de Cătălina Tăgârță

Traian Ilea și Valeria Codorean Ilea formează un cuplu reușit atât în viața personală, cât și pe scenă. Cei doi au început să cânte muzică populară mai întâi separat, apoi împreună, și cred că nu este român care să nu fi ascultat/fredonat cel puțin o dată melodia care i-a adus pe culmile succesului: „Pușca și cureaua lată”. Paternitatea cântecului a fost mult disputată (a fost primul proces de muzică populară), însă soții Ilea au câștigat în instanță dreptul de a interpreta varianta care le aparține. Despre cum au reușit să împace viața de familie cu cariera, în condițiile în care acasă îi așteptau cinci băieți, sau despre ce alte cântece de-ale lor ridică spectatorii în picioare ne-au povestit chiar Valeria și Traian Ilea.

Ea a debutat cu sora sa; el singur, cu chitara

- Știu că înainte de a forma un cuplu atât în viața personală, cât și pe scenă, ați cântat separat. Vă rog să ne povestiți despre debutul dumneavoastră în muzică!

Valeria: Eu am cântat de mică la serbările școlare, însă pe scenă am apărut când aveam aproape 18 ani, împreună cu sora mea, Amalia (mai mare decât mine cu doi ani). Mai întâi, am înregistrat împreună la Radio Cluj primul disc mic pentru Electrecord, cum era pe vremea aceea. Apoi, imediat ce-am terminat clasa a X-a, cei de la Filarmonica din Cluj aveau nevoie de un cuplu care să cânte duete, ne-au reperat, și lucrurile s-au legat imediat. Piesa care ne-a făcut cunoscute este „Mândre-s someșencele”. Cu sora mea am cântat vreo șapte ani, însă apoi ei i s-a ivit un post permanent la Filarmonică, eu m-am căsătorit cu primul soț, au venit și copiii, m-am mutat din Cluj și am rărit evenimentele artistice...

Traian: Eu am cochetat cu muzica ușoară din adolescență până înainte de a merge în armată. Cântam la chitară ba pe la baluri, ba pe la petreceri, dar, cu vremea, am simțit că mă prinde mai bine muzica populară. În plus, sunt mare iubitor de doine. Am colaborat cu mai multe ansambluri și chiar cu Filarmonica de Stat, însă, după câțiva ani, am întrerupt și eu activitatea, din motive personale.

În pauza de la scenă s-au ocupat de contabilitate și electricitate

- Amândoi ați stat departe de scenă pentru o bucată bună de timp. Ce s-a întâmplat în acest interval?

T.: În stagnarea aceasta (de pe la 23-24 până pe la 35 de ani) am lucrat în domeniul electric, dar mi-am pregătit și materialul, astfel că atunci când am revenit în lumea artistică am făcut-o cu primul album: „Mă dusei vineri la târg”, unde am și cunoscuta doină „În Hășdate-n Făgădău”, apoi trei ani la rând am ieșit mereu cu câte un material pe piață. Ulterior, m-am întâlnit cu Valeria (în 1999) și-am început să ne pregătim un material comun, pe care l-am numit: „Înșiră-te mărgărite”. Pe acest album am avut un cântec de mare succes: „Bate vânt peste pământ”, apoi a urmat „Pușca și cureaua lată”.

V.: Eu am lucrat pe post de contabilă. În plus, am fost căsătorită 15 ani, iar după moartea primului soț mi-am luat băieții și m-am întors la Cluj, am reluat activitatea artistică și l-am cunoscut pe actualul meu soț, Traian (zâmbește), tot pe scenă.

„Dacă s-au potrivit tonalitățile... s-a potrivit totul”

- Povestiți-ne despre întâlnire! Cum ați ajuns să formați un cuplu atât pe scenă, cât și în viața personală?

T.: Noi ne știam ca artiști, dar nu ne întâlniserăm niciodată. Eu eram organizatorul spectacolului la care a participat și Valeria și am mers să încerc microfoanele. Dar, în timp ce cântam de probă,

a venit și ea pe scenă și am făcut un duet. Cântecul a curs strună, iar la sfârșit ne-am uitat unul la altul...

