de Gabriela Niculescu

Oana Sîrbu a fost întotdeauna o artistă discretă cu viața personală, alegând să-și trăiască bucuriile și momentele mai puțin fericite departe de lumina reflectoarelor și a blitzurilor. S-a remarcat pe scena muzicii ușoare în 1985, când a câștigat trofeul „Steaua fără nume”, iar rolul Danei, din celebra serie „Liceenii”, a propulsat-o în cariera de actriță. Acum o puteți vedea într-o „joacă” serioasă, prin care-și pune la încercare talentele în fiecare sâmbătă, de la ora 20:30, la emisiunea „Te cunosc de undeva!”, difuzată de Antena 1. Dincolo de profesie, se bucură de o viață minunată alături de fiul său Alex Stelian, în vârstă de 6 anișori. Despre momentele definitorii ale vieții sale, pasiuni și oameni care i-au șlefuit talentul ne-a vorbit Oana în interviul următor.

„Nu pot fi golancă”

- Care a fost cel mai provocator personaj pe care l-ați interpretat până acum la „Te cunosc de undeva”?

- Deocamdată am înregistrat șapte ediții din paisprezece. Pot spune că abia de-acum urmează adevăratele provocări, fiindcă sunt convinsă că ruleta îmi va pregăti caractere complexe și personaje grele. Poate că cel mai provocator personaj de până acum a fost Meghan Trainor, fiindcă m-am întors în timp cu vreo 20 de ani și-n plus am avut și coregrafie.

- Ce timbru vocal v-a dat cele mai mari bătăi de cap?

- În general, cele masculine, dar eu păstrez tonalitățile originale ale bărbaților pe care-i imit, fiindcă vocea mea are și timbru grav și-atunci mă ajută să nu fiu foarte feminină, măcar acolo. Provocările cele mai mari sunt personajele masculine, fiindcă nu știu să fiu mai puțin feminină. Nu pot fi golancă și nu pot să nu-mi iau în serios personajele. Nu le pot face „la bășcălie”. Aici e dificultatea, la granița dintre divertisment și profesionalism. Deși una n-o exclude pe cealaltă.

„Curiozitatea și indiscreția sunt insuportabile”

- Care sunt părțile cel mai frumoase, dar și cel mai puțin plăcute ale meseriei dumneavoastră?

- Cele mai frumoase au fost dintotdeauna recunoașterea și simpatia publicului. Cele insuportabile sunt curiozitatea și indiscreția publicului, fiindcă, odată ce s-a dezvoltat presa tabloidă, pare că ești dator lumii cu explicații ale evenimentelor din viața personală. Presa tabloidă, show-urile de scandal au ridicat la rang de „vedete” persoane din submedii sociale, culturale sau care n-au spus nimic, niciodată, în vreo meserie. Și adevăratele vedete se „amestecă” printre acestea, într-o concurență neloială. Publicului larg îi e greu să facă diferența între ce e „cool” sau în centrul atenției și cine e cu adevărat vedetă. Există oameni săraci, pentru care televizorul a rămas singura distracție și pe asta mizează canalele tv comerciale. Dar există și oameni care-și dau seama de pericolul prin care adevăratele modele au fost înlăturate. Și pentru acea categorie de public merită să investești emoție în continuare, sperând și contând pe discernământul ei.

- Care considerați că a fost cea mai importantă reușită a carierei de până acum?

- Nu am făcut o ierarhie, un clasament al celor mai importante evenimente din viața mea artistică. Am început să cânt de foarte mică și fiecare moment a fost unic și de succes în felul său. Începând cu „Steaua fără nume”, Festivalul de la Mamaia, seria „Liceenii”, sutele de emisiuni tv și turneele în țară și-n străinătate, oamenii pe care i-am întâlnit în carieră, cu care am colaborat sau care m-au inspirat… toate au fost momente importante în diverse situații.

„În liceu, profu’ de română îmi zicea «Sfânta Filofteia»”

- Dar cel mai mare eșec profesional care a fost?

- Nu am întâlnit, Slavă Domnului, un astfel de moment. Nu sunt eșecuri, sunt, de exemplu, întrebări pe care mi le pun în diverse momente: dacă mai contează ce fac, ce vreau să exprim prin muzica mea, dacă sunt bună în ceea ce fac, ce-mi lipsește și trebuie să adaug, cum să fac un anumit lucru în fața publicului, de ce am nevoie... Acestea sunt întrebări pe care și le pune orice artist.

