de Silviu Ghering
„Sunteți amabil, știți pe unde ar fi Terasa Kiseleff?”. Amabil era chelnerul de la Berăria H, dar nu auzise de Terasa Kiseleff. „La o sută de metri de Pavilionul H e Terasa Kiseleff, mă găsești acolo după ora unu”, îmi aruncase Flooooriiiin Călinescuuuu. Pe malul Lacului Herăstrău e răcoare, dar nu e Terasa Kiseleff. Ies în Piața Presei Libere. Unde o fi, domne, chestia asta de nu dau de ea? Uite, în stația de RATB este „crâșmulița” unde generații de „presari” din „Casa Presei Libere”... ce presă liberă, „Casa Scînteii”, așa o știe tot bucureșteanul, deci generații de „presari” din „Casa Scînteii” coborau la un mic și una mică... Acum e în renovare, nu poate fi Terasa Kiseleff. Dar dacă totuși... Și, surpriză, la intrare, firmă mare: Restaurant-braserie Kiseleff. Ghici-ciupercă ce-i...? Intru pe lângă cabluri, muncitori și roabe. Floooriiiin Călinescuuuu stă la o masă improvizată, o placă mare de PFL pusă pe niște cutii. Nu l-am văzut niciodată cu barbă. Haine de șantier, șapcă de „jmecher”. Aceiași ochi jucăuși, ironic-zâmbăreți, aceeași fire deschisă, ironic-zâmbăreață cu toți și toate. „Ia loc și dă-i bice!”. Iau loc, dar, când să încep, apare un muncitor: „Șefu’, scuze, da-i Nelu la telefon... E la Cocoșatu’, ce să ia?”. „Șefu’” se scarpină gospodăresc-românește în cap: „Io vreau cinci mici... Tu?”, „Tu” este un bun prieten din grupul umoristic pe care îl avea Floooriiiin Călinescuuuu la „Chestiunea zilei”, Augustin Julea, acum la masa din PFL: „Io tot cinci”. „Voi, băieți?”, se întoarce „șefu’” spre „telefonist”. „Vreo cinșpe, maestre…”. „Bine, mă, să ia treizeci. Plătesc eu. Cu muștar și ardei iute murat, să nu vină fără, că-l trimit înapoi pe jos!”. Problema micilor odată rezolvată, putem să-i dăm bice…
„India şi China ar trebui să joace mereu finala”
- Să începem cu ce ne arde acum: cum vedeți Europeanul din Franța?
- Ca un scoțian dezamăgit de prestația colegilor englezi, tot e la modă Brexit-ul. N-am avut cum să n-am speranțe, că așa e normal, dar era limpede din momentul obținerii calificării că n-o să se întâmple lucruri frumoase, de genul celor întâmplate Ungariei, de exemplu... Ne-am calificat prost, am plecat prost, și, în buna tradiție românească, am sfârșit prost. Alții pleacă prost și termină mai bine, dar nu este genul și nici gena noastră.
- Diluția asta a fotbalului românesc nu e normală în condițiile diluției societății românești?
- Nu. N-are nicio legătură. Ce produs intern brut are Albania? Sau Ungaria? Sau Croația? E o capcană proastă asta cu influența societății în fotbal. Vorbim despre condiții sociale? Păi noi suntem Moise Guran? Nu te supăra, ți se pare că în Brazilia și-n Argentina zboară caviarul și șampania franțuzească pe deasupra stadioanelor? Din contră! Eu știu că acolo unde e sărăcie fug ăia de mănâncă pământul de foame ca să fie cei mai buni, acolo unde-i îmbuibătură, stai așa că nu-i așa. De ce Statele Unite nu-nțeleg jocul ăsta? De ce China nu-nțelege jocul ăsta oare? La câte miliarde au ăia în China acum și câți miliardari indieni sunt pe lume, ar trebui să se joace China cu India pentru locul întâi, pe viață China cu India, că tot au și arie de selecție. Cum dracu’ dintr-un miliard jumate nu găsesc ăia unșpe buni?! Nu-nțeleg jocul ăsta de golani...
„Facem ulcer și cancer de ciudă”
- De ce nu mai e respect între noi? De ce-i atâta răutate?
