de Gabriela Niculescu

Pepe a rămas același om vertical, onest, deschis și glumeț pe care vi l-am prezentat mereu. Viața sa se află într-o continuă schimbare pozitivă, căsătoria cu Raluca nu doar că-i oferă echilibru, dar i-a adus acum aproape două luni încă o fiică, Rosa Alexandra, pe care Maria, surioara sa de aproape 3 anișori, a primit-o cu brațele deschise. Artistul se bucură de o carieră de succes atât în plan muzical, cât și în televiziune, unde face parte din juriul emisiunii „Next Star”. I-ați putut vedea peripețiile și în emisiunea „Poftiți pe la noi”, dar veți putea citi și despre cele din viața privată în interviul ce urmează.

„Nu există plictiseală în casa noastră”

- La ultimul nostru interviu spuneai că uneori ai senzația că ești prea grijuliu sau prea copilăros cu Maria. Cum ești acum cu Alexandra?

- Lucrurile se schimbă în bine. Grijuliu sunt și acum și din ce în ce mai implicat în viața de familie. Dimineață am dus-o pe Maria la grădiniță, iar după-amiază merg cu Rosa la spital, la controlul de rutină. Sunt și copilăros, dar încerc să mă și impun, să le fac o educație bună fetelor. E frumoasă și surprinzătoare această perioadă. Maria, de exemplu, de la o zi la alta recită o poezie nouă, un cântecel, mă uimește cu expresii pe care le aude la grădiniță, pentru că în colectiv se dezvoltă repede.

- S-a schimbat în vreun fel relația ta cu Raluca de când a venit al doilea copil pe lume?

- Relația noastră este foarte sudată de la început, iar venirea pe lume a unui copil ne-a apropiat și mai mult. Un astfel de eveniment îți dă mult mai multă încredere într-o relație, totul se schimbă în bine pe zi ce trece. Nu avem ce să ne reproșăm, fiecare știe ce are de făcut și ne implicăm împreună în creșterea copiilor. Însă recunosc faptul că ea are mai multă grijă de fete decât mine, pentru că eu sunt mult mai activ profesional. Ea e întreaga zi lângă copii. Dar, atunci când sunt momente în care simțim nevoia să ieșim doar noi doi, ne ajută bunicile sau bona.

- Cum țineți monotonia departe de căsnicia voastră?

- Monotonie ar fi fost dacă semănau zilele între ele, dar când ai copii nicio zi nu seamănă cu alta, pentru că intervin jocuri, dorințe noi, lucruri impuse de copii, iar noi suntem mereu împreună cu fetele. Dacă mai fugim două zile la munte fără ele, sunăm mereu la bunici să vedem ce fac. Însă nu există plictiseală în casa noastră. Rosa se trezește, momentan, din două în două ore să mănânce, mai plânge, mai gângurește, aseară, spre exemplu, i-am făcut eu, prima oară, băiță. Cum să mă plictisesc la un asemenea eveniment... ai grijă să nu alunece, să n-o lovești, eram toți cu zâmbetul pe buze și activi. Toate aceste lucruri condimentează viața de familie.

„Tati, eu sunt cool!”

- Maria a avut vreun moment de gelozie de când a apărut Alexandra în viața voastră?

- Da, a avut momente de gelozie, dar este o reacție firească. Are momente când o pupă, o mângâie, îi aduce jucării Rosei, au momentele lor de dragoste, și are momente când vede că o țin pe Rosa în brațe și vrea să vină ea, chiar dacă în mod obișnuit nu ar fi venit atunci. La fel i se întâmplă și Ralucăi sau bunicilor atunci când o țin în brațe pe cea mică. Vrea ea să fie în centrul atenției, pentru că este mai mare, pentru că vorbește și a fost obișnuită ca ea să fie așa. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că înțelege de vorbă bună și are sentimente frumoase.

- Care a fost cel mai trăsnit lucru pe care l-ai auzit de la Maria?

