de Gabriela Niculescu

Liviu Vârciu se întoarce, în această toamnă, în atenția publicului cu surprize de proporții. Din această lună prezintă emisiunea „Ham Talent” la Antena 1, un show ce pune în valoare talentul prietenilor noștri necuvântători. După ce a jucat în filme, a prezentat emisiuni, a urcat pe scena teatrului și pe cea a spectacolelor pe care le prezintă în toată țara, dorul de muzică pare să-l fi „răpus” după o pauză de 12 ani, iar acum își pune la punct piesele și proiectul de revenire în industria muzicală. Se consideră norocos pentru că face doar ceea ce îi place și afirmă că nu-i lipsește decât un lucru: jumătatea.

„Vreau să înregistrez șapte piese, compuse de la zero”

- Ce te-a atras la formatul „Ham Talent”?

- În primul rând, m-a atras ideea de a fi înconjurat de atâtea animale, pentru că eu sunt un iubitor de necuvântătoare. De copil am avut animale, am crescut cu ele în casă, cu toate că mi-a fost destul de greu să o conving pe mama să mă lase cu un câine în casă. Apoi, echipa emisiunii mi-e foarte dragă, pentru că o cunosc de opt ani și am filmat o mulțime de proiecte cu ea. Am încredere totală în Mona Segall, care este producătorul emisiunii, și sunt convins că orice mi-ar spune să fac m-ar pune într-o lumină bună. Și, nu în ultimul rând, m-a atras ideea de a avea, după ceva timp, propria emisiune și de a prezenta ceea ce mi-aș fi dorit.

- Spuneai că ai reluat treaba în studioul de înregistrări. Ce pregătești?

- Am un studio de înregistrări, iar ideea a pornit de la faptul că mi-am dorit să devin producător. Am trupa Băieții, care are deja două single-uri la radio, și mai am câteva piese pe care am să le dau unor domnișoare care cântă foarte bine. Stând în studio, m-am gândit să produc ceva și pentru mine, pentru că am deja o pauză de 12 ani în care n-am mai cântat și am început să cochetez cu ideea unui album. Am remixat trei piese ale trupei mele de suflet, L.A., și am mai făcut două piese populare într-o manieră personală, așa cum am simțit eu că ar trebui să sune. Vreau să mai înregistrez șapte piese pe care le-am compus de la zero, pentru a avea suficient material să susțin un concert de o oră.

- În vara lui 2012 s-a încercat o relansare a trupei L.A....

- Atunci a fost o reuniune, nu o relansare. Lucian Mitrea, fostul impresar, și Giovanni, cei care au organizat premiile de la Craiova, au avut ideea să reunească mai multe trupe, printre care și L.A., și m-am bucurat că mi-am văzut colegii după atât timp. Am avut un succes fenomenal, pentru că publicul din Craiova a fost mereu unul extraordinar, și am rămas cu un gust plăcut. Sincer, îmi e foarte dor să fiu pe scenă. Dacă mi-a lipsit ceva în toată cariera, scena a fost. Am urcat pe scena teatrului, pe cea a spectacolelor pe care le-am prezentat, dar mi-a lipsit scena pe care merg ca solist, și ar fi cazul să revin pe ea până nu îmbătrânesc mai rău decât am îmbătrânit. Din această toamnă aș vrea să încep să cânt în spectacole și la petreceri. Cred că va fi gata proiectul pe care mi l-am propus, cu doi instrumentiști și dansatori pe scenă.

„Eu am rămas singurul neprihănit”

- Spuneai, în 2012, că dacă L.A. va avea succes la Craiova, ți-ai dori o revenire. Succes ați avut. De ce nu v-ați reunit?

- Pentru că Adi a rămas în Anglia și îi este bine acolo, alături de familia sa, nu cred că s-ar mai întoarce, iar Ache a devenit tată de băiat și vrea să rămână lângă familie, nu mai vrea să cocheteze cu showbizul, ambii s-au așezat la casa lor. Singurul neprihănit eu am rămas, și nu pot să stau fără scenă și fără toate aceste lucruri cu care am crescut până acum.

