- După 60 de ani, Regele Mihai I s-a întors la Castelul Peleş
Nunta de aur! Când auzim despre un cuplu că a ajuns să sărbătorească nunta de aur, ne uităm cu încântare şi cu admiraţie. Dar când este vorba despre nunta de diamant... rămânem muţi de uimire. Într-o lume în care multe cupluri se căsătoresc şi divorţează pe bandă rulantă, cuplul regal al României, Regele Mihai şi Regina Ana, a sărbătorit săptămâna trecută 60 de ani de căsătorie. Diamant, aşadar, cu cinci carate, numărul de carate fiind dat în acest caz de numărul de fiice ale acestui cuplu. Ceremonia de aniversare a avut loc în zilele de 10, 11 şi 12 iunie la Bucureşti şi la Sinaia.
10 iunie, zi de sărbătoare
Acest eveniment a fost sărbătorit în prezenţa membrilor familiei Alteţelor Regale Principesa moştenitoare şi Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Excelenţa Sa Nicolae şi sora lui, Elisabeta-Karina, dar şi a altor invitaţi de seamă: Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei, majestăţile lor Regele Simeon al II-lea şi Regina Margareta ai Bulgariei, Majestăţile Lor Regele Constantin al II-lea şi Regina Ana-Maria ai Greciei, Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei şi mulţi alţii. În afara invitaţilor din familiile regale ale Europei, au fost prezenţi membri ai Guvernului şi ai Parlamentului României, în frunte cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, reprezentanţi ai BOR, ai Academiei Române şi ai Corpului Diplomatic. Aniversarea a început marţi, 10 iunie, cu un concert extraordinar susţinut la Ateneul Român. Orchestra Naţională a Filarmonicii „George Enescu” a interpretat lucrări de Enescu, Franz Liszt, Edvard Grieg şi Giuseppe Verdi. Miercuri, 11 iunie, Regele Mihai, alături de familiile regale, dar şi de alţi invitaţi din străinătate, „s-a întors acasă”, la Castelul Peleş, unde au prânzit. Joi, 12 iunie, a fost lansat volumul „Nunta de Diamant”, scris de Principesa Margareta şi de Principele Radu Duda.
Primul salut, unul... milităresc
Cei doi sărbătoriţi s-au cunoscut în Anglia, în noiembrie 1947, când Regele Mihai, împreună cu Regina-Mamă Elena asistau la căsătoria verişoarei Regelui, Principesa Elisabeta a Marii Britanii cu Principele Philip, Duce de Edinburgh. Legat de prima întâlnire dintre ea şi Regele Mihai, Regina Ana povestea: „Vărul meu, Jean de Luxemburg, dădea un dineu la Ambasada Luxemburgului de la Londra. Familia mea era deja acolo. M-am dus la apartamentul unde ştiam că erau ai mei. Acolo, în picioare, era un tânăr în uniformă. Proaspăt revenită din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi, şi am salutat lovind călcâiele, ca un soldat. M-am simţit atât de umilită de mine însămi, încât am ieşit imediat din cameră”, a declarat Regina. În emisiunea „Profesioniştii”, realizată la TVR 1 de Eugenia Vodă, Regina Ana mărturisea că ea a fost cea care l-a învăţat pe Rege cum se trăieşte simplu: „După recepţia asta am mers împreună la cinema. Pentru că regele nu ştia cum se stă la coadă la cinematograf, cum se iau bilete, fratele meu, Michel, şi cu mine l-am învăţat cum se trăieşte simplu, nu într-un palat. Aşa a aflat cum se stă la coadă, cum se plăteşte la un magazin, cum se cumpără bilete la cinema. Era amuzant. Nu ştia nici cum se plăteşte taxiul”, a povestit Regina. Imediat după această întâlnire, Regele Mihai i-a cerut mâna Principesei Ana, însă aceasta l-a refuzat. După dineul de la Londra, Regele Mihai, Regina-Mamă şi Principesa Ana au plecat la Lausanne, unde tinerii s-au cunoscut mai bine.
Papa Pius al XII-lea s-a opus căsătoriei
Înainte de plecarea la Bucureşti a Regelui Mihai, Principesa Ana a acceptat cererea în căsătorie. Doar că lucrurile nu au fost deloc simple pentru cei doi tineri care se pregăteau să-şi unească destinele. Mai întâi că, la 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost obligat să abdice şi a părăsit ţara la 3 ianuarie 1948, împreună cu mama sa. Apoi, din cauza diferenţei de religie dintre cei doi: Principesa Ana era romano-catolică, iar Regele Mihai, ortodox. La acea vreme, Biserica Catolică avea reguli foarte stricte privind căsătoriile cu cei din alte religii. Ca atare, Principesa Ana de Bourbon Parma trebuia să obţină acceptul Papei şi de aceea Regina-Mamă Elena şi mama Principesei au mers la Vatican. „Mama şi soacra mea, Regina Elena, au mers amândouă să ceară acordul Papei Pius al XII-lea. Şi mama a mers atât de departe, încât a dat cu pumnul în masă! Mama era furioasă pentru că Papa a spus: «Nu-mi pot da binecuvântarea»“, povestea întâlnirea Regina Ana. Mai mult chiar, niciun membru al familiei Principesei nu a avut dreptul să vină la nuntă, fiind ameninţaţi cu excomunicarea de către Vatican.