- Nu neapărat trăsnit, dar m-a surprins când m-am dus s-o iau, într-o după-amiază, de la grădiniță. Dimineața, după ce am îmbrăcat-o în blugi și tricou și am încălțat-o în adidași, a vrut să-și bage în ghiozdan și un tutu, fustița aceea pentru balet, că nu știu ce oră de dans avea la grădiniță. Când m-am dus s-o iau, avea acest tutu peste blugi și i-am zis: „Vai, cât de frumoasă e fetița mea!” Iar ea mi-a răspuns: „Tati, eu sunt cool!” M-a bufnit râsul, nu mă așteptam să-mi spună că e cool.

„Ar fi o surpriză plăcută pentru mine să intru în topurile străine“

- Care a fost cea mai frumoasă declarație de dragoste a Mariei?

- Acum două, trei săptămâni a surprins-o pe Raluca spunându-i „Mami, ce frumoasă ești!”, așa, din tot sufletul. Ralucăi i s-au umplut ochii de lacrimi instantaneu. Ieșeam în oraș și soția mea se aranja, era după perioada aceea de câteva zile după naștere, când stai în casă mai lejer, și probabil Maria se obișnuise cu ea așa, iar când a văzut-o aranjată, a simțit nevoia să-i facă acest compliment. Eu o provoc, „Ia zi, pe cine iubești tu mai mult? Pe tati, nu?”, o zgândăresc. Însă, un compliment indirect pe care mi l-a făcut a fost când am dus-o cu mașina Ralucăi la grădiniță. Avea un CD mixat și ascultam o piesă, iar ea a zis: „Următoarea e cu tati, dă-i la următoarea!” Ea știa CD-ul pe dinafară. Am dat și chiar era o piesă de-a mea, pe care a recitat-o în întregime, iar când s-a terminat a zis: „Încă o dată, și mai tare!” Mersi frumos! Îți dai seama ce bucurie imensă mi-a făcut, e fana mea!

- Am văzut că le satisfaci și poftele culinare fetelor tale. În afară de pizza, le mai gătești ceva?

- Fratele meu e bucătar, și de la el am învățat să fac pizza. La vreo două zile după o vizită de-a sa, Raluca avea poftă de pizza și am făcut. Știu să fac ciorbe, fripturi, dar am gătit rar în ultima perioadă. De obicei, gătesc când am invitați și facem grătar sau friptură la cuptor, pizza, paste, dar nu sunt vreun bucătar desăvârșit, nu de nivelul celor care apar la televizor. Ultima dată am făcut sendvișuri cu ouă-ochiuri deasupra, ceva simplu, de casă.

- Exceptând familia, care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit până acum?

- Familia înseamnă totul pentru mine, nu pot pune altceva pe primul loc, pentru că totul se învârte în jurul familiei. De acolo am toată forța, energia și buna dispoziție. Dacă ai supărări acasă, nu mai transmiți nimic, decât faptul că ai o tristețe întipărită pe față. Alte cadouri pentru care-I mulțumesc lui Dumnezeu sunt harul, puterea de muncă și inspirația pe care mi-a dat-o să compun, aprecierea publicului. Acestea sunt lucrurile importante pentru mine. Lucrurile materiale și scumpe sunt la coada clasamentului, nici n-are rost să le menționez.

„Am căzut mereu în picioare, pentru că cineva, acolo Sus, mă iubește”

- Câți prieteni adevărați ai? Câți îți sunt alături la greu?

- Momentele dificile din viața mea n-au fost împărtășite prea des, pentru că nu sunt un tip care să mă exteriorizez sau care să cer sfaturi. Dar prieteni adevărați am, și asta am simțit-o și în momentele de bucurie, pentru că și atunci e bine să-ți alegi oamenii care se bucură sincer pentru tine. Mai mult mi se cer sfaturi, decât cer eu altora. Îmi rezolv problemele singur, și am căzut mereu în picioare, pentru că cineva, acolo Sus, mă iubește. Iar dacă am făcut greșeli, am învățat din ele, pentru că nimeni nu-i perfect. Însă, mă bucur de aprecierea celor care vin să-mi împărtășească problemele lor. Eu cu soția mea împart toate secretele.

- Care e relația ta cu Dumnezeu?

