de Carmen Ciripoiu şi Maria Petrache

„Când moare un artist, o gaură neagră ia locul unei stele. El nu dispare. Steaua nu moare. Trece dincolo doar, pentru o vreme...”. Ion Dolănescu n-a murit. S-a împiedicat doar de propria-i inimă, inima lui tocită de o prea mare dragoste de viaţă, şi nu s-a mai ridicat. De astăzi înainte, regele muzicii populare româneşti ne va cânta din Cer.

Şi-a presimţit moartea
Joia trecută, vestea că Ion Dolănescu ne-a părăsit a cutremurat o Românie întreagă. La început am crezut că a fost o glumă... Singura glumă nelalocul ei spusă vreodată de marele Ion Dolănescu. Dar maestrul a pierdut bătălia cu viaţa, inima sa „de aur” încetând să mai bată. Două echipaje SMURD au încercat imposibilul, resuscitându-l. Dar totul a fost în zadar. Dumnezeu, pe care-L iubea prea mult, l-a luat la dreapta Lui.
„Totul s-a întâmplat cu mine de faţă. I s-a făcut rău dintr-odată! A început să tuşească... Am chemat Salvarea, dar în zadar! Am sunat-o pe Ileana Constantinescu şi pe Ionuţ, fiul său cel mare... I-am aprins lumânarea... Din păcate, cei de la SMURD n-au mai putut face nimic! Am fost cu toţii distruşi! Îmi spusese cu o zi înainte că nu se simte prea bine, că are picioarele reci... În ziua în care avea să moară mi-a zis că nu dormise toată noaptea, că a avut tot felul de vise şi de gânduri ciudate. Ştiam că e bolnav, că se simţea tot mai slăbit, dar nu credeam că acest moment va veni aşa de repede...”. Atât a putut să rostească un prieten al casei, omul care i-a fost alături până la sfârşit.

„I-aş fi dat inima mea ca să trăiască mai mult”
Oare ce se poate spune mai mult despre un om care a trecut la cele veşnice în Sfântul Post al Paştelui decât că l-a iubit Dumnezeu? În seara zilei de joi, peste Strada Caimatei, locul unde a locuit maestrul Ion Dolănescu, s-a aşternut o ploaie de lacrimi. Prieteni, rude sau simpli necunoscuţi, ţinând în mâini tremurânde flori proaspete, ca acelea care îi plăceau „atât de mult domnului Dolănescu”, aşteptau smeriţi în faţa casei să primească încuviinţarea de a-l vedea pentru ultima dată pe idolul lor. Şi să-i sărute mâna. Mâna aceea care i-a ajutat de multe ori atunci când viaţa le-a întins o capcană. Aşteptau fără să le pese de frigul nopţii, pentru că sufletul le era îngheţat de atâta durere. Împodobită cu fotografiile maestrului, locuinţa acestuia s-a transformat pentru o zi într-un autentic lăcaş de cult. Aşa cum îşi dorise odată artistul. Ca de fiecare dată, maestrul se împărţea pe sine celor din jur, fără să ceară nimic în schimb. La căpătâiul catafalcului, Ionuţ, adoratul fiu al lui Ion Dolănescu, ducea o luptă imensă pentru a-şi stăpâni lacrimile ce stăteau să se rostogolească, aşa ca o cascadă, nemaivrând să se oprească pentru mult timp. În dreapta sa, pentru Doiniţa, nora mult dorită, timpul s-a oprit în loc. L-a crezut tatăl, pe care nu l-a avut, dar pe care Dumnezeu i-l scosese în cale de puţin timp, nemuritor. Iar acum să-i spună că-i va fi dor, ar fi mult prea puţin... Cu o săptămână înainte, acasă la mama, ce acum îi stă alături privind în gol, Ion Dolănescu a cerut să-şi vadă toţi fraţii. Voia să plece liniştit. N-a dorit atunci nimic. Decât un ceai, făcut de mâna mamei, şi ultima sa mângâiere, pe care a luat-o cu el la ceruri: „L-a adus Ionuţ la mine. A stat vreo patru ore. L-am întrebat dacă vrea să mănânce, dar mi-a cerut doar un ceai. L-a băut, mi-a lăsat nişte bani pentru medicamente şi a plecat la Bucureşti. Dus a fost... A  murit. I-aş fi dat inima mea. Aş fi scos-o din piept ca să trăiască mai mult”.