- Aminteați de seria „Liceenii”. Cum a fost perioada liceului pentru dumneavoastră?

- Nu pot să zic că-mi amintesc cu plăcere de liceu. Eram la un liceu bun de fete, dar erau anii cei mai urâți ai comunismului. O evadare categorică din toată acea atmosferă au fost, fără îndoială, concursul „Steaua fără nume” și, mai apoi, „Liceenii”. În clasă, eram 36 de fete și patru băieți. Nu era deloc amuzant. (Râde!) Și, deși eram la un liceu de filologie, de multe ori făceam practică la cules de cartofi, la mecanică sau la lucru manual… Aveam profesori foarte exigenți, dar foarte buni. Unul dintre ei era profesorul de Limba Română. Avea un fel ciudat de a mă simpatiza. (Râde!) La un moment dat, în clasă, a venit și mi-a dat cu degetul pe pleoape, considerând că m-am dat cu rimel. Mi s-a părut ciudat, fiindcă ai mei nu mă lăsau să mă machiez și nici vorbă la școală. Dar așa i se păruse. I-am făcut pe plac și m-am dus să mă șterg, deși nu-mi dădusem cu nimic. Îmi zicea, ca să mă necăjească, „Sfânta Filofteia”. Nu știu ce-l deranja, poate că eram prea cuminte. Sau i se părea că nu sunt, dar chiar eram. (Râde!)

„Un om fără iubire se ofilește”

- Care este slăbiciunea pentru care vă criticați cel mai mult?

- Nu cred că există una anume, încerc să mă autodepășesc în tot ceea ce fac. Poate că gândirii mele îi lipsesc, uneori, pragmatismul și o anumită judecată de marketing cu care aș putea să valorific mai mult ceea ce fac.

- Care credeți că este cea mai de preț calitate a dumneavoastră?

- Am mai multe. (Râde!) Dacă vă referiți la ceea ce mă sprijină profesional, atunci aș spune seriozitatea și conștiinciozitatea.

- Care a fost cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ați primit-o vreodată?

- Oh, am primit atâtea dovezi de iubire de-a lungul timpului, încât aș putea scrie romane. Oamenii m-au iubit și continuă să-mi dea semnale c-o mai fac încă. Sunt o norocoasă că am cunoscut și am trăit sentimentul de iubire în cele mai profunde forme ale sale. Un om fără iubire se ofilește.

„Am petrecut momente unice alături de Dem Rădulescu și de Jean Constantin...”

- Povestiți-mi, vă rog, o întâmplare amuzantă din turnee, spectacole sau emisiuni!

- Ei, au fost multe, în ani… cele mai speciale erau când lumea se bătea pe bilete să ne vadă în turnee, prin țară, pe mine și pe colegii mei. La acea vreme, nu existau sponsori, iar artiștii nu trăiau din evenimente private sau din spectacole organizate cu fonduri de la primării. Pur și simplu, se făceau spectacole cu bani din buzunarul omului, la case de cultură, săli polivalente, stadioane. Am petrecut momente unice alături de artiști renumiţi ca Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Mircea Crișan, Jean Constantin, Romica Puceanu...

- Care este cel mai spectaculos om pe care l-ați cunoscut?

- Iar vă spun că am avut noroc să întâlnesc oameni deosebiți. Cred că și eu îi atrag (râde!), fie în viața personală sau în cea publică. Viața mea este plină de astfel de întâlniri, una mai spectaculoasă ca alta.

- Dacă ați putea da timpul înapoi, în ce moment al vieţii v-ar plăcea să vă opriți?

- Nu cred că e posibil asta. Nu putem trăi în trecut, deși eu am unde să mă pot opri. Copilărie, adolescență, prima maturitate, cred că toate au fost speciale. Poate în copilărie, fiindcă a fost minunată. Am o familie frumoasă, cu oameni care m-au învățat valorile vieții. Cele mai frumoase amintiri le am în copilărie și în școala primară. Același lucru încerc să-l învăț și pe fiul meu, deși societatea e aproape de nerecunoscut în prezent.

„Cred că s-ar putea scrie despre mine cărți SF”

- Care credeți că este cel mai bun lucru pe care l-ați făcut în viaţă?

- Eu am făcut lucruri bune, am o fire pozitivă. Lucrurile mai puțin reușite le-am trecut la capitolul experiențe de viață foarte constructive, din care am avut de învățat.

- Care sunt lucrurile care vă irosesc timpul şi, implicit, viaţa?

