Main menu

header

585 16 1de Andrei Dicu

Adrian Păunescu, cel care pentru mulţi dintre noi rămâne un frate mai mare, împlineşte, la 20 iulie, 73 de ani. Sigur, nu printre noi, pământenii, ci „bifează” această vârstă în Olimpul nemuritorilor. La început, am crezut că doar a plecat puţin, în ascunzişul patului de spital, cât să le amintească unora că nu-i bătuseră la poartă ani buni, după ce, în epoca „roşie”, îl căutau pentru orice favor, de la o roată de caşcaval la un cauciuc de Aro, de la o intervenţie pentru o rudă bolnavă până la restaurarea culturii române. Aflaţi din tainele Bardului în rândurile următoare...

„Buletin de ştiri: Astăzi, poetul Adrian Păunescu ESTE!”

Pentru că despre artiştii care ne însufleţesc inimile nu se poate vorbi decât la prezentul continuu, nici nu se putea alt mod mai corect de a începe periplul amintirilor noastre şi al călătoriei fără sfârşit în viaţa lui Adrian Păunescu, decât astfel: „Buletin de ştiri: Astăzi, poetul Adrian Păunescu ESTE!”. Aşa îşi începuse alocuţiunea regretatul Valeriu Sterian, într-una dintre emisiunile dedicate muzicii folk şi găzduite de TVR, în urmă cu mulţi ani, la iniţiativa lui Victor Socaciu. Mare dreptate a avut Vali Sterian, pentru că, deşi există într-o altă dimensiune decât cea a muritorilor, Adrian Păunescu ESTE și împlineşte 73 de ani de când s-a născut, de când a început să-şi bucure familia, apoi prietenii şi apoi pe noi toţi. O viaţă de om, de artist genial, de tip controversat, pe care unii l-au considerat un apropiat al sistemului comunist, iar alţii l-au perceput ca pe un nod în gâtul fiecărui regim politic pe care poetul l-a traversat.

Despre sensibilitate, la emisiunea lui Iosif Sava

585 16 2De unde izvora sensibilitatea lui Adrian Păunescu? Bună întrebare. Să apelăm la o veche casetă video şi să rememorăm un moment dintr-una dintre celebrele emisiuni „Serata muzicală”, moderată pe vremuri de celebrul şi regretatul Iosif Sava, cu Adrian Păunescu invitat de gală. Iată ce povestea poetul despre copilăria sa: „Când mă trezeam, în unele nopţi, mi se făcea frică. Mă temeam că va fi noapte mereu şi că noi n-avem destul petrol ca să ţinem o lampă aprinsă. O zgâlţâiam pe maica-mare de umeri şi o întrebam: «Maică, de ce e noapte?» Iar dânsa zicea: «Dumnezeu le face pe toate. Culcă-te, că vine ziua la loc. N-ai de ce să-ţi fie frică de noapte». Uneori bătea vântul şi auzeam obiectele izbindu-se unele de altele. Aveam o troacă în care maica-mare ducea apa când mergea la secerat, iar troaca se izbea, în vreme de viscol, de geamul odăii în care dormeam. Am rugat-o pe maica-mare să vadă cine e în curte, dar maica-mare mi-a spus că nu e nimeni, că, dacă ar fi cineva, ar lătra câinii. Şi nici tata-mare n-a vrut să se ducă în curte. Mi-a spus că el e bătrân şi de aceea a lăsat pe taică-meu moştenitor al averii, ca tăticul să rămână acasă, la Bârca, şi să vadă, ori de câte ori e cazul, cine e prin curte”...