V.: Și eu am zis: „Traiane, ni se potrivesc tonalitățile...”

T.: Și după ce am văzut că s-au potrivit tonalitățile... de atunci s-a potrivit totul (râde). Suntem născuți în același an... Eu eram singur, divorțat, cu doi băieți, Valeria, văduvă, cu doi băieți. Și așa a început povestea noastră, cu copii mici (între 13 şi 17 ani la vremea aceea), cu greutăți, dar împreună am mai făcut un băiat, și Dumnezeu ne-a ajutat să mergem înainte, să îi creștem frumos pe toţi cinci și să ne ocupăm și de muzică.

„Banii în muzica populară nu se fac la tribunal”

- Cum s-a schimbat percepția oamenilor în ceea ce vă privește după lansarea cântecului „Pușca și cureaua lată”?

T.: „Pușca și cureaua lată” a fost foarte bine primit și nu prea există spectacole unde să nu fie cerut cel puțin de două ori. Îl cântă tinerii, bătrânii, văduvele, chiar și copiii mici. Am trăit niște momente minunate datorită interpretării lui. Când intram amândoi pe scenă era un vuiet în sală... Noi am pus tot sufletul în cântec, și când vezi că și publicul îl apreciază, pentru un interpret e o mare realizare. Acum e al treilea an de când îl cântăm și în America.

V.: Bineînțeles că a fost și lume împotrivă, se întrebau de ce e atât de cunoscut... Dar noi nu suntem puși pe ceartă, pe scandal, noi vrem doar să cântăm.

T.: Banii în muzica populară nu se fac la tribunal, se fac pe scenă dacă ai ceva de spus. Și noi avem cântece făcute de noi, dar inspirate din povești de folclor.

- Ce alte melodii ale dumneavoastră mai au succes așa mare?

T.: „La tăți ni-i greu”. Și acest cântec a prins bine la public și a fost preluat de mulți artiști, dar nu contează, important e ca lumea să se simtă bine.

„Am avut și opt solicitări pentru câte o sâmbătă”

- Peripeții de la evenimente?

V.: Am ajuns la filmarea unui videoclip fără poale (n.r. - fusta din costumul tradițional). Acasă le-am călcat, le-am așezat frumos pe pat și acolo le-am uitat. Când am ajuns în vârful muntelui... surpriză. Ce să facem?! Traian a filmat doina și pe mine m-au filmat cameramanii doar de la brâu în sus... (râde).

T.: Uite şi o poveste mai recentă. La un spectacol în Deva, cu vreo zece minute înainte să ieșim pe scenă, vine din nou Valeria la mine și zice: „N-am poale” (Valeria râde). Off. Noroc că era un magazin în apropiere, și a mers repede să își cumpere o fustă care se potrivea cu șorțul ei. Altădată, țin minte că aveam o nuntă la un local din Cluj. Ne-am prezentat noi acolo, oamenii ne-au așezat la masă, ne-au ospătat, ca la scurt timp să aflăm că trebuia să fim într-o altă aripă a clădirii (erau două evenimente, în săli diferite), unde nuntașii ne căutau disperați. Sunt multe întâmplări, dar nevinovate.

- Cât de solicitați sunteți? Se simte criza financiară?

T. și V.: Am avut și câte opt solicitări pentru evenimentele petrecute sâmbăta, dar, din păcate, nu puteam onora decât două-trei. Decât să promitem și să nu reușim să ajungem, mai bine nu...

„Dacă nu-s bun, să fiu dat la o parte”

- Ați început să cântați împreună după Revoluție. Credeți că, dacă

v-ați fi întâlnit mai demult, ați fi avut același succes în formația aceasta?

V.: La public da, dar nu știu cum ar fi fost cu Televiziunea națională. Rampa noastră de lansare a fost ETNO TV. Chiar de curând cineva se întreba de ce oare TVR-ul a scos grila de muzică populară, în condițiile în care noi ne mândrim cu folclorul peste tot! Și pe urmă ne mirăm că de ce ascultă tinerii manele. Bine, fiecare e liber să facă ce vrea, dar e păcat că folclorul nu e promovat cum trebuie!