„A trăit ca un rege şi am dorit din toată inima să-l îngrop tot ca pe un rege”
Sâmbătă, Ateneul Român, locul unde a fost depus trupul neînsufleţit al lui Ion Dolănescu, s-a transformat într-un ocean de lumânări aprinse şi într-un covor de flori. „El n-a murit”, spuneau la unison miile de persoane care au dorit să fie alături de el pe ultimul drum. Pentru că folclorul a fost terapia sufletului său, catafalcul maestrului a fost purtat pe braţe de bărbaţi înveşmântaţi în costume populare autentice. Printre lacrimi, cu sufletul îndurerat, maestrul Nicolae Botgros şi orchestra „Lăutarii” din Chişinău i-au adus lui Ion Dolănescu cel mai pios omagiu, printr-un concert de „Rămas bun” , ce a făcut ca inimile miilor de fani să lăcrimeze o dată cu îngerii. Şi pe ultimul său drum, Ion Dolănescu a trăit pentru noi, prin fiecare melodie, adevărată poveste reală, ce se amesteca astfel cu ecoul Ateneului Român, ajungând la ceruri. Cu rugăciunea în suflet, medicamentul pe care îl va lua cu regularitate, în fiecare zi, convins că-i va asigura vindecarea, şi cu Vlad în braţe, fiul de doar câteva luni, Ionuţ Dolănescu le-a arătat celor prezenţi printr-o melodie sublim intepretată că merită a fi socotit cu prisosinţă noul rege al muzicii populare: „Îmi pare rău că tata nu a trăit să se bucure la botezul fiului meu, Vlăduţ, un nepot pe care şi l-a dorit din toată inima şi pe care l-a iubit atât de mult... A trăit ca un rege şi am dorit din toată inima să-l îngrop tot ca pe un rege. Ion Dolănescu nu aparţine familiei, ci publicului. Dumneavoastră. Ceea ce sunt sunt datorită lui”.

Se odihneşte alături de Anca Parghel şi Colea Răutu

Ultima reprezentaţie exemplară a marelui cântăreţ Ion Dolănescu s-a încheiat cu lacrimi şi cu multă durere. Trupul neînsufleţit al artistului a fost ulterior transportat la Biserica „Sfântul Gheorghe cel Nou”. La ieşirea din lăcaşul de cult, mii de oameni au aruncat cu flori peste catafalc. Ion Dolănescu a fost îngropat la Cimitirul Bellu, alături de Anca Parghel şi de Colea Răutu. Cântăreţul a fost numit, post mortem, cetăţean de onoare al comunei sale natale, Perşinari, din judeţul Dâmboviţa, iar Căminul Cultural din localitate îi va purta numele.

Cine a fost Ion Dolănescu

Ion Dolănescu s-a născut la 25 ianuarie 1944, în localitatea dâmboviţeană Perşinari. În 1966 a absolvit Liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte şi a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă. A debutat la 18 ani la Casa de Cultură din Târgovişte. A plecat de acasă cu un caiet de 170 de cântece... Primele piese pe care le-a înregistrat la radio sunt: „Măi Lenuţo, trecui dealul” şi „De-ar fi mândra fată bună”. Albumele:  „M-am născut lângă Carpaţi”, „Cântece şi balade din ţara novicilor”, „Romanţe şi cântece de petrecere” şi „Hăulite” l-au propulsat în rândul interpreţilor de valoare. A fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în judeţul Ilfov pe listele PRM. Artistul a avut o discografie impresionantă, înregistrând peste 50 de discuri şi peste 1.000 de melodii la radio şi la televiziune. Duetele sale cu Maria Ciobanu au făcut furori, dar a colaborat şi cu Maria Tănase, Tiberiu Ceia, Ionela Prodan şi Elena Merişoreanu. A scris două cărţi: una autobiografică şi una cu cântecele sale.

