Main menu

header

  Dan Bittman, simpaticul vocalist al trupei Holograf şi moderatorul emisiunii „Dănutz SRL”, difuzată de TVR 1 în fiecare duminică, este cel mai fericit tătic. Îngrijorat de criza financiară şi ocupat cu mondenităţile, cântăreţul se preocupă de viitorul copiilor săi, pe care îi consideră cea mai mare realizare a vieţii. A avut ocazia să joace într-un film alături de stelele măreţe ale filmului românesc, a rămas în TVR datorită mamei sale, iar acum se pregăteşte de lansarea unui nou album al trupei.

25 de ani cu Holograf

- Care este, pe scurt, istoria formaţiei Holograf? Ce înseamnă ea  pentru dumneavoastră?
- Bazele trupei Holograf au fost puse de Mihai Pocorschi, Ştefan Rădescu, Tino Furtună, urmând apoi Edi Petroşel ş.a. Abia prin 1985 am fost adus de la Iris de basistul Marty Popescu. Mi-au urmat Nuţu Olteanu din aceeaşi trupă şi cei pe care poate astăzi îi cunoaşteţi mai bine: Mugurel Vrabete şiRomeo Dediu. Trupa este până la urmă viaţa noastră şi, implicit, şi a mea de aproape 25 de ani. Holograf este un mod de viaţă şi povestea unei prietenii.
- Aţi reuşit să câştigaţi admiraţia tuturor categoriilor de vârstă. Copii, adolescenţi, părinţi, bunici sunt auziţi fredonând melodiile voastre. Care este secretul?
- Nu este niciun secret. 90% este norocul de a ne fi întâlnit, iar 10% este inspiraţie, însă toate acestea nu ar fi fost nimic fără educaţie, bun-simţ şi un dram de modestie.
- Sunteţi o adevărată fabrică de hituri. Ce vă inspiră cel mai mult atunci când compuneţi un cântec?
- Viaţa. Ea este sursa noastră de inspiraţie, dar şi dragostea, şi oamenii, şi poveştile lor. Până la urmă, tot ce ne înconjoară şi ne impresionează constituie sursa noastră de inspiraţie.

„Actoria nu e pentru mine!”

- Deşi sunteţi curtat de multe televiziuni, rămâneţi fidel TVR-ului. Emisiunea „Dănutz SRL” vă pune în valoare şi calităţile de moderator. Cum vi s-a părut la început?
- TVR-ul a fost pentru mine un fel de microb inoculat de mama mea încă din adolescenţă, motiv pentru care i-am rămas fidel de atâţia ani. Am lucrat acolo pe timpul facultăţii, mai precis în Radiodifuziunea Română, şi n-am putut să trădez „originile” nici în zilele noastre. Am trăit atât bucurii, cât şi decepţii, cum e de fapt şi normal, dar au rămas totuşi lucrurile frumoase şi, până la urmă, un brand: „Dănutz SRL”.
- „Orient Expres” a fost un film foarte bine primit de public. Urmează şi alte proiecte în cinematografie?
- „Orient Expres” a fost o experienţă formidabilă pentru mine, mai ales întâlnirea cu nişte actori fantastici precum Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Florin Zamfirescu şi, nu în ultimul rând, Sergiu Nicolaescu. Nu cred că voi repeta prea curând istoria, pentru că totuşi lucrurile diferă, şi meseria de actor trebuie respectată, iar eu o fac mai ales prin a-mi da seama că nu e pentru mine.

„Copiii sunt viaţa noastră”


- Cum este Dan Bittman în viaţa de zi cu zi?
- În noile condiţii de criză îngrijorătoare, eu am trei copii de crescut şi ceea ce se întâmplă în lume nu este de natură să mă liniştească. În rest, sunt prea ocupat cu treburile mondene şi cu o mare dorinţă de a petrece cât mai mult timp cu copiii mei.
- Liliana Ştefan este femeia care v-a fost alături necondiţionat şi, conform spuselor dumneavoastră, v-a dat cea mai elocventă dovadă de iubire: cei trei copii. Cum vă împărţiţi timpul între copii, iubită şi carieră?
- Despre Liliana nu aş dori să vorbesc prea mult, deoarece faptele sale sunt cele care o caracterizează şi ştiu că nu i-ar plăcea să o laud, dar este cea căreia i-am încredinţat taina mea până la urmă. Tot ce face o recomandă drept o femeie minunată. Copiii sunt viaţa noastră, sunt cea mai mare realizare a noastră şi ne dedicăm în totalitate lor. Este normal, dacă ne gândim că şi părinţii noştri au făcut la fel cu noi.
- Ce înseamnă pentru voi aceşti micuţi îngeraşi? Ce năzbâtii fac?
- Îngeraşii noştri… Sunt aşa doar când dorm, în restul zilei fiind mai degrabă nişte mici drăcuşori, mari consumatori de energie părintească.
- Vă moşteneşte vreunul dintre copii talentul muzical?
- Toţi trei au muzicalitate şi ritm. Alex, băiatul nostru cel mare, chiar o ajută pe Liliana la proiectele de genul „Cutiuţa Muzicală” şi ia lecţii de tobe. A cochetat un pic şi cu pianul, iar de curând a devenit un împătimit al jocurilor muzicale „Guitar Hero”. Patrick abia a început lecţiile de pian, dar nu ştiu dacă vreunul dintre ei va fi atras de muzică pentru a face carieră… Rămâne de văzut.
Claudia Stan

 

„Mă simt mult mai liniştit şi mai echilibrat decât în trecut”

„Povestea inelului este una tristă”


- Mulţi bărbaţi au făcut din cântecul „Ţi-am dat un inel” o cerere în căsătorie pentru iubitele lor. Dan Bittman cui i se adresează?
- Povestea inelului este una tristă. Ea este aşternută pe note şi ritm ca fiind una veselă, dar la baza acestui cântec stă refuzul unui inel de o persoană a cărei identitate prefer să o las învăluită în mister.
- Ştiu că pregătiţi un nou album. Ce alte surprize mai aveţi în mânecă?
- „Primăvara începe cu tine” este numele piesei ce dă titlul unei colecţii de cântece lirice ale grupului. Toate melodiile de succes vor fi prezente în această colecţie. În plus, şi noua piesă va fi inclusă în albumul ce va fi lansat probabil în această toamnă.
- La 29 martie împliniţi 47 de ani. Cum vă veţi petrece ziua de naştere?
- Se anunţă o petrecere în sânul familiei. Este o zi din viaţa mea pe care doresc să o petrec cu Alex, Patrick, Marc şi Liliana. Mă simt mult mai liniştit şi mai echilibrat decât în trecut, iar familia este pe primul loc.