de Carmen Ciripoiu

Armonia din familie, bucuria petrecerii timpului în mijlocul naturii, cântatul în fața iubitorilor de muzică populară, toate acestea îi dau puterea și bucuria de a începe senin fiecare zi. Frumos și mân- dru în costumul său, plin de carisma cu care l-a înzestrat Dumnezeu, Dinu Iancu Sălăjanu dezvăluie rețeta care se află în spatele prezenței scenice atât de strălucitoare.

„Înjugam bivolii și porneam cu carul după recoltă”

- Abia am ieşit din toamnă, anotimpul când depănăm amintiri. Cum arătau Sărbătorile copilăriei dumneavoastră?

- Iubesc toamna şi iarna deopotrivă! Mă gândesc cu nostalgie la copilăria petrecută la țară, simt și acum mirosul strugurilor din grădina casei noastre, îmi amintesc pivnița plină cu bunătăți, dulcețuri, murături, vin proaspăt stors. Revăd și acum momentele în care înjugam bivolii și porneam cu carul după recoltă. Fie că era cald sau frig și ploua, ne bucuram enorm când vedeam carul plin. La pănuși (n.n. - depănuşatul știuleților de porumb) ne adunam toți copiii și ne duceam de la o casă la alta să facem această operațiune care ne aducea zâmbete și bucurie. Și în timp ce munceam, beam și un pahar cu must. Mama ne punea în sobă la copt felii de ludău (n.n. - dovleac) sau făcea focul în curte și puneam cartofi pe jar. Mă uitam în calendar și când vedeam că scrie cu roșu, adică era sărbătoare, eram cel mai fericit, pentru că jucam fotbal cu copiii. Cât priveşte Crăciunul, pentru mine a însemnat întotdeanua un mister... Bucuria Naşterii Domnului e nepreţuită! Cum să uiți asemenea lucruri?

- Datorați ceva din talentul dumneavoastră locului în care v-ați născut și v-ați format?

- Cu siguranță, locul unde m-am născut, unde am crescut și m-am format ca om și-a pus amprenta asupra mea... copilăria petrecută alături de trei frați mai mari a fost minunată și mă gândesc adeseori la mama, care, din păcate, nu mai este printre noi, câte eforturi făcea să ne asigure o copilărie fericită, să ne dea o educație pe măsură ca să devenim oameni de nădejde. La nunți și la sărbători am văzut oameni jucând, cântând, trăind cu adevărat. Sunt lucruri din care astăzi mă inspir în meseria mea. Poate de aceea am ajuns solist de muzică populară și nu de operă, pentru că m-au marcat locurile copilăriei. Oricât de mult m-aș bucura de muzica din alte locuri, când o ascult pe cea din zona mea, îmi dau lacrimile. În ceea ce o privește pe mama, ea m-a educat, mi-a dat cele mai bune sfaturi și, pentru că a fost o femeie foarte echilibrată, a avut grijă de psihicul meu și al fraților. Era blândă, dar și severă când trebuia. A trecut prin război când a avut doar 7 ani, iar acest lucru a maturizat-o poate prea devreme. Îmi spunea mereu că vrea să fiu omul de care să fie mândră, și sper că am reușit asta. Mama a avut mereu încredere în mine și m-a încurajat să-mi urmez destinul, sufletul. Eu cred că de la tata moștenesc talentul. Deși nu l-am auzit niciodată cântând, lumea spunea că a avut o voce foarte frumoasă. Pe tata l-am văzut dansând de două, trei ori, și mi-am dat seama că a avut un talent extraordinar. Mi-e dor și acum de momentele când ascultam muzică la radio cu tata…

„Trebuie să fim fericiți cu ceea ce avem”

- A fost greu debutul în lumea muzicii?

