de Silviu Ghering
Decât să pleci cu mașina prin București dimineață mai bine... ei bine, nu există „mai bine”! Ghilimelele sunt obligatorii. În orice direcție ai lua-o, îmbulzeala cailor putere este aceeași. Străzile nu mai fac față demult numărului de mașini, care crește, crește, crește, calcă totul în picioare, vorba poetului nepereche... Te mai scoți cu mersul pe jos, cu bicicleta sau cu metroul. Dar ce te faci când trebuie să ieși din București, că metroul nu trece de centură? Așa că tot traşcaleta pe patru roţi rămâne soluția. Chiar dacă stai pe la Gara de Est, în spatele Oborului, și trebuie să o iei pe autostrada A1, spre Pitești, prin Militari. Bagi un distonocalm, așa, preventiv, obligatoriu cu o cafea tare, să te trezești bine și te arunci în... trafic! Pe oriunde ai apuca-o dacă nu stai de trei-patru ori la un semafor nu te simți... șofer. Și odată ajuns pe Militari... o iei de la capăt. Semafoare sau treceri de pietoni din 50 în 50 de metri. „Cârnatul” de mașini se întinde pe sute de metri. Răbdare și tutun, chiar dacă te-ai lăsat de fumat. Și uite-așa, în acest mod plăcut, relaxant, vesel chiar, reușești să ajungi pe autostradă după nici o oră și jumătate de când ai demarat optimist de la Gara de Est...
Etno filmează la o stână adevărată
Bine, bine, veți para, dar asta nu se întâmplă în fiecare zi. Ba da, vom spune, pentru anumiți oameni asta se întâmplă chiar în fiecare zi, mai rău, în fiecare dis-de-dimineață. Cine sunt acești „martiri”? Aveți puțintică răbdare că n-am ajuns încă la destinație ca să-i cunoașteți. Deci am ieșit cu chiu, cu vai din Capitala iubitei noastre patrii. Ne relaxăm vreo 23 de kilometri, ne lăfăim pe două benzi, după care indicatorul Bolintin Deal ne „aruncă” de pe A1 pe un „județean” cu lățimea a două căruțe. Măcar e asfaltat. Deocamdată... Luăm cap-compas comuna Ghionea, trecem de ferma „Cocoșul Roșu”... Stop, nu trecem! Pentru că imediat după fermă se face un drum la dreapta, te mai păcălește asfaltul vreo sută de metri după care trăiești cu voluptate (dacă distonocalmul și-a făcut efectul...) bucuria țăranului român plecat la câmp pe un drum de țară, de pământ din pământul patriei mai sus amintite. Nu mult, vreo 4-5 kilometri, printre miriști și ogoare. Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii. Liviu Rebreanu. Actualizat la septembrie 2016, blestemul pasiunii, blestemul vocației. Pentru că oamenii de care aminteam vin aici dimineață de dimineață pentru că așa au ales ei. Pentru că asta vor să facă, asta e pasiunea lor, asta e vocația lor! Dar stați să ajungem printre ei. Pe dreapta drumului de ţărână și praf se „naște” din nimic o tânără plantație de salcâmi, „despicată” de un drumeag ce se „înfige” în stâna Miorița. Stâna Fermei „Cocoșul Roșu”. Că dacă „Cocoșul Roșu” nu era, nimic nu era... Stână adevărată, cu oi, capre, porci, vaci, câini și... cabluri, reflectoare, macara, camere de filmare, măsuță de machiaj, masă de sunet, cu mixer și tot ce trebuie, dar mai ales cu oameni. Oamenii de care aminteam. Oamenii care dau viață, zi de zi, emisiunii „Matinali și populari” de la Etno TV.