Lucruri mai puţin ştiute

- Pentru a se putea angaja la Ansamblul „Ciocârlia”, Dolănescu a fost obligat să se dea drept oltean. „Mi s-a spus că sunt deja angajaţi doi munteni, adică Irina Loghin şi Benone Sinulescu. Din acest motiv am lansat ideea că sunt oltean...”, spunea Dolănescu într-un interviu mai vechi;
- Titulatura de „Regele muzicii populare“ i-a dat-o ziaristul Teşu Solomovici din Israel cu ocazia unui spectacol susţinut de maestru în Ţara Sfântă;
- Pe vremea lui Ceauşescu rapsodul a ridicat cota interpreţilor de muzică populară, cerând pentru două ore de cântat la o nuntă nu mai puţin de 20.000 de lei (iniţial suma era 3.000 de lei);
- Dolănescu şi-a ajutat întotdeauna familia. A cântat mult timp alături de fraţii săi Constantin şi Nicolae;
- Singura soţie legitimă a fost Iustina Băluţeanu, o cântăreaţă mai mare cu 22 de ani;
- A fost interzis de regimul comunist în 1985, împreună cu alte mari capete de afiş: Tiberiu Ceia, Maria Ciobanu şi Irina Loghin;
- Maria Ciobanu şi artistul n-au vorbit 30 de ani de la ruptura lor! A reuşit să-i împace Ionuţ în 2004, într-o emisiune la TVR 1. Câteva luni mai târziu au cântat pentru prima dată toţi trei: mamă, tată şi fiu, la „Cerbul de Aur”, iar doi ani mai târziu au strâns o mulţime de fani într-un spectacol la Sala Palatului din Bucureşti;
- Deşi multă lume încă mai crede că Ion Dolănescu a fost căsătorit cu Maria Ciobanu, artistul a clarificat lucrurile cu mult înainte de dispariţia sa: „Am făcut nuntă mare, deşi amândoi eram căsătoriţi cu altcineva! Am făcut o nuntă de pomină, ca-n basme, în comuna Perşinari. Ne-a cântat Maria Lătăreţu... Naşul, un domn Ţârcomnicu, din Craiova, a venit cu un tir, cu absolut totul pregătit pentru nunta mea cu Maria Ciobanu. Bine, a fost, de fapt, o logodnă... ”;
- A împrumutat-o pe Ioana Radu cu 36.000 de lei să-şi cumpere casa şi a avut grijă de artistă până la moarte;
- Cu Benone Sinulescu şi cu Marin Cornea nu s-a înţeles o viaţă şi le-a intentat procese de calomnie, pe care le-a şi câştigat! Cu Benone avea să se împace într-o emisiune televizată, în urmă cu cinci ani;
- Dragoş este fructul iubirii lui Ion Dolănescu cu Margarita Valenciano, o costaricană care studia Medicina la Bucureşti. Dragoş spune că prima amintire legată de tatăl său o are de la 5 ani, când mama lui l-a dus să-l vadă. Dragoş şi Margarita s-au repatriat în Costa Rica, iar la 14 ani, fiul artistului a venit singur în ţară, la tatăl său;
- A vrut la un moment dat să-şi transforme casa în biserică, drept răsplată că a scăpat de demolarea lui Ceauşescu. „Mi-am ales deja locul în casă în care doresc să fiu înmormântat. La cimitir nu îmi place! Am şi uşi de altar. Eu i-am spus şi lui Zamfir, dar şi Mariei Ciobanu şi Irinei Loghin că îi primesc să fie înmormântaţi în biserica mea, pe care o cedez Patriarhiei şi se va numi Sf. Ioan Gură de Aur, cu hramul la 13 noiembrie”, declara el în urmă cu trei ani. Ionuţ şi-a convins tatăl să nu transforme casa în biserică, dar a promis că va face muzeu din casa părintească de la Perşinari;
- A avut peste 1.000 de fini, un adevărat record! Într-un interviu spunea: „Prin 1979 aveam cam 300 de fini”. Tocmai de aceea, legenda spune că Ion Dolănescu îşi serba ziua numelui câte trei zile şi trei nopţi, la fel ca-n poveştile lui Ion (tot Ion!) Creangă;
- Realizatoarea de la TVR, Marioara Murărescu, nu l-a difuzat niciodată pe post pe Ion Dolănescu;
- Cântăreţul lansase la începutul anului un ultim album intitulat „Casa bătrânească nu se vinde”. Mai avea în lucru două piese pe care trebuia să le imprime, dar starea de sănătate nu i-a mai permis acest lucru. Alte două piese se aflau pe masa de lucru pregătite de colegul său, Dumitru Rusu, cu care trebuia să se vadă în ziua în care a trecut la dreapta Domnului.
- Ultimele aplauze le-a primit în toamna anului trecut, la un spectacol din comuna Nufăru, judeţul Tulcea.