- Am avut mare noroc cu fratele meu, Vasile, foarte talentat, care cânta și la chitară, și cu vocea. El mi-a cumpărat un acordeon când aveam 14 ani și am început să mă acompaniez singur. Asta nu înseamnă că acum sunt un mare acordeonist… Când am fost copil, eram în corul școlii, însă am fost exclus. Știți care a fost motivul real? Eram o voce unică, foarte puternică și mă auzeam ca măgarul între oi. Când am fost la liceu, m-am întâlnit cu un coleg, cânta la taragot în orchestra liceului, Gică Damian. El mi-a spus că am o voce extraordinară. Ulterior, ne-am făcut amândoi o trupă și am început să cântăm pe la nunți. La un moment dat am plecat în turneu cu o orchestră profesionistă. Ne doream să ajungem la Timișoara ca să ne cumpărăm blugi. În acel turneu l-am întâlnit pe Nicolae Furdui Iancu. El m-a ascultat și mi-a spus că îmi prevede un viitor frumos dacă mă voi ține de muzică și îmi voi îmbogăți repertoriul. Așa s-a stabilit între noi o legătură aparte. A fost omul care m-a prezentat la timp televiziunilor și Electrecordului. Drept urmare, în 1992 am apărut la Televiziune în emisiunea „Dați un leu pentru Ateneu”. Și așa a început cariera mea muzicală. Apoi am simțit nevoia de a studia și am terminat Facultatea de Muzică din Oradea, la profesorul Mugur Bogdan, un mare cântăreț de operă care, din păcate, nu mai e printre noi. El m-a învățat ce înseamnă cântecul cu adevărat.

- Care sunt valorile în care credeţi şi cum vă păstraţi seninătatea în lumea aşa de zbuciumată de azi?

- Fiecare dintre noi are o scară de valori, principii și credințe după care se ghidează atunci când vrea să întreprindă ceva. Am avut noroc de oameni de valoare, de la care am avut ce învăța, care mi-au oferit echilibrul de care am avut nevoie, care au știut să asculte. Drept urmare, am reușit și eu să adun oameni valoroși în jurul meu. Eu nu am fost niciodată invidios pe nimeni, dimpotrivă… Ne putem crea propria noastră lume. Trebuie să fim fericiți cu ceea ce avem, și încă mai găsim oameni care să ne creeze această stare.

„Acum 25 de ani erau alţi oameni, altă abordare...”

- Au artiștii secrete de înţelepciune ca să se ferească de trecerea anilor şi de suferinţele pe care ei le aduc?

- Viața e scurtă, de aceea ar trebui s-o trăim frumos, în armonie, să ne exercităm cu plăcere meseria pe care am ales-o fiecare, să încercăm să fim fericiți. Mulți dintre noi își croiesc anevoie drumul în viață, învățând din mers și descoperind într-un final ceea ce contează cu adevărat... Înțelepciunea se dobândește odată cu experiențele trăite. Consider că secretele vieții sunt pretutindeni în jurul nostru, trebuie doar să le descoperim. Niciodată nu m-am gândit că anii aduc suferințe. Avem încercări peste care trebuie să trecem și să ieșim mai puternici și mai buni din ele. Am uitat greutățile prin care am trecut, de aceea pot fi azi senin.

- Contactul dumneavoastră cu publicul e de lungă durată. S-a schimbat ceva în atitudinea lui față de anii trecuți?

- Să tot fie 25 de ani de când au loc întâlnirile mele cu publicul. Pe măsură ce ne cunoaștem mai bine, sunt tot mai pline de emoție. Dar publicul se schimbă așa cum ne schimbăm și noi, artiștii. Viața se schimbă și trebuie să ne adaptăm. Acum 25 de ani erau alți oameni, altă abordare… Acum sunt mai puține spectacole în sală și mult mai multe în aer liber. Și sper din suflet să existe și mai multe condiții atât pentru artist, cât și pentru public. În altă ordine de idei, noi, artiștii, trebuie să-i facem pe cei din public să aplaude, să lăcrimeze, să danseze, să fim într-o comuniune. Exact asta fac eu.

- N-aţi obosit? Mai există emoţie în ceea ce faceţi sau la mijloc sunt doar rutină şi performanţă?

- Nu, nicidecum, pentru mine, fiecare eveniment la care particip este o nouă provocare. Când urc pe scenă, simt bucuria de a da și de a primi pe măsura valorii. Încerc să comunic din ce în ce mai mult cu spectatorii. Înainte doar cântam, mă feream să am un discurs. Acum, încerc să le spun ceea ce gândesc despre muzică. Comunicarea e unul dintre cele mai importante lucruri.

„Sunt un perfecționist și nu sunt mulțumit niciodată de mine”

- Ați regretat vreodată că v-ați ales această meserie?

