de Alexandra Rotărescu

E un adevărat „one man show”, cântă şi dansează de când se ştie, însă n-a avut niciodată ocazia să-şi încerce talentul actoricesc şi pe marele ecran. Asta până de curând, când a interpretat rolul principal masculin în mediumetrajul „Kandy, ciocolată de lux cu gust de femeie”. Filmul e realizat de echipa care a lucrat cu regizorul Francis Ford Coppola atunci când acesta a turnat în România, iar coloana sonoră e semnată de Dennis Dreith, compozitorul preferat al lui Steven Spielberg. Asemenea nume celebre de la Hollywood girează pentru actorul nostru aflat la debut, care - cine ştie - are toate şansele să dea lovitura şi în Cetatea Filmului. De fapt, câteva propuneri s-au ivit deja…

„Kandy, ciocolată de lux cu gust de femeie”

- Cum ai ajuns actor de cinema?

- Eram într-un turneu, cu ocazia Zilei României, la Roma, la Milano şi prin alte oraşe unde există români, şi m-a văzut doamna producător şi regizor de film Mariana Pachis, care a rămas impresionată de prestaţia mea. În timpul concertelor, eu nu mă rezum doar la muzică, fac un show total, cu imitaţii, de aceea mi se şi spune că aş fi „cel mai îndrăgit showman din România”. Nu zic eu asta, ci alţii o decretează despre mine. Şi după ce m-a urmărit, producătoarea mi-a spus că am capacităţi multiple şi m-a întrebat dacă nu vreau să joc într-un film. I-am spus: „Să joc într-un film era visul vieţii mele!” Mi-am dorit asta de mic, şi am fost de câteva ori foarte aproape, dar niciodată până acum n-am reuşit să fac pasul.

- Ce alte încercări de-a deveni actor ai mai avut?

- Am dat casting la televiziune, pe când mai trăia domnul Geo Saizescu, trebuia să joc rolul principal într-un film, dar, când să începem filmările, au căzut sponsorizările şi nu s-a mai făcut proiectul. Am avut ghinioane de fiecare dată. Apoi am jucat într-un musical, care a fost preluat de TVR, şi atunci am ajuns cel mai aproape de ceea ce-mi doream eu. Cum spuneam, mi s-a propus să joc în „Kandy, ciocolată de lux cu gust de femeie”, un titlu care m-a intrigat din prima. Producătoarea m-a propus Claudiei Motea, care a interpretat rolul principal feminin din film, şi mi-a spus apoi că au nevoie de cineva potrivit pentru rolul de tip şarmant, fermecător, cu familie, cu doi copii, dar veşnic cuceritor. Mariana i-a spus Claudiei: „Ăsta nu poate fi decât Adrian Enache!” Şi, după ce am acceptat propunerea, producătoarea mi-a dat scenariul şi mi-a atras atenţia că echipa cu care voi colabora este cea care a lucrat cu Francis Ford Coppola, când faimosul regizor a venit să filmeze în România. Mi-am zis: „Maaamă, ăştia au lucrat cu ăia grei de tot!” Plus că muzica e semnată de Dennis Dreith, cel care a compus coloana sonoră din filmele „Jurassic Park”, „Braveheart” şi „Addams Family”.

„Eu nu am măşti, de aceea mă şi îndrăgeşte toată lumea”

- Şi ai avut emoţii să lucrezi cu asemenea profesionişti?

- Am avut emoţii, îţi dai seama. Dar mi s-a cerut de la început un singur lucru: să nu joc! Ei m-au plăcut aşa cum sunt eu, natural. Dacă încercam să joc, mă transformam şi nu mai eram ce trebuia. Nici nu mi-e greu. Cum sunt pe scenă, un star pop-rock, aşa sunt şi în viaţă. Eu nu am măşti, de aceea mă şi îndrăgeşte lumea. Vorba unei femei de serviciu care lucra într-un hotel din Predeal - unde am făcut eu programul artistic vreme de 15 ani -, care a văzut că mă pup şi cu ea, şi cu domnul Băsescu, care venea atunci însoţit de doamna Udrea: „Vaai, v-aţi pupat cu domnul preşedinte Băsescu, cu doamna ministru Udrea şi cu o femeie de serviciu?!” I-am zis: „Păi, nu suntem oameni cu toţii?!” Motto-ul meu în viaţă e „să rămânem oameni măcar până când ştiinţa ne va demonstra că putem fi şi altceva”.

