Main menu

header

592 16 1de Anca Lăpuşneanu

Este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, are succes nebun la public şi pare împlinită sentimental. Antonia trăieşte din plin fiecare clipă a vieţii, cu luminile şi umbrele ei. Are o carieră în ascensiune, se bucură de o familie fericită alături de iubitul său, artistul Alex Velea, şi de fiul lor, Dominic. Dar suferă în tăcere din pricina fiicei sale, Maya, dintr-o relaţie anterioară, de care a fost nevoită să se despartă. Viaţa merge înainte, şi speranţa că va găsi o soluţie pentru această adevărată dramă devine tot mai mare. Cântăreaţa se pregăteşte să aducă pe lume al treilea copil şi tot ce poate să facă în aceste momente este să cânte şi să gândească pozitiv.

„Eram o vorbăreaţă în ore, la clasă”

- Eşti tânără şi celebră, mamă a doi copii şi însărcinată în cinci luni şi jumătate cu al treilea. Regreţi că ai fost singură la părinţi?

- Mi-ar fi plăcut mult să am o soră sau un frate, dar nu mi-au lipsit niciodată prietenii, şi cred că pe partea aceasta am fost mereu fericită să primesc iubire şi să ofer iubire ca şi unui frate sau soră celor din anturajul meu.

- Am înţeles că - surpriză - ai o surioară acum din partea tatălui. Cum este relaţia cu ea?

- Da, am o surioară mititică, ne vedem des, vine cu mine uneori la Maya în Italia să se joace, să se împrietenească. Alexia este o fetiţă minunată şi o iubesc mult.

- Cum era Antonia în copilărie?

- Am fost un copil destul de cuminte. Bineînţeles că mai făceam mici prostioare, adormeam în clasă, vorbeam mult în timpul orelor, iar profesorii îmi tot chemau părinţii la şcoală, dar în general nu eram un copil-problemă. Am fost o fetiţă veselă, care se exterioriza mult, atrasă de mică de muzică.

„Beyoncé a fost mereu cântăreaţa mea preferată”

592 16 2- Cum erau orele de muzică?

- Obişnuite, la fel cum se fac în România la clasele fără profil muzical. Partea frumoasă era că făceam parte din corul şcolii, participam la repetiţii şi la toate serbările şcolare. A fost o perioadă încântătoare. Am început să iau lecţii de canto la vârsta de 12 ani, şi atunci mi-a fost cât se poate de clar că asta voiam să fac în viaţă: să cânt!

- Ce idoli aveai?

- Beyoncé, fără doar şi poate. A fost cântăreaţa mea preferată dintotdeauna. Îmi plăcea şi când facea parte din Destiny’s Child. Mi-au mai plăcut mult Backstreet Boys şi NSYNC. De fapt, apreciam toate trupele mainstream (n.r. - pe val) din acea perioadă.

- Când ai urcat pe scenă prima dată?

- Pe o scenă reală, la un festival. Eram în trupă cu alte fete şi am interpretat piesa „Say My Name” de la Destiny’s Child. Am avut emoţii mari, dar mi-am dat seama că a ieşit bine după ropotele de aplauze.

„Era ciudat să fiu în club la vârsta la care prietenii mei din State nu aveau voie să intre”

- Mulţi tineri pleacă peste Ocean, tu ai venit în România. De ce?

- Am venit în România la 18 ani să îmi cunosc familia, pe care nu o mai văzusem, pentru că am locuit în America de la 5 ani. O singură dată au fost rudele la noi, în rest vorbeam doar la telefon. Atunci când am venit în România, m-a auzit cineva cântând şi mi-a spus că sunt talentată. Am mers la studioul prietenului său Tom Boxer, alături de care am început să cânt, să apar în concerte şi aşa mi-am început cariera muzicală. Practic, nu a existat un plan în acest sens, să rămân în România, să fie o decizie, ci doar o vizită. O vizită lungă până la urmă... Dar aşa a fost să fie şi mă bucur!

- Care a fost primul impact cu societatea de aici?

