de Gabriela Niculescu

Mirela Petrean este o artistă care pune suflet în tot ceea ce face şi trăieşte la intensitate maximă fiecare eveniment al vieţii. Bănăţeancă de seamă, interpreta ne-a oferit o lecţie de normalitate şi de omenie, alegând să-şi deschidă sufletul luminos în faţa celor care îşi doresc s-o cunoască mai bine. Se consideră o femeie împlinită pentru realizările sale, un mariaj reuşit de 25 de ani, un fiu-model în vârstă de 19 ani şi o carieră de succes. Însă, fără bravură, a ales să ne povestească şi despre evenimentele mai puţin fericite care i-au umbrit anumite momente ale vieţii. Pierderea unui frate, dispariţia mamei sale şi jefuirea casei de hoţi au reprezentat hopuri care n-au doborât-o, ci au făcut-o mai puternică, deşi nu i-a fost deloc uşor să le treacă.

„N-aveam mari speranţe că am să ajung unde sunt astăzi”

- În care dintre cântecele dumneavoastră vă regăsiţi cel mai bine?

- În fiecare dintre cântecele mele există un strop din sufletul meu. Melodia care m-a consacrat este, cu singuranţă, „Cu ce m-am ales în viaţă”, însă, melodia mea de suflet în care mă regăsesc total este „Am plecat cândva pe jos”, cu versurile „La ţară-nfloresc toţi pomii/ De la ţară vin şi domnii”. Îmi aduc aminte, cu nostalgie, de copilăria mea, când mergeam pe uliţele satului.

- De ce lucruri sunteţi mândră?

- Sunt mândră de tot ceea ce am realizat în viaţa mea, pentru că am făcut lucruri frumoase. Am o familie minunată de care sunt mândră, sunt căsătorită de 25 de ani şi am un fiu de aproape 19 ani. Apoi, mă bucur de cariera mea şi de tot ce am realizat în plan muzical. În copilărie, deşi îmi doream foarte tare să ajung artistă, n-aveam mari speranţe că am să ajung unde sunt astăzi, pentru că erau alte vremuri, eram oameni simpli şi am avut o copilărie tristă, pentru că am crescut fără tată. Am apreciat întotdeauna faptul că mama nu s-a recăsătorit, însă, acum, privind în urmă, ca femeie împlinită, îmi pare rău că şi-a sacrificat viaţa pentru noi, susţinându-ne pe toţi trei, pe mine şi pe cei doi fraţi.

„Universul meu s-a dărâmat când a dispărut mama din viaţa mea”

- Ce relaţie aveţi cu fraţii dumneavoastră?

- Din păcate, am rămas doar cu un frate. Pe cel mare l-am pierdut în urmă cu şapte ani, iar acum doi ani s-a stins şi mama. Universul meu s-a dărâmat când a dispărut mama din viaţa mea. Am sufletul trist şi cred că aceste răni nu se vor vindeca niciodată… (n.r. - ochii i se umplu de lacrimi, iar glasul îi piere)

- Însă aveţi o familie care v-a susţinut. Care a fost cheia longevităţii mariajului dumneavoastră?

- Ne-am cunoscut în şcoală, ne-am iubit din copilărie şi am pornit împreună pe drumul muzicii, drum pe care mergem şi astăzi umăr lângă umăr. Soţul meu este instrumentist, cântă la acordeon şi la clape, şi cred că aici este secretul, că m-a înţeles perfect, din toate punctele de vedere, şi ne-am susţinut reciproc. Am trecut prin momente grele, când simţeam că am să clachez sau îmi doream să închid telefoanele şi să uit de tot, însă el m-a încurajat să merg mai departe, spunându-mi că sunt puternică şi că nu trebuie să-mi dezamăgesc fanii. Astăzi, ne înţelegem din priviri, nu mai trebuie să comunicăm verbal.

- Aţi sărbătorit Nunta de Argint?

- Din păcate, nu am sărbătorit-o, pentru că am fost prinşi în tumultul evenimentelor, deşi mi-ar fi plăcut foarte mult. Am trecut prin câteva probleme grave, legate şi de moartea celor dragi, dar şi de altă natură, şi nu ne-am mai gândit la sărbătorit. Cu siguranţă meritam să ne reînnoim jurămintele, însă nu este târziu s-o facem. Dacă nu acum, la 50 de ani de mariaj cu siguranţă vom sărbători Nunta de Aur.