T.: Ideea e că nu există niciun criteriu de selecție... și e păcat! Chiar și eu, dacă nu-s bun, să fiu dat la o parte, dar nu vreau să se compromită muzica populară.

„Așteptăm cu nerăbdare nepoței”

- Vreunul dintre băieți vă calcă pe urme?

V.: Din păcate, nu. Suntem mulțumiți însă de evoluția lor. Trei dintre ei sunt stabiliți în Ibiza, unde am fost și noi vara aceasta. S-au căsătorit acolo, astfel că, în ultimii trei ani, numai de nunți ne-am ținut (râde), și-acum așteptăm cu nerăbdare nepoței.

- Cum ați împăcat viața de familie cu cariera? Ați pierdut vreodată vreun eveniment important din viața copiilor?

T.: Da. Și chiar de curând mi-a reproșat Răzvănel, băiatul cel mic, că în ultimii ani nu am fost acasă de ziua sa. Dar el e născut pe 26 ianuarie, și noi atunci am fost în America.

V.: Au fost momente grele, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am scos-o la capăt cu bine!

- Aveți vreun regret?

T.: Întotdeauna e loc de mai bine, dar suntem împăcați cu ce am realizat.

Sărbătoarea „Fiii Satelor”, la ei în curte

- Acum că i-ați văzut pe băieții cei mari la casele lor și v-ați mai liniștit, cum vă petreceți timpul liber?

V.: Noi locuim în Cluj, dar mai avem și o casă la țară. Nu facem nimic deosebit. De vineri până duminică mergem la spectacole, iar în rest, treburi casnice.

T.: Eu, în timpul săptămânii, merg adesea la țară, să mă ocup de gospodărie, dar seara mă întorc acasă. E foarte frumos acolo, de aceea am şi ales locația pentru spectacolul organizat de Sfântă Mărie în cinstea melodiei „Pușca și cureaua lată”. E ceva gen Zilele Orașelor, dar la noi se numește „Fiii Satelor” (numele vine de la oamenii care-s plecați în străinătate/la orașe și care atunci se întorc de obicei acasă). Sărbătoarea e începută de noi, în urmă cu vreo cinci ani, iar de anul trecut am organizat-o chiar în grădina noastră, unde i-am primit cu drag pe toți...

Vor să facă un muzeu în casa de la țară

- Deci nu v-ați dezis de activitatea de organizator de evenimente!

V.: Acum le organizăm împreună, ne sfătuim, dar Traian e un bărbat puternic. Păi, cu cinci băieți acasă, era nevoie de o mână de fier care să îi țină din scurt. Că multă lume zicea: „Vai de tine, cum te descurci cu atâția bărbați?” N-a fost ușor, dar cu ajutorul lui am reușit.

T.: O ajut pe Valeria cât pot. Spre exemplu, de bucătăria ei nu mă apropii decât la ora mesei, dar grătarele în curte sunt specialitatea mea (zâmbește).

- Ce pasiuni, hobby-uri mai aveți?

V.: Recondiționez costume populare. Am multe primite, care nu ne veneau, așa că le-am modificat eu, căci croitoresele nu erau pe placul meu. În rest, mă ocup de treburile casei, ascult muzică - și populară, și ușoară, căci eu respect toți soliștii care fac lucruri frumoase, indiferent ce gen sau vârstă au.

T.: Îmi plac mult animalele, iar în timpul liber mă ocup de ele. Am doi câini la țară și unul în Cluj, am găinușe, pești și îmi place să mă implic în creșterea și îngrijirea lor. Acum mi-am pus și vie...

V.: În căsuța de la țară am vrea să ducem, la un moment dat, toate costumele, să facem un muzeu, mai ales că ne-a lăsat buna (mama lui Traian) și un război, car, roată de tors...

„Fanii din străinătate ne sună săptămânal”

- Aveți mulți prieteni?

V.: Familia e mare, și aici au loc cele mai multe evenimente.

T.: Cunoștințe avem foarte multe, dar prieteni în adevăratul sens al cuvântului... mai puțini. Însă, ne mândrim cu fanii noștri, care nu sunt doar în țară, ci în toate colțurile lumii: Arizona, Florida, Chicago... Săptămânal ne sună și îmi place să păstrez legătura cu ei.