- Când ai citit pentru prima dată scenariul, cum ţi s-a părut?

- Drept să-ţi spun, nu înţelegeam un lucru: cum pot avea rolul principal şi numai trei fraze de spus?! Mi s-a explicat că e vorba despre introspecţie, este un rol de compoziţie, poţi să transmiţi prin trăirile tale, prin trăsăturile feţei chiar mai mult decât prin cuvinte. Şi ei spun că m-am descurcat de minune. A fost o provocare. O adevărată probă de foc pentru următorul film.

- Şi care va fi următorul film?

- Va fi un lungmetraj, denumit „Spovedaniile”, regizat de maestrul Ioan Cărmăzan, în rolurile principale fiind distribuiţi Maia Morgenstern şi Marcel Iureş. Numai faptul că voi juca alături de ei nu mă lasă să dorm vreo două luni.

„Compozitorul lui Spielberg m-a invitat în SUA”

- Am înţeles că ai deja o colaborare apropiată cu compozitorul american Dennis Dreith...

- Compozitorul a preluat piesa mea, „O singură noapte”, şi a făcut coloana sonoră a filmului pornind de la piesa mea. M-a invitat în SUA, mi-a zis că se gândeşte să scrie nişte piese numai pentru mine. La următorul film făcut în Statele Unite, poate chiar regizat de Steven Spielberg sau de un alt regizor celebru, va compune o melodie pentru o soprană din Sydney, care este, de fapt, directoarea Operei din Sydney, şi Dennis îmi zicea că poate facem un duet. Mă onorează asemenea propunere, îţi daţi seama!

- Plănuieşti să dai lovitura la Hollywood?

- Eu nu plănuiesc nimic. Am fost de mic sclavul neprevăzutului. Nici legat de filmul acesta nu am făcut nimic special ca să joc în el. Dumnezeu m-a ajutat să joc într-un film, ştiind că îmi doream mult asta, şi poate urmează să mi se îndeplinească şi dorinţa de-a juca într-un lungmetraj.

- Ai da vreodată muzica pe actorie?

- Nu, nu. Le-aş face pe amândouă. Muzica e totul pentru mine. Eu cânt şi-n somn.

„Pun pasiune în tot ce fac, dar, dacă mă superi, e război, precum în Anna Karenina”

- Cum a fost atmosfera de la filmări?

- Nu am avut timp de repetiţie, pentru că m-au cooptat pe ultima sută de metri. Am citit scenariul pe hol, şi apoi am intrat să joc. Aici a fost marea artă! M-au apreciat foarte mult pentru că m-am pliat perfect pe personaj, fără să repet. Chiar au schimbat scenariul din mers pentru că mi-au descoperit calităţi pe care nu le ştiau.

- Cum anume au schimbat scenariul?

- Eu făceam ca toţi dracii la filmări. Ziceam că pot să fac şi aia, pot să fac şi aia. Să-ţi dau un exemplu concret! La scena în care eu vin de la o băută cu prietenii, am adormit îmbrăcat în pat şi vine soţia mea din film, Claudia Motea, să mă trezească, am făcut o criză de nervi, pe care ei au apreciat-o foarte mult. De fapt, aşa fac eu. Eu sunt un tip foarte coleric, pasional. Pun pasiune şi în dragoste, şi în muzică, şi în tot ceea ce fac. Dar, dacă mă calci pe coadă, e război ca-n „Anna Karenina”.

- Cam cât de asemănătoare e povestea din film cu viaţa reală?

- Ştiţi cum e, în vremurile actuale, bărbaţii care au de toate visează şi la altceva în afară de soţie şi de familie... Au imaginaţie bogată, până şi politicienii din ziua de azi au amante...

- Ai discutat cu familia, ţi s-a reproşat că te expui prea mult în film?

- Nu, nu, deloc. Copiii sunt cei care contează cel mai mult, iar ei au înţeles foarte bine rolul meu, au zis: „Ăsta-i tata, ce să-i faci?!”