„Sunt cea mai răsfăţată femeie din lume”

- Cum vă răsfaţă soţul?

- Acum sunt subiectivă, dar cred că sunt cea mai răsfăţată femeie din lume. Am ajuns la un stadiu în care nu ne lipseşte nimic. Dacă am văzut o bijuterie sau o rochie pe care nu mi-am luat-o, dar el a simţit că mi-a plăcut, merge şi o cumpără şi mi-o aduce cadou. Este foarte atent la aceste detalii şi mă răsfaţă frecvent. La rândul meu şi eu sunt atentă, aşa ne-am format ca şi cuplu, ne răsfăţăm mereu.

- Ce pasiuni are fiul dumneavoastră, Răzvan? Îşi doreşte să vă calce pe urme?

- Nu aş putea spune că ne calcă pe urme, dar a studiat muzica în clasele primare, a cântat la pian şi este foarte talentat, a câştigat locurile I şi II la concursuri internaţionale, a obţinut mereu rezultate bune, însă, în timp, a devenit stresat, deoarece el are o fire emotivă. Când a simţit că-i este greu să-şi stăpânească emoţiile în faţa publicului, a ales să nu mai cânte. Astfel, am decis de comun acord să-l lăsăm să-şi găsească singur drumul. În copilărie, la 7 ani, şi-a dorit să înveţe muzică, pentru că asta a văzut în familie, apoi a realizat că nu este făcut pentru scenă. Nu l-am obligat să continue pe acest drum, ci l-am încurajat să-şi găsească vocaţia. Din punctul meu de vedere, nu este în regulă atunci când părinţii îşi împing copiii de la spate să facă un lucru pe care ei nu îl vor.

- Ce carieră şi-ar dori să urmeze?

- Acum este elev în clasa a XII-a şi îşi doreşte să studieze Psihologia. Este alegerea sa, aşa a simţit, şi noi îl susţinem.

„Maria Cârneci este prietena mea de suflet”

- Cu cine v-ar plăcea să faceţi un duet şi încă nu aţi apucat?

- Cu Maria Cârneci, ne dorim de foarte multă vreme să facem un duet, dar n-am reuşit să ne sincronizăm programele, pentru că le avem foarte încărcate şi locuim destul de departe una de cealaltă. Ea este prietena mea de suflet, ne-am deschis inima una în faţa celeilalte. Poate că într-o zi Dumnezeu ne va ajuta şi vom ajunge să ne materializăm această dorinţă a duetului.

- Ce muzică vă place să ascultaţi?

- Să ştii că nu ascult foarte multă muzică, ascult, în general, muzică populară, de petrecere, ceea ce cântăm noi. Îmi place orice gen muzical, doar că ascult atunci când îmi doresc să învăţ lucruri noi şi nu are sens să ies din cadrul în care activez şi în care mă simt cel mai bine. Foarte rar ascult alte genuri, atunci când suntem la o petrecere, de exemplu, sau în concediu, cu prietenii, iar ei îşi exprimă dorinţa să asculte altceva, deşi, de multe ori, ei îşi doresc să mă audă pe mine, iar eu îi rog să pună şi altceva.

- Cum arată ritualul dumneavoastră de pregătire pentru un spectacol?

- Sunt foarte conştiincioasă, îmi respect publicul şi fanii şi ţin foarte mult la felul în care arăt atunci când ies din casă. Nu-mi permit să ies oricum şi mă aranjez mereu. Sunt tipicară atunci când vine vorba despre cum trebuie să arăt în spaţiul public. Îmi fac programările la salon din vreme, pentru că ştiu cu mult timp înainte ce contracte am, iar în ziua spectacolului mă ocup doar de mine. Cu o zi înainte, îi pregătesc soţului toată ţinuta şi toate lucrurile de care are nevoie, însă la bărbaţi este mai simplu. La noi sunt manichiura, coafura, cosmetica, rochiile, costumele populare, pantofii, sandalele, bijuteriile, iar când trebuie să plec mai departe de casă şi ştiu că am mai multe spectacole, în mai multe zile, atunci lucrurile se complică, pentru că trebuie să pregătesc trolerele cu bagajele de zi, cu ţinutele de seară şi pentru mine, şi pentru soţul meu. Însă deja ne-am obişnuit cu aceste lucruri, fac parte din rutină.