Liber la veselie și muzică de calitate cu cele mai mari nume din muzica populară
Ei sunt cei de care vă spuneam că în fiecare dimineață iau traficul infernal din București în piept, sau în botul mașinii mai bine zis, ca să aducă veselie, bucurie, cântec popular, și nu numai!, în casele dumneavostră până spre orele prânzului. Începând cu „gazdele” de pe „sticlă” - Lavinia Mihaela Neagu și Valentin Sanfira; apoi „tatăl” emisiunii, proiectantul, arhitectul - producătorul general Cosmin Man; „dirijorul” din spatele camerei - Dana Scoică, producătorul emisiunii („Poți să ai cei mai tari moderatori și invitați, dacă nu ai un producător meseriaș, cum o avem noi pe Dana, nu iese nimic”, spune Lavinia); omul de la butoane - sunetistul Cristi Muntean și până la operatori, macheuză, „băieții” pricepuţi la toate, toți sunt o echipă care trudește la câmp, la propriu!, ca să vă simțiți dumneavoastră, cei din fața televizoarelor, mai bine și mai buni. Conceptul emisiunii „Matinali și populari” pare cunoscut: liber la bună dispoziție, veselie, provocări, muzică live de cea mai bună calitate, surprize cu final neaşteptat cu cele mai mari nume din muzica populară, totul în mijlocul naturii, la fermă. Sau la stână. Alături și împreună cu animalele aferente. Pentru că nu o dată au intrat neprogramate în „scenă” câte o căpriță sau o oiță, care nu s-au jenat de reflectoare, de camere de filmat sau de invitați ca să mănânce ceva grăunțe sau să bea apă. Asta când n-au „concurat” cu invitații, sau chiar i-au „acoperit” chemându-și, foarte... „vocale”, suratele în, nu pe!, platou!
Nu uitați: la 9 dimineață sau la 11 seara
Pare simplu să lași să „curgă” o emisiune, la inspirația de moment a moderatorilor Lavinia și Valentin, dar nu e chiar așa. Invitații, de la conscratele Maria Dragomiroiu, Maria Cârneci sau Niculina Stoican, până la mereu veselul Petrică Mîțu Stoian sau inepuizabila sursă de energie superpozitivă Jeni Nicolau, sunt caractere putenice, dar foarte diferite și nu-i deloc ușor să le armonizezi și să obții maximum de „distracție” în fiecare zi! „Matinali și populari” se vrea o emisiune care prin libertatea de expresie și varietatea subiectelor propuse - concursuri, jocuri, probe de perspicacitate de la mulsul vacilor la „curse” cu tiroliana sau condusul... tractorului, nu mai vorbim despre cântece adevărate, țintește nu numai publicul tradițional al emisiunilor de folclor - „Matinali și populari” nu este (doar) o emisiune de folclor! -, dar și publicul tânăr, care, în majoritatea lui s-a depărtat foarte mult în ultimii ani de filonul popular. Nu-i deloc simplu, dar bucuria cu care filmează zi de zi, tonusul ridicat din primul până în ultimul minut de emisie, încrederea și comunicarea deschisă dintre cei doi moderatori, dintre aceștia și invitați, dintre aceștia și echipa tehnică, sunt premisele unei reușite totale. Așa că nu uitați: de luni până vineri începeți ziua, de câte ori aveți posibilitatea, cu „Matinali și populari” și o să aveți energie până seara! Când, de la ora 23:00, puteți revedea emisiunea de dimineață!
- Lavinia Neagu, Lavinia Târzianu, Lavinia Mihaela... Cum e corect?
- Lavinia Mihaela Neagu. Așa sunt în acte.
- De ce Neagu? Adică de ce acel Neagu?
- Pentru că pe mine, înainte de toate, mă interesează sufletul omului. În momentul în care am intrat în televiziune toată lumea mă întreba „Soțul tău este din televiziune, face parte din lumea asta?”. Nu, eu mi l-am ales pe soțul meu după cinci ani de relație... ce urât sună relație, nu... după cinci ani de iubire, când am decis amândoi că e timpul să ne întemeiem o familie.
- Spui cinci ani de relație de parcă nu știu câți ani ai avea... Chiar, câți ani ai? Deși întrebarea asta, recunosc, nu se prea pune unei femei...
- 24. Și un an de căsătorie împlinesc la 6 noiembrie. Iar alegerea nu are nicio legătură cu televiziunea. Ne-am cunoscut și ne-am îndrăgostit pe la 18 ani, eram amândoi la liceu, într-a XII-a, suntem de-aceeiași vârstă, eu la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța, el la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.
„Când mă enervează îi spun Neagule!”
- Cu ce te-a cucerit? Cum s-a lămurit acest Neagu că nu ești „fițoasă și intangibilă”, parcă așa te descria presa tabloidă acum câțiva ani, nu?