A venit însă un unchi din Danemarca, el fiind protestant. Din cauza acestei probleme cu excomunicarea, niciun stat nu s-a implicat în organizarea nunţii. Salvarea a venit de la Regele Paul al Greciei, fratele Reginei-Mamă Elena, care, ortodox fiind, s-a oferit imediat să fie gazdă pentru acest eveniment. În ciuda acestor probleme, nunta a avut loc la 10 iunie 1948. Întregul guvern grec a fost prezent. Pentru luna de miere, Regele Paul a pus la dispoziţia tinerilor reşedinţa sa de vară, de la 90 de kilometri de Atena. Tatăl Regelui Mihai, Carol al II-lea, nu a fost invitat. Relaţiile dintre cei doi erau reci din 1932, când Regina-Mamă Elena fusese alungată din ţară şi trimisă în exil la Florenţa.
Patru decenii de exil
Dacă pentru multe cupluri măcar începutul căsătoriei este unul plin de lapte şi miere, nu se poate spune acest lucru şi în cazul lor. Problemele de dinainte de nuntă au continuat. După abdicare, Regele a început împreună cu proaspăta sa soţie perioada de exil, care a durat peste patru decenii. În acest interval, cuplul regal a locuit atât în Europa, cât şi în SUA. Astfel, începând cu anul 1949, cei doi s-au stabilit în Elveţia, la Lausanne, oraş în care li s-au născut primele trei fiice: Margareta în 1949, Elena în 1951 şi Irina în 1953. Celelalte două fiice s-au născut la Atena, în 1957 Principesa Sofia, respectiv Copenhaga, în 1964 Principesa Maria, datorită deselor călătorii pe care familia regală le efectua.
Prinţ şi „cerşetor”
Câţiva ani cuplul a locuit în Anglia, la Bramshill House în Hampshire şi la Ayot St.Lawrence, în Hertfordshire. Pentru a-şi întreţine familia, Regele a fost obligat să presteze activităţi la care probabil că nu se gândea în perioada în care era în ţară: a pus pe picioare o fermă de pui şi un atelier de tâmplărie. Astfel, din vânzarea produselor au reuşit să se descurce financiar la fel ca orice familie de nivel mediu din Anglia. Probabil că puţine persoane care achiziţionau produse de la familia regală ştiau cine sunt cei care le fabricau. În 1956, Anglia a fost părăsită, cuplul revenind în Elveţia, de data aceasta la Versoix, la câţiva kilometri distanţă de Geneva. Regele a devenit pilot şi a semnat un contract cu compania aeriană comercială Lear Jets and Co.
Micul orăşel a fost, vreme de peste 45 de ani, cămin pentru familia regală. Meseria de pilot a fost făcută de Rege doar câţiva ani, întrucât patima pentru automobile a învins. Datorită acestei pasiuni, Majestatea Sa a refăcut integral nouă maşini originale, Ford sau Willis, ce au fost expuse ulterior în cadrul mai multor expoziţii. Treptat, acest hobby s-a transformat în meserie, prin înfiinţarea unei companii de electronică şi mecanisme automate, Metravel. Totul a fost bine până în 1964, când presiunile crescute ale concurenţei i-au forţat pe Rege şi pe asociaţii săi să vândă firma.
Din acel an a început o perioadă mai grea, familia plecând în SUA. Regele a fost obligat să îmbrăţişeze o meserie considerată de mulţi foarte delicată: cea de broker. „A fost dificil, pentru că, atunci când eşti broker, trebuie să ieşi mult în oraş, la cocteiluri şi la dineuri, ca să găseşti clienţi. Şi nu era genul nostru. Era dificil”, mărturisea Regina în aceeaşi emisiune de la TVR 1. Perioada americană s-a încheiat în 1976, an în care familia regală s-a mutat înapoi, în Versoix, în Vila Serena. A locuit aici până în 2004, când s-a stabilit la Aubonne (tot în Elveţia). După ce Guvernul român a decis să înapoieze o parte din proprietăţile familiei, din România, reşedinţele regale au devenit Palatul Elisabeta, Castelul de la Săvârşin şi Castelul Pelişor.
Cinci fiice şi cinci nepoţi
Cele cinci fiice ale cuplului nu „s-au culcat pe o ureche” că sunt alteţe regale, ci au luat viaţa în piept. Învăţate de mici că dacă nu munceşti nu obţii nimic, principesele îşi câştigă singure existenţa. Conform Reginei Ana: „Margareta are o fundaţie pentru copiii săraci şi pentru bătrâni, călătoreşte mult ca să adune fonduri. Elena lucrează în Anglia, cu al doilea soţ, primul fiind decedat. Acesta este avocat, iar ea este contabilă la o firmă. Irina a fost măritată cu un suedez, dar a divorţat. În prezent creşte cai în statul american Oregon. Sofia locuieşte în Franţa şi scrie cărţi pentru copii. Maria, mezina, lucrează în America, în New Mexico, la cabinetul unor medici. “Se ocupă de programări. Dintre cele cinci fiice, Principesa Margareta şi Principesa Maria nu au copii. De la celelalte trei, Regele şi Regina au cinci nepoţi. „Elena şi Irina au câte un băiat şi o fată, iar Sofia are o fată, deci avem cinci nepoţi”, a mai spus Regina.