„Fără voce eram un om simplu şi mult mai sărac”

- Ce nu ştie lumea despre dumneavoastră şi v-ar plăcea să afle?

- Cei care mă cunosc doar prin intermediul micului ecran atunci când mă văd prima oară în realitate îmi spun că sunt mult mai drăguţă şi mai slabă decât la televizor. Altora li se pare că sunt îngâmfată la televizor şi aş vrea să ştie că sunt o persoană modestă şi simplă şi-mi place să rămân aşa, pentru că am fost un copil modest şi nu am uitat de unde am plecat, nu mi-am uitat rădăcinile. Dumnezeu m-a înzestrat cu anumite calităţi, mi-a dăruit o familie frumoasă şi duc un trai decent, iar pentru aceste lucruri sunt recunoscătoare. Mulţi prieteni îmi spun că eu sunt prea modestă pentru numele pe care-l port, iar alte persoane publice, care nu au realizat lucruri foarte importante, sunt mult mai pretenţioase decât mine. Asta aş vrea să ştie lumea, că nu sunt o fiţoasă, ci un om normal şi că-I mulţumesc Domnului în fiecare zi pentru vocea mea, pentru că, dacă nu o aveam, cu siguranţă eram un om simplu şi mult mai sărac.

- Care consideraţi că este cea mai de preţ calitate a dumneavoastră?

- Trecând peste voce, care este un dar divin, mă consider o mamă bună, pentru că nu mi-am răsfăţat copilul până dincolo de limitele educaţiei, dar în acelaşi timp i-am oferit tot ce n-am avut eu. În plus, suntem prieteni, atât eu, cât şi soţul meu, cu fiul nostru. Răzvan este un copil deosebit. Alţi copii la vârsta lui probabil sunt mereu în cluburi, însă el nu s-a depărtat de noi, nu este un copil rebel, iar dacă vrea să facă un lucru ne cere voie. Chiar dacă meseria a implicat multe deplasări, eu nu mi-am neglijat niciodată copilul. Când sunt acasă, mă dedic trup şi suflet familiei mele.

- Care este cel mai mare defect al dumneavoastră?

- Sunt credulă, am prea multă încredere în oameni şi nu ar trebui să mai fiu aşa, pentru că primeşti lovituri sub centură de la cine te aştepţi mai puţin. Am senzaţia că, dacă eu sunt deschisă şi sinceră, toată lumea este ca mine. Ei bine, nu e mereu aşa.

„Aş merge zilnic la SPA”

- Cum vă relaxaţi?

- Citesc, mă uit la un film bun, mă plimb în aer liber, mă gândesc la lucruri frumoase, fredonez o melodie nouă sau petrec timpul cu familia mea. Îmi place să le fac micile mofturi culinare. Iubesc Sărbătorile, să ne calce pragul musafirii, colindătorii şi să am casa plină.

- Pentru ce v-ar plăcea să aveţi mai mult timp?

- Mi-ar plăcea să mă destind la SPA, aş merge zilnic dacă aş putea, la masaje de relaxare, la tratamente de rejuvenare, la lucruri care să mă facă să mă simt mai frumoasă şi mai tânără. Mi-ar plăcea să mă înconjor de oameni pozitivi, cu şarm, să am ce să discut cu ei, să glumim şi să întreţinem o atmosferă relaxantă.

„Mulţi prieteni îmi spun că sunt prea modestă pentru numele pe care-l port, dar nu sunt o fiţoasă, ci un om normal”

„Dacă nu ar fi fanii, nici eu nu aş fi unde sunt“

- Cum vă surprind admiratorii?

- Publicul mă surprinde mereu, pentru că sunt foarte iubită, oriunde merg. Dacă merg la o nuntă, cred că fac mai multe fotografii decât mirii. Îmi place să stau de vorbă cu oamenii, pentru că-i respect. Dacă nu ar fi fanii, nici eu nu aş fi unde sunt. Simt iubirea şi energia pozitivă ce vin spre mine de la public, iar comunicarea cu el este foarte importantă. Nu ştiu dacă şi ceilalţi colegi simt acest lucru, dar eu îmi iubesc publicul şi cântecele pe care le cânt întotdeauna cu pasiune. Niciodată nu am plecat de undeva nemulţumiţi şi nici n-am lăsat oamenii nemulţumiţi. Pentru mine, să-mi las publicul încântat reprezintă mai mult decât orice. Să primesc înapoi energia lui bună, să citesc satisfacţia în ochii oamenilor, să-i văd că-şi doresc să facem poze, să-mi spună că le plac cântecele mele şi că se regăsesc în versurile pe care le cânt sunt lucruri minunate, nu-mi pot dori nimic mai mult.

„Hoţii ne-au luat până la ultimul leu şi toate bijuteriile familiei“

- Ce vă doriţi pentru viitor?

- Întotdeauna avem lucruri noi de făcut, niciodată nu terminăm ce avem de făcut în această viaţă. Îmi doresc să cânt mulţi ani de acum înainte, să-mi ţină Dumnezeu vocea şi sănătatea, să pot să-mi încânt publicul, să ajung la sufletul lui. Aş vrea să transmit mereu o vibraţie pozitivă prin cântecele mele. Apoi, aş vrea să-l văd pe fiul meu aşezat la casa lui, pe drumul cel bun, cu o meserie frumoasă, să aibă o familie şi să-mi cresc nepoţeii. Şi-mi mai doresc să-mi împlinesc visul de a-mi face salonul de înfrumuseţare, însă va trebui să mai treacă puţin timp până atunci.

- De ce trebuie să mai aşteptaţi?

- A fost un vis pe care mi-am dorit foarte tare să-l împlinesc, dar n-am reuşit, din păcate. Aşa cum spuneam, viaţa îţi mai dă şi şuturi, te mai pune la pământ sau te îngenunchează şi este destul de greu să te ridici. Am trecut prin momente dificile cu suferinţa mamei, de dinainte de a se stinge, s-a îmbolnăvit, am mers la medici, am avut grijă de ea şi am fost destul de solicitată în paralel cu contractele mele pe care le aveam de onorat. Apoi, s-a mai petrecut un lucru despre care nu-mi place să vorbesc, dar aţi atins subiectul... Banii pe care-i strânsesem pentru construcţia salonului ne-au fost furaţi. Într-o dimineaţă, când ne-am întors de la un spectacol, am găsit seiful spart, iar din el hoţii ne-au luat până la ultimul leu şi toate bijuteriile familiei, inclusiv salba mea de galbeni mari, multe lucruri. A fost o lovitură foarte grea pentru mine.

„În urma acelui şoc am făcut un atac de panică”

- Poliţia nu a reuşit să descopere hoţii?

- Din păcate, nu. Au venit, au luat amprente, însă cine se ocupă cu spargerile de case presupun că sunt oameni specializaţi în aşa ceva şi au învăţat să nu lase urme. Doar aşa-mi explic că n-au fost de găsit. A fost un moment greu, ne-a destabilizat, am avut o perioadă în care nu mai simţeam nevoia să vorbesc cu nimeni, însă eram în plin sezon al nunţilor şi nu puteam să renunţ la contracte pentru nimic în lume, cu atât mai mult cu cât aveam nevoie de bani, că ne lăsaseră fără nimic. Însă Dumnezeu nu ne lasă la greu, iar Justiţia Divină este mai presus de orice. Îmi doresc să-mi dea Dumnezeu putere şi înţelepciune să depăşesc acest obstacol al vieţii, pentru că de multe ori retrăiesc clipa cea mai groaznică. Acela a fost exact în momentul în care am descoperit seiful spart. În acel moment nu am ştiut cum să reacţionez, era 4:30 dimineaţa, intrasem singură în casă şi aveam sentimentul că va sări cineva pe mine, mă gândeam că hoţii sunt încă acolo. Până am reuşit să scot telefonul, să sun la 112, au trecut câteva secunde care mi s-au părut o veşnicie. În urma şocului acela am făcut un atac de panică, cred că nimănui nu i-ar fi uşor într-un astfel de moment, oricât de puternic ar fi.