- Da, dar nu sunt în niciun fel așa. E o poveste lungă, o zi întreagă nu ne-ar ajunge să povestesc. Îi spuneam mamei „Eu o să-mi iau un bărbat înalt, prezentabil, manierat, un bărbat care să facă parte din lumea afacerilor”, că așa sunt fetele la 18 ani, la asta le zboară mintea... Ulterior mi-am dat seama că tu, ca femeie, trebuie să fii independentă, așa e cel mai bine, niciodată nu trebuie să depinzi de bărbatul de lângă tine, pentru că asta îi place, de fapt, să fii o femeie puternică, să fii și mamă, și soție, și gospodină, să le poți face pe toate. Și-atunci el m-a cucerit cu faptul că știa să vorbească frumos și elegant, era tot timpul plin de viață, îţi dai seama că pe atunci toate voiam în club, la dans, la petreceri...
- Și cum îl cheamă, Neagu și...?
- Și Constantin.
- Și cum îi spui tu, cum îl alinți?
- Costi, Puiu... și când mă enervează îi spun Neagule!
Patric și Patricia
- Și-apoi a venit căsătoria...
- Da, deși el spunea la început că nici nu vrea să audă de așa ceva până la 30 de ani, dar eu nu voiam să devin mamă la 35 de ani, voiam să fiu o mămică tânără. Și am fost, adică sunt, o mămică tânără...
- Deși ți-a fost frică, așa declarai prin februarie, tot în „Taifasuri”...
- Mi-a trecut frica, sunt cea mai împlinită femeie și cred că dacă m-aș mai naște odată, aș face la fel. Copilul ni l-am dorit, a venit natural, ca să zic așa, n-a fost „programat”. Și a ieșit ca la carte, 3,750 de kilograme și 56 de centimetri, pe 10 mai. Și mai vrem o surioară sau un frățior.
- De ce l-ați botezat Matias? De unde Matias?
- Eu voiam fetiță, și acum am numele pregătit, Ingrid Patricia, dar a fost băiețel și nu aveam nume pregătit... Mie-mi plăcea foarte mult Maximilian, dar soțului meu nu i-a plăcut. Așa că a venit nașa cu Matias, după numele unui nepot de soră pe care îl iubește ea tare mult și Matias a fost. Iar al doilea său prenume, Patric, a fost alegerea mea, pentru că dacă o să am cuplu, adică băiat și fată, să fie Patric și Patricia.
Matias se „școlește” de mic
- Și până atunci, pe Matias Patric îl obișnuiești de mic cu platoul de filmare, cu luminile reflectoarelor... (n.a. - Neagu jr vine cu mama la filmare în fiecare zi, stă în brațele bunicii cât mama e „în acțiune” și trece la aceasta numai la orele de masă, în spatele „scenei”)
- Da, îi place distracția de mic. Noroc cu mama, care a fost cu mine din spital, eu am născut prin cezariană și a trebuit să fiu ajutată după operație. Și este cu mine tot timpul (n.a. - Matias parcă știe că vorbim despre el, râde în brațele bunicii), mă rog tot timpul pentru sănătatea ei. Eu sunt o fire foarte energică, foarte activă, m-am refăcut repede după operație și m-am întors imediat la filmări.
- Cât ai stat acasă? Ai stat și înainte de naștere?
- Înainte am stat două săptămâni, am filmat la Etno TV și de Paște, iar după nici patru luni, atât. Televiziunea este viața mea.
- Mai ai frați, surori?
- O soră, mai mică cu doi ani jumătate, e studentă la Arhitectură, n-are nicio treabă cu televiziunea, suntem ca doi poli opuși care se înțeleg foarte bine.
„Visez să moderez o emisiune de muzică și stand up comedy”
- Apropo de televiziune, de „Matinali și populari”, care e următorul pas?
- Fără îndoială tot televiziunea. Moderator. Producător nu mă văd, deși fără un producător bun emisiunea n-are nicio reușită, iar producătoarea noastră, Dana Scoică, este cel mai bun exemplu de producător perfect. Eu prefer să rămân, însă, cum se spune, „pe sticlă”.
- În ce domeniu?
- Muzică și stand up comedy.