- Relația mea cu Dumnezeu este profundă. Nu țin neapărat să merg zilnic la biserică, dar când trec pe lângă una mă închin. Știu să mă rog, mulțumindu-I de fiecare dată. Nu încep o rugăciune cu „Doamne, dă-mi!”, ci cu „Doamne, îți mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ai oferit!”. Consider că ne-a oferit viața pentru a o trăi și pentru a face bine în jurul nostru. Ceea ce faci aia primești. Faci rău, primești rău, și invers. Eu fac tot posibilul să scot cât mai mult de la mine, din inspirația și din puterea mea de muncă, să ofer cât mai mult familiei mele, prietenilor, apropiaților și necunoscuților care merită.

- La „Poftiți pe la noi” am văzut că te-ai distrat copios. Cum e în spatele camerelor la această emisiune?

- Cred că ați văzut doar 20% din ce s-a întâmplat acolo. Am muncit, ne-am distrat și ne-am enervat mai mult decât s-a văzut, dar nu încăpea totul în spațiul de emisie. Lucrurile au fost atât de frumoase, încât ne amintim cu plăcere de această experiență. Copiii aceia au meritat tot efortul, și nu doar atât. Oricând voi avea drum prin Urlați, voi trece pe la ei. Sunt suflete sincere și încercate. Mie îmi era frig în bocanci, și acolo era o fetiță desculță. M-am dus și i-am cumpărat haine și încălțări, n-am putut închide ochii.

„Îmi doresc provocare și evoluție în plan muzical”

- Ce te impresionează la „Next Star” de la un sezon la altul?

- Copiii aceștia sunt incredibili. Mă impresionează faptul că avem un izvor nesecat de talente în România, și nu numai, că au început să vină și din alte țări. Copiii au ajuns să aibă capacități fantastice de interpretare, indiferent că este muzică, teatru sau dans. Noi, jurații, avem o problemă reală când trebuie să alegem unul dintre atâția talentați, în domenii foarte diferite. Căutăm potențialul fiecăruia, nu doar pe cel care a fost bun într-o zi, astfel încât peste niște ani să poată spună că s-a lansat la „Next Star”. E o rampă de lansare pentru ei, pe care generația mea n-a avut-o. Ei beneficiază acum de audiență și deschidere. Eu trebuia să mă duc la festivaluri și să cânt piese vechi, că cele noi nu erau apreciate. Noi astăzi îi încurajăm să facă orice le place și fac din suflet.

- Piesa „E vara mea” are șanse să transforme această vară în vara ta...

- Am lansat-o anul trecut, a avut o intrare bună, dar au fost multe piese de vară lansate atunci, însă cred că o să aibă succes în orice vară. Am și varianta în limba spaniolă, „Sol de playa”, pe care am lansat-o de curând, dar o trimit mai mult afară. Ar fi o surpriză plăcută pentru mine să intre în topurile străine, iar în țară să nu fi ajuns în topuri varianta în română. Este cel mai colorat videoclip al meu, este plin de viață și de energie.

- Ce-ți dorești în plan profesional?

- Îmi doresc continuitate și proiecte noi, care să mă facă să mă autodescopăr, să mă „muncească”. În unele am descoperit că știu să dansez, că pot să fac actorie, să cânt ca altcineva decât ca mine, cum a fost la „Te cunosc de undeva!”, astfel am descoperit altceva decât ceea ce știam eu că pot. Îmi doresc provocare și evoluție în plan muzical.

„Sunt un foarte bun mediator”

- Vrei să mai lansezi vreun album?

- Am tot lansat single-uri și probabil voi lansa la sfârșitul anului și un album „Best of”, nu neapărat pentru a-l vinde, ci pentru cartea mea de vizită. Aș putea scoate un „Best of” cu piese reorchestrate, de pe vremea când eram în trupa Latin Express, pentru că am peste 16 ani de carieră și am adunat ceva piese.

- Care este lucrul pe care consideri că-l faci mai bine decât toţi ceilalţi?