Stratagema medicului Mircea Beuran

Înainte să plece dintre noi, la 5 noiembrie 2010, Păunescu suferea de ani buni din pricina diabetului, iar din ultimele analize reieşea că are şi grave probleme la ficat. Slăbise enorm, peste 30 de kilograme, iar cu o săptămână înainte de a se stinge fusese internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Medicul Mircea Beuran, şeful Secţiei Chirurgie, ne-a declarat: „Înainte de a fi internat, îl văzuseră mai mulţi specialişti. Mă cunoşteam de mulţi ani cu familia Păunescu, iar soţia şi fiica sa m-au rugat să-l vizitez, ca să-l conving să se interneze. El se cam săturase de spitale... Scenariul iniţial prevedea ca eu să apar la ceas de seară, pe la ora 22:00, bătând la poartă pentru simplul motiv că am văzut lumină la geam. L-am găsit într-o stare critică, abia mai respira... I-am explicat bărbăteşte că timpul este prea scurt ca să mai stăm de poveşti. Aşa cum a găsit rima perfectă în toate poeziile sale, aşa trebuia să regăsească şi dorinţa de a trăi. Ulterior, a suferit un stop cardiac, dar am reuşit să-l resuscităm. La spital, în fiecare seară veneam să-l înveselesc, dar el mă întreba de procedeele medicale, pe care nu le înţelegea. Așa slăbit și îngrijorat, aproape deprimat, era suficient să-i reciţi un vers dintr-o poezie scrisă de domnia sa, pentru ca apoi să ţi-o spună pe toată...”

Mihai Napu: „Când poetul îi vorbea, porumbelul bătea din aripi!”

585 16 3Poate cea mai emoţionantă mărturie legată de Adrian Păunescu ne-a oferit-o cântăreţul de folk Mihai Napu, colaborator apropiat şi prieten al poetului. „Am atâtea amintiri legate de maestrul Păunescu, încât nici nu ştiu cu ce să încep. La ultima sa zi de naştere, a venit domnul Eugen Simion, care ne-a impresionat pe toţi când i-a oferit poetului, chiar în curte, unde era masa întinsă, cea mai importantă distincţie a scriitorilor români. Apoi, deşi nu vreau să cad pradă misticismului, trebuie să vă spun ceva... teribil. Cât a fost internat în spital, la fereastra salonului l-a vegheat un porumbel alb. Când poetul îi vorbea, porumbelul bătea din aripi... Apoi, după tragicul sfârşit, l-am transportat de la Uniunea Scriitorilor la Ateneu. Acolo, în faţa Ateneului, a poposit un porumbel alb... Iar după ce am aşezat sicriul şi am ieşit afară, am văzut că pe umărul meu căzuse o pană albă... Mai am o amintire teribilă legată de domnia sa. Tot în 2010, deşi era bolnav, Păunescu a vrut neapărat să meargă la Festivalul «Mamaia copiilor». Spunea că nu-i poate dezamăgi pe copii... Am mers împreună, cu maşina, toată noaptea. Avea perfuzii înfipte în braţe, dar am încercat să glumim tot drumul, pentru a-l face să uite de durere”, ne-a povestit Mihai Napu.

Tudor Gheorghe va cânta cu bucuria prieteniei

În fiecare an, la 20 iulie, oltenii şi românii îl sărbătoresc pe Adrian Păunescu. „Mai mult ca sigur şi anul acesta va fi organizat un spectacol la Craiova, dar încă nu vă pot oferi detalii, pentru că sunt în vacanţă, în Bulgaria. Orice s-ar întâmpla, dacă voi fi invitat să cânt, o voi face cu bucuria prieteniei pentru Adrian Păunescu”, ne-a declarat Tudor Gheorghe.

Festivalul dedicat geniului va avea loc la toamnă

585 16 4Festivalul „Adrian Păunescu” nu se va desfăşura anul acesta în iulie, ci, foarte probabil, în luna septembrie. Amabil, ca de obicei, fiul poetului, Andrei Păunescu, ne-a mărturisit: „Din păcate, anul acesta vom organiza festivalul anual internaţional dedicat tatălui meu în septembrie, nu în iulie. Vor fi întâlniri literare, cu autori de limba română din toată Europa, concerte folk şi recitalul unuia dintre marii noştri cântăreţi. Acum doi ani a fost Mircea Vintilă, anul trecut a cântat Nicu Alifantis, iar anul acesta încă nu ştim cine va fi invitatul de gală. Mi-aş dori să cânte maestrul Tudor Gheorghe, dar dânsul are un program încărcat. Puţină lume ştie că tatăl meu a fost naşul de cununie al maestrului Tudor Gheorghe, precum şi naşul de botez al fiului său”.