- Să zicem că ai o zi fără emisiune, fără filmări... apropo, la cât te trezești ca să vii aici, la „stână”?
- La cinci şi jumătate.
- În fiecare zi?!
- Nu, numai de luni până vineri. La cinci şi jumătate, după care urmează alăptat, Matias nu vrea în niciun fel altă mâncare deocamdată, spălat, înfășat, călcat și pregătit schimburi...
- Și-apoi de la opt şi jumătate, hai nouă, filmări. Până seara, cu o pauză de masă pe la prânz. Când mâncaţi tu şi Matias?
- Eu îi dau lui și mama îmi dă mie. Cu lingurița.
- Și acasă când ajungi?
- Pe la șapte, șapte și jumătate, depinde și de trafic...
- Și Costi ce spune? Mult trebuie să te mai iubească dacă suportă programul ăsta al tău...
- Și el este foarte ocupat. Face masterul la Politehnică, la Mecatronică și Robotică, și tocmai a fost la un interviu ca să se angajeze deja ca inginer.
„De la grădiniță idolul meu a fost Andreea Marin”
- De ce crezi tu că pentru oameni este important să râdă?
- Râsul, cred eu, este responsabil de frumusețea sufletească. O zi fără să râzi e o zi pierdută. Eu râd mult, dar acum mi-a luat fața Valentin (n.a. - colegul Sanfira), am ajuns să râd de râsul lui!
- E clar, Valentin e idolul vostru în domeniul râsului. În alt domeniu, ce idol ai avut? Sau ai?
- Din grădiniță până la liceu Andreea Marin. Primul meu referat la școală, chiar despre idoli era vorba, aveam vreo 7 ani și nici nu știam să scriu, eu am lipit pozele, mama a scris, a fost despre Andreea Marin. Pentru mine Andreea Marin a fost și este un exemplu. Pe partea profesională, pentru că pe partea personală niciodată nu m-a interesat viața vreunui artist. Nu știu cine cu cine s-a cuplat, cine a divorțat de cine, repet: chiar nu mă interesează.
- Cât crezi că ar trebui să intre publicul în viața ta personală?
- 60%. Restul de 40 de procente ne aparține fiecăruia. Accept interesul publicului până la deciziile pe care le iau. Nu-mi place să fiu judecată. Lasă-mă să mă dau eu cu capul de pragul de sus, nu-mi place să mi se impună nimic.
- În primul rând de unde atâta energie? Așa ai fost întotdeauna? Ai fost de mic un tip... vioi?
- Ha, ha, ha, ha... (n.a. - are un râs viu, sănătos, molipsitor). Da, am fost un copil energic... dar timid...
- Tu, timid?!
- Da... în ciuda aparențelor sunt un om timid, nu-mi place să mă bag în domenii în care nu mă pricep. Au fost momente în viață când mi s-au propus diferite proiecte, inclusiv cu televiziunea, cu prezentarea, am acceptat așa, cu greu, pentru că eu apreciez întotdeauna oamenii care își fac treaba nu numai conștiincios, dar în primul rând bine, profesionist. Cred că fiecare trebuie să stea pe bucățica lui.
- Da, dar ca să faci ceva bine trebuie să înveți să-l faci bine, nimeni nu s-a născut învățat, trebuie trecut un stagiu de începător...
- Sigur, dar sunt lucruri în viață pe care nu le poți învăța. Uite, cântecul trebuie să-l ai, nu-l poți învăța de la zero.
- Apropo de cântat, când ai cântat prima oară în fața unei săli cu zeci de ochi pe tine?
- La școala generală, când a trebuit să cânt, am fost nevoit să cânt. Trebuia să merg la un concurs de muzică populară interjudețean și întâmparea făcea că profesoara de franceză... eu cu franceza n-am fost niciodată prieten, nu mă pricepeam deloc la franceză, iar profesoara, cum spuneam, mi-era rudă, mătușă, și mi-a spus clar: „Ori una, ori alta, ori cânți că ai voce, te-am auzit că poți cânta și mergi la concurs, ori te las corijent la franceză!”.
„Să nu ne fie teamă că ne place folclorul”
- La tine în familie se cântă, se cânta, mai bine zis, când erai copil?
