- Regina florilor de toamnă
Una dintre cele mai iubite cântăreţe de muzică populară din România, Maria Dragomiroiu, trăieşte într-o casă mare, spaţioasă, în exteriorul căreia predomină verdele. Cu toate că este foarte ocupată, artista are grijă de plantele din curte, multe la număr: trandafiri, ficuşi, muşcate - înflorite aproape tot anul -, cei doi nuci - ce îi răcoresc zilele de vară - şi tuia - arbuştii ce împrejmuiesc ograda şi care se menţin verzi chiar şi în timpul iernii, dar şi de iazul din spatele grădinii care îţi induce o stare de relaxare şi de odihnă. Datorită faptului că a crescut pe meleaguri vâlcene, departe de larma Bucureştiului, Maria adoră natura, iar curtea casei sale este înmiresmată şi colorată de flori şi de clasicul gazon, fiind udate şi întreţinute de cele mai multe ori de un grădinar profesionist.
Dacă doriţi o plantă decorativ-exotică, o alegere potrivită este Aphelandra (în termeni ştiinţifici) sau planta-zebră (în termeni populari). Floarea este originară din America tropicală, întâlnindu-se foarte des în Columbia, Brazilia şi Mexic. Datorită florilor deosebit de interesante în nuanţe de galben intens şi a frunzelor lucioase, de un verde închis, în formă de lance, cu nervuri proeminente de culoare albă, Aphelandra nu are cum să treacă neobservată.
Sagotierul japonez este o plantă multimilenară, pentru că datează din vremea dinozaurilor, având o vechime mai mare de 150 de milioane de ani. Forma şi textura sa unică îl fac o plantă foarte căutată atât pentru arta peisageră (acolo unde condiţiile de climă o permit), cât mai ales ca plantă de interior.Cyclamen este o plantă perenă ale cărei flori au împrumutat parcă puţin din aspectul fluturelui, având culori de la roşu până la violet sau alb.
O floare otrăvitoare
Cyclamen este originară din insulele estice ale Mării Mediterane, dar şi din Siria, Palestina şi Grecia. O putem întâlni de la vegetaţia de pădure din zonele alpine până la regiunile mediteraneene orientale, Iran şi sudul Somaliei. A fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea, iar de atunci s-au obţinut forme şi varietăţi numeroase, cu flori simple sau duble, cu petale late sau deformate, stil „rococo”, cu petale întregi sau franjurate, simple sau multicolore. Există peste 30 de specii în stare spontană, în regiuni muntoase, joase şi împădurite, pe sol calcaros, frunze sau între pietre, pe pajişti, în tot bazinul mediteranean. Poate fi interesant faptul că această plantă este otrăvitoare, fiind folosită în antichitate ca purgativ.
Trăieşte numai trei-patru ani!
La sfârşit de primăvară, când se termină perioada de înflorire, din aprilie până în iulie, ghiveciul trebuie mutat la umbră, posibil în loc deschis. În această perioadă, activitatea vegetală scade, pentru că, în timpul verii, planta intră în repaus vegetal şi nu pretinde prea multă energie. Acesta este momentul în care trebuie să îi îndepărtaţi, cu delicateţe, frunzele uscate şi veştejite, să tăiaţi fiecare peţiol chiar de la nivelul tuberculului, pentru a nu lăsa în urmă fragmente ce pot putrezi şi determina moartea plantei.
Impatiens (denumirea ştiinţifică) este o plantă perenă, ce face parte din familia Balsaminaceae, şi are un aspect erbaceu. Florile se întâlnesc într-o mare varietate de culori, de la alb, roşu, roz, portocaliu sau violet până la diverse combinaţii între diferite nuanţe. În general, „Sporul casei“ se dezvoltă frumos ca plantă de interior. Dacă locuiţi la curte sau aveţi un balcon încăpător, puteţi să scoateţi ghiveciul afară, dar aveţi grijă să nu o plantaţi în grădină.