- Te-ai întors recent în București. Cum ți-ai încărcat bateriile și unde ai fost?

- N-am fost în concediu, am avut doar patru zile libere și am fost la Sibiu, pentru că am o mulțime de prieteni acolo și pe verișorii mei, alături de care m-am relaxat. Acum am mai fost şi la Constanţa, patru zile, să-l văd pe nepotul meu, iar în curând încep filmările și nu voi mai putea pleca. Anul acesta nu prea am avut timp de concedii, sunt prins cu o grămadă de proiecte și nu-mi permit să merg în vacanțe.

- Ce ți-ai mai dori să faci și n-ai timp?

- Să stau cu nepotul meu și cu fiica mea.

- Cât timp reușești acum să-ți petreci cu fiica ta?

- Foarte puțin, din păcate, pentru că ea este la Arad, iar eu în București și trebuie să îmi sincronizez programul cu al mamei sale, ceea ce e destul de dificil.

„Mama e și cel mai bun prieten al meu”

- Dacă mâine ar trebui să alegi între muzică, televiziune și actorie, pe care ai alege-o?

- Actoria, pentru că nu știu dacă există vreun rol pe care eu să nu-l pot face, dar în muzică există multe piese pe care n-aș putea să le interpretez. Emoția filmului și a teatrului este mult mai profundă pentru mine. Dar mă bucur că nu sunt pus în postura de a alege, deci pot să le fac pe toate în paralel.

- Care a fost cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ai primit-o vreodată?

- Sunt multe pe care nu ți le pot povesti din partea unei femei. Apoi, din partea publicului, toți prietenii mei de pe Facebook mă susțin și mă încurajează când am o zi mai proastă și postez o poză în care sunt abătut. La un moment dat, dacă ești singur și n-ai o femeie acasă care să te susțină, ți-e greu să treci peste momentele dificile. Dar această invenție, numită Facebook, ajută foarte mult când primesc vorbe bune. Sunt recunoscător pentru dragostea pe care mi-o oferă acești oameni, după 12 ani de când n-am mai fost pe scenă ca interpret, ei tot mă întreabă când scot o piesă nouă, n-au uitat ce-am făcut și-mi face foarte bine această treabă.

- Când dai de greu, pe cine suni prima oară?

- Pe mama. Dar, de obicei, eu nu prea sun pe nimeni când dau de greu, mă închid în mine și vorbesc eu cu mine. Când nu mai pot, o sun pe mama, care e și cel mai bun prieten al meu.

„Mi-am dat seama târziu că frumusețea nu contează”

- Cum ar trebui să fie o femeie pentru a te convinge să te mai însori o dată?

- Cuminte și cu minte. Sinceră, devotată, să mă surprindă zilnic, să nu mă mintă și să-L iubească pe Dumnezeu.

- Frumoasă ar trebui să fie?

- Nu mai contează frumusețea, ea vine din gesturi, din vorbe, din cu totul și cu totul altceva. Mi-am dat seama târziu de acest lucru, la 34 de ani, dar bine că am realizat.

- N-ai găsit până acum o astfel de femeie?

- Ies cu o mulțime de fete, nu sunt ipocrit să spun că stau singur, mă văd cu diverse persoane, ieșim la film, povestim, dar nimic concret, nimic să spun „Da, am o relație cu această fată și numai cu ea!”. Pentru că, chiar dacă e greu de crezut, eu sunt statornic, nu înșel când am o relație, pentru că am fost înșelat, știu cum e și nu vreau să pun și eu pe cineva în această postură. Și nu înțeleg înșelatul, dacă ai acasă tot ce îți trebuie, de ce să strici totul pentru o partidă de sex, fie ea și foarte bună? Nu merită! Mai ales că mi-am dat seama cât de mult caut o femeie cu care să trăiesc din nou dragostea, iar acum s-o găsesc și s-o înșel aș fi idiot, nebun sau retardat.

- Statutul pe care-l ai îți îngreunează relațiile?

- Da, pentru că nu mai știi cine vrea să te cunoască pentru ce ești și cine vrea să fie lângă tine doar pentru că apari la televizor, și automat poate să apară și ea. Nu mai știi ce și cum să crezi.