- A fost dificil la început, un pic deprimant, pentru că oamenii erau adesea foarte încruntaţi, nu prea zâmbeau, mi se păreau răutăcioşi. Sau era ciudat să fiu în club la vârsta la care prietenii mei din State nu aveau voie să intre, plus că muzica era diferită aici faţă de ce ascultam acolo. Dar, uşor-uşor, m-am obişnuit.

- Cine a fost alături de tine în momentele grele?

- Părinţii mei, bineînţeles. Ei m-au susţinut de mică, fac asta şi acum, şi le mulţumesc. Îi iubesc foarte mult.

„Fetiţa mea are încredere să-mi povestească tot ce simte”

- Ai avut multe obstacole de depăşit în viaţa privată. Ce anume ai învăţat din experienţa cu Vincenzo Castellano, tatăl Mayei?

- A fost o relaţie în care amândoi ne-am iubit mult, dar care nu a mai funcţionat la un moment dat. Cel mai trist lucru rezultat în urma acestei relaţii este că fiica mea, Maya, poate suferi pentru că nu petrec suficient timp cu ea, stăm departe una de cealaltă. Mi-aş dori să găsim un echilibru în această situaţie.

- Cât timp poate să stea o mamă departe de fiica sa?

- Se pare că prea mult… Este foarte greu de suportat tot ce se întâmplă. În cazul nostru, este o situaţie ce durează de prea mult timp şi care sper să se rezolve curând. Îmi este foarte greu să stau atât de departe de ea, doar din cauză că tatăl ei şi cu mine am decis să ne despărţim. Îmi doresc foarte mult să găsim o soluţie, să stea şi la mine şi să putem să ne vedem mult mai des. Sufletul îmi e greu!

- Relaţia dintre mamă şi fiică este, în general, una foarte puternică. Ce sfaturi ţi-a cerut, până acum, Maya? Ce anume ţi-a împărtăşit?

- Discutăm mereu, suntem foarte apropiate, în ciuda distanţei, vorbim pe Skype, pe WhatsApp. Iar când merg la ea şi ne vedem, povestim toată ziua, ne plimbăm împreună peste tot, la plajă, la Zoo, la cumpărături. Îmi povesteşte de la grădiniţă, îmi spune despre prietenii ei. Aş prefera să nu intru în detalii, sunt lucrurile ei intime, dar mă bucur că suntem apropiate şi că are încredere să îmi povestească ce simte, ce i se întâmplă.

„A treia naştere va fi tot prin cezariană”

- Care sunt jocurile, conversaţiile preferate de fiica ta atunci când vă întâlniţi?

- Cântăm, ne jucăm de-a prinţesele, desenăm, pictăm. Interpretăm diverse personaje şi suntem ca într-o piesă de teatru. Ne plimbăm, facem diverse activităţi. Este foarte prietenoasă şi inteligentă.

- Îţi măreşti familia în curând. Aţi împărţit deja responsabilităţile?

- Urmează să ne ocupăm şi de camera copilului nostru, abia aşteptăm să vină pe lume. Nu pot să spun că până acum am împărţit responsabilităţi, totul vine natural atunci când ne ocupăm de orice, de creşterea copilului, curăţenie în casă, să decidem cine ce face.

- Ai ales numele copilului, naşii?

- Încă nu am ales numele copilului, nici naşii.

- Cum ai hotărât să fie naşterea?

- Ambele naşteri au fost prin cezariană, şi cea de-a treia va fi la fel.

„Sunt moartă după sushi”

- Multe femei suferă de depresii postnatale. Ai fost şi tu victima acestei afecţiuni?

- Cu toate am trecut, probabil, prin depresie postnatală. Eu am avut mici episoade, dar pe care le-am survolat uşor, fără să-mi dau seama, cu ajutorul lui Alexandru, al lui Dominic, dar şi al faptului că am reînceput să lucrez destul de repede după ce am născut.

- După al treilea copil urmează şi nunta?

- Nu am stabilit nimic, nu ne-am făcut planuri. Toate la timpul lor, ne bucurăm de relaţia şi de familia noastră, ne iubim, şi astea sunt lucrurile care contează.

- Care este reţeta frumuseţii tale? De fiecare dată, după naştere, reuşeşti să arăţi perfect...

