de Gabriela Niculescu

Ioan Bocşa reuşeşte să încălzească până şi cele mai îngheţate suflete care ajung să-l asculte în spectacolele sale sau pe CD-urile „Praguri”, „Colinde transilvane”, şi nu numai. Dincolo de cariera artistică, Ioan Bocşa este profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a pus bazele modulului de muzică tradițională pe care îl conduce și în prezent. Tot în cadrul Academiei, conduce Ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane”, alături de care va susţine luna aceasta un turneu național. La 13 decembrie aniversează şi ziua sa de naştere, prilej cu care îi urăm „La mulţi ani minunaţi!” Cum se împletesc activitatea didactică, viaţa familială şi cariera artistică ne-a povestit interpretul, care a reuşit să culeagă din teren peste 2.000 de piese folclorice, multe dintre ele fiind colinde, adevărate valori de referinţă naţională.

„Tatăl meu era un fel de sfătuitor al satului”

- Copilăria vă este marcată de satul transilvan Oarda de Jos. Care vă sunt cele mai dragi amintiri din această perioadă?

- Am avut ca părinți doi oameni minunați și o copilărie senină, fericită. Tatăl meu - învățător, foarte înțelept și echilibrat, era un fel de sfătuitor al satului în probleme dintre cele mai diverse, de la litigii asupra pământurilor până la cotidienele probleme sau neînțelegeri familiale. Bunicii din partea mamei, pe care, din păcate, nu i-am cunoscut, au avut o gospodărie pe malul Râului Sebeș, unde, în perioada copilăriei mele, locuia fratele mamei, unchiul Gheorghe. Acolo era un adevărat Rai: livezi cu pomi, două vii, grădină de zarzavat, câteva hectare de teren arabil, stupi, gâște, găini, rațe, curci, bibilici, cal de călărit, cai de tracțiune, vite. Aici ne petreceam verile muncind alături de cei mari, păzind vitele la păscut, mânând boii și caii, la arat, călărind și totodată bucurându-ne de tot ceea ce era în jur și înfruptându-ne din toate bunătățile.

- Ați urcat de la vârsta de 7 ani pe scenă și ați participat la diferite concursuri școlare. De la cine moșteniți talentul?

- Tatăl meu avea o frumoasă voce de bariton, iar mama avea o voce de o sensibilitate și o căldură absolut aparte. De la ambii s-au transmis genele.

„Cu maestrul Dumitru Fărcaș mi s-au împletit viața şi cariera”

- În timpul facultății ați cântat în Ansamblul Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, alături de Dumitru Fărcaș, de care vă leagă o frumoasă prietenie. Ce ne puteți spune despre colaborarea cu domnia sa?

- Printr-o conjunctură fericită, cu maestrul Dumitru Fărcaș mi s-au împletit atât viața, fiind prieteni de peste 50 de ani, cât și cariera artistică, potențându-ne și susținându-ne reciproc în nenumărate spectacole și manifestări folclorice. Mitru nu este doar un nume în folclorul românesc, ci un adevărat simbol a ceea ce înseamnă românism și România.

- Ați avut o colaborare strânsă și cu regretatul interpret Drăgan Muntean. Ce amintiri vă leagă de această perioadă?

- Aș putea afirma că, dintre toți interpreții de folclor, cu Drăgan am avut cea mai strânsă colaborare. I-am apreciat de la început calitățile de doinitor, sensibilitatea și sinceritatea actului artistic. Ca și mie, îi plăceau oamenii și viața reală. Am dat, cred, sute de spectacole împreună pe scene importante din țară, dar am realizat și câteva turnee în străinătate, în America, Austria, Germania... Prezența sa pe scenă, alături de mine, îmi dădea liniște, confort și siguranță. Și acum, după atâta vreme de la plecarea sa spre zări mai înalte, îi simt lipsa. Noroc că ne-a lăsat o moștenire muzicală deosebit de valoroasă, care nu-l lasă să se îndepărteze în negura uitării, ținându-l aproape de lumea noastră.

