de Gabriela Niculescu

Mihai Mărgineanu nu are nevoie de prea multe prezentări. Este el, un om dintr-o bucată, și pe scenă, și în viața de zi cu zi. Îl urmăriți în serialul „Las Fierbinți”, difuzat de Pro TV, iar la 2 octombrie, chiar de ziua sa, îl veți putea vedea, într-un concert ce va marca zece ani de muzică live, pe scenă. Tot atunci va lansa și un album, cel mai probabil cu numele unei „băuturi celebre şi nenorocite din perioada boemă a Bucureştiului”. Ne-a povestit despre pasiunea sa pentru aviație, despre copiii săi, Alexandra (7 ani) și Tudor (9 ani), despre întâmplări la limită și a făcut o analiză tranșantă a societății actuale, într-un stil greu de confundat.

„Mi-am lăsat personalitatea să fie imaginea mea”

- În octombrie vei susține spectacolul „10 (zece)”, cu lansarea unui nou album. Numele are legătură doar cu cei zece ani de carieră artistică sau și cu piesa omonimă a lui Florin Chilian, care ți-a tot fost cerută în spectacole?

- În niciun caz nu se va chema „10 (zece)”. A fost o neînţelegere şi o comunicare defectuoasă de-a mea. Spectacolul îl fac pentru a marca cei zece ani petrecuţi aproape de scenă. Şi pentru că am cântat doar live, el va avea ca antet: „10 ani de live”. Când o să fie gata afişul, cu siguranţă va fi şi numele spectacolului pe el. Acum mi-e imposibil să ghicesc ce nume va avea. Dar discul pe care am de gând să-l lansez odată cu acest concert se va chema, probabil, „Adio, mama!”. Este numele unei băuturi celebre şi nenorocite din perioada boemă a Bucureştiului.

- Spre deosebire de alţi artişti, care au avut parte de suişuri şi coborâşuri, tu ai avut succes constant. Te-ai străduit să-l ai sau pur şi simplu publicul te-a plăcut în mod natural?

- E... da! E frumos să ţi se spună că „publicul te place”, dar cred că e mult peste realitate. Cred că m-a ajutat faptul că m-am „suit” pe scenă la o vârstă la care nivelul de stabilitate mentală trebuie să fie destul de ridicat. La 36 de ani trebuie să ai altă viziune faţă de cea pe care o ai la 20 de ani. Şi nivelul acesta de stabilitate te face să conştientizezi mai bine ce merită atenţie şi ce nu merită atenţie. Tocmai de aceea mi-am lăsat personalitatea să fie imaginea mea. În acelaşi timp, mă gândesc că este şi foarte obositor să joci un rol în permanență, fără ca şi cineva de la regie să dea „stop” între cadre.

„La multe evenimente merg cu avionul meu, pentru că mă costă mai puţin”

- La ce să se aştepte cei care vor veni de ziua ta la concertul de la Cinema Patria?

- Ca să nu ai surprize neplăcute, e bine să nu ai aşteptări mari de la nimeni şi nimic. (Râde!) Nu trebuie să se aştepte la nimic în afară de ceea ce au găsit până acum la concertele mele. Adică, noi - eu şi prietenii mei din trupă - vom face un minimum de regie pentru eveniment, dar o să facem asta doar pentru a evita momentele goale care pot deveni penibile. Restul va fi improvizaţie 100% şi, de data asta, „improvizaţia” nu are tentă peiorativă. Am observat că momentele unice sunt gustate foarte tare atât de public, cât şi de noi. Şi cel mai important este să-l faci pe omul ăla din faţa ta, care ţi-a făcut onoarea să cumpere un bilet la concertul tău, să se simtă mai bine ca altădată. Merită să-l faci să plece zâmbind şi să se trezească dimineaţa cu dorinţa de a schimba ceva la viaţa sa, adică, să-i dai speranţă!