Eu şi mâine-aş vrea să mor

Eu şi mâine-aş vrea să mor,
Să mă-ngroape la izvor,
La izvorul de sub punte,
Să mă plângă bradu-n munte,
C-am fost om cu gânduri multe.
Eu şi mâine-aş vrea să mor,
Da’ nu mă lasă un dor,
C-am un dor ce nu mă lasă,
Am un dor ce mă apasă,
Dorul de ai mei de-acasă.
Cucule, de-ai şti ce-i doru’,
Nu ţi-ai lăsa cuibuşoru’,
N-ai umbla-n locuri străine,
Ţi-ai lua puiu’ cu tine,
Da’ tu n-ai suflet ca mine.
Nu l-ai lăsa prin străini,
Ca şi floarea printre spini,
Ca desculţ prin mărăcini.

Foaie verde, spic de pâine

Foaie verde, spic de pâine,
Dac-aş şti că mor ca mâine,
Mi-aş face casă de piatră,
Ca moartea să nu răzbată,
Au, au, au, inimă, au.
Şi-aş chema fierarii toţi
Să-mi pună lacăt la porţi,
Au, au, au, inimă, au.
Cu lanţuri să mă-ngrădească,
Moartea să nu mă găsească,
Pentru biata viaţa mea,
Mi-aş vinde şi cămaşa,
Au, au, au, inima, au.
Ca moartea să mă mai rabde
Înc-o zi şi înc-o noapte,
Au, au, au, inimă, au.
Însă moartea nu vrea bani,
Vrea copii şi oameni mari.
Şi moartea nu vrea nimic,
Numai viaţă de voinic,
Au, au, au, inimă, au.
Nici pe mine nu mă iartă,
Pot să-mi fac casă de piatră,
Au, au, au, inimă, au.
Şi din gaură de şarpe,
Când vrea moartea tot mă scoate.

Adio de la o legendă!

„Marele Juriu care în fond te atestă este Măria-Sa Publicul. Pentru acest stăpân al destinului meu am căutat în permanenţă să fac mai mult, şi mai mult, să-i ofer noutatea, cuvântul pe care ar dori să-l spună, sentimentul pe care ar dori să şi-l exprime. Dacă am reuşit acest lucru, mă declar împlinit!” (ION DOLĂNESCU)

Ionuţ Dolănescu: „Prezenţa sa în viaţa mea este de neînlocuit”
„În primul rând, Ion Dolănescu a fost un fenomen al muzicii populare româneşti. Am văzut o mare de oameni, zeci de mii de persoane care au ales să-l ducă pe tatăl meu pe ultimul drum în ropote de aplauze. Cimitirul Bellu a devenit neîncăpător şi m-am bucurat să văd cât de adorat a fost de poporul român. Eu şi fratele meu, Dragoş, am fost copleşiţi de dragostea acestor fani, care au venit la căpătâiul tatălui meu cu ochii înlăcrimaţi şi cu o dragoste pură. Nu noi i-am chemat, ci ei au venit de bunăvoie, fiind un eveniment fără precedent. Mi-e greu să mă obişnuiesc cu gândul că Ion Dolănescu, un om cu un mare caracter, cel care mi-a fost şi mamă, şi tată, nu mai este printre noi. Prezenţa sa în viaţa mea este de neînlocuit. Deoarece Maria Tănase l-a lansat pe tatăl meu, am ales să cânt «Lume, lume, soro lume» la înmormântarea dânsului. Visul meu era să scot un album alături de mama şi de tatăl meu, însă nu am reuşit să duc la bun sfârşit acest lucru. Voi scoate pe următorul meu CD cântece scrise de marele poet Grigorie Vieru, printre care şi un poem dedicat fiului meu, Vlăduţ, dar şi melodii închinate tatălui meu”.