A primit premiul Academiei Române pentru volumele „Colinde românești”

- În momentul de față, sunteți profesor universitar doctor în cadrul acestei Academii, unde conduceți și ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane”. Ce înseamnă acest ansamblu pentru dumneavoastră?

- Împreună cu mai tinerii mei colegi de ansamblu am încercat să aducem la lumină cele mai valoroase producții folclorice și să le restituim marelui public prin spectacole, concerte și înregistrări. Alături de acești tineri, pot spune că, în prezent, trăiesc, în scenă, o nouă viață. Genericul spectacolelor noastre îl reprezintă „Praguri”, majoritatea cântecelor rituale pe care le aducem în fața spectatorilor având legătură cu pricipalele praguri - momente importante ale trecerii omului prin viață: naștere, cătănie, nuntă, muncă, moarte. Avem, astfel, înregistrate o serie de patru CD-uri „Praguri” cuprinzând muzică tradițională din Transilvania și patru CD-uri „Colinde transilvane”.

- V-ați implicat, în paralel, în munca de culegere și cercetare a folclorului muzical. Ce rezultate ați obținut în această direcție?

- Ca şi cercetător, am reușit să culeg din teren câteva mii de piese, arhivate în prezent într-o fonotecă modernă. M-am concentrat cu prioritate asupra genului meu de suflet - colinda, reușind să salvez din teren peste 2.000 de astfel de valori. Am editat câteva volume, unele caracterizate ca fiind de referință națională. De exemplu, pentru cele două volume „Colinde românești” am primit Premiul „Ciprian Porumbescu” al Academiei Române. Toate acestea au fost posibile și datorită unei foarte bune colaborări pe care o am cu doamna profesor universitar doctor Ileana Szenik, mentorul și conducătorul meu de doctorat, căreia îi port recunoștință și respect.

„Multe dintre cântecele rituale și-au pierdut funcția inițială în favoarea celei de divertisment”

- Ce s-a schimbat în folclorul satului românesc de astăzi față de cel de odinioară?

- Am „colindat” sute de sate din Transilvania. Multe dintre ele sunt depopulate și supuse influențelor mass-media. Profesiile tradiționale s-au rărit, unele obiceiuri s-au diluat, iar multe dintre cântecele rituale și-au pierdut funcția inițială în favoarea celei de divertisment. Cu toate acestea, mai găsim încă lucruri valoroase, care ne completează „amprenta națională”, lucruri care altfel s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Consider că aducerea în scenă a cântecelor folclorice autentice le dă acestora o a doua șansă la viață, iar publicului, o alternativă viabilă la avalanșa de producții subculturale.

- Revenind la Ansamblul „Icoane”, concertul susţinut în iarna anului trecut la Ateneul Român a fost un eveniment de excepție. Cu ce proiecte urmează să surprindeţi publicul?

- Pentru luna aceasta avem în proiect turneul național „TransTransilvania”, cu concerte la Cluj-Napoca, Chișinău și alte șase capitale de județ din țară.

„Important a fost să-mi păstrez coloana vertebrală dreaptă, indiferent de vremuri”

- Sunteți foarte respectat în lumea interpreților de folclor. Care credeți că sunt atuurile dumneavoastră în acest domeniu de activitate?

- Îmi place să cred că sunt un bun coleg. Mi-am câștigat un anumit statut prin modestie, sinceritate față de public, grijă pentru autenticitate și valorile reale ale folclorului nostru, respect pentru colegi, fermitate în opinii și atitudine. Pentru mine, un lucru foarte important a fost să-mi păstrez coloana vertebrală dreaptă, indiferent de vreme și de vremuri, chiar dacă acest lucru nu a fost întotdeauna în favoarea mea.

- Care a fost cel mai frumos dar primit din partea publicului?

- Publicul este acela care te ține în viață ca artist. Cel mai mare dar sunt aplauzele și bucuria de pe fețele oamenilor atunci când, aflat pe scenă, îmi pun sufletul „în palmă”.