„Sunt alintat Georgică, adică George Clooney”

- A avut deja loc avanpremiera filmului. Cum a fost?

- M-a uimit faptul că s-a umplut Cinematograful Patria până la refuz. Am înţeles că nu s-a mai întâmplat asta de vreo 20 de ani. Cred că publicul a fost tentat şi de concertul pe care l-am susţinut cu această ocazie. Nu prea ţin, în ultima vreme, concerte în locaţii precum cinematografele sau Sala Palatului, din lipsă de sponsori, dar acum am făcut-o. Am cântat cu trupa şi am avut succes. Toată lumea dansa şi cânta ca la un concert adevărat.

- Când ai acceptat să apari într-un film, ţi-a fost teamă de critici?

- Nu, pentru că nu mă consider un actor profesionist. Când eşti actor debutant şi nu asta e meseria ta, ci o faci din pură pasiune şi atât, nu ai de ce să te temi. Criticii trebuie să înţeleagă circumstanţele. Oricum, a fost o surpriză plăcută când am constatat că mulţi mi-au dat credit. Am citit un comentariu al unui critic celebru de la noi, care spunea: „Adrian Enache a făcut un rol magistral!” Şi a mai spus şi că semănam cu Sebastian Papaiani, ceea ce iar m-a onorat.

- Stilul tău actoricesc cu al cărui actor se aseamănă?

- În secvenţa în care am luat-o pe soţia mea din film de bărbie şi i-am spus: „Tu eşti frumoasă, dar n-ai sare!” aduc cu Gheorghe Dinică, puţin sarcastic, aşa. În general, mulţi mă alintă George Clooney, îmi zic „Ce faci, Georgică?”, probabil că semăn cu el la frizură. Idolul meu e Peter O’Toole. El juca foarte mult cu faţa, când făcea o grimasă, înlemneai, pur şi simplu.

„M-aş bucura dacă pelicula ar câştiga vreun premiu!”

- Filmul este deja înscris la două festivaluri...

- Chiar trei: unul la Galaţi, altul la Istanbul şi mai e unul la Los Angeles. Trebuie să mergem şi noi când au loc festivalurile astea, că oricum suntem doar patru personaje; dacă mai lipsim şi noi...

- Crezi că are şanse să câştige vreun premiu?

- Păi, eu m-aş bucura dacă ar câştiga ceva! Specialiştii au spus că e cu totul altceva, deci poate are şanse la vreun premiu. Unora nu le-a plăcut, că n-a avut mai multă acţiune sau voiau să vadă o comedie, dar alţii au apreciat drama din film. Eu sper să fie un prim pas în calea unor cariere cinematografice de excepţie, mă refer şi la mine, şi la colegii mei.

Despre fotbal, rock, trupa Compact şi visurile tinereţii

- În afară de muzică şi de actorie, tu ţi-ai încercat norocul şi în sport la un moment dat. Ai făcut parte din lotul de juniori ai României la fotbal. De ce te-ai lăsat?

- Am început într-adevăr cu fotbalul, am jucat la Galaţi şi am ajuns în lotul naţional de juniori UEFA ’86, am avut colegi celebri precum Dănuţ Lupu. Dar joc fotbal în continuare. Şi chiar am ocazia să joc cu foşti mari fotbalişti precum Hagi, Chivu, Duckadam, Belodedici, eu conducând destinele echipei naţionale de fotbal a artiştilor timp de vreo 20 de ani. Am fost căpitanul echipei, şi anul trecut am ajuns chiar campioni mondiali. Am participat şi anul acesta la Campionatul Mondial şi am reuşit să ne clasăm pe locul al III-lea. Au participat 16 ţări, a venit şi preşedintele Putin pe acolo, totul s-a desfăşurat la cel mai înalt nivel. Marile stele ale fotbalului internaţional, din Champions League, de exemplu, care s-au retras de câţiva ani, au jucat acum cu noi. E ceva! Oricum, mulţi dintre noi am jucat fotbal în mod profesionist şi nu ne e greu, e ca mersul pe bicicletă...

- Dar ce te-a făcut să renunţi în adolecenţă la fotbal şi să urmezi alt traseu profesional?