- Da, mama cânta foarte frumos. În general femeile de la țară, când mergeau la câmp, la secerat sau la prășit, cântau. Răsunau câmpurile și dealurile de cântece și copilăria mea așa a fost, printre cântece.
- Lumea consideră asta o legendă, o poveste...
- Nu, nu este... Eu am trăit, eu am auzit asta. Din păcate, vremurile astea noi, valul ăsta de a lua totul de „afară”, i-au făcut pe cei de la țară să aibe o rușine, așa, de a spune că le place muzica populară... O întrebam pe mama de ce nu mai cântă... mama nu mai cântă nici prin casă, nici la muncă... și mi-a răspuns că pe vremea lui răposatu’ era omul mai liniștit, mai senin, fiecare avea un loc de muncă, fiecare își știa locul, nu duceam grija zilei de mâine... bine, nu aveam nici la televizor atâta muzică și poate de aceea plăcerea țăranului era să cânte pentru sufletul lui, pentru sufletele din jur... și au venit vremurile astea care nu sunt tocmai bune... De aceea încercăm și cu emisiunea asta, „Matinali și populari”, să-i facem pe oameni să înțeleagă că interpretul de muzică populară nu e ca o icoană care stă pe scenă, care doar mișcă buzele și cântă... Nu, noi trebuie să fim cât mai aproape de generația care vine după noi...
- Atenție, lume! Vorbește un „bătrân” de 26 de ani! De generația care vine după el...
- Ha, ha, ha, ha... (iarăși râde de răsună valea deși suntem pe câmp... producătorul emisunii spune că râde cel mai mult dintre toți de pe „scenă”!) ... Fac parte dintr-o generație care are o teamă să spună că ascultă folclor. E o mare prostie asta! Și atunci noi încercăm să băgăm și ceva divertisment în emisiunea noastră ca să arătăm că interpreții de muzică populară sunt oameni normali chiar dacă au ajuns pe culmile înalte ale succesului și să-i facem pe tineri să se uite și la noi, cei care facem muzică populară.
„Dumnezeu vrea să ne vadă râzând”
- Trebuie să te întreb asta... Râsul ăsta molipsitor l-ai avut dintotdeauna?
- Ha, ha, ha, ha... (n.a. - ce vă spuneam?!) ...de la mama îl am. Mulți spun că am un râs caraghios, și eu cred la fel!, dar e al meu... Ha, ha, ha, ha... Eu sunt în general un om care râde mult, mama spune că am făcut fălcuțe de la râs, dar dacă râd și alții pe lângă mine eu cred că mi-am atins scopul. Tinerețea și energia mea, fiindcă vreau să spun că mă trezesc în fiecare dimineață la șase, șase şi jumătate ca să ajung la timp pe platou ca să mă pregătesc bine să le dau energie și invitaților, pentru că unii vin de departe, vin obosiți, au problemele lor, și atunci râsul meu îi face să fie mai veseli, mai bucuroși, îi face să intre în jocul nostru de la „Matinali și populari”.
- De ce trebuie omul să râdă?
- La un moment dat am citit că Dumnezeu are simțul umorului și mi-a plăcut atât de tare încât cred din tot sufletul lucrul ăsta. Nu înseamnă că dacă ești mereu serios, atent la tot de spui, țiplă, ești un om bun. Nu. Dumnezeu vrea să ne vadă râzând. Dacă poți să dai unui om din bucuria ta, atunci ești un om cu credință, atunci ești aproape de Dumnezeu, când dăruiești zâmbete celorlalți. Că e prea multă tristețe în lumea asta de azi... Și atunci eu cu Lavinia, cu echipa asta minunată de la „Matinali și populari”, pentru că, fac o paranteză, dacă nu ai o echipă frumoasă și deschisă, apropiată, degeaba... noi facem probele astea râzând, noi râdem și în pauze, nu râdem numai la camera de filmat.
„Tu ce făcuși azi ca să te-așezi la masă?”
- Care-i pasul următor? Ce te vezi tu pe tine făcând peste zece ani?