- E un film cu Brad Pitt în care e un zombi care îl mușcă pe unul și ăla devine zombi, și îl mușcă pe altul și ăla devine zombi, și tot așa se mușcă unii pe alții și toată planeta se umple de foste ființe umane care devin zombi. Bine-nțeles că Brad Pitt c-o mândră mândruță găsesc ei un leac, zombii nu mușcau oameni bolnavi de SIDA, și fac ei un vaccin și salvează omenirea. E o imagine acolo pe care pot să o aplic eu aici, la noi. Stăteau zombii, așa mahmuri, în fața Zidului Plângerii din Ierusalim și ei erau sensibili la zgomote, iar la un moment dat face unul ceva greşit la un megafon și zombii devin activi, se orientează și dă-i năvală la zidul din Ierusalim, care are 5 metri, 8 metri, 10 metri, nu știu, dar e înalt, și ei formează o piramidă uriașă, unii peste alții și se tot suie unii peste alții, foamea de sânge, și foamea de carne, și foamea de consumism ne fac să sărim unii peste alții. Asta e imaginea-răspuns la întrebarea ta, deci fii atent la imagine, ne călcăm în picioare, nu ne pasă de semenii noștri ca să ajungem la bucățica pe care o vrem. Consumismul ăsta dezvoltat de tot ceea ce există de 25 de ani pe piață, pe care noi îl lingeam prin reviste, duce la o escaladare piramidală a acestei atitudini. În momentul în care vrei să ai cât mai mult în timpul vieții, nu mai ai simț uman, calci în picioare pe oricine. Așa suntem noi acum. Facem ulcer și cancer de ciudă că nu avem şi ultimul Rolex, și ultimul model de Jaguar, și casă pe piloni la mare, și iahturi, e adevărat că tuturor ne-ar plăcea s-o ducem mai bine, să nu fim farisei, dar cu ce preț?
Salvarea poate veni și de la gradul de educație, și de la cultură
- Câte generații ne mai ține consumismul ăsta?
- În primul rând e legat și de tinerețe, și de pregătirea intelectuală. Cu vârsta ne mai părăsește, nu mai beau atâtea șprițuri, nu mai pot fizic, nu mai mănânc atâtea fripturi, nu mai vreau sex de trei ori pe zi, totul e fizic. Deci nu mai am de ce să mă împopoțânez. Am un sertar cu trei ceasuri, vreo două mașini care ruginesc prin curte, nu mă mai duc nici la casa de la munte, probabil este legat și de sentimentul de conservare, de reproducere a speciei. La 20 de ani, ca să atragi atenția, îți trebuie multe s-o iei pe frumoasa aia din discotecă.
- Și așa va fi tot timpul?
- Cred că da, dar ține și de gradul de educație, și de cultură. În momentul în care mai ai și altceva de făcut, uite soția colegului Julea e savantă, păi ea nu mai are timp nici să vorbească prin casă cu el dacă stă 14 ore cu ochii în microscop. Asta-i place, dacă mă crezi, mai mult decât să stea la coafor, la piscină sau la tatuat! În momentul în care mai ai și altceva de făcut pe lumea asta decât să umbli flămândă prin piscine și prin discoteci, atuncea constați că nu-ți trebuie atâtea zorzoane... Eu sunt actor, am văzut în timp că de atâtea ori trebuie să ajung la teatru, să mă dezbrac, să mă machiez, să filmez eventual și m-am enervat... Îmi plăcea la început așa, cu de toate pe mine, dar după aia mi-am spus: „Bă, da’ ce țăran prost sunt, cu brățări, cu lanțuri, bă, mă duc la teatru și pe urmă stau pe scenă cu gândul să nu-mi fure ceasul, lănțicul, brățara, lasă-mă, nene, în pace”. Și cămășile bune, de firmă, nu mai bine mă duc într-un trening rupt, uite, acum, la „Românii au talent” mă îmbracă ei, mă machează, mă fac răpitor de fermecător.
„Bă, să văd dacă mai sunt și viu, că mort sunt”...
- Ce v-a determinat să acceptați să apăreți la „Românii au talent” după așa o periodă lungă în care parcă ați dat marea dumneavoastră pasiune, televiziunea, la o parte?