Victor Socaciu şi amintirea insulei de libertate

La rândul său, Victor Socaciu a rememorat momentul primei întâlniri cu poetul: „La cei 30 şi ceva de ani cât avea Păunescu atunci când l-am cunoscut eu, era un tip sclipitor. M-a fascinat de atunci, dinainte de a deveni membru al Cenaclului, care a fost o insulă de libertate, în mijlocul mării rigide, îngheţate şi care nu oferea nicio perspectivă. Păunescu a fost nu doar un mare poet, ci un om de conştiinţă naţională, cum România avea nevoie atunci. Ceea ce ne-a lăsat el moştenire, poezia, jurnalistica, proza extrem de bogată, arhiva de cântece, toate au valoare de patrimoniu naţional. În plus, ne-a lăsat un model de cetăţean, de locuitor al cetăţii. A fost un luptător pentru impunerea şi pentru reaşezarea valorilor în albia firească a unei societăţi normale”.

Mama lui George Nicolescu „are un fiu premiant”

George Nicolescu îşi va aminti toată viaţa de un moment teribil care l-a avut în centru pe prietenul său Adrian Păunescu. „La un spectacol, printre spectatori se afla şi mama mea. L-am rugat pe poet, care prezenta pe scena Cenaclului, să spună câteva cuvinte pentru mama, pentru că ştiam că va fi emoţionată. Zis şi făcut. Păunescu a întrebat, la microfon, unde este doamna Nicolescu. Ea s-a ridicat în picioare, iar poetul i-a spus: «Felicitări, doamnă, aveţi un băiat premiant! George este proaspăt premiat al Cenaclului Flacăra şi puteţi să fiţi mândră de el!». Ei bine, ce bucurie putea fi mai mare pentru mama mea, ca băiatul să-i fie lăudat astfel de o asemenea personalitate, precum Adrian Păunescu?”, a declarat interpretul celebrei piese „Ca lumina ochilor”.

„Vă implor, lăsaţi ţigările. V-o spune un om care a renunţat la patru pachete pe zi!”

585 16 5Păunescu poza într-un tip dur, aprig. Avea o oratorie aparte, pur şi simplu „tuna” atunci când vorbea. Şi totuşi, în spatele acestei aparenţe se ascundea o blândeţe feroce, dacă se poate spune așa, cu care îşi măcina interlocutorii. Înăuntrul privirii agere se ascundea un teribil simţ al umorului, dar şi candoarea unui copil. Dulceaţa „parşiveniei” olteanului genial... În urmă cu mulţi ani, îl vizitasem la redacţia revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Pe perete era lipit un afiş, pe care stătea scris: „Tutunul dăunează grav sănătăţii. Aici nu se fumează!”. Jurnalistul şi scriitorul Gelu Negrea, vechi colaborator al poetului, a modificat puţin textul, dar îndeajuns cât să-i schimbe complet sensul: „Aici, nu! Se fumează!”. Ce să vezi? Patronul Adrian Păunescu nu a reacţionat agresiv, aşa cum probabil ar fi făcut-o alţii. În timp ce majoritatea jurnaliştilor „sudau” ţigările, poetul le spunea, cu o voce rugătoare: „Totuşi, vă implor, lăsaţi ţigările... Vă fac rău... V-o spune un om care a renunţat la patru pachete de ţigări fumate pe zi...” Unul dintre foştii membri ai Cenaclului Flacăra, care din diverse motive a dorit să rămână anonim, ne-a vorbit şi despre „relaţia” poetului cu alcoolul. „Păunescu bea puţin şi rar. Ştia că, dacă bea mult, se ameţea şi evita să devină agresiv. Uneori, după spectacole, mai trăgeam şi noi un şpriţ. Nu se supăra, dar îi plăcea să ne vadă cumpătaţi. Îi plăcea să controleze totul. În schimb, dacă te punea dracu’ să miroşi a alcool înainte de spectacol, o încurcai rău! Nu te mai spălau nici toate apele din lume... Aşa s-a certat, la un moment dat, cu Moţu’ Pittiş, de la o sticlă cu bere, dar apoi s-au împăcat”, ne-a povestit sursa citată.