- Mulţumesc frumos! Nu este o reţetă, însă cred că am parte de o moştenire genetică bună de la mama mea. (Râde!) Apoi, încerc să nu exagerez: mănânc în general salate, carne de pui, beau fresh-uri, smoothie-uri, îmi place sushi. Recunosc, mănânc şi dulciuri, dar rar sau puţin. Cred că soluţia este să mănânci orice, dar puţin. Şi niciodată să nu te înfometezi. Am avut noroc după fiecare sarcină că nu m-am chinuit să ajung la forma iniţială, şi acest lucru mă bucură.

- Cum vă distraţi în trei: tu, Alex Velea şi fiul vostru, Dominic?

- Fiecare zi cu Dominic şi Alex este foarte amuzantă, şi asta pentru că amândoi ne purtăm ca nişte copii cu el atunci când ne jucăm: râdem, ne strâmbăm, el este un copil foarte vesel şi expresiv şi ne uimeşte cât de mult ne imită. Fanii noştri sunt la curent cu filmuleţele pe care le punem pe Facebook şi pe Instagram cu Dominic făcând flotări, dansând, râzând în hohote…

„Nu am primit încă inelul de logodnă de la Alexandru”

592 16 5- Care este cel mai drag cadou primit de la Alex?

- Nu am primit inel de logodnă de la Alexandru, însă am primit multe cadouri frumoase, pe care le preţuiesc şi care îmi sunt dragi.

- La rândul tău, când ieşi la cumpărături, ce cadouri îţi atrag atenţia pentru el?

- Încerc să îl surprind cu lucruri care îi plac sau pe care şi le doreşte: ochelari de soare, pantofi sport, atunci când călătoresc, haine care nu se găsesc în România. I-am făcut cadou şi o vacanţă doar pentru noi doi în Turcia. Nu ieşim atât de des la cumpărături în Bucureşti, pentru că, în general, nu prea ne place să atragem atenţia, din motive evidente. În afara ţării însă am tot fost la shopping şi mi se pare amuzant că suntem foarte entuziasmaţi când descoperim produse pe care nu le găsim la noi. De exemplu, anul acesta am fost în Canada şi eram ca nişte copii la Disneyland. (râde)

Cu cine ia Antonia deciziile carierei

592 16 4- Te-am văzut la „Dansez pentru tine”. Ai învăţat să dansezi hip-hop de la Alex, cunoscut pentru talentul său pentru coregrafie?

- Eu am crescut în State, deci pot spune că acolo am învăţat (râde), însă şi în România sunt artişti, coregrafi şi dansatori talentaţi care se ridică la standardele de acolo. Alexandru este unul dintre ei.

- Folosiţi dansul ca terapie acasă, în cuplu?

- Facem acasă sport împreună mai degrabă decât să dansăm împreună (râde), mai mergem la sala de dans şi repetăm pentru show-urile noastre sau pentru videoclipuri. Eu sunt atrasă de dans dintotdeauna, aşa că, de când îl cunosc pe Alexandru, e şi mai interesant să explorez această pasiune.

- Cât de mult şi cum se implică Alex în cariera ta?

- Alexandru mă sfătuieşte, bineînţeles, îl ascult şi pe el înainte de a lua o decizie. Însă, deciziile finale le iau împreună cu echipa mea de la Global Records.

- Care a fost cel mai impresionant mod al lui Alex de a-şi declara dragostea faţă de tine?

- Alexandru îmi face în fiecare zi surprize, este atent, iubitor. Mi-a făcut o bucurie şi am fost la Paris, oraşul pe care doream tare mult să-l vizitez. A fost real- mente minunat!

„Să trec la altă religie? Mai vedem...”

592 16 3- Cu cine stă Dominic cât timp voi sunteţi plecaţi în concerte?

- Cu părinţii mei sau cu părinţii lui Alexandru atunci când noi suntem la concerte. Deocamdată ne descurcăm aşa şi nu vrem bonă. Suntem fericiţi şi ne dorim ca Dominic să petreacă astfel cât mai mult timp cu bunicii şi cu noi, desigur. Credem că aşa este cel mai bine pentru Dominic acum, să crească alături de ei, de noi, de prietenii noştri. Ne gândim însă să meargă la grădiniţă, să socializeze şi mai mult cu alţi copii.