- La noi la țară e un obicei, omul își scrie numele pe cruce în timpul vieții. Am constatat că orășenilor li se pare ceva horror, cum să faci așa ceva cât trăiești, atragi duhurile rele... La țară, omul zice: „Hai, mă, să nu se chinuie copii”. Mai ales dacă murea, de fapt după ce murea unul dintre soți. Se ducea și scria numele pe cruce, Florin Călinescu, născut 29 aprilie 1956 și rămânea gol la „D”... M-am dus de atâtea ori la cimitir, încât mi-am zis: „Bă, să văd dacă mai sunt și viu, că mort sunt”...
- Aveați nevoie, după atât timp în prime time și atâta recunoștere, de încă o dovadă a ceea ce sunteți?
- Da, asta a fost unu. Doi: m-au rugat frumos oamenii ăia. „Hai, mă, nea Florine”... M-au rugat frumos, ce să zic...
„Să vezi ce o să păţească aroganţii ăştia de englezoi”
- Acum, că nu ne aude nimeni, sincer, v-a plăcut, vă place? Că s-a tot scris că nu v-ați integrat, că nu v-ați simțit în largul dumneavoastră, că jurații ceilalți nu v-au agreat de la început...
- Nu... nu știu ce s-a vorbit... eu nu am vorbit nici cu oglinda-n baie... Eu sunt altfel educat. În momentul în care stau acasă, e ca și cu Brexit-ul ăsta, ai văzut ce zice neamțul: „Bă, in e in, out e out, gata, să nu vă mai așteptați la favoruri, băi englezoilor”. Totuși, prietenia anglo-germană sau anglo-francează, pune tu ghilimelele când scrii interviul... să nu uităm că Franța are mai mult de 1.500 de ani de adversitate cu Anglia, Germania mai puțin, doar vreo 100 de ani, da? E, acum o să apară puțin câte puțin la suprafață aceste istorii străvechi vizavi de marele și falnicul Albion și acum o să le-o servească puțin, nu cred că o să le facă vreo concesie, o să le spună: „Bă, sunteți atât de aroganți, așa că luați de-aci”. Dar faptul că premierul Cameron a mizat pe mofturi și că va obține mai multe avantaje prevalându-se de referendum o s-o ia în mână, pentru că abia acum o să iasă la iveală resentimentele germane istorice și mai ales franceze. Și o să vadă Anglia cât o să se opună Franța și Germania la vreo concesie. O să le pună niște condiții extrem de dure, pentru că englezii erau destul de importanți în UE și, dacă nu vreți să mai stați, noi trebuie să facem niște eforturi să ne descurcăm fără voi și o să ne descurcăm fără voi, aroganților! O să fie complicat, într-adevăr, complicația o să înceapă, însă, de la ei de-acasă, Scoția și cu Irlanda, deci ei nu-și creează un front cu Europa, când deodată se pomenesc cu o mare slăbiciune în spate, aia va fi greu de rezolvat. Turistic n-o să fie probleme, o să ne fie greu să ne cumpărăm Jaguare, care nu ne-am luat, și Range Rovere... Sportiv, fotbalistic, și pe vremea lui Ceaușescu mai înțelegea și mai dădea drumul la câte un jucător, nu vor fi probleme dacă Manchester United va dori să-l ia pe... zi unul de la FC Voluntari... o să-l ia, că interesul va trece peste orice rahat politic: „Bă, e unul bun acum la ASA Târgu Mureș, îl luăm, dă-l dracu’, go to hell, îi dăm permis de muncă, îl naturalizăm dacă e nevoie”. Asta este limpede.
„Mi-e greu să-i rănesc pe copii, să le spun nu!”
- N-am înțeles, recunosc, comparația dumnevoastră cu Brexit-ul pornind de la cât de bine, sau nu, vă simțiți la „Românii au talent”...