Succesiunea la tron
Conform noului statut, Coroana va trece de la şeful Casei Regale la primul născut bărbat şi, în lipsa unui bărbat, la prima născută femeie. După Principesa Margareta, linia de succesiune la tron este următoarea: Alteţa Sa Regală (ASR) Principesa Elena a României, Nicolae de Roumanie Medforth Mills, care va deveni ASR Principele Nicolae al României la 1 aprilie 2010, Elisabeta Karina, ASR Principesa Irina, Michael de Roumanie Kreuger, Angelica de Roumanie Kreuger, ASR Principesa Sofia a României, Elisabeta Maria Biarneix, ASR Principesa Maria a României. Principele Consort al României, Principele Radu, va primi titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”. Un aspect interesant de reţinut este acela că, în virtutea relaţiilor de rudenie dintre familia regală a României şi Casa Regală din Anglia, Regele Mihai şi urmaşii săi sunt pe locurile 82, 83 ş.a.m.d. pe linia de succesiune la tronul Regatului Unit al Marii Britanii.
Regina, tare ca o stâncă
Am tot vorbit până acum de Majestatea Sa Regina Ana. Ne-a impresionat probabil tăria de caracter a acestei doamne, care, deşi excomunicată din Biserica Catolică, a ales să-şi urmeze inima şi să se mărite cu omul pe care-l iubea. Însă sunt puţine persoane care cunosc mai multe informaţii legate de viaţa Reginei Ana. Fiică a Principelui Rene de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la Paris, la 18 septembrie 1923. În 1939, Principesa Ana s-a refugiat cu întreaga familie în Spania, de unde a plecat în Portugalia şi apoi în SUA. Mare iubitoare de frumos, viitoarea Regină a studiat arta, dar nu a încheiat cursurile, pentru că a fost forţată să lucreze într-un magazin din New York. „Eram vânzătoare de panglici şi flori artificiale. Nu era pentru mine, dar amuzant era aranjarea vitrinelor.
O astfel de muncă te învaţă că există persoane care pot fi foarte politicoase cu tine şi altele care te tratează ca şi cum nu ai exista. De aceea, eu sunt întotdeauna foarte atentă să spun mulţumesc sau «Bună ziua» vânzătorilor”, îşi amintea Regina în interviul acordat TVR. Ea a povestit, totodată, că la 20 de ani a fost înrolată ca voluntar în al doilea război mondial. A avut mai întâi gradul de caporal, apoi a avansat la gradul de locotenent, fiind decorată chiar cu „Crucea de război”. „La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea, pentru că vedeai atât de multă suferinţă.
Tineri despre care ştiai că vor muri şi nu puteai face nimic pentru ei... decât, uneori, să-i ţii de mână... După asta am devenit şoferul comandantului. Făceam curierat”, a povestit Regina. „Am stat pe front aproape doi ani şi jumătate şi am participat la operaţiunile militare din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania. De altfel, toţi fraţii mei au fost pe front: Jaques a fost aviator în Norvegia, Michel a fost paraşutist şi Andre a fost în Irish Guards. Toţi am fost înrolaţi în armată, toţi voluntari. Tata a făcut şi războiul din Finlanda ca voluntar”, a adăugat ea.
Elena Şerban
„Alături de fratele meu l-am învăţat cum se trăieşte simplu, nu într-un palat. Era amuzant. Nu ştia cum se plăteşte la magazin, cum se cumpără bilete la cinema“ (Regina Ana)
O capodoperă arhitectonică
Clădit între 1873 şi 1883 şi luând numele râului ce curge în apropiere, Peleşul a devenit mândria Curţii Regale. La un moment dat, Regele Carol I a fost întrebat dacă nu cumva castelul a fost construit prea aproape de frontieră. Suveranul a răspuns: „Poate nu va fi mereu această graniţă”, prevestind parcă Marea Unire din 1918. Construit exclusiv din fondurile personale ale familiei regale, Peleşul are 160 de camere şi un turn central, cu o înălţime de 66 de metri. La momentul inaugurării era una dintre cele mai moderne clădiri ale timpului şi primul castel ce funcţiona integral cu energie electrică. Regele Carol I a fost permanent atent ca nicio cheltuială pentru construcţia castelului să nu se facă din Lista Civilă, ci din fondurile sale personale. Astfel, domeniul regal Sinaia nu a făcut niciodată parte din domeniile Coroanei. După ce Peleşul a revenit în proprietatea familiei regale, Majestatea Sa, puternic legat de acest loc, întrucât aici s-a născut, a decis să păstreze pentru eternitate destinaţia de muzeu a Castelului.
