Main menu

header

583 16 1de Ileana Voicu Ghinea

De peste 20 de ani este în lumina reflectoarelor. A crescut în fața publicului, fie că vorbim despre creșterea firească, naturală, fie că vorbim despre cea profesională. A avut și 15 ani, a avut și 25 de ani, iar acum are 32 de ani. A fost blondă, roșcată, brunetă. A avut părul lung sau scurt. Toate acestea o descriu pe Giulia Anghelescu-Huidu, fosta componentă a trupei Candy, interlocutorul nostru de astăzi. În interviul pe care vă invităm să-l citiți, am vorbit despre copii și despre familie, centrul universului actual al Giuliei, am aflat care sunt motivele pentru care își iubește soțul până la epuizare și care sunt secretele sale de frumusețe.

„Gătesc mult. Mă relaxează...”

- Giulia, bine ai venit pe la noi. Ce faci?

- Mulțumesc, bine! Muncesc foarte mult în această perioadă și încerc să îmi petrec cât mai mult timp și cu cei doi copii ai mei.

583 16 2- Te rog să ne spui cam cum arată programul tău zilnic… Sigur… în mare, pentru că bănuiesc că se schimbă de mai multe ori pe zi, așa este când ai copii.

- Mă trezesc în fiecare dimineață la 7:00, îmi beau cafeaua, răspund la mailuri, apoi trezesc copiii, o pregătesc pe cea mică de grădiniţă, fac micul dejun, iar apoi plec în oraș cu treabă. Sesiunile de studio, filmările, repetițiile cu bandul fac parte din programul meu zilnic. Seara ne strângem cu toții la masă, acesta este un moment pe care nu-l prea ratăm. După asta, urmează un alt ritual, facem băiță celor mici, iar după ce îi pun la somn mai fac treabă prin casă.

- Da, într-adevăr… nu e simplu deloc, de aceea, următoarea întrebare care îmi vine în minte este, oarecum, logică. Ce faci ca să te relaxezi?

- Gătesc. Îmi place tare mult să îmi petrec timpul în bucătărie și am descoperit că mă și relaxează acest lucru foarte mult.

„Ador să mă răsfăț cu o baie cu spumă, un masaj, hammam sau cromoterapie”

- Mănânci ce gătești? Te întreb pentru că arăți foarte bine, deși putem spune că ai născut de puțin timp, un an și ceva, nu? Cum ai reușit să revii la această formă extraordinară?

583 16 3- Mulțumesc, da, mănânc! Eu sunt de părere că am slăbit firesc, chiar dacă poate părea mult că am slăbit 28 de kilograme, dar nu am făcut nimic deosebit. Am un regim alimentar sănătos, foarte echilibrat, și cam atât. Nu cred deloc în diete, am ținut o dietă când eram mai mică, în perioada Candy, și am slăbit rapid, dar m-am ales și cu o gastrită de care trag și acum. Așa că de atunci am preferat să mănânc echilibrat. Dimineața începe la mine cu o omletă (cu un singur gălbenuș) sau cu o porție de cereale integrale, la prânz mănânc o supă sau carne la grătar (pește, pui, vită) cu o garnitură, iar seara, ceva ușor - legume, fie crude, fie la grătar sau fierte, în fiecare zi am trei gustări semințe, un fruct, un iaurt. Dacă poftesc la ceva în cursul zilei nu mă abțin și gust, cred că asta este „rețeta” succesului alimentar.

- Ce faci atunci când vine vorba despre întreținere. Există ritualuri de frumusețe de la care nu te abați indiferent de situație?

- Da, categoric. Nu adorm niciodată fără să mă demachiez. Poți să spui că acesta este, în ceea ce mă privește, ritualul meu din fiecare seară. Plus, foarte, foarte important… Mă odihnesc foarte mult şi mă hidratez. De asemenea, ador să mă răsfăț cu o baie cu spumă, un masaj de relaxare, hammam şi cromoterapie sau îmi fac o mască exfoliantă pe bază de mălai şi miere.

„Întotdeauna mi-am dorit să am părul scurt”

- Am văzut că ți-ai schimbat mult și lookul. De ce această schimbare?