- Nu am timp irosit. Îmi pare rău că nu pot citi, uneori, cât am de citit, fiindcă am multe cărți superbe, cărora va trebui să le acord timpul cuvenit. Încerc să câștig câte ceva din fiecare experiență. Sunt un om al detaliului, și, chiar și atunci când aloc mult timp încercând să judec ce mi se-ntâmplă și întorc lucrul acela pe toate fețele, mi se pare că sunt un om privilegiat că pot face asta. Mi se pare viața darul cel mai de preț și aș vrea să trăim veșnic. E atât de frumos totul!

- Dacă s-ar scrie o carte despre viaţa dumneavoastră, ce titlu i s-ar potrivi?

- Uneori mi se pare că sunt un personaj cehovian, alteori cred că s-ar putea scrie despre mine cărți de Science-Fiction! „Alice în țara minunilor”, poate?

- Ce vârstă v-aţi da dacă nu ați şti câţi ani aveți?

- 16 ani.

- Ce nu vă place să faceți, dar trebuie?

- Nu suport să mă grăbesc. Și, da, trebuie de cele mai multe ori.

„Îmi place să fac shopping, chiar dacă n-am nevoie de nimic”

- Ce carte sau film v-a marcat?

- Foarte multe m-au marcat. Îmi plac cărțile lui John Fowles, toate romanele lui Gabriel Garcia Marques, cărțile de psihologie și de dezvoltare personală. M-au marcat mai multe filme. Îmi vine în minte „In the mood for love”, un film absolut splendid, de stare, fără prea mult dialog, o iubire neîmplinită, o situație cu care ne întâlnim cu toții cel puțin o dată-n viață. Mi-a mai plăcut „Damage”, cu actorul meu preferat, Jeremy Irons, și „Blow”, cu Johnny Depp.

- Ce pasiuni aveți dincolo de muzică?

- Îmi place să citesc, să călătoresc peste tot în lume și să cunosc culturile acelor oameni, și îmi place să fac shopping, chiar dacă n-am nevoie de nimic.

- Ce muzică ascultați și ce genuri muzicale vă plac?

- Ascult întruna orice muzică. În casa mea, nici apa nu curge atât de mult ca muzica! (Râde!) În fiecare cameră am muzică. Am anumite posturi radio pe care le ascult: Radio Tunes, Radio ABC Lounge, Radio Paradise. Ascult bossanova, jazz, fado, muzică clasică, operă...

„Am o familie frumoasă, cu oameni care m-au învățat valorile vieții. Același lucru încerc să-l învăț și pe fiul meu, deși societatea e aproape de nerecunoscut în prezent“

„Presa tabloidă, show-urile de scandal au ridicat la rang de „vedete” persoane din submedii sociale, culturale sau care n-au spus nimic, niciodată, în vreo meserie. Și adevăratele vedete se «amestecă» printre acestea, într-o concurență neloială“

„Sunt o norocoasă că am cunoscut şi am trăit sentimentul de iubire în cele mai profunde forme ale sale“

„Fiul meu are talent şi o să facă muzică“

- Spuneați despre fiul dumneavoastră, Alex Stelian, că are ureche muzicală și că v-ați dori să-i luați un pian. A început să studieze muzica? Îi place să cânte?

- Fiul meu are talent și o să facă muzică.

- Cum vă petreceți timpul împreună?

- Nelimitat! Facem tot ce ne trece prin cap. Îl tratez ca pe un mic adult și asta-i place cel mai mult. E un copil împlinit și fericit, fiindcă are parte de tot ceea ce-i trebuie oricărui copil: iubire.

„Tensiunile şi supărările au fost răzbunate la sala de sport“

- Trecerea anilor nu este vizibilă în cazul dumneavoastră. Cum reușiți să vă păstrați tinerețea și ce stil de viață ați adoptat?

- Mulțumesc! Cred că e vorba despre noroc, despre genă, despre echilibru. Tensiunile și supărările s-au dus spre confesiuni către prieteni sau au fost răzbunate la sala de sport. Și, da, am grijă la alimentație, la program, la somn, la sport.

- Folosiți măști sau remedii naturiste pentru îngrijirea tenului, a părului sau a unghiilor?

- Sigur că da. Așa am fost învățată de mică. Dar folosesc și produse de calitate, pe care dau foarte mulți bani. Poți cumpăra un tricou sau o pereche de blugi și cu bani mai puțini, dar o cremă pentru față trebuie să fie de calitate.