- Citeam în presă că te deplasezi la multe dintre concertele din ţară cu avionul personal. Aeronava a fost o investiţie profitabilă? Cât este de costisitoare?

- Asta cu „avionul personal” sună a bogătaş excentric și nu este deloc aşa... Din păcate! (Râde!) La multe dintre evenimentele din ţară merg cu avionul meu pentru că mă costă mai puţin şi câştig foarte mult timp preţios. De exemplu, un drum până la Timişoara îl fac într-o oră şi 40 de minute. Până la Sibiu ajung într-o oră. Şi până la Satu-Mare fac două ore şi zece minute. Ăsta da avantaj! În urmă cu câţiva ani, am absolvit Şcoala de Aviaţie şi am fost licenţiat PPL-A (n.r. - licență de pilot privat). Ulterior, după ce am trecut prin faza de acumulare de ore de zbor, am făcut up-grade pentru zbor de noapte, iar în prezent sunt în pregătire pentru CPL-IR, Comercial Pilot Licence - Instrumental Rating (n.r. - licență de pilot comercial). Aeronava pe care o pilotez este o Cessna 172N, cu un motor şi patru locuri. Este un avion extrem de fiabil, consumă 25 de litri de AVGAS pe oră şi are o motorizare Lycoming- RollsRoyce. A fost o ocazie unică. Eu am renunţat la multe metehne omeneşti penibile - maşini de ultim tip, ceasuri, țoale inutile, risipă prostească, şampanii cu artificii şi aşa mai departe -, am cumpărat acest avion cu un preţ de invidiat şi mi-am transformat pasiunea dementă într-o afacere profitabilă. Aviaţia este costisitoare dacă o faci doar ca distracţie. Ca afacere este grea, dar profitabilă.

„Viaţa s-a schimbat odată cu apariţia «Las Fierbinţi»”

- Cât mai durează până vei ajunge pilot comercial?

- În momentul de faţă sunt în pregătire teoretică şi de acumulare de ore. Urmează silabusul pentru zbor IFR (n.r. - regulile de zbor instrumental), pe care o să-l termin prin noiembrie. Apoi, voi da examenele la Autoritatea Aeronautică, testele de zbor şi trecerea pe MEP - multi engine power (n.r. - avioane propulasate de mai multe motoare). Şi de la capăt!

- Ce s-a schimbat în viaţa ta odată cu rolul din „Las Fierbinţi”?

- Viaţa s-a schimbat odată cu apariţia „Las Fierbinţi”. În ciuda aparenţelor, pe platoul de filmare lucrurile devin foarte serioase şi cantitatea de muncă depăşeşte imaginabilul facil. Echipa filmului trăieşte perioadele de filmări la intensitate maximă, cu un program ce începe la ora 6:00, dis-de-dimineaţă, pe platou, şi se termină, uneori, la miezul nopţii, după ce s-au tras secvenţele de noapte. Cel mai obositor, în schimb, este comportamentul deraiat al unor oameni, care trag de tine ca de o jucărie de pluș să faci poze cu ei, indiferent de situaţia în care te afli, momentul zilei sau de chef. Dacă încerci să refuzi politicos, îţi furi nişte înjurături şi catalogarea „fițos şi parvenit”. Dacă stai la poze ca mielu’ la tăiere, simţi cum trece viaţa pe lângă tine. Şi mai sunt cazurile fericite, când oameni normali te invită să faci o poză cu ei.

„Situații-limită: mi-a ieşit pitonul din stâncă, am căzut de la șase metri pe un prieten...”

- Ai trecut vreodată printr-o situaţie la limită?