- Actualul look îmi definește starea de spirit. Întotdeauna mi-a plăcut să am părul scurt, așa că am decis să adopt acest stil. Am fost și brunetă, și roșcată… Am avut și părul lung, am avut asimetrie, m-am ras în cap, însă, în definitiv, aceasta este tunsoarea care-mi place cel mai mult.

- Dacă tot am ajuns în această zonă, în acest univers al femeii, nu pot să nu te întreb dacă ești genul de femeie practică, gata în zece minute, sau petreci foarte mult timp la cumpărături, în salon?

- De când au apărut cei doi copii reușesc să mă machiez, să fac duș și să mă coafez în timp-record. Dacă înainte aveam nevoie de 40 de minute ca să fiu gata, acum timpul este prețios și în maximum zece minute sunt gata de ieșit pe ușă.

- Giulia, cum ești tu, în general, ca și om. Îți place să-ți programezi lucrurile, ești un om organizat?

- Da, nu prea am cum să fiu altfel. Sigur, sunt organizată, și acesta cred că este secretul succesului, mai ales atunci când ai doi copii.

„Copiii… două întâmplări fericite”

583 16 4- În ziua de astăzi văd că oamenii obișnuiesc să-și programeze tot, până și copiii. Așa a fost și la voi, i-ați programat sau s-a întâmplat?

- Nu, nu am programat. Chiar, putem spune că am avut parte de două „întâmplări” fericite. Nu i-am programat, însă ne-am bucurat enorm atunci când am aflat că vom avea un bebe.

- Ai doi copii. Două personalități diferite, presupun. Cum te împarți între cei doi, cum gestionezi situația?

- Fetița e mai năzdrăvană, băiețelul e mai cumințel, așa că se completează de minune. Încerc să le fac față punându-mă la mintea lor. Ei îmi dau energia de care am nevoie și, oricât de obosită aș fi, iubesc să îmi petrec timpul cu ei.

- Cum ești ca mamă, cum te-ai descrie?

- Poate că sunt o mamă ușor atipică. Vreau să fiu prietena lor și îmi place să cred că și reuşesc să mă țin de acest plan. Recunosc cu mâna pe inimă că sunt tipul acela de mamă pe care l-am visat întotdeauna. Sunt o mamă așa cum mi-am propus să fiu.

- Ești psiholog. Cum îți crești copiii?

- Așa cum ți-am spus și mai devreme, în primul rând vreau să le fiu prietenă. Apoi, am o regulă de aur. La noi în casă nu se spune NU sec. Situațiile tensionate, conflictele, stările încordate, toate acestea se rezolvă cu multă răbdare, explicații, discuții până ajungem la un consens. Sigur… Nu este ușor, însă este o abordare sănătoasă în ceea ce privește dezvoltarea lor.

„În anumite weekenduri mergem cu cei mici la ferma animalelor”

583 16 5- Apropo de asta, cum gestionezi relația dintre animalele de companie și ai tăi copii. Ştiu că ești o iubitoare de animale. Consideri că existența lor într-o familie care are și copii este utilă sau, dimpotrivă, după ce ai devenit mămică, ai renunțat la ei?

- Nu am renunțat la Bubbles, evident sunt anumite reguli în casă pe care toată lumea le respectă. Cred că interacțiunea cu animalele ajută la dezvoltarea armonioasă a copiilor. Ce să zic, în ciuda faptului că sunt crescuți în oraș, copiii intră în contact frecvent cu animalele, și nu vorbim numai despre animalele noastre. De exemplu, în anumite weekenduri mergem cu cei mici la ferma animalelor de lângă București. Ne relaxăm, ei se joacă, este distracție.

- Dacă ar fi să te întrebe cineva cum era Giulia dinainte de a deveni mamă și Giulia de astăzi, care ar fi cuvintele alese în fiecare dintre situații?

- De când am devenit mămică sunt mult mai responsabilă, asta îți spun sigur. Nu m-am gândit că vreau să fac asta, ci pur şi simplu a venit de la sine. Cred că mămicile înțeleg exact ce vreau să spun. Sunt mult mai organizată, știu exact cum arată programul meu într-o zi și nu-mi permit să mă abat de la el.