- Niciodată, pentru că asta mi-am dorit și o fac cu mare plăcere. De fapt, nu eu am ales această meserie, ea m-a ales pe mine. Când eram copil am vrut să mă fac preot, apoi polițist, dar dragostea pentru muzică a câștigat. Nu m-am gândit niciodată să o fac pentru bani, și recunosc că sunt un perfecționist și nu sunt mulțumit niciodată de mine.

- Există vreo piesă, din cele pe care le-aţi interpretat până acum, pe care să o consideraţi că vă defineşte ca și cântăreț?

- Încă nu am o piesă care să mă definească, deși mi-aș dori să am zece, poate chiar 20. Până acum însă nu m-a impus niciun cântec. Sper însă din suflet să găsesc în mine acel izvor care să mă facă să creez acea melodie care să vorbească despre mine.

- De unde vă trageți energia? Cine e Dumnezeu pentru dumneavoastră?

- Din locurile unde trăiesc. Îmi trag energia din pământul pe care calc, din dragostea pentru poporul român. Dacă nu eram atât de îndrăgostit de țara asta, probabil plecam, pentru că am avut multe oportunități. Dar aici îmi găsesc eu energia pentru a avea echilibru. Oamenii cu care intru în contact, majoritatea sunt buni. Mai există încă oameni cu suflet, trebuie doar să știm să găsim posibilitatea de a scoate acea bunătate din ei. Dumnezeu este iubire. El nu ne poate pedepsi, ci doar ne oferă posibilitatea de a fi buni. Eu am ales iubirea, pacea și înțelegerea. Când sunt împăcat cu mine, sunt împăcat și cu Dumnezeu. Îmi doresc să fac lucruri care să nu-i deranjeze în vreun fel pe alții. De asta îmi urmez destinul, pentru că sunt împăcat cu el.

„Sunt foarte prezent în viața familiei mele”

- Cultivaţi un anume stil de viaţă? Vă îngrijiţi fizic în mod special? Trăiţi azi mai cumpătat decât în anii tinereţii?

- Nu fac eforturi deosebite, cred că am fost norocos în ceea ce privește zestrea genetică. Bineînțeles că încerc pe cât posibil să mănânc sănătos și să fac sport. Dar e greu să ai un anume stil de viață atunci când ești artist. În general, viața noastră e dezordonată. Eu încerc să mă feresc de lucrurile nocive. Acasă, la Zalău, am roșiile din grădina mea, castraveți, ardei, bem lapte de la vaca noastră. Iar când merg în piață, cumpăr doar de la țărani, unde știu că sunt produse de calitate. Fac și sport, de două ori pe săptămână tenis și o dată fotbal.

- Cum se împacă meseria pe care o aveți cu familia, care cere, şi ea, exclusivitate? Cât de importantă e iubirea în viața dumneavoastră?

- Cred că se împacă foarte bine. Sigur că mi-aș dori să petrec mai mult timp împreună cu ai mei, dar sunt foarte prezent în viața familiei mele. Când trebuie să îmi duc copiii la școală o fac, ne jucăm, glumim… Nu sunt atât de mult plecat cum zice lumea, iar copiilor le place să mă vadă pe scenă. Meseria pe care o am nu a dăunat relației cu familia mea, dimpotrivă. În ceea ce privește soția mea, suntem căsătoriți de 18 ani, iar asta spune totul. Suntem compatibili, ea mereu m-a susținut, mi-a asigurat liniștea de care am nevoie. Ea își iubește casa, familia, iar asta este bucuria unui bărbat.

- Cât este de adevărat ce se aude prin târg, cum că soția vă este și cel mai bun consilier vestimentar?

- Așa se spune prin târg? Nu știam... însă recunosc că soția mă ajută în alegerea pieselor vestimentare. Și asta pentru că are bun gust. Ea e crescută la oraș, eu, la țară. Și eu am gusturi, însă îmi place să fiu ajutat. Deși nu-mi place să epatez…

„Sunt un prieten și un partener de joacă pentru copiii mei”

- Sunteți, fără îndoială, un bărbat frumos, care nu a dus și nu duce lipsă de admiratoare. Cum s-a descurcat soția cu atâtea fane de-a lungul timpului?

- Ar trebui să o întrebați pe ea... Eu cred că a făcut față cu brio! Admiratoarele nu vin la mine pentru a-mi face curte. În muzica populară nu e ca în showbiz. Aici, publicul e decent, reținut, mai puțin exteriorizat. Apoi, soția mea nu are de ce să fie geloasă, pentru că eu nu i-am dat niciodată motive.