585 16 814 statui are marele poet în întregul spaţiu românesc

„Cenaclul a fost o insulă de libertate în mijlocul mării rigide, îngheţate şi care nu oferea nicio perspectivă. Păunescu a fost nu doar un mare poet, ci un om de conştiinţă naţională cum România avea nevoie atunci“ (Victor Socaciu)

20.07.1943 este ziua în care s-a născut poetul Adrian Păunescu

17.09.1973 este data înfiinţării Cenaclului Flacăra, cel mai important fenomen cultural de masă din România statui are marele poet în întregul spaţiu românesc

Nestematele şlefuite: Vintilă, Alifantis, Bertzi, Stepa şi Baniciu

585 16 6Nu doar scriitorii au fost sprijiniţi de poet, ci o mulţime de cântăreţi fabuloși şi de trupe care s-au lansat ori s-au desăvârşit la umbra sa. Indiferent dacă azi unii îl laudă, iar alţii îl blamează, Păunescu rămâne un şlefuitor de talente, un promotor şi un vizionar. Înfiinţat la 17 septembrie 1973, Cenaclul „Flacăra” a devenit un grandios fenomen de masă, inspirat de Festivalul Woodstock şi de mişcarea americană hippie, în plină perioadă comunistă. Spectacolele durau şi 10-12 ore, timp în care mii de oameni ascultau muzica afară din sală, la nişte boxe imense. Fenomenul „Flacăra” s-a bucurat de aportul unor artişti, așa cum am mai spus și nu mă tem s-o afirm tot timpul, de-a dreptul fabuloşi: Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivaniţchi, Dan Chebac, Evandro Rosetti, Zoia Alecu, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, Carmen Antal, Emilian Onciu, Florentin Budea, Florin Chilian, Nicolae Furdui Iancu, Gil Ioniţă, Ion Hagiu, George Nicolescu, Ion Zubaşcu, Iulia Iosipescu, Loredana Groza, Majay Gyozo, Magda Puşkaş, Mihaela Popescu, Mihail Stan, Mircea Baniciu, Mircea Bodolan, Mircea Florian, Ovidiu Haidu, Raul Cârstea, Valeriu Penişoară, Vali Şerban, Aura Urziceanu, Nancy Brandes, Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ileana Sărăroiu, Mihaela Mihai, Mircea Rusu, Andrei Păunescu, Aurel Moldoveanu, Florin Săsărman, Alexandru Andrieş, Arpad Domokoş, grupurile Ecoul, Celelalte Cuvinte, Riff, Roşu şi Negru, Continental (devenită Flapo), Pro Musica, Iris, Doi şi jumătate, Canon, Partaj, Mondial, Totuşi, Poesis şi Phoenix. Oare, astăzi, în plină „civilizaţie” capitalistă, mai avem acelaşi respect pentru valori ca în vremea tinereţii lui Adrian Păunescu?

„Fotbalistul Păunescu merita înjurat!“

585 16 7Poetul iubea fotbalul. A compus imnurile Universităţii Craiova, pe care a botezat-o „Campioana unei mari iu­biri”, şi a cântat în versuri Rapidul. Dar şi fotbalistul Adrian Păunescu era excelent, chiar dacă, uneori, era agresiv pe teren. Pe vremuri, la Turnu-Severin, înaintea unui spectacol pe care urma să-l susţină la Orşova, poetul şi ceilalţi componenţi ai echipei Cenaclului au încins un meci împotriva localnicilor, pe Stadionul Municipal. La un contact mai dur, unul dintre adversari l-a înjurat destul de „colorat”. Pe moment, Pău­nescu s-a enervat, dar seara, în timpul spectacolului, s-a adresat asistenţei: „Astăzi, un severinean m-a insultat! Dar nu l-a înjurat pe poetul Adrian Pău­nescu, ci pe fotbalistul cu acelaşi nume, care merita acest lucru!”.