- Da, ai dreptate, am uitat să termin propoziția. Eu am o problemă, exact ca englezii cu Brexit-ul: când stau acasă, stau acasă, când mă bag în ceva, nu zâmbi, mă bag cu totul. Fără comentarii, fără vorbe pe la colțuri, dacă m-am dus acolo nu e nimic care nu-mi place, mă duc ca la orice serviciu odată acceptat și asumat. Mă dezbrac, stau în cabină o oră, beau un ceai, vine fata, mă machiază, mă îmbracă, mă duc în platou și mă uit la unii talentați sau mai puțin talentați, dar toți curajoși. Păi eu am avut meciuri grele cu șefi de stat, cu prim-miniștri, cu parlamentari, cu copiii ăștia talentați chiar mi-e greu câteodată, e ceva foarte greu cu copiii să le spui adevărul câteodată fără să-i rănești, și chiar cu oameni în toată firea câteodată e dificil, dar până la urmă trebuie să o faci și pe asta. Dacă părinții și instructorii își împing copiii în față că poate, poate o pun, până la urmă trebuie să o spui și copilului aluia, cu grijă ca să nu-l rănești, el oricum plânge, nu înțelege, suferă, dar trebuie să-i spui că acum e nu... Și părintele trebuie să-i spună uneori unui copil: „Nu e voie, nu e bine”...
„Și nu uitați, cei mai talentaţi sunt acasă!”
- Făceați o afirmație după finala de la „Românii au talent” și nu am înțeles-o nici pe aia, asta e... Spuneați: „Și nu uitați, cei mai talentați sunt acasă!”. Adică?
- Moțăiai? Luaseși bomboane cu lichior şi băuseşi numai lichiorul? Am vrut să spun ceva foarte clar. Faptul că le mulțumesc ăstora care erau acolo și să-i încurajez pentru sezonul următor pe cei care erau acasă. Nu uitați că acasă sunt mult mai mulți talentați care pot veni sezonul viitor pe scenă. Am vrut să-i mobilizez, să le dau curaj, cam asta am vrut să spun, cei talentați în continuare sunteți acum acasă, dar mâine puteți fi aici. Era o frază pentru sezonul următor. Pentru că era o problemă, din motive de bucătărie internă nu eram eu chiar sigur că se făcuse tot ce trebuie ca să scotocească prin toate cotloanele după ăia de-acasă. Acum am văzut, că eram chiar în țară și am văzut afiș cu selecție la Luduș, așa trebuie, că dacă noi mergem la Timișoara, sau la Arad, sau la Cluj, oamenii sunt săraci unii și n-au efectiv bani să se deplaseze până la Timișoara, sau Arad, sau Cluj. Așa, cu cât se fac selecții mai multe, în localități mai mici, de până la 50.000 de locuitori, 25.000 de locuitori, chiar și în sate sau în comune mai mari, cu cât sunt mai multe echipe de selecție, cu atât mai mulți pot veni să-și încerce șansa. Pentru că nu toți pot să ajungă la Cluj în ziua aia. Iar la ProTV să faci o cameră cu doi redactori permanenți pentru cei care trec prin București: „Hai, mă, unde-i Proteveul? Hai să dăm o probă!”... „Ziua bună, am venit și noi cu o cântare”, „Sigur, poftiți!”, simplu, elegant, eficient. Ca la fotbal, ne întoarcem la fotbal, nu pot să cred că în 20 de milioane nu am bază de selecție mai mare ca în Ungaria. Sau Croația. Că și Croația are „Croații au talent”, la câți sunt ei, ar trebui să facă emisiunea un an și apoi să o închidă, de unde alte talente? Pe când noi, românii, chiar avem talent și talente...
A ridicat audienţa celei mai... audiate emisiuni din România!
Prezența lui Florin Călinescu în juriul celei mai urmărite emisiuni din România a ridicat cu 35% audiența concursului „Românii au talent” de la Pro TV. „Vârful” nu l-a atins finala, ci prima ediție din sezonul al șaselea al show-lui, prima emisune în care a apărut Florin Călinescu. Pe 19 februarie, „Românii au talent” a fost lider absolut de audiență pe toate segmentele de public! Pe întreaga durată de difuzare, 20:30-23:39, peste 3,6 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul, iar în minutul de maximă audiență, la 21:42, peste 4,5 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment la nivel național. Şi, bineînţeles, pe fascinantul Florin Călinescu.
Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, „Românii au talent” a înregistrat 20,2 puncte de rating și 46% share, de aproape 5 ori mai mult decat postul de televiziune clasat pe locul doi, Kanal D, care a obținut 4,3 puncte de rating și 9,7% share.