- Știu că aveți trei fete - Ioana, Mihaela și Amalia. Care este cel mai de preț sfat pe care l-ați dat fiicelor dumneavoastră?

- Să aibă OMENIE. Omenia include respect, corectitudine, bunătate, prietenie, toleranță, ospitalitate, compasiune și dragoste față de oameni.

„Am avut un singur necaz, însă probleme, gârlă”

- Sunteți un optimist din fire și spuneați cândva că vă bucurați de plăcerile vieții. Care sunt lucrurile ce vă bucură în mod constant?

- Bucuria mea sunt oamenii, nu lucrurile. Da, îmi place viața, îmi place să am prieteni, îmi place să petrec, îmi place vinul bun și frumosul în orice ipostază.

- Care a fost cel mai mare necaz al vieții dumneavoastră și cum l-ați depășit?

- Singurul necaz pe care l-am avut în viață a fost faptul că mi-au murit părinții. Am depășit acest moment gândindu-mă că au ajuns la o vârstă frumoasă, că au plecat împăcați văzându-și copiii fiecare pe drumul lui și că acesta este mersul firesc al vieții. Afirm deci că în viață am avut un singur necaz, însă probleme, gârlă.

- Ce iubiți și ce nu vă place la români?

- Îmi place că suntem un popor inventiv, adaptabil și optimist. Mi-aș dori un grad mai înalt de coeziune, de unitate, de sentiment al apartenenței și, de ce nu, de civilizație. Cred, de asemenea, că suntem prea răbdători.

- Ce mesaj le transmiteți cititorilor noștri?

- Contați pe sufletul meu de român!

„Îmi place viața, îmi place să am prieteni, îmi place să petrec, îmi place vinul bun și frumosul în orice ipostază“

„Magazinul de încălţăminte funcţiona bine, dar mi-am reevaluat priorităţile“

- Știu că ați avut succes și în afaceri cu un magazin de încălțăminte deschis în Alba Iulia. Ce s-a întâmplat cu acesta?

- Eram în primii ani de după Revoluție, iar salariile din învățământ erau ca și acum. Nu sunt o fire care să stea doar. Aşa că am hotărât să deschid magazinul „Clujana”, care a funcționat bine câțiva ani, cu rezultate financiare pe măsură, fapt ce m-a determinat să acord o mare parte din timp acestei afaceri. Eram chiar mândru de aceste realizări, când tatăl meu mi-a zis: „Măi copile, nu te îndepărta de învățământ!” Prin urmare, mi-am reevaluat prioritățile profesionale, artistice, şi nu numai, l-am ascultat și mi-am continuat parcursul, venind la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, unde am început ca și profesor colaborator. După o perioadă, am reușit să pun bazele modulului de muzică tradițională pe care îl conduc și în prezent.

„Joc tenis, înot, schiez şi merg la vânătoare“

- Ce pasiuni aveți dincolo de profesie?

- Îmi plac călătoriile. Prin natura preocupărilor mele artistice am avut șansa de a străbate o mare parte a globului pământesc. Am cântat în Europa, în America - două turnee a câte trei luni -, în Australia - un turneu de trei luni - și în Asia - în China, Filipine şi în alte ţări. Am și scris, de altfel, o carte cu însemnări de călătorie „Cu cântecul în jurul lumii”, primită cu mult interes de cititori. În ultimii zece ani am făcut, împreună cu un grup constant de prieteni, o seamă de călătorii cu scop pur turistic și de agrement. Pot aminti ca destinații: Brazilia, Cuba, Republica Dominicană, Mexic, Peru, Africa de Sud, Caraibe, Indonezia, Malaiezia şi Singapore. Îmi place, de asemenea, sportul în general. Joc, cu multă pasiune, tenis de câmp, înot suficient de bine cât să mă pot bucura de apă, schiez atât cât să mă pot bucura de zăpadă și merg la vânătoare, nu atât de des pe cât mi-aș dori.