„Poet al fluienţelor de liliac în gârle de piatră rară“

585 16 9Opera de suflet a ziaristului Adrian Păunescu rămâne revista „Flacăra”. Acolo, în plină perioadă comunistă, s-au format numeroşi jurnalişti de top, incisivi, dar cu bun-simţ şi cu preţuire pentru cuvântul scris. Ovidiu Ioaniţoaia, Dumitru Graur, Horia Pătraşcu, Răzvan Bărbulescu, Eugen Seceleanu, Nicolae Cristache, Tudor Octavian, Dumitru Eliade, Ilie Purcaru, Carmen Dumitrescu etc... Nume care, în acel context publicistic, au cultivat reportajul, un gen jurnalistic-literar poate prea neglijat. Însuşi Păunescu avea un cult pentru reportaj, iar cartea sa „De la Bîrca la Viena şi înapoi” stă mărturie. Puţini ştiu că, înainte de a scrie volumul de reportaje, Păunescu era gelos pe opera altui scriitor legendar, Geo Bogza, inventatorul reportajului-literar. Însă, modelul lui Păunescu nu a fost Bogza, ci Brunea Fox. Ca să înţelegem exact fenomenul, e cazul să reamintim că Bogza făcea literatură având ca bază reportajul de călătorie, în timp ce Brunea Fox scria reportaje în ziare, folosind un stil profund literar. „De la Bîrca la Viena şi înapoi” rămâne şi astăzi o carte-manual despre care regretatul Fănuş Neagu avea să scrie: „Poet al fluienţelor de liliac în gârle de piatră rară, al brumelor de bronz, al căderii în rănile dorului şi în hohote de chihlimbar, grav despicat de neiertare şi de răzvrătire, Adrian Păunescu intră între hotarele prozei prin vijelia reportajului. El nu se strecoară sub cer, ci târăşte cerul după el şi puţin îi pasă dacă lumea îl aplaudă sau îl înjură, el vrea să răstoarne şi să clădească şi n-are timp să căpieze, stând într-un picior”.

Răspuns de uriaş pentru detractori

Deşi i s-a reproşat, din partea multor colegi de breaslă, apropierea faţă de regimul comunist, Păunescu a spart mereu tiparele şi a construit, în timp ce alţii au vorbit. Iată un text inedit scris de poet în 1979, în care acesta vorbeşte despre acuzaţiile care i se aduceau, în primul rând aceea că doar apropierea faţă de ideologia regimului îl făcea faimos şi mai ales îl proteja. „Nu eu sunt curajos, ci dumneavoastră sunteţi prea circumspecţi, domnilor artişti. Iar dacă doriţi să vedeţi cum sunt, dacă vă interesează să vedeţi ce frică mi-e şi mie, atunci fiţi, vă rog, dumneavoastră curajoşi, ca să puteţi măsura corect pragul puterii mele. Dacă vreţi să faceţi asta, n-o faceţi prea târziu, când frica mea va dispărea ca un organ nefolosit şi când învăţul curajului va înlocui întru totul frica, părând mult mai plauzibil decât curajul însuşi”, scria Adrian Păunescu.

O mărturie de peste timp de la George Ţărnea

585 16 10Chiar dacă unii confraţi l-au contestat, Adrian Păunescu şi-a ajutat colegii de breaslă. Întâmplarea următoare a fost povestită de regretatul George Ţărnea, un alt poet uriaş, într-un cerc de prieteni. La începutul anilor ’80, Aurelian Titu Dumitrescu (el însuşi a confirmat istorioara) nu publicase încă niciun volum de versuri. Nu avea bani... Ei bine, s-a prezentat cu jalba în proţap la Păunescu, rugându-l să-l ajute, dar acesta a tunat şi a fulgerat: „Cum îţi permiţi, domnule, să vii la mine cu asemenea cereri?” Dumitrescu a ieşit cu capul în pământ, dar, cum a închis uşa, secretara de la „Flacăra” i-a spus: „Tovarăşe, poftiţi, vă rog, acest plic în care se află suma de 5.000 de lei. Maestrul Păunescu vă urează succes în tipărirea primului dumneavoastră volum!”

