Main menu

header

  O veste tragică avea să tulbure sufletele românilor de pretutindeni chiar în seara zilei de 15 ianuarie, când se comemorau 159 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. Un accident de maşină îi îndrepta paşii spre neant unui om cum puţini a avut România întreagă. Un talent unic şi un patriot graţie căruia acest cuvânt şi-a păstrat conţinutul de nobleţe şi de idealism, ameninţat de profesioniştii „patriotismului lucrativ” de dincoace şi de dincolo de Prut. Numele lui: Grigore Vieru.

  Mort în urma unui grav accident de circulaţie  Poetul basarabean Grigore Vieru şi-a pierdut viaţa în accidentul de circulaţie produs pe teritoriul Republicii Moldova,  în noaptea de 15 spre 16 ianuarie a.c. Accidentul a avut loc în apropierea raionului Ialoveni, aproximativ la ora 00:55, după ce maşina în care se afla poetul s-a lovit violent de un copac de pe marginea drumului. Poetul a suferit un politraumatism foarte grav (traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism închis al organelor cavităţii toracice, contuzie a cordului şi pulmonilor, contuzie a organelor cavităţii abdominale, şoc hipovolemic de gradul III-IV), iar şoferul maşinii s-a ales cu fractura coloanei şi contuzie a creierului. Ambulanţa a fost solicitată la ora 1:25 noaptea. Poetul se afla în automobil şi era în stare confuză, avea dureri de cap şi plăgi sângerânde ale feţei. În răni avea cioburi de sticlă de la parbriz. Grigore Vieru se întorcea din oraşul Cahul, unde participase la o ceremonie pentru omagierea poetului Mihai Eminescu.  A scris Abecedarul  Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita de pe malul stâng al Prutului. Debutul editorial l-a avut în anul 1957, când încă mai era student şi a publicat o plachetă de versuri pentru copii, ce a purtat numele „Alarma”. Un an mai târziu a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Filologie şi de Istorie. Prima slujbă a avut-o ca redactor la revista de copii „Scînteia leninistă”. În 1970 a apărut „Abecedarul”, ce purta semnăturile lui Grigore Vieru şi Spiridon Vangheli. Pentru acest volum s-a dus o luptă aprigă timp de aproape patru ani, în care s-au angajat învăţătorii români, Abecedarul fiind considerat de autorităţi „expresia naţionalismului”. În acelaşi an, la câteva zile de la apariţie, a fost retras din librării volumul „Trei iezi”, scris de Vieru, pentru poemul „Curcubeul”, în care se spunea că s-a găsit „ascuns” tricolorul românesc. În 1973, Grigore Vieru a reuşit să treacă Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici.
  A crezut în miracolul Eminescu  În 1990, poetul a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Aflat în prima linie a luptei pentru grafia latină, pentru oficializarea limbii române, poetul a fost ameninţat cu moartea, bătut cu pietre şi scuipat în plină stradă. Ca răspuns, Vieru a scris mai multe articole, poeme şi cântece. Singuratic, cu plete lungi, capul puţin aplecat într-o parte, faţa suptă, uşor resemnată, privirile vii, curioase şi neliniştite. Aşa era Grigore Vieru. Vorba lui înceată, moale, bine cumpănită. Nu îţi imaginai că în trupul acela fragil ca un lujer se nasc energii nebănuite şi, la nevoie, glasul moale poate să capete tonuri aspre, biblice. Îndrăgostit declarat de românism, de Eminescu, Grigore Vieru şi-a dedicat arta şi viaţa marelui poet naţional. „Manualul meu fundamental de istorie este «Publicistica» lui Eminescu. Este un miracol, Basarabia este un miracol. Dacă nu erau anişorii ceia, când am tras aer în piept şi am respirat româneşte, după 1918, probabil că am fi dispărut... Este un miracol, să nu vă supăraţi, dar unii români de acolo îs mai români decât cei de aici. Românii din ţară eu credeam că sunt mai uniţi...”, spunea Grigore Vieru. Elena Popa

Mirabela Dauer: „Simt că mi-a murit o jumătate de suflet”

„Simt că mi-a murit o jumătate de suflet. Cealaltă a fost când s-au stins Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Am colaborat şi mi-au fost tare dragi. Mi-e aşa de greu să vorbesc la trecut despre ei... Nu mă simt bine de câte ori dispare aşa câte un prieten drag... şi degeaba încearcă unii să mă consoleze că Dumnezeu l-a iubit şi de asta l-a luat, că parcă prea îi ia pe toţi! Nenea Grig voia să facem o seară specială în martie la Chişinău sau la Iaşi, dar nu a mai apucat”.

Adrian Păunescu: „Ultima sa lacrimă a plâns-o pe pământ românesc”

  „A murit un atât de mare poet al României, încât pe toate mormintele poeţilor români a început să ningă. E o plecare dureroasă şi brutală. Grigore Vieru mai avea multe de făcut. Grigore Vieru se gândea la moarte, dar se  gândea şi mai puternic la viaţă. Aveam planuri împreună, cu mai mulţi prieteni ai mei. Avea întâlniri la Galaţi, la Cernăuţi, un program de viaţă puternic, ca şi cum nu ar fi vrut să-l apuce somnul şi să cadă. El a murit la aproape 74 de ani, dar nu este mai mică durerea noastră decât la moartea lui Labiş, care avea doar 21 de ani. Este un paradox pe care eu îl trăiesc aşa cum mi-l dă telegraful. Grigore Vieru era acel copil mereu chinuit şi mereu inspirat al unei mame mereu răbdătoare şi mereu luminate. Atât mama lui de la Pererita, care l-a învăţat cântecul românesc, cât şi mama lui de la Constanţa, de la Baia Mare, de la Deva, de la Chişinău, din întreaga Basarabie, din întreaga românime… Atât de curat, atât de inocent în viaţa lui publică era Grigore Vieru, încât ultima sa lacrimă a plâns-o pe pământ românesc”, declara Adrian Păunescu.
„Grigore Vieru era acel copil mereu chinuit şi mereu inspirat al unei mame mereu răbdătoare şi mereu luminate“