Dragoş Dolănescu: „Îţi cer iertare pentru toate greşelile”
„Tată, m-ai învăţat să trăiesc, să iubesc şi să simt româneşte. Iubirea ta a născut iubire şi de aceea îţi mulţumim şi acum. Fratele meu, Ionuţ, îţi duce mai departe talentul. Tată, în acest moment, îţi cer iertare pentru toate greşelile”.

Corneliu Vadim Tudor: „N-avea doar o voce de aur, ci o inimă de aur”
„Moartea lui Ion Dolănescu e un şoc, un veritabil cutremur pentru cultura română şi rare sunt momentele în care lumea are ocazia să vadă ce înseamnă un erou popular. Dacă moare unul dintre cei care se consideră eroi populari nu vine nimeni. La înmormântarea lui Ion Dolănescu au venit 30.000 de oameni. Mi-e greu să vorbesc despre cel ce a fost Ion Dolănescu, pentru că sunt foarte trist. A fost un om care nu m-a supărat niciodată. Era un copil mare şi lumea nu l-a cunoscut la adevărata lui valoare. Acum câţiva ani m-a sunat să-mi spună că a făcut o boacănă şi să nu mă supăr. «Directorul organizatoric al PRM, mi-a spus Ion, mi-a cerut bani împrumut - câteva sute de dolari - şi i-am dat. După o săptămână a venit şi mi-a cerut iar şi atunci i-am arătat ieşirea». Bine ai făcut, i-am spus, pentru că individul n-a fost de cuvânt. Pe noi doi ne lega un patriotism autentic. Ion Dolănescu nu purta de fandoseală brâul tricolor şi a fost fericit când fiul lui i-a adus o noră din Basarabia. Şi era foarte generos. N-avea doar o voce de aur, ci o inimă de aur”.

Tiberiu Ceia: „Mi-a fost cel mai bun prieten”
„A fost un mare om, un mare prieten şi un cântăreţ care a lăsat o urmă de aur în cântecul românesc, iar pentru mine a fost cel mai bun prieten. Ştiam că suferă în ultimul timp, dar nu mă aşteptam să se întâmple asta… A plecat prea repede dintre noi, deşi mai avea foarte multe de zis. Spunea mereu că, dacă ajungi să fii OM, să ai o casă şi un copil, poţi să fii liniştit, iar el a făcut totul în acest sens!”

Ionela Prodan: „Versurile sale erau balsam pentru inimă”
„Dolănescu rămâne cap de afiş pentru totdeauna în România. A cântat mereu din suflet, iar versurile sale erau balsam pentru inimă. Era foarte fericit că băiatul său i-a călcat pe urme şi că i-a dăruit un fiu...”.

Florentina Satmari: „S-a rupt o parte din inima mea”
„Când am aflat s-a rupt o parte din inima mea. Aproape 30 de ani am fost alături de Ion Dolănescu. N-a cerut nimic de la nimeni, dar a dăruit tot ce a avut mai bun în suflet”.