- Nu sunt perfect, nu sunt cel mai bun în nimic. Încerc să fiu bun pentru mine și familia mea, dar nu pot spune că fac un lucru cel mai bun. În muzică, sunt alții, în Spania, de exemplu, de mi-e și rușine să cânt în fața lor. La sport, sunt alții campioni. Sunt un tătic bun, dar poate sunt alții mai buni. Sunt un soț bun, dar poate sunt alții mai buni, însă nu pentru soția mea. Uite, sunt cel mai bun pentru nevasta mea. (Râde!) Sunt un foarte bun mediator, atunci când apar conflicte reușesc să le mediez, dar, la fel, poate-s alții mai buni.

- Care este slăbiciunea pentru care te critici cel mai mult?

- De multe ori nu prea știu să zic „nu”, deși am luptat adesea cu mine să învăț să refuz, mai ales când știu că mie nu-mi face bine. Și tot nu pot, nu știu dacă ține de bunătate sau de politețe, dar nu prea pot să zic „nu”. Mi-am reproșat că nu pot fi ca alții. Prefer să o îmbrac altfel: „Am puțină treabă, dar rezolvăm data viitoare!” Și dacă am apucat să promit, mă țin de cuvânt.

„La bătrânețe aș ieși cu nepoții la club”

- Ce nu suporți să faci, dar trebuie?

- M-am obișnuit să fac tot ceea ce nu-mi plăcea, dacă trebuie. Nu suportam să mă trezesc dimineața, dar, dacă trebuie să duc copilul la grădiniță, mai repede m-am trezit pentru el, decât m-am trezit pentru o filmare, de exemplu. Mai ales că m-am obișnuit cu programul de noapte, toată viața am funcționat așa, dar dacă trebuie, trebuie. Dacă dormi, ești obosit după un concert, dar vine copilul dimineața lângă tine în pat, te mângâie și-ți spune: „Tati, megem a gădi?” Normal că merg! Și când vezi că ai rezolvat lucruri pe care dacă nu te-ai fi trezit nu le-ai fi făcut, îți dai seama că toate au un rost și trebuie să transformi totul în favoarea ta.

- Ce vrei să faci când vei fi bătrân?

- Să mă bucur de copiii mei și de realizările lor, să-i învăț și pe alții, cei apropiați, din experiența mea. Cam atât, că mai departe nu mă văd bătrân, cred că o să am o bătrânețe foarte frumoasă, nu mă văd pustnic, ci alături de copii și de nepoți. Eu aș ieși cu ei la club. Eu merg la sală, fac sport, așa aș face și la bătrânețe, i-aș lua cu mine la sport.

- Când ţi-a fost ultima oară ruşine, şi de ce?

- Îmi amintesc că eram cu Maria într-un Mall și mi-a fost jenă într-o situație. Era ceva cu Baba-Cloanța cu mătura și prinsese frică de ea și, ca să n-o speriem, i-am spus că nu mai vine. Dar într-o seară, când nu voia să adoarmă, i-am zis că, dacă nu se culcă, vine moșu’ cu bastonul. A ținut ea minte treaba asta, și într-o zi, în Mall, a văzut un domn cu un baston. S-a dus în fața lui și a zis: „Uite moșu’ cu bastonul! Hai să fugim!” Și mi-a fost rușine, m-am dus și-am luat-o. Dar ce era să mai fac? E copil!

„Le fac loc de joacă în curte”

- Care e partea preferată a zilei?

- Când sunt acasă, înainte de a adormi fetele, când Maria își pune desene animate și mă roagă să stau cu ea în brațe și-mi explică ce se întâmplă în desene. Aia e cea mai frumoasă parte a zilei. Acum, de exemplu, am renunțat la mare parte din gazonul din curte, pentru că pun cauciuc pe jos să le fac loc de joacă. Le pun tobogan, leagăne, să nu se mai ducă în parc, pentru că apar diverse situații, ba vin paparazzi, ba se dă altcineva în leagăn și vrea Maria sau, dacă se dă ea, nu mai coboară să lase și alt copil, și prefer să le fac părculețul lor în curte.

- Care este sunetul pe care-l deteşti cel mai mult?

- Alarma, dimineața, și anumite voci.

- De ce îţi este dor?

- Mi-e dor de nepotul meu, de persoanele dragi pe care le-am pierdut. Restul se poate realiza. Ce e posibil, eventual, suportă puțină amânare.

