Main menu

header

558 16 1de Andreea Radu

Psiholog intuitiv, mediator interuman și autor de bestselleruri, Carmen Harra s-a aflat în România pentru lansarea unei noi cărți, ocazie cu care a vorbit pentru „Taifasuri” despre karmă, reîncarnare, rugăciune și meditație, dar ne-a oferit și câteva previziuni pentru 2016.

„Răul pe care îl facem altora se întoarce la noi”

- Ați venit în România pentru a lansa o nouă carte. Care e mesajul?

- Mesajul cărții este despre ceea ce ne lipsește nouă adesea în viață: înțelepciunea în momentele importante. De aici și titlul cărții, „Lecții pentru viață”. Aceste lecții le putem primi de la cineva care a trecut prin viață, a învățat și dorește să transmită mai departe experiențele sale. Fiecare dintre noi poate învăța din experiențele celorlalți, din lecțiile primite de cei mai în vârstă. Eu am învățat de la bunica mea, care a depășit 100 de ani, să trăiesc frumos, să nu-mi fie frică și să răzbesc mereu, pentru că viața ne încearcă pe toți într-un fel sau în altul. Toată filosofia vieții e să poți fi înțelept, să trăiești frumos și cu fruntea sus. Cartea se adresează unui grup foarte mare de cititori, de la cei foarte tineri, care sunt dornici să se inițieze pe drumul vieții, până la cei care au trecut deja prin viață fără să știe cum să procedeze în anumite momente. Însă niciodată nu e prea târziu să întorci lucrurile în favoarea ta.

- Auzim tot mai des vorbindu-se despre karmă. Ce înseamnă ea și care sunt mesajele de care ar trebui să ținem cont?

558 16 2- Karma e un concept vechi, de mii de ani, care ține de civilizația hinduistă. Traducerea acestui concept în lumea modernă înseamnă acțiune, intenții și fapte, e conglomeratul care definește pe fiecare. Karma e totalitatea felului în care exiști, gândești și acționezi. De multe ori, karma e asociată cu Legea lui Newton despre cauză și efect, respectiv gândurile și acțiunile tale produc în final un efect, o realitate creată de noi. Sunt convinsă că toți avem parte de evenimente generate de experiențe karmice, de cumularea unor experiențe pe care le-ai avut la un moment dat și nu le-ai procesat, iar apoi acestea îți revin în viață într-o formă mai dificilă. De asta conceptul de karmă se asociază adesea cu o lege a pedepsei, însă karma e prima lege a existenței. Descartes spunea că noi suntem ceea ce gândim, şi ceea ce gândim devenim, pentru că realitatea e proiecția gândurilor noastre. Karma poate fi: individuală, de familie (când acțiunile predecesorilor noștri influențează viața urmașilor) și colectivă. Karma se asociază și cu cele zece porunci, pentru că toate învățăturile biblice se referă la a acționa corect și fără a produce niciun rău nimănui. Răul pe care noi îl facem altora, în conceptul acesta de cauză și efect, se întoarce în final către noi. Când încercăm să facem rău cuiva, bârfindu-l, sabotându-l, înjurându-l, răul ni se întoarce când ne e lumea mai dragă. Felul în care oamenii te tratează e karma lor, iar felul în care tu răspunzi e karma ta. Ideal e să nu răspunzi la provocări dacă poți, deși noi reacționăm de obicei emoțional. Tot ce se întâmplă pe Pământ e rezultatul a tot ce omenirea a făcut de-a lungul a mii de ani: avem război în Orientul Mijlociu pentru că noi am generat război cu mii de ani în urmă și o karmă, odată începută, nu se mai încheie decât dacă o faci conștient. Karma înseamnă repetiție, lucruri care s-au produs și într-un fel continuă să se producă. De exemplu, trebuie să fii atent dacă treci printr-un divorț, să știi că se poate repeta, dacă treci printr-o operație, de asemenea. Tot ce ni se întâmplă se stochează în memorie și există tendința de repetare. Tot ceea ce omenirea a creat global tinde să se repete. Omenirea a făcut Primul Război Mondial, a fost Al Doilea și se poate face și Al Treilea. Însă trebuie să fim conștienți de karma globală care ne urmărește și se va repeta până când se găsește o rezolvare. Războaiele vor continua până când noi, colectiv, vom decide să le oprim undeva. Umanitatea e la răscruce de drumuri și, dacă vom continua în aceeași karmă negativă, ne vom autodistruge, karma se aplică și la modul în care funcționăm emoțional, mental, biologic, deci trebuie să fim atenți și să ne descoperim karmele nerezolvate, să ne aflăm karmele de familie și să vedem în ce relații suntem implicați la nivel mental și să putem trăi echilibrat și liniștit.