Stela Popescu: „Cânta cu sufletul. Acesta era secretul lui”
„M-am trezit într-o zi cu Ion Dolănescu că mă invită la Perşinari, la o nuntă a nepoţilor săi. Trebuia ca eu şi Vasilica Tastaman să ajunem a doua zi, pe seară. În după amiaza aceleiaşi zile, mă sună maestrul şi-mi spune că mă roagă să ajung eu dimineaţa şi Vasilica seara. N-am înţeles de ce, dar m-am conformat. Am văzut o casă cu foişor, superbă şi am cunoscut o familie senzaţională. Ion era singur, nu era căsătorit, şi ce credeţi? Pregătise lumânările de nuntă şi m-a rugat ca eu să-l însoţesc la biserică pe post de naşă. Aşa am fost eu naşa nepoţilor săi. Mi-a făcut o farsă bună! Ion era un generos, casa lui fiind plină tot timpul de oameni. Era felul său de a se odihni după atâtea concerte. Omul acesta era divinizat. Cânta cu sufletul. Acesta era secretul lui. Şi lumea a simţit asta”.
Maria Ciobanu: „Mă doare sufletul că s-a întâmplat aşa şi că l-a luat Dumnezeu. Cel de Sus să-l odihnească în pace!”
Florin Piersic: „Dispariţia lui este o pierdere imensă. Regret enorm că a plecat dintre noi. A fost un artist remarcabil şi un om generos. Am fost deseori în casa lui şi am cântat de multe ori împreună în spectacole. Avea mare priză la public...”
Adrian Păunescu: „În aceste momente trebuie să ne gândim cum să-i facem pe artişti, atunci când sunt încă în viaţă, să nu se mai simtă înstrăinaţi. Acum, după ce el a dispărut, cuvintele şi faptele se pierd în gol. Ion Dolănescu trăieşte în noi… Era un cântăreţ total”.
Dumitru Fărcaş: „Era un băiat cu un suflet extraordinar. Era darnic… Îţi dădea şi haina de pe el! Nu-mi vine să cred cum s-a dus! Dumnezeu să-l odihnească!”
Nadia Comăneci: „Ion Dolănescu va cânta veşnic în inima mea. Ne-au legat ani de prietenie. Este un adevărat şoc să constat că nu mai e printre noi. De-a lungul timpului mi-a dat sfaturi şi m-a ajutat foarte mult. A fost mereu alături de mine când am avut nevoie”
Irina Loghin: „Am rămas înmărmurită şi nu-mi vine să cred că s-a dus. Am fost colegi în Parlament, unde l-am cunoscut şi mai bine. A fost un om şi un coleg bun. Mă doare sufletul. Efectiv, nu-mi mai revin… S-a dus un nume mare…”
Matilda Pascal Cojocăriţa: „Ne-a făcut fericiţi cu melodiile lui. Sunt alături de Ionuţ, pentru că ştiu ce înseamnă să-ţi pierzi tatăl. Dolănescu a avut un repertoriu extraordinar, în care a cântat tot ce a avut el în suflet: bucuria, dorul, suferinţa, iubirea, locurile dragi… Suntem trişti că am pierdut un om de valoare”
Elise Stan (realizator TVR): „Moartea lui Dolănescu este o mare pierdere pentru folclorul nostru. Mă bucur că împreună cu Ionuţ am reuşit să-l împac cu Maria Ciobanu. S-a stins un mare nume, un mare artist… L-a plâns o Românie întreagă! Să-i fie ţărâna uşoară!”
Sofia Vicoveanca: „Nu îmi găsesc locul de când am pierdut un om care a încălzit inimile a zeci de mii de români. A fost un om bun, care îţi sărea în ajutor”
Alexandru Arşinel: „Oameni ca el nu se mai nasc! Era de o bunătate şi de o generozitate nemaiîntâlnite…”
Nicolae Botgros: „Am fost copleşiţi de această veste tristă. Regret foarte mult dispariţia sa şi am fost cât am putut alături de Ionuţ. Dumnezeu să-l ierte!”

Ultimul interviu...

În urmă cu un an, maestrul Ion Dolănescu se confesa în paginile revistei şi acum, la ceas de tristeţe, când Dumnezeu a ales să îi asculte muzica în ceruri, vă readucem în atenţie ultimul său interviu acordat în „Taifasuri”. Cel mai iubit dintre artiştii români va fi mereu viu în inimile noastre, ale oamenilor de rând, care l-am înscăunat pe rapsod drept Regele cântecului popular... Melodiile sale ne vor umple ochii de lacrimi curate şi ne vor răscoli sufletele de fiecare dată când îi vom auzi glasul, pentru că Ion Dolănescu rămâne un fenomen unic, irepetabil.

„Dacă m-aş mai naşte încă o dată, tot n-aş putea să-i mulţumesc poporului”
- Aţi fost interzis pe vremea regimului comunist, aşa că aveaţi toate motivele să plecaţi din ţară. Şi totuşi, nu aţi făcut-o! Toată România spune că Ion