- Eşti o persoană credincioasă? Alexandru este ortodox, te-ai gândit să treci la religia lui?

- Sunt o persoană credincioasă, mereu îi mulţumesc lui Dumnezeu şi îi sunt recunoscătoare pentru tot ce am. Chiar dacă am trecut prin momente grele, am înţeles că sunt situaţii din care trebuie să învăţ şi să devin mai puternică. Nu m-am gândit să trec la religia lui Alex, vom vedea. Contează să crezi în Dumnezeu, indiferent de religia din care faci parte.

„Sunt entuziasmată de piesele pe care le voi lansa”

- Ai în plan colaborări internaţionale, despre ce e vorba?

- Nu am încă ceva concret, aşa că încă nu am despre ce să vă spun. Dar am piese la care lucrez şi pe care le voi lansa în următoarea perioadă. Şi videoclipuri filmate. Abia aştept, sunt entuziasmată de piesele pe care le voi lansa. Fanii mei abia aşteaptă!

- Sunt tot mai dese colaborările şi la noi, în România. Ce ecouri a avut proiectul tău cu Inna şi Alexandra Stan?

- Sunt colegele mele de la Global Records, casă de discuri la care suntem toate artiste. Ne înţelegem bine, cu Inna sunt prietenă de mai mulţi ani. Ideea a apărut firesc, petreceam mult timp în studio toate, aveam multe piese şi ne-am gândit să facem o melodie împreună şi cu Lori (n.r. - Loredana Ciobotaru). Aşa a apărut G Girls şi piesa „Call the Police”. Fanii noştri nu au ştiut nimic, nu am prea făcut teasing, doar am pus direct pe net videoclipul şi pozele. S-au bucurat de colaborarea noastră şi de piesă. Şi noi suntem încântate că i-am putut surprinde.

- Cum te încarci cu energie pozitivă?

- Petrec timp de fiecare dată cu Alexandru şi Dominic, cu părinţii mei şi ai lui, ies cu prietenii, călătoresc, dorm, mă uit la filme, ascult muzică, mă relaxez. Şi, bineînţeles, merg la Maya. Fiind această situaţie, în care ea stă doar în Italia, trebuie să zbor la ea să ne putem vedea.

- Te-ai gândit vreodată să ieşi din atenţia publică?

- Nu ştiu dacă m-am gândit chiar până acolo, încât să nu mai vreau să fiu în atenţia publică. Spun asta pentru că iubesc ceea ce fac, să cânt, să fiu aproape de fanii mei, să mă bucur de muzică. Dar, recunosc, adesea mi s-a părut nedrept că am fost judecată greşit, urmărită întruna, criticată... Nu este uşor, însă am învăţat să mă detaşez. Mă ajută mult şi Alexandru în acest sens.

- Ce sfaturi ai pentru cititoarele care, de cele mai multe ori, sunt ţinta multor nedreptăţi în viaţă?

- Fetelor, aveţi încredere în voi, că veţi găsi oameni frumoşi în viaţa voastră, care vă vor ajuta să fiţi fericite, să vă simţiţi împlinite în orice aspect al vieţii voastre de care nu sunteţi mulţumite. Vă doresc să fiţi sănătoase, luminoase, să vă bucuraţi de soare, de zâmbete!

„Mi s-a părut nedrept că am fost judecată greşit, urmărită întruna, criticată. Nu este uşor, însă am învăţat să mă detaşez. Mă ajută mult şi Alexandru în acest sens”

Maya vrea să-şi întâlnească fraţii

- Care a fost reacţia Mayei când a aflat că va mai avea un frăţior?

- Maya este încântată, când i-am spus, deja voia să îi aleagă numele. Se bucură şi bineînţeles că mi-a spus că vrea să vină în România, vrea să îi cunoască pe Dominic, pentru că ei s-au văzut doar pe Skype, şi pe noul frăţior. Se tot intersectează pe internet, dar nu şi în realitate, şi aceasta este una dintre cele mai mari dorinţe ale mele: să se întâlnească!