- Nu cred că poți să-ți faci un plan de viitor. Eu cred în soartă. Eu sunt un om de la țară, crescut cu anumite principii. Mama nu a avut nu știu câte facultăți, sau tata, au fost oameni simpli, dar au știut să ne dea, mie și fraților mei, câteva repere în viața asta. „Să-ți vezi de drumul tău, să muncești” - așa ne spunea mama - „Muncește că muncești pentru tine, învață că înveți pentru tine”. Noi eram trei frați care fiecare avea în gospodărie treaba lui bine definită, iar la prânz când veneam la masă, mama ne întreba „Tu ce făcuși azi ca să te-așezi la masă? Tocași la rațe? Păscuși vacile? Prășiși porumbii? Legași via? Da? Atunci meriți să stai la masă”. Și nu ne-o spunea cu asprime...
- Când ai plecat de-acasă?
- Am plecat de-acasă la 14 ani. La liceu. Am văzut-o la televizor pe Nicoleta Lăcătușu, o profesoară de muzică populară tradițională, din Târgu-Jiu, la o emisiune cu elevii săi și atâta mi-a plăcut de mult că am zis „Uite-așa vreau să ajung și eu”.
- Ai avut, ai un idol?
- Am avut și am. Marele Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, mai târziu Petrică Mîțu Stoian, cu bucuria pe care o aducea, îmi aduc aminte de când eram mic, la nunțile noastre din sat și îmi doream să fiu ca el, să cânt... Nimic nu e simplu în viață, totul e să vrei!
Vatmanul de pe... tractor!
Are 56 de ani și este vatman pe linia de tramvai 1 din București. Cântă de mic copil, dar n-a ieșit în public decât în ultimii 10-12 ani, „după ce au crescut piticii, i-am văzut porniți pe un drum bun și am avut timp și de mine”, povesteşte chiar el. El, Ion Petre, care acum poate fi numit cântăreț de muzică populară și care își compune singur cântecele, pe care le repetă și le cizelează în... cabina tramvaiului pe care îl conduce zi de zi! „Asta fără să-mi pierd atenția la trafic, n-am avut niciun incident, nu mai vorbesc despre vreun accident în peste 30 de ani în trafic”, se „laudă” chiar Ion. Iar pentru asta, „matinalii populari” i-au pregătit o probă de măiestrie, dacă nu la maneta tramvaiului, de unde șine în mijlocul câmpului?!, atunci „măcar” la... volanul tractorului. Cu remorcă. Pentru pasageri, nu? Cu care a trebuit să facă un adevărat „poligon”, ca la examenul auto. Nimeni nu a ieșit „șifonat”, nici un jalon, nici un pasager, nici tractorul, nici Ion Petre. Chiar dacă s-a râs cu lacrimi! Ce ediţie a fost...
„Costi nu este gelos pe Valentin“
- Când ieșiți, tu și Costi, în lume și toți ochii sunt pe tine, el ce spune?
- Am noroc că nu este un tip gelos. De altfel ai văzut că în emisiunea „Matinali și populari” eu și Valentin suntem „vecinul și vecina” și facem multe glume, uneori invitații mai bat apropouri, dar Costi este foarte bun prieten cu Valentin, se înțeleg foarte bine, Valentin de fapt este nașul lui Matias, „moșicul” lui Matias.
- Un naș singur? Fără nașă?
- „Moșica” este producătoarea emisiunii, Dana Scoică, am spus-o și o spun tot timpul: noi suntem ca o mare familie la „Matinali și populari”.
„Nu sunt singur, dar nu pot să spun numele că s-ar supăra cealaltă...“
- Cât primești publicul în viața ta, care e granița pe care ar trebui să o respecte admiratorii?
- Foarte bună întrebare, mă bucur că am ocazia să răspund la așa întrebare... Publicul trebuie să înțeleagă un lucru: viața nostră personală trebuie să rămână personală. Să știe de noi ce cântăm, ce facem pe platourile de filmare, cât muncim ca să le dăruim un zâmbet. Trebuie să știe, să înțeleagă că un zâmbet pe scenă înseamnă lacrimi în spatele scenei. Nu poți să ai familie, sărbători, nu mai ai timp nici de însurătoare... Este greu să găsești o persoană care să te înțeleagă că tu de dimineață până seara filmezi, în week-end-uri mergi la spectacole sau la nunți, n-ai Paște, n-ai Crăciun...
- Dar uite că publicul vrea să știe cu cine este acum Valentin Sanfira...
- Nu sunt singur, dar nu pot să spun numele că s-ar supăra cealaltă...