrân copac din lume

  Pinul spinos, pe numele său ştiinţific Pinus aristata, creşte în condiţii foarte dure, extreme, la altitudini mai mari de 3.000 de metri. Lemnul este foarte răşinos şi noduros, oferind siguranţă în atacurile bacteriilor, fungilor şi insectelor. Puternic, conic, pinul spinos are coroana rotunjită, crengile crescând neregulat. Pe înălţimile Munţilor Albi din California, la nord de Valea Morţii, trăieşte cel mai bătrân copac din lume. Acesta este pinul spinos, căruia i s-a dat numele biblic de „Bătrânul Metusala”, datorită vârstei sale estimate (prin numărarea inelelor) la 4.723 de ani.

Sfatul săptămânii

  Pentru ca şi în 2009 să aveţi din grădina visată strângeţi şi păstraţi seminţele plantelor favorite. Pentru a avea plante identice cu cele preferate trebuie să vă orientaţi în principal către cele care se autopolenizează (cârciumăresele, cleoma sau planta-păianjen, degeţelul, nalba, năsturelul). Alegeţi plantele cele mai bune de la care să păstraţi seminţele. Urmăriţi ca acestea să fie rezistente la îmbolnăviri şi să fie foarte productive, aşa veţi avea garanţia că viitoarele plante vor fi la fel. Seminţele colectaţi-le de la plantele bine uscate. Aveţi grijă să le culegeţi înainte ca ele să se împrăştie, apoi lăsaţi-le să se usuce încă puţin, până devin maronii. Le puteţi păstra în pungi de hârtie. Locul de depozitare trebuie să fie uscat, răcoros şi întunecos. Este de preferat ca seminţele să fie utilizate anul imediat următor.

Coniferele, verdele iernii! (I)

  Sărbătorile iernii sunt aşteptate cu nerăbdare şi mulţi visează să meargă la munte, să se joace în zăpadă şi să admire ramurile coniferelor, îngreunate de omăt. Fie că sunt plantate în grădini, în spaţii publice, fie că au crescut spontan în păduri, acestea captează atenţia prin aspectul lor de spirală, de glob sau de piramidă.
Read more: Coniferele, verdele iernii! (I)

Sfatul săptămânii

  Se recomandă ştergerea frunzelor ficusului cu un burete umezit (îmbibat uşor) în bere. În afara efectului imediat (înlăturarea prafului), se obţine şi un luciu frumos al frunzelor. În plus, licoarea bahică ajută şi la înlăturarea eventualilor paraziţi, datorită concentraţiei alcoolice mici. Totuşi, este bine ca periodic să se spele uşor frunzele (şi chiar planta întreagă) sub duş, folosindu-se apa uşor călduţă, pentru a se curăţa porii plantei. Iarna, dacă ţineţi ficusul la o temperatură de 15 grade Celsius, este foarte bine să se ude mai puţin şi doar atunci când pământul se usucă.

Plantele carnivore, minuni ale naturii

  Când auzim de plante carnivore ne gândim inevitabil la nişte chestii uriaşe, ce „papă tot ce le e la îndemână”. Evident, suntem influenţaţi de producţiile cinematografice Science Fiction ce prezintă situaţia în acest fel. De fapt, lucrurile nu stau deloc aşa. Aceste plante pot fi considerate nişte miracole ale naturii, deoarece, deşi trăiesc în medii total neprielnice, au găsit sursa de hrană. Dacă solul nu le oferă ceea ce au nevoie, ele iau din atmosferă. Şi nu vorbim aici despre aer, ci despre insecte.

  Există cinci tipuri de capturare a prăzii
Read more: Plantele carnivore, minuni ale naturii

Camelia, eleganţă şi culoare

  Delicata camelie este cunoscută mai ales sub numele de trandafir japonez. Camellia japonica este un arbust din familia ceaiului (Theaceae) şi a fost remarcat pentru prima oară la poalele pădurilor montane din China şi din Japonia. Această specie are peste 2.000 de varietăţi, fiind răspândită în toată lumea. Numele îi vine de la „descoperitorul” său, iezuitul austriac Kamel (secolul al XVIII-lea), aflat în vizită în zonă.
Read more: Camelia, eleganţă şi culoare

Sfatul săptămânii

  Orhideele trebuie fertilizate de două ori pe luna pe parcursul perioadei de vegetaţie activă, pentru a le asigura o creştere optimă. Îngrăşămintele se aplică numai dacă sunt asigurate lumina corespunzătoare, căldura şi apa la nivelul solicitat de specie. În timpul sezonului rece, fertilizarea se întrerupe total la speciile de orhidee ce sunt în repaus sau se răreşte (o dată pe lună), în concordanţă cu diminuarea proceselor de creştere şi a udărilor. Din momentul apariţiei bobocilor este bine să se scadă cantitatea de azot în raport cu fosforul şi potasiul, deoarece în exces inhibă procesul de formare a florilor. La înflorire, orhideea trebuie să dispună de cantităţi mai mari de potasiu. Transplantarea se face la interval de doi-patru ani.