- Am trecut prin multe situaţii la limită. M-am rătăcit pe munţi în toiul nopţii, mi-a ieşit pitonul din stâncă atunci când escaladam Turnul Seciului din Munții Bucegi. Am căzut de la șase metri pe un prieten cu care făceam alpinism, mi s-au născut copiii, m-am îndrăgostit de nevastă-mea. Am rămas fără reglajele de sonorizare la un concert la care erau 1.900 de plătitori de bilet, pentru că s-a ars hard-ul de la mixer-ul digital și a trebuit să mai facem o dată probe de sunet, de data aceea cu publicul în sală. Numai situaţii-limită, ce să zic! Dar frică precum cea de atunci când mi-a fost oprit motorul în zbor şi mi s-au luat cheile din contactul avionului n-am mai trăit. Din fericire, am prins pista!

- Spuneai că e important să acumulezi informaţii toată viaţa. Ce îţi doreşti să înveţi în mod special?

- Vreau să învăţ spaniola, să pilotez elicopterul, să termin de citit toți ruşii morţi pe care n-am apucat să-i citesc şi să-i recitesc acum pe toţi pe care i-am citit deja. Vreau să trec Oceanul cu velierul, vreau să zbor cu avionul meu până în Africa de Sud, cel puţin, să pescuiesc somon... Vreau să-l văd jucând teatru pe Anthony Hopkins, vreau să reînvăţ viaţa prin ochii copiilor mei. Jur!

- Care sunt cele mai importante calităţi ale soţiei tale?

- Este adusă pe lume să arate celor din jur că dragostea este cea care învârte Universul şi că fericirea este ţelul. Restul calităţilor nici nu mai contează.

„Răsfățul suprem: briza marină, la poalele unui munte stâncos”

- Ce gesturi ale copiilor tăi te-au surprins foarte tare?

- Acum o lună, prin Herăstrău, eu alergam şi fi-mea, care are 7 ani, mergea pe bicicletă. La un moment dat, s-a oprit şi m-a întrebat ce înseamnă E=mc2. Tocmai învăţase la şcoală despre conu’ Albert, şi nu înţelegea ce a vrut să spună cu formula magică. N-am ştiut să-i răspund ca să o pot face să înţeleagă şi am zis pas până data viitoare.

- Care este răsfăţul tău suprem?

- Un zbor fără turbulenţe, urmat de un pahar cu vin alb asezonat la un bol generos de scoici gătite de un priceput. O chitară pe o masă la care nu mai cântă nimeni şi să pot s-o iau şi eu un pic. Un vânticel numit briză marină, la poalele unui munte stâncos ce răcoreşte seara în foșnăitul unor valuri. Şi miros de sare!

- Ce te ajută să te calmezi?

- Somnul. Şi nu mă refer la pește.

„Nu fac nimic din ce nu-mi face plăcere”

- Cât contează pentru tine părerea celor din jur la adresa ta?

- Contează părerea oamenilor pe care-i respect. În general, ascult păreri, dar deciziile le iau singur.

- Care este slăbiciunea pentru care te critici cel mai tare?

- Oooo... Cea mai mare slăbiciune a mea este că eu nu cred că am vreo slăbiciune. Şi ăsta e semn de nebunie sau de bătrâneţe. Oricum o dai, nu e bine!

- Care consideri că este cea mai importantă calitate a ta?

- Cred că sunt un bun prieten şi, dacă meriţi, te poţi baza pe mine.

- Care sunt lucrurile care-ţi irosesc timpul şi, implicit, viaţa?

- Sunt extrem de zgârcit cu timpul meu. Încerc să nu irosesc nimic din timpul meu şi îi detest pe cronofagi, adică ăia de-ţi mănâncă timpul cu energiile lor de rahat. Nu fac nimic din ce nu-mi face plăcere. Nu merg la petreceri, la evenimente mondene, nu „fac frumos” doar de dragul „făcutului frumos”, nu pierd secunde importante cu lucruri neimportante pentru că nu-mi place risipa.

„Mi-a fost ruşine că am fost un bou, şi mi-am cerut scuze”

- Ce vrei să faci când vei fi bătrân?

