Elena Gheorghe va reprezenta România la semifinala internaţională Eurovision Song Contest de la Moscova, din luna mai. Frumoasa de 23 de ani a câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision, cu piesa „The balkan girls”, compusă de Laurenţiu Duţă, obţinând un total de 22 de puncte din partea juriului şi a publicului. Fiica unui preot şi a unei cântăreţe de muzică populară, Elena a păşit prima dată pe scenă la 3 ani. A muncit ca să-şi facă un nume, şi-a deschis un atelier de croitorie şi vrea să impresioneze publicul la Moscova. Să-i ţinem pumnii!
„Sunt o fată norocoasă, cu un tată care mă înţelege”
- Cum ai ajuns să cânţi?
- Nimic nu este întâmplător în viaţa mea... Talentul moştenit de la părinţii mei şi dragostea pentru muzică mi-au transformat pasiunea în carieră.
- Cât de mult te-a influenţat mama în drumul ales?
- Suficient de mult, încât muzica să facă parte din viaţa mea. Alături de mama, cântăreaţă de muzică populară, am făcut primii paşi pe scenă la vârsta de 3 ani, şi de atunci nu m-am mai despărţit...
- Ce-a spus tatăl tău când a aflat că vrei să fii cântăreaţă?
- Înainte de toate, tatăl meu este un om ca toţi ceilalţi: înţelept, modest, cu bună credinţă, răbdător, împăciuitor... Este un om calm, blând, cu un dar neobişnuit de a asculta şi de a sfătui omul. Sunt o fată norocoasă, cu un tată care înţelege perfect ce îmi doresc de la viaţă şi nu a contestat nimic din ceea ce am făcut. Dimpotrivă, este mândru de mine şi de reuşitele mele.
- Ţi-a fost greu să devii cunoscută?
- Niciodată nu mi-a plăcut expresia „ca ciupercile după ploaie”. Am devenit cunoscută încet, parcurgând diverse etape. Am început cu pregătirea la Palatul Copiilor, la Liceul „Dinu Lipatti”, secţia de muzică şi canto clasic. În paralel am fost la diverse festivaluri şi concursuri de muzică uşoară şi abia apoi am devenit cunoscută unui public larg.
- Care sunt lucrurile şi oamenii la care ţii cel mai mult?
- Încerc să mă bucur de orice lucru, fie el şi nesemnificativ la prima vedere, dar care îmi aduce zâmbetul pe buze. Familia este cea la care ţin cel mai mult şi de care îmi este greu să mă despart de fiecare dată atunci când plec pentru o perioadă mai îndelungată.
- Ai vreun talisman?
- O mătanie de care nu mă despart niciodată.
Şi-a deschis un atelier de croitorie
- Te gândeşti la măritiş sau pe primul plan se află cariera?
- Eu şi iubitul meu suntem de aproape cinci ani împreună, iar acest lucru nu ne-a schimbat părerea că pasul către căsătorie este unul foarte important, ce trebuie
făcut la momentul potrivit. Deocamdată suntem încă agitaţi şi preocupaţi de carieră, dar atunci când ne vom linişti ne vom gândi serios şi la acest aspect.
- Ce faci să te menţii în formă?
- Sunt matinală şi acest lucru îmi dă poftă de viaţă şi mă face să înţeleg cât de important e să ai un astfel de program şi câte treburi poţi rezolva într-o zi. Nu renunţ la sport, fac masaj şi mănânc sănătos.
- Ce mâncăruri preferate ai?
- Nu sunt o gurmandă, nu-mi place să întrec măsura, dar atunci când mi-e poftă de mai multe feluri de mâncare nu fac exces, ci mănânc din fiecare câte puţin. Îmi place să gătesc paste. Carbonara şi tortellini îmi ies cel mai bine.
- Ai un designer pentru ţinutele de scenă?
- Mi-am deschis un atelier de croitorie, aşa că sunt o norocoasă. O am pe doamna Zoica, o croitoreasă foarte talentată, cu care mă înţeleg de minune şi ale căror idei coincid de cele mai multe ori cu ale mele.
- De unde ideea cu atelierul?
- Pasiunea pentru modă şi timpul pierdut prin magazine şi la diverse case de modă. Atelierul a fost conceput în primul rând pentru mine, dar, odată deschis, au existat foarte multe comenzi de la cunoştinţe sau de la persoane care îmi vedeau ţinutele la diverse evenimente. Aici ne străduim să facem rochii ce pot fi purtate de cel puţin două ori în două moduri diferite.
Maria Petrache
„Îmi place să fiu originală şi încerc să nu copiez pe nimeni. Dacă există o asemănare, ceea ce nu mi se pare, este o pură coincidenţă!
„Nu-mi place să-i analizez pe alţii“
- Cine s-a ocupat de coregrafie?
- Paul Gheorghe, dar totul nu ar fi ieşit atât de bine dacă lângă mine pe scenă nu s-ar fi aflat dansatoarele: Luiza, Flavia, Lili şi Roxana, cărora le mulţumesc.
- Unii au spus că dansul tău a semănat cu cel al grecoaicei Elena Paparizou sau că piesa aduce cu stilul Ruslanei…
- Îmi place să fiu originală şi încerc să nu copiez pe nimeni. Dacă există o asemănare, ceea ce nu mi se pare, este o pură coincidenţă. Era culmea să copiez la un concurs de Eurovision tocmai pe cineva care câştigase cu puţin timp înainte.
- Ce vei aduce nou în show-ul tău?
- Este întrebarea care mă urmăreşte zilnic! O să plec într-o vacanţă pentru o săptămână şi o să-mi pun toate gândurile în ordine, o să meditez la spectacolul de la Moscova.
- Ce spui de afirmaţiile lui Costi Ioniţă, că s-au făcut aranjamente la Eurovision?
- Nu-mi place să analizez ce spun alţii. Nu sunt în măsură. Fiecare răspunde pentru ceea ce afirmă... Eu nu am de împărţit cu nimeni nimic, apreciez toţi concurenţii prezenţi la selecţie şi nu contest pe nimeni. Fiecare şi-a făcut treaba cum a putut mai bine... În viaţă este bine să ştii să pierzi şi să câştigi în aceeaşi măsură!