„Noi suntem entități energetice care ne convertim în lumea fizică”

558 16 3- Preoții nu cred în karmă și în viețile anterioare, dar totuși psihologii susțin că multe informații vin în viața noastră din inconștientul colectiv, adică din viețile anterioare. Acolo se pare că există lucruri care ne afectează. Cum comentați? De ce ar nega religia existența vieților anterioare?

- E cea mai mare eroare pe care am auzit-o... Primul care a crezut în vieți anterioare a fost de fapt Iisus Hristos, care spune că Ioan Botezătorul e reîncarnarea lui Elijah. În plus, cea mai importantă afirmație a lui Hristos a fost că va veni înapoi peste 2.000 de ani, cea mai pură demonstrație de reîncarnare. Hristos mai spune de multe ori când e întrebat de ce un copil se naște orb că nu a greșit micuțul, ci părinții, iar condiția de boală vine dintr-o viață anterioară. Deci fundația religiei și a Bisericii e că de fapt există viață anterioară. Lumea trebuie să știe că înainte de a deveni Hristos, El a învățat 13 ani în Tibet budhismul, hinduismul și toate științele vechi. Noi nu putem progresa dacă nu știm unde am fost. Cred în importanța aducerii științelor vechi în lumea modernă, și de asta am transformat numerologia într-o formă de educare a oamenilor despre energiile care îi definesc și despre traseul vieții, pentru că totul e codificat. Ce spun eu nu e nou, n-am inventat eu, ci s-a creat cu mii de ani în urmă. Când religia devine o dogmă și un fenomen de manipulare, atunci oamenilor nu li se mai dă frâu liber să creadă în ceea ce credem de mii de ani. Psihologia studiază gândirea umană, iar creierul funcționează cognitiv pe partea stângă (cele cinci simțuri). Pe dreapta, în 90% din creierul nefolosit, e partea inconștientă care deține toate memoriile aduse din toate experiențele precedente. Și asta pentru că noi suntem de fapt entități energetice care ne convertim în lumea fizică. Psihologia explică de ce la nivel inconștient unii oameni sunt tulburați mental sau au coșmaruri. Funcționăm cognitiv când suntem cu ochii deschiși și subconștient când dormim. Einstein a făcut cea mai mare remarcă spunând: „Ca să descopăr gravitația trebuie să dorm pe partea dreaptă a creierului”. De ce? Pentru că pe partea dreaptă, într-o stare de conștiință alterată, când suntem adormiți, știm și percepem mai mult decât din lumea cognitivă, care e foarte limitată. Personal, nu cred în nimic din dogma religioasă, ci în învățăturile lui Hristos, care spune de reîncarnare. Cu 2.500 de ani înainte de Hristos, Pitagora a inventat sistemul numerologic și cel de transmigrare a sufletului. Pitagora vorbește despre sufletul care transmigrează dintr-o formă în alta în conceptul de timp, și el e primul filosof vechi care creează fundația lumii fizice, stabilind numerologia, care, de fapt, vine de la kaballah, apărută cu 500 de ani înaintea sa. Sunt lucruri fascinante și e păcat că mulți oameni, inclusiv preoți, sunt limitați în ceea ce văd și înțeleg în doctrina lor.