- Vreau să zbor cu turiştii peste coastele mării cu un hidravion. Care-o fi marea aia, încă nu ştiu.

- Când ţi-a fost ultima oară ruşine, şi de ce?

- Chiar de curând, când a intrat fi-miu mai tare pe uşă şi m-am speriat aşa rău, încât am ridicat tonul la el. Mi-a fost ruşine când mi-am dat seama că am fost un bou, şi mi-am cerut scuze.

- Care este sunetul pe care-l iubeşti cel mai mult?

- Motorul de avion, în plin.

- Dar cel pe care-l deteşti?

- Orice zgomot inutil, dar cel mai enervant este lătratul câinilor mici.

- Cum îţi vei petrece vacanţa de anul acesta?

- Frumos e ca tot anul să fie exact ca o vacanţă.

- Ştiu că ai fost nevoit să răspunzi de mai multe ori la întrebarea „De ce Mărgineanu?”. Exceptând-o pe aceasta, ce alte întrebări stupide ai mai primit?

- „Boss, îmi faci şi mie un selfie?”

„Cel mai obositor este comportamentul deraiat al unor oameni, care trag de tine ca de o jucărie de pluș să faci poze cu ei. Dacă refuzi politicos, îţi furi nişte înjurături şi catalogarea «fițos şi parvenit». Dacă stai la poze ca mielu’ la tăiere, simţi cum trece viaţa pe lângă tine“

„Cea mai mare slăbiciune a mea este că eu nu cred că am vreo slăbiciune. Şi ăsta e semn de nebunie sau de bătrâneţe. Oricum o dai, nu e bine!“

„Mă enervează că am ajuns să fim trataţi «pe cap de locuitor»“

- Ce te enervează cel mai tare în România?

- Mă enervează că am ajuns să fim trataţi „pe cap de locuitor”. Că este o morbidă lipsă de reacţie la tot ce ni se întâmplă rău. Că s-au răsturnat cu fundu-n sus toate valorile. Că nu mai ieşim odată din starea de amorţeală. Că mulţi trăiesc în mintea lor, într-o realitate închipuită. Că făloşenia a ajuns „calitate”. Că avem conducători care n-au trecut de nivelul doi al piramidei lui Maslow (n.r. - piramida ierarhiei nevoilor umane). Că nu suntem Monarhie Constituţională şi că nu ne-am pierdut rădăcinile în 1948-1989. Că nu l-am avut pe Ţuţea când trăia. Că nu l-am vrut pe Raţiu când trebuia. Că oamenii s-au înrăit şi, parcă, s-au prostit. Iar eu sunt cel dintâi!

„Sărăcia materială e ca o răceală de toamnă pe care o tratezi cu aspirină“

- Care a fost momentul tău cel mai crunt de sărăcie?

- Habar n-am. Eu nu am fost sărac niciodată. Nici atunci când nu aveam una de-un leu în buzunar nu am fost sărac. Pentru că nu conştientizez sărăcia materială ca fiind ceva anume. Sărăcia materială e ca o răceală de toamnă pe care o tratezi cu aspirină. Şi trece! Ea nu trebuie luată în seamă, că-ţi poate cauza alte prostii. D-aia eu cred că m-am născut bogat şi o să mor bogat, pentru că nu mă interesează nicio secundă câţi bani am, atât timp cât am tot ce vreau să am. „Hai să ne trezim şi să evoluăm un pic”, mi-a zis un băiat care mi-a găsit 5.000 de lei ce-mi căzuseră din buzunar. Eu încercam, stupefiat de gestul său de a-mi înapoia banii găsiţi, să-i dau un cadou ca recompensă, şi el mi-a dat o lecţie de n-o s-o uit toată viaţa. Alexandru Bălăşoiu e numele lui, şi, pe atunci, era student la Agronomie şi lucra ca gestionar la Depozitul de Calculatoare. Credeţi că Alexandru nu avea nevoie de 5.000 de lei?