Grigore Vieru avea buletinul pe adresa... familiei Păunescu

Adrian Păunescu a iubit moldovenii de peste Prut, şi ei l-au răsplătit pe măsură. Ideea unionistă l-a urmărit toată viaţa. Despre prietenia cu marii români Grigore Vieru şi Ilie Ilaşcu ne-a vorbit tot băiatul cel mare al poetului, Andrei Păunescu: „Marele poet Grigore Vieru a locuit în casa noastră de prin 1986, când a avut voie să iasă din ţară. De altfel, chiar dacă, mai târziu, ajutat de tata, şi-a cumpărat propria locuinţă în Bucureşti, Vieru a păstrat până în ultima clipă adresa din buletin pe Strada «Dionisie Lupu», unde locuim noi. El era mai puţin interesat de acte, dar şi faptul că a păstrat adresa spune mult. Pentru Ilie Ilaşcu, închis de proruşi în modul acela abominabil, tata a făcut intervenţii inclusiv în Parlamentul European. Eforturile lui Păunescu şi ale lui Vadim au făcut ca Ilaşcu să fie eliberat şi să devină cetăţean şi, ulterior, parlamentar european. Nu uitaţi că tata a iubit ideea unionistă din tinereţe. În anii ’80 scria în «Flacăra» şi în cărţile sale că sărbătoarea naţională ar trebui să fie 1 decembrie şi nu sărbătoarea comunistă 23 august...”.

„Zece ani a durat construcţia catedralei de la Târgu-Mureş, ctitorită de tata”

Fiul poetului, Andrei Păunescu (el însuşi un artist desăvârşit), este acum capul familiei. Iată cum crede Andrei că trebuie percepută acum personalitatea tatălui său: „Memoria tatălui meu ar trebui să însemne păstrarea vie a ideilor sale de bază, de esenţa cărora se leagă titlurile poemelor sale. Spre exemplu, dragostea de ţară («Doamne, ocroteşte-i pe români!»), dragostea de familie («Rugă pentru părinţi»), dragostea pentru cuplu («Totuşi, iubirea», «Amor cubist»), problema socială («Ordinea de zi»)... Observăm, aşadar, cât de complex a fost mesajul său de-a lungul anilor. Să nu uităm că, la cinci ani şi jumătate de când a plecat, tata are nu mai puţin de 14 statui în spaţiul românesc, în locuri precum Bucureşti, Craiova, Copăceni, Alba Iulia, Chişinău şi, mai nou, Herculane. Sunt poeţi mari cărora comunităţile din care proveneau nu le-au ridicat statui, dar pe Adrian Păunescu oamenii l-au iubit pentru ce a făcut pentru ei. A făcut multe pentru toate locurile prin care a trecut, iar în perioada în care a fost senator a ajutat oamenii şi a făcut lucrări publice, deşi nu provenea din respectivele circumscripţii. Spre exemplu, puţini ştiu că tata este ctitorul unei catedrale superbe ridicată la Târgu-Mureş. Zece ani a durat munca, începută de la zero, de la nivelul fundaţiei...”

„Adrian Păunescu intră între hotarele prozei prin vijelia reportajului. El nu se strecoară sub cer, ci târăşte cerul după el, şi puţin îi pasă dacă lumea îl aplaudă sau îl înjură, el vrea să răstoarne şi să clădească“ (Fănuș Neagu)

Ilie Verdeţ: „Adrian a fost tentat să intre în Partidul Liberal!“

Puţini ştiu că, imediat după 1990, lui Adrian Păunescu i s-a propus să intre în Partidul Naţional Liberal. Radu Câmpeanu a avut această idee, care, iniţial, l-a pus pe gânduri pe Păunescu. Într-o discuţie purtată în urmă cu mulţi ani cu fostul demnitar comunist şi, ulterior, preşedinte al Partidului Socialist al Muncii, Ilie Verdeţ, care a fost şi unul dintre prietenii apropiaţi ai poetului, politicianul i-a declarat semnatarului acestor rânduri: „Adrian mi-a spus că, iniţial, şi-a dorit să intre în PNL. Tatăl său fusese liberal şi făcuse chiar închisoare politică. Dar mi-a spus: «Ilie, propunerea este tentantă, dar cum să merg la liberali, când toată lumea ştie că am susţinut regimul socialist? Nu pot să întorc foaia, pentru că am coloană vertebrală... Prefer să rămân socialist până la capăt!» Şi aşa a intrat Păunescu în PSM, dar a rămas liberal în concepţii. De când îl ştiu, a fost un om consecvent, indiferent de riscurile pe care şi le-a asumat!”