„Rugăciunea e o conexiune cu Divinitatea, parte din credință și e extraordinară”

558 16 4- Cum putem „șterge” experiențele negative care ne-au afectat?

- Se poate, dar cu muncă. Cel mai greu e să repari mentalul, pentru că totul pornește de la creier, care guvernează orice traumă psihică. De asta există terapiile cognitive, de asta s-au creat psihologia, psihiatria, pentru ca oamenii să-și poată procesa memoriile. De asta am învățat hipnoterapia, care accesează subconștientul și te eliberează de anumite fobii și probleme mentale. Amintindu-ți, te poți elibera. E foarte benefică hipnoterapia.

- Cât de importantă e rugăciunea/meditația în viața unui om? Cum ar trebui făcută ea?

- Sunt două lucruri diferite, însă oamenii pot trece din starea de meditație în cea de rugăciune. Meditația te ajută să intri în interiorul tău și să te reconectezi cu problemele tale, te ajută să îți extinzi starea de calm și de bine. Recomand zilnic aceste momente de liniște, de meditație, când stai departe de nebunia lumii și te interiorizezi, încurajându-te. Fiecare e primul lui ajutor. Rugăciunea e o conexiune cu Divinitatea, parte din credință și e extraordinară. E unul dintre ritualurile vieții care acționează asupra glandelor creierului (pineală și pituitară), activează propria ta forță și face enorm de bine. Și multe lucruri se obțin prin rugăciune, se întâmplă adevărate miracole când ești atât de conectat la o forță superioară și când crezi. Dacă nu crezi... Nu pot decât să-i compătimesc pe cei care nu cred în nimic, pentru că sunt pierduți.

„Relaţiile karmice sunt bruşte, vin neaşteptat şi sunt foarte intense”

- Într-unul dintre capitolele cărții „Lecții pentru viață” vorbiți și despre karmă și relații... Cum știm dacă am întâlnit persoana potrivită pentru relația perfectă și când sunt doar „plăți karmice”?

- Relațiile karmice sunt foarte bruște, vin neașteptat și sunt foarte intense. Se întâmplă când vezi pe cineva și dintr-o dată ți se pare că îl cunoști, că știi situația și că ai ceva de împărțit. E senzația de déjà-vu. Sentimentul e cu totul diferit. Toate relațiile karmice sunt foarte puternice și, până nu se rezolvă karma, nu se rezolvă relația. Idealul e ca o relație karmică să fie și una de suflete-pereche. Multe relații karmice sunt pasagere, până se rezolvă o karmă dintr-o viață anterioară. În afara relațiilor karmice, mai sunt cele tranzitorii, de compromis și de suflete-pereche. În cazul relațiilor karmice, nu poți evada, pentru că sunt puternice și intense. Dacă doi soți sunt fericiți și intervine o relație karmică, viața lor poate fi dată peste cap complet, și relația lor bună poate fi distrusă.

- Cum putem alunga energiile negative din viața noastră, din jurul nostru?

- Cea mai bună soluție e să nu crezi că te-ar putea afecta, să nu-ți fie frică. Atiunci când te temi, permiţi vibrațiilor negative să te domine. Ideal e să le contraataci la nivel mental prin a le trata cu indiferență. Energia negativă provoacă boli psihice. Nefericirea, gelozia, ura, invidia, toate sentimentele acestea negative eliberează în corpul uman tot felul de substanțe toxice. Toate studiile medicale arată că atunci când trimiți energie negativă, ție își faci rău în primul rând, pentru că emani în propriul corp acele substanțe toxice care te pot îmbolnăvi. Oamenii răi și invidioși se simt mereu mizerabil și sunt nefericiți, neîmpliniți și bolnavi, pentru că sunt propriii lor dușmani. Gândind negativ, ne autodistrugem.