- Este Dinu Iancu Sălăjanu un tată dur sau un prieten cu copiii săi?

- Sunt un prieten și un partener de joacă. Am trei copii minunați, cu trei firi diferite. Ana, fata cea mare, este deja la liceu, o fire interiorizată, sensibilă, foarte determinată în ceea ce privește școala, Maria, fetița mijlocie, este o fire dinamică, afectuoasă și bine organizată, iar Luca, mezinul, un băiețel echilibrat, sensibil și responsabil. Este foarte frumos să-ți regăsești trăsături de caracter în copiii tăi. Nu știu cine îmi va călca pe urme, Luca pare cel mai aplecat spre muzică. M-aș bucura enorm să aleagă această meserie, dar viața și destinul vor spune ce vor face. Eu îmi doresc doar să fie fericiți.

„Nu sunt din lumea showbizului, sunt din lumea reală”

- V-aţi gândit vreodată că aţi fi putut să mergeţi pe un alt drum?

- Doar când am fost copil. De multe ori m-am gândit ce aș fi făcut dacă nu aș fi cântat, și nu am găsit niciun răspuns. De multe ori am vrut să mă las de muzică, nemulțumit de organizarea spectacolelor… Dar iubirea publicului m-a făcut să mă întorc întotdeauna. Am cântat odată doar cu negativ la un spectacol în comuna Ianca, județul Brăila. Am avut emoții mari, nu știam ce va ieși, dar cei 4.000-5.000 de spectatori au vibrat la fiecare melodie de-a mea. La final am cântat împreună, fără nicio orchestrație. Ăsta e destinul meu.

- Într-o lume a showbizului, unde îşi are Dinu Iancu Sălăjanu locul?

- Eu nu sunt din lumea showbizului, sunt din lumea reală, care vrea să trăiască. Pe mine nu mă interesează ce spun ziarele despre mine. Eu îmi doresc doar să am o relație extraordinară cu publicul.

„Dacă nu cânți cu sufletul, nu poți oferi emoții”

- Dintre tinerii cântăreți, aţi remarcat pe cineva care poate atinge succesul dumneavoastră?

- Sunt mulţi tineri foarte talentați. Mulți știu că au un rol în muzică, alții vor să cânte pentru că le-ar permite să trăiască mai bine. E greu să-ți dai seama cine poate ajunge cântăreț. Depinde doar de ei. Dar trebuie să lupte pentru succes și pentru a putea ajunge la sufletul omului. Dacă nu cânți cu sufletul, nu poți oferi emoții. Muzica populară e o legătură între sufletele oamenilor. În ceea ce mă privește, eu nu consider că am succes, dar știu că mă iubește lumea.

- Este orice bis din partea spectatorilor o declarație de dragoste?

- Bisul îți oferă garanția că oamenii te iubesc pentru calitățile pe care le ai. Eu am simțit dragostea și le mulțumesc pentru asta.

„De multe ori am vrut să mă las de muzică, nemulțumit de organizarea spectacolelor… Dar iubirea publicului m-a făcut să mă întorc întotdeauna“

„Cu Nicolae Furdui Iancu am o relaţie specială“

- Ce fac doi artiști de valoare, adică dumneavoastră și domnul Nicolae Furdui Iancu, care vă este și naș de cununie, atunci când se întâlnesc?

- Râdem, glumim, vorbim vrute și nevrute, facem planuri despre cum să ne vedem mai des, ne amintim de cei 25 de ani de când ne cunoaștem. De exemplu, cu el am fost prima dată cu avionul de la Suceava la București… Avem o relație specială și sper că va veni vremea să ne întâlnim mai des, să ne bucurăm de zile frumoase.

„Vreau să-i învăţ şi pe copiii mei să vadă în şuncă şi în cârnaţi o tradiţie românească“

- Sunteți un ardelean autentic care mănâncă și acum șuncă și ceapă spartă cu pumnul?

- Mi-a plăcut dintotdeauna șunculiţa cu ceapă și alte bunătăți. Și astăzi iubesc tradițiile, îmi place să beau un pahar cu pălincă și am să rămân veșnic cu aceste obiceiuri. Vreau să-i învăț și pe copiii mei să vadă în șuncă și în cârnați o tradiție românească. Să ne simțim bine, fără prejudecăți, să fim oameni simpli…