- Cum e să aveți atâția fani?

V.: Înseamnă că ne cunosc cântecele și nu putem decât să ne bucurăm (zâmbește).

T.: E foarte frumos să fii iubit. Bineînțeles că ne-am lovit și de oameni falși și ipocriţi, dar pe aceia îi eliminăm și ne retragem din cercurile lor.

- Sunteți credincioși?

V.: Suntem, dar mai rar mergem la biserică. Oricum, venim amândoi din familii credincioase și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat.

T.: Când eram mici, fiindcă tata era cântăreț la biserică, eram prezenți la slujbă aproape în fiecare duminică.

„Nu vrem să dezamăgim publicul niciodată”

- Cum vă îngrijiți de partea estetică?

V.: Nu facem eforturi deosebite. Nu avem operații estetice, iar dacă mai apare câte un rid, asta e (zâmbește).

T.: Ne place să fim în limitele normalului. Eu îmi propusesem să merg cu băiatul la înot, dar la cum e așezată geografic grădina pe care o avem noi la țară... câte dealuri am de urcat... cred că e suficient sportul pe care-l fac.

- Un gând pentru cititori!

T. și V.: Nu vrem să-i dezamăgim niciodată. Transfer pe alte genuri de muzică, de proastă calitate, nu vom face. Și să ne dea Dumnezeu sănătate, să reușim să bucurăm publicul cu cântece frumoase.

„Intenţionăm să înregistrăm varianta originală a cântecului“

- Ştiu că a fost disputată paternitatea cântecului „Pușca și cureaua lată” după care vă recunosc toți, de la mic la mare...

T.: S-a tot discutat despre asta, dar după trei ani de chin - căci a fost primul proces pentru muzica populară - am câștigat, și fiecare interpret are acordul să cânte melodia în varianta sa. Căci acest cântec aparține poporului. Potrivit studiilor făcute de Academia de Muzică din București „C. Brătiloiu”, povestea lui începe undeva în zona Maramureșului, pe timpul Regelui Carol. Se spune că, în acea vreme, trăia un țintaș foarte bun, pe care-l chema Pașca. Și fiindcă a ieșit în evidență prin îndemânare, el primește în dar de la rege o pușcă prevăzută cu lunetă, obiect foarte rar pe vremurile acelea. Fiindcă avea o curea lată, oamenii îi ziceau „Pașca și cureaua lată”. După venirea comuniștilor, toți care aveau arme au fost obligați să le predea, așa că Pașca rămâne un haiduc. Oamenii încep să-i facă versuri, iar de la Pașca și cureaua lată se ajunge la pușca și cureaua lată. În Apuseni melodia era cântată de vânători, dar fiecare spunea cum voia, cum îi suna lui mai bine. Noi avem și varianta originală, pe care intenționăm să o înregistrăm.

„Noi am pus tot sufletul în cântecul «Puşca şi cureaua lată» și când vezi că și publicul îl apreciază, pentru un interpret e o mare realizare. Acum e al treilea an de când îl cântăm și în America“ (Traian)

„Cu cinci băieți acasă, era nevoie de o mână de fier care să îi țină din scurt. Că multă lume zicea: «Vai de tine, cum te descurci cu atâția bărbați?» N-a fost ușor, dar cu ajutorul lui Traian am reușit“ (Valeria)

„Ca defect: nu prea mă lasă să ies cu prietenii la vinuri“

- Trei calități și trei defecte...

T.: Valeria are bunul-simț un pic cam exagerat, e foarte sinceră, e o superbă gospodină și e dăruită de la Dumnezeu cu multă răbdare, spre deosebire de mine, care am un caracter mai vulcanic. Pe mine mă ia gura pe dinainte, iar la două minute îmi pare rău. În plus, nu știu altă femeie cum s-ar fi descurcat așa cu cinci copii. Îi port un respect extraordinar. Ca defecte: nu prea mă lasă să ies cu prietenii la vinuri și își mai uită poalele acasă!

V.: E mândru, orgolios, dar un bun părinte la copii. Nici Traian nu suportă minciuna și ipocrizia.