„Sunt și copilăros, dar încerc să mă și impun, să le fac o educație bună fetelor“

„Maria are ureche muzicală şi ritm“

- Maria are ureche muzicală?

- Are ureche muzicală, are ritm și o memorie fantastică, mă surprinde zilnic. Cântă, dansează, recunoaște melodiile imediat, după primele acorduri, are și o memorie vizuală foarte bună. Încep anumite videoclipuri și, înainte să se audă muzica, ea îmi spune artistul și numele piesei. Ascultă multă muzică și la televizor, și pe youtube, are oră de dans și acasă, nu doar la grădiniță. În plus, are orele ei de desene, din care a învățat cântecele, indiferent că sunt în română sau în engleză. De exemplu, când merge la culcare, adoarme imediat dacă are lenjeria de pat cu imagini din desene, pe care le adoră, iar noi ne folosim de fel de fel de astfel de trucuri ca ea să-și respecte orele de somn.

„De multe ori nu prea știu să zic «nu», deși am luptat adesea cu mine să învăț să refuz”

„Cadourile pentru care-i mulțumesc lui Dumnezeu sunt: familia, harul, puterea de muncă, inspirația și aprecierea publicului”

„Am cântat tot concertul cu picioarele «mai adunate»“

- Povestește-mi un moment amuzant din cariera ta.

- Au fost nenumărate. Odată am avut două spectacole într-o zi, în orașe diferite, și la al doilea am ajuns cu 20 de minute înaintea începerii. Spectacolul era în aer liber, era lume multă, am parcat în spatele Primăriei, a trebuit s-o iau prin mulțime, au început să vină copii la autografe, le-am dat din mers și, pentru că timpul era scurt, am încercat s-o iau pe scurtătură, am sărit un gard și mi-am rupt pantalonii între picioare. Timp să mă schimb nu mai aveam, așa că am cântat tot concertul cu picioarele „mai adunate”. (Râde!) Când am luat premiul pentru cel mai bun artist, în 2004, eram foarte fericit, am cântat, doar că era scena ruptă și, la un moment dat, am căzut sub ea, un refren nu m-am văzut, doar m-am auzit.

„Gitano are caracterul meu“

- Am văzut că alergi în fiecare dimineață cu Gitano. Ce loc ocupă el în viața ta?

- Gitano e un câine deosebit, extraordinar, și mi-e drag de el de nu mai pot. Se spune că animalele împrumută din caracterul stăpânului și seamănă cu el. Nu m-am gândit la asta, dar Gitano are exact caracterul meu. Este lipit de mine, mă iubește enorm. Deschide ușa de la intrare, stă în prag și mă privește milog, doar să-l bag în seamă. Când ies cu el la alergare, îi scot lesa și, indiferent că alerg cu viteză sau stau pe loc, el nu depășește o rază de maximum cinci metri în jurul meu. Dacă-i dau să mănânce, nu mănâncă până nu plec de lângă el, pentru că mă privește în ochi. Dacă nu sunt acasă, aproape că nu mănâncă de dorul meu. Avem o relație extraordinară. Când sunt cu copiii, mereu are grijă de ei. Nu este un câine agresiv, deși, la comandă, poate fi extrem de rău. Își păzește teritoriul, nu iese din curte dacă las poarta deschisă, cum fac alți câini, de stai să alergi după ei. Dar nici nu intră nimeni în curte dacă nu e însoțit de cineva din familie. Este un câine pe care mi l-am dorit, mi-am luat Cane Corso, pentru că am vrut un câine masiv, era cel mai mare dintre pui, dar n-a crescut foarte mult. E mic și îndesat, e plin de mușchi. Nici eu nu sunt un bărbat foarte înalt. (Râde!) E foarte blând, dar, dacă-l superi, probabil devine foarte violent, adică are ceva din temperamentul meu. N-am avut niciodată probleme cu el și are 3 ani. Îl plimbă Maria, se miroase cu alți câini, nu atacă niciodată, nici când e lătrat. Este membru al familiei. Și mai am un câine de interior, o Bichoniță, Cita o cheamă, pentru că arăta ca o maimuțică atunci când am luat-o. Ea e mai răsfățată, e un câine pentru copil, i-am luat-o Mariei.