„Vor mai fi evenimente triste şi incidente cu morţi, dar nimic masiv, cu milioane de victime“

558 16 6- În ultimul timp s-au întâmplat tot felul de lucruri care ne-au dus cu gândul la Apocalipsă... tragedia din clubul Colectiv, atacurile teroriste. Ce credeți că urmează să se întâmple?

- Nu urmează nimic major catastrofal, chiar dacă toată lumea se gândește la ceva mondial. Personal, nu văd așa ceva. Vor mai fi însă evenimente triste și incidente cu morți, dar nimic masiv, cu milioane de victime. Eu nu văd un război mondial și nici vreo Apocalipsă care să fie finalul omenirii. Singura problemă care ne-ar amenința viața ar fi dacă planeta s-ar încălzi sau s-ar răci foarte mult. Nu cred însă că viața pe Pământ se termină curând. Vom intra într-o eră în care, colectiv, ne vom vindeca gândirea negativă și vom învăța să ne iubim și să ne acceptăm. Sigur, putem merge și spre rău, și atunci ne autodistrugem.

- Care sunt previziunile dumneavoastră pentru 2016? Cum credeți că va evolua România?

- Anul acesta vine sub energia cifrei 9, ceea ce înseamnă că multe lucruri care s-au întâmplat în ultimii 9-12 ani se îndreaptă spre purificare, o rezoluție, un nou început. Anul 2016 nu e neapărat al unui nou început, ci al unor finaluri de lucruri care au mers prost. Ne întoarcem la ce s-a întâmplat la începutul erei lui Băsescu... Se scormonesc lucruri care ies la iveală, iar oameni care au furat și au crezut că scapă nepedepsiți vor plăti. Văd 2016 ca pe un an de purificare, iar din 2017 vom merge spre alt început. În final, e vorba despre cei mulți, iar ideea că o mână de oameni conduce omenirea trebuie să dispară. Puterea aparține mulțimii care dă jos guverne. Am un sentiment pozitiv în privința României, unde oamenii vor trăi mai bine.

„Toți dorim să începem anul cu dreptul, iar asta nu se obține decât cu o anumită programare a intențiilor și a gândurilor care să devină realitate“

„Cotabiţă e un caz care demonstrează foarte multe lucruri şi din care cei din jur învaţă“

- Ce părere aveți despre „revenirea” lui Gabriel Cotabiță și de experiențele prin care susține că a trecut (a fost plimbat de o entitate în Evul Mediu, Australia, dar și în alte locuri)?

- A avut cea mai fascinantă experiență, a făcut mai mult în perioada acelor zile de comă decât a realizat într-o viață în lumea fizică. Energia lui s-a detașat de corpul fizic, s-a dus în Univers, și Cotabiță a văzut în timpul comei tărâmuri unde n-a fost niciodată. Tot ce i s-a întâmplat lui au trăit și alți oameni în situația sa. Aflăm astfel cât de puțin știm despre viață, cât de puțin cunoaștem abilitatea creierului și cât de străini suntem de lumea de Dincolo. E fascinantă puterea omului de a trece peste toate încercările. Cotabiță e în esență un caz care demonstrează foarte multe lucruri și din care cei din jur învață.

- Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru acest an?

- E bine să-ți planifici, pentru că fiecare are gânduri și speranțe pentru 2016. E bine să le ai în gând și să te programezi, pentru că și creierul, și intențiile se pot programa. Fiecare om ar trebui să aibă pe lista sa ce își dorește bine... Unii vor să se căsătorească, alții vor să aibă copii sau să-și cumpere casă. Trebuie să fii motivat, să ai un imbold pentru acțiunile tale pentru a le transforma în realitate. Trebuie să trăim echilibrat, sănătos și cu înțelepciune. Dacă nu-ți place cum ai trăit până acum, niciodată nu e prea târziu să schimbi ceva. Toți dorim să începem anul cu dreptul, iar asta nu se obține decât cu o anumită programare a intențiilor și a gândurilor care să devină realitate.