- Trebuia să dau la facultate, pe vremea aceea chiar se făcea şcoală. Nu dădeai şpagă şi treceai examenele, ca acum. Deplasările cu meciurile îmi ocupau foarte mult timp şi nu mai apucam să învăţ. Părinţii au zis că e mai bine să-mi văd de şcoală. Am intrat la facultate, dar m-a pălit muzica, am luat-o cu rockul. Ani buni am fost vârful de lance al rockului gălăţean. La un moment dat, era să mă ia cei de la trupa Compact în formaţie...

- Dar i-ai refuzat şi pe ei. De ce?

- Tot aşa, părinţii s-au speriat că, dacă pierd primul an de facultate, trebuie să dau din nou admiterea. Era vorba să plec cu trupa Compact prin Germania şi Polonia în turneu, şi pentru mine era o oportunitate incredibilă, dar părinţii s-au temut că o să mă vrăjească Occidentul şi cine ştie ce fac, nu mă mai întorc în ţară.

- Şi ai regretat decizia pe care au luat-o părinţii pentru tine?

- Nu, pentru că părinţii au avut grijă de mine şi mi-au dat o educaţie aleasă, ceea ce încerc să transmit şi eu copilaşilor mei.

Dacă nu exista femeia, Adrian Enache o inventa

- Ai făcut şi nişte cursuri postuniversitare de psihologie şi filosofie. La ce ţi-au folosit?

- Am destul de multe studii, deşi nu pare, nu-i aşa? (râde) Nu prea mai e la modă în ziua de azi să faci şcoală. Dacă-ţi pui o fustă scurtă şi silicoane, eşti vedetă! Dar nu e chiar aşa! Studiile astea m-au ajutat să lucrez bine cu publicul, am fost şi în Las Vegas şi oriunde în lumea asta şi m-am descurcat foarte bine. Recunosc totuşi că am făcut acele cursuri datorită unei profesoare de psihologie, care m-a ademenit spre cursurile dumneaei... Vezi, tot femeia e la baza tuturor creaţiilor valoroase din lume! Dacă nu exista femeia, Adrian Enache o inventa!

- După ce ai spart gheaţa în cinematografie, ce alte surprize le pregăteşti fanilor?

- O să colaborez cu cei din naţionala artiştilor, care o să-mi scrie şi mie nişte piese; am mai primit o invitaţie să particip la un nou sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva” şi poate ajung să am o apariţie de senzaţie într-un lungmetraj, cine ştie?!

„Am citit scenariul pe hol, şi apoi am intrat să joc. Aici a fost marea artă! M-au apreciat foarte mult, pentru că m-am pliat perfect pe personaj, fără să repet. Chiar au schimbat scenariul din mers, pentru că mi-au descoperit calităţi pe care nu le ştiau”

„Vorba unei femei de serviciu, care lucra în acelaşi hotel din Predeal unde cântam eu: «Vaaai, v-aţi pupat cu domnul preşedinte Băsescu, cu doamna ministru Udrea şi cu o femeie de serviciu?!» Iar eu i-am zis: «Păi, nu suntem toţi oameni?!»”

„Mamaia, o primă experienţă neplăcută“

- În ’89 ai fost descalificat din Festivalul Mamaia...

- Am avut nişte mişcări nelalocul lor. Ajunsesem în finală, din 300 de concurenţi mă număram printre primii 10, iar la televizor se transmitea doar finala. Şi trebuia să stau drept, să fiu în costum şi încheiat la toţi nasturii de la cămaşă, dar eu eram venit din rock. S-au uitat puţin la mine şi mi-au zis: „Fă şi tu ce poţi, dar mai cu perdea.” Eu crăcănam picioarele, făceam pe nebunul şi, uitându-se la mine, ziceau că Occidentul s-a mutat în Mamaia. Dar, din păcate, nu m-au dat pe post şi m-au şi descalificat. Pe spaţiul meu, au dat doar melodia, nu şi imaginile cu mine pe scenă, era pe tot ecranul doar o vază cu flori, că nu erau reclame pe vremea aia ca să fi băgat publicitate. Dar în ’90 m-am întors şi am câştigat premiul al II-lea la Festivalul de la Mamaia. Şi atunci m-am lansat!