„Îmi mai doresc o nevastă”

- La penultimul nostru interviu spuneai că cea mai mare enigmă a vieții tale este femeia. Între timp s-a mai schimbat ceva?

- Nu, rămâne cea mai mare enigmă, pentru că nu știi când se poate transforma. Acum e totul bine și frumos, iar mâine totul este diferit și nu înțelegi ce s-a întâmplat. Sunt convins că există mai multe personalități într-o femeie. Unele pot bloca personalitățile acestea, iar altele, când faci cunoștință cu ele, trebuie să știi că ai în față trei caractere diferite într-o singură femeie.

- De ce realizări ale tale ești cel mai mândru?

- Am o fată de 13 ani deșteaptă, talentată, frumoasă și sănătoasă, am părinții lângă mine, am o carieră frumoasă, cu oameni frumoși în jur și îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt la o televiziune bună. Ce poți să-ți mai dorești când ești sănătos, ai familia lângă tine și când te iubește atâta lume? Da, îți mai dorești o nevastă, dar o să vină și ea.

- Îți este rușine de ceva din ce-ai făcut până acum?

- Nu, regret doar că nu mi-am ajutat părinții mai mult când făceam mulți bani cu L.A., dar nu mi-e rușine de absolut nimic.

„Răsfățul meu suprem: acasă, în pat, la filme”

- Dacă ai putea da timpul înapoi, în ce moment al vieții te-ai opri?

- M-aș întoarce la vârsta de 2 ani, când am copilărit la țară, lângă bunicii mei, aceea a fost cea mai frumoasă perioadă. Apoi, aș mai retrăi perioada de la 18 ani, când am început să cânt în L.A.

- Care este răsfățul tău suprem?

- Acasă, în pat, la filme.

- Ce te enervează cel mai tare?

- Minciuna, prefăcătoria și bârfa.

- Care sunt persoanele pe care le iubești cel mai mult?

- Mama, fiica mea și nepotul meu.

- Cine crezi că te iubește cel mai mult?

- Mama.

- Și dintre femeile pe care le-ai iubit?

- Toate mă iubesc și toate se zgârie pe față că au pierdut așa ceva. Sunt convins că toate mă regretă.

- Cum te vezi tu, cu defecte și calități?

- Suportabil! Balanța defectelor și calităților este echilibrată la mine. Aș trăi cu un om ca mine.

„Nu te mai grăbi, măi, idiotule, să spui cuvinte mari!”

- Ai vreo slăbiciune pentru care te critici?

- Da, încrederea în oameni. O am instant. Și îndrăgostitul acesta prin care eu într-o zi pot ajunge să iubesc, dar nu-l pot schimba. Dacă-i spun unei femei după o zi că o iubesc, și crede-mă că asta simt, nu mă crede, și asta mă enervează cel mai tare și mă critic: „Nu te mai grăbi, măi, idiotule, să spui cuvinte mari!”.

- Care este sunetul pe care-l deteşti cel mai mult?

- Alarma telefonului dimineața. Nu funcționez la ore matinale, nu sunt făcut pentru asta.

- Care e partea preferată a zilei?

- Când ajung acasă, mă așez pe terasă și pur și simplu stau, nu fac nimic.

- Care este cel mai spectaculos om pe care l-ai cunoscut?

- Maestrul Gheorghe Dinică. Am iubit cariera sa de film și de teatru și mă bucur că am avut ocazia să-l cunosc personal.

- Care este cel mai mare viciu al tău?

- Fumatul.

- Care a fost momentul tău cel mai crunt de sărăcie?

- 2004-2006, când nu aveam bani de chirie, 200 de dolari pe lună. Nu-i făceam și m-au ajutat prietenii să depășesc acea perioadă.

- Câți dintre prietenii pe care i-ai avut înainte de L.A. ți-au rămas?

- Doi, din copilărie.

„Să vă amintiți de mine ca de un nebun frumos!”

- De ce îţi este dor?

- De fratele meu (n.r. - care a murit, în anul 2009, în accident de mașină).

- Care sunt lucrurile care-ţi irosesc timpul şi, implicit, viaţa?

- PlayStation-ul. Mă joc foarte mult, când intru în casă și vreau să mă deconectez și să uit de tot ce se întâmplă în această lume, intru în cea virtuală, unde pot fi ce vreau eu și nu-mi dau seama cum trece timpul.

- Dacă s-ar scrie o carte despre viaţa ta, ce titlu i s-ar potrivi?

- „Așa nu”, dacă vorbim despre viața sentimentală. În general, nu știu, poate „Iubește-ți aproapele!”.

- Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?

- 22 de ani. (Râde!)

- Cum ai vrea să-şi amintească oamenii despre tine după ce nu vei mai fi în lumina reflectoarelor?

- Ca de un nebun frumos!

- Ce vrei să faci când vei fi bătrân?

- Să-mi cumpăr un catamaran, să-mi iau superba soție, bătrână și ea, pentru că vreau să îmbătrânim împreună, nu vreau să fiu un boșorog cu un supermodel lângă mine, pentru că sunt convins că n-o să mă iubească, și prietenii mei de suflet și să plecăm din insulă în insulă, până când vom muri, pe barcă.

„Mi-am dat seama cât de mult caut o femeie cu care să trăiesc din nou dragostea, iar acum s-o găsesc și s-o înșel aș fi idiot, nebun sau retardat“

„Jackie este un câine genial“

- Am văzut că-ți iei cățelul peste tot. Povestește-mi despre el.

- Am doi căței. Unul este Paco, are 3 ani și este Amstaff. Mergeam pe stradă, am văzut o cățea gestantă, am întrebat când fată, mi-a zis că a doua zi, am mers să văd puii și l-am luat pe el. Iar pe Jackie l-am primit de la Oradea, de la prietenii mei care au o canisă de Buldogi Francezi. El are o problemă la o lăbuță și mi l-au făcut cadou pentru că este un câine genial și l-am luat cu mare drag. Îl iau cu mine mereu când pot, dacă am mult de filmat îl las la prieteni, pentru că nu sunt egoist să-l las singur, și atunci stă cu prietenii mei.

Luaţi pe sus de... fete

- Povestește-mi câteva dintre peripețiile tale...

- Cea mai recentă peripeție am trăit-o când am prezentat Zilele Borcei, unde l-am rugat pe Călin Goia de la Voltaj să închidă spectacolul. Eu am plecat cu mașina și, în loc să fac dreapta, am făcut stânga, am mers vreo 20 de kilometri pe un câmp care s-a oprit, au ieșit jandarmii cu puștile în mână, care credeau că vreau să trec granița, m-au luat la întrebări, și-am stat o oră și ceva pe acel câmp, singur cuc, și râdeam, ca tâmpitul, în mașină, că am făcut stânga. Alte peripeții am avut la concertele cu L.A. Eram la Sighișoara parcă, cântasem trei piese, mai aveam șase, iar după a treia a venit la mine Adi, când eu vorbeam cu publicul, și mi-a zis că trebuie să meargă la toaletă. I-am zis că, dacă pleacă de pe scenă, îl omor, a lăsat microfonul jos și-a dispărut. Tot concertul am cântat doar eu cu Ache, iar el a fugit. După vreo patru ore ne-am întâlnit cu el pe șosea, era cu „Ia-mă, nene!” Nici în ziua de astăzi nu știu ce s-a întâmplat și cum a ajuns acolo. Altă dată am cântat la Sighișoara, șoferul și bodyguardul nostru erau obosiți, le-am zis să meargă să se culce, în sală fiind numai fete. Ei au plecat, am cântat o oră, apoi încă 16 bisuri, pentru că nu puteam coborî de pe scenă, și la un moment dat, eu cu Adi am decis să fugim printre ele, să ajungem la ieșire și să plecăm la hotel. Când am ajuns la ușă, zgâriați, cu hainele rupte, vai de mama noastră, l-am auzit pe Ache cum țipa: „Ajutoooor! Ajutooooor!!”. El era și mai slăbuț și, când ne-am întors, l-am văzut cum îl luase una pe umăr și fugea cu el spre casă, parcă era un sac de cartofi. Am leșinat de râs.