„Familia a fost cea care m-a vindecat de depresie post-partum”

- Dacă ar fi să te rog să-mi numești trei momente absolut fabuloase care ți s-au întâmplat de când ai devenit mămică, ai putea să alegi?

583 16 6- Îmi este imposibil. Sunt atât de multe. Viața mea, cu totul, este fabuloasă de când au apărut cei mici. Am devenit mult mai sensibilă și, recunosc, plâng mai ușor. În același timp sunt mult mai atentă la realitățile din societate, pentru că mă interesează viitorul copiilor mei, vreau să trăiască într-o țară în care să se poată dezvolta armonios. Încerc cât se poate de mult să fac o schimbare eu în societate.

- Ai trecut prin depresia post-partum şi spuneai la un moment dat că împreună cu mama ta, care este psiholog, ai reuşit să depăseşti momentul. Cum te-a ajutat? Ce le sfătuieşti pe femei să facă în această situaţie?

- A fost o perioadă foarte grea pentru mine, nu credeam că este atât de acută până nu am trecut prin ea. Mama mi-a explicat exact ce se întâmplă și mai ales de ce. Cumva am încercat să găsesc explicația logică și să-mi dau singură argumentele pentru care nu este bine să rămân în depresie. Acum că spun aceste lucruri sună foarte ciudat, dar atunci a fost o perioadă grea. Pentru mine a funcționat să discut cu familia și a fost suficient să am suportul lor. Pot spune, fără să exagerez, că familia a fost cea care m-a vindecat.

- Ai amintit de mama ta, am văzut că ai o relația absolut specială cu dumneaei. Poți să ne spui, te rog, care sunt lucrurile pe care le-ai învățat de la ea.

- Eu și mama semănăm destul de mult atât fizic, cât și la comportament. Cred că asta spune multe, de la ea am învățat să gătesc și să mă gătesc. Avem o relație superspecială, este fanul meu numărul 1, sigur, mă critică atunci când nu-i place. De exemplu, noul meu look nu-i place, ea mă vrea cu părul lung. În rest, îi mulțumesc pentru tot.

„Vlad este tatăl ideal”

- Cum este Vlad ca și tată?

- Vlad este tatăl ideal. Ne completăm foarte bine în creșterea celor mici, așa cum ne completăm în general în tot ceea ce facem. Mă ajută enorm și mă simt o femeie tare norocoasă că-l am în viața mea.

- Cum te-a găsit iubirea lui Vlad sau cum a găsit el iubirea ta?

- Brusc! Nu ne-am gândit niciodată că am putea fi împreună, dar cred că destinul ne-a fost scris cu mult înainte să ne cunoaștem noi. Începuturile noastre în relaţie au fost cu urcușuri și coborâșuri, dar în timp ne-am dat seama că suntem unul pentru celalalt și că ne completăm. Vlad reușește să mă echilibreze și în același timp să nu îmi taie aripile. Ne susținem foarte mult unul pe celălalt și, chiar dacă avem doi copii, ne găsim timp și pentru noi. În toată perioada aceasta nu am uitat de noi, cred că și asta a ajutat. În timp am găsit armonia de care aveam nevoie.

- Dacă ar fi să enumeri cinci trăsături pe care le are soțul tău, trăsături care te-au determinat să-l alegi să-ți fie jumătate, care ar fi acestea?

- E foarte înțelegător, mă susține întru totul, mă ajută foarte mult, așa cum ți-am spus și mai devreme, și este lângă mine necondiționat. Aş preciza despre Vlad că este un tată dedicat şi că mă ajută cu cei mici foarte mult, în ciuda programului încărcat. Îmi place că este sincer şi direct.

- Sunteți un cuplu monden sau preferați să stați acasă, în familie?

- Acum, știi cum e… Când activezi în domeniul acesta, trebuie să le faci cu succes și pe unele, și pe celelalte, așa că încercăm să găsim un echilibru. Când ne permite timpul, mergem la evenimente, când nu, stăm acasă cu cei mici.

„Fetița e mai năzdrăvană, băiețelul e mai cumințel, așa că se completează de minune. Încerc să le fac față punându-mă la mintea lor. Ei îmi dau energia de care am nevoie și, oricât de obosită aș fi, iubesc să îmi petrec timpul cu ei“

„Începuturile relaţiei cu Vlad au fost cu urcușuri și coborâșuri, dar în timp ne-am dat seama că suntem unul pentru celălalt și că ne completăm. Vlad reușește să mă echilibreze și în același timp să nu îmi taie aripile“

„Am lansat o piesă nouă: «Ploaie de var㻓

583 16 7- Uite, ne-am apropiat de finalul interviului și nu am vorbit despre profesia ta. În martie ai lansat un nou videoclip, nu?

- Da, după această pauză despre care povesteam și anterior, am lansat piesa „Ochii tăi”, un proiect drag mie, este o piesă apreciată, a fost foarte bine primită de fani, și pe această cale nu pot decât să le mulțumesc.

- Ce planuri profesionale ai pe termen lung?

- Am multe planuri, despre care o să vorbesc la timpul lor. Acum, spre exemplu, am scos un nou single, se numeşte „Ploaie de vară”. Este o piesă pe care o cânt împreună cu Dorian Popa şi este foarte frumoasă, credem noi. Ce pot să spun este că îmi doresc ca fanii să-mi fie alături ca până acum, iar eu îmi iau angajamentul că o să le ofer cât mai multe piese.

- Ce faci în vara aceasta? Unde mergeți în concediu, v-ați hotărât?

- Aici, ce să spun, m-ai prins pe picior greșit, pentru că nu știu să-ți spun unde vom pleca. Nu ne-am hotărât încă unde, dar de plecat vom pleca sigur.

„Sunt seri în care facem spectacole de teatru sau de balet acasă“

583 16 8- În adolescență, toate fetele își imaginează cum va fi nunta, cum va arăta bărbatul, când vor apărea copiii? La tine cum a fost? Ai primit ce ți-ai dorit?

- Da, și pot spune un DA mare la acest capitol. Pot să zic că sunt o femeie norocoasă. Am parte de un soț minunat, iar copiii mei, de un tată dedicat. Așa că Da, am primit ce mi-am dorit.

- Dacă ar fi să povestești trei întâmplări/situații absolut fabuloase care s-au întâmplat de când ai devenit soția lui Vlad Huidu, care ar fi acestea?

- Aaa, situațiile sunt clare. Momentul în care am rămas însărcinată cu cea mică, ziua nunții noastre și, cu siguranță, și clipa în care l-am ținut pe băiețelul nostru în brațe.

- Ce înseamnă pentru tine dragostea?

- Poate suna a vers, dar pentru mine „Dragostea înseamnă tot”.

- Care sunt activitățile voastre preferate în familie?

- Atunci când vorbim despre familie, vorbim despre copii. Activitățile familiei noastre se rezumă strict la copii. Ne place foarte tare să ne jucăm toți patru și să le spunem povești piticilor înainte de culcare. La noi acasă am amenajat o cameră de joacă în care eu și Vlad, când intrăm, ne întoarcem în timp. Avem inclusiv o tablă pe un perete, așa că sunt seri în care desenăm pe perete, sunt seri în care facem spectacole de teatru sau cea mai nouă activitate este spectacolul de balet. Antonia, care este acum deja o domnișoară, merge la balet și ne face acasă reprezentații de balet!

- Cum a fost pentru tine reîntoarcerea în activitate după concediul de creștere copil?

- Sigur, nu a fost simplu, pentru că perioada în care mi-am dedicat tot timpul copiilor a fost frumoasă. Asta însă nu este o noutate, toate mamele simt asta, sunt convinsă. Revenirea în activitate m-a solicitat puțin emoțional, trebuie să recunosc, a fost dificil să mă despart de cei mici, dar fac în așa fel încât să nu pierd momentele importante, să fiu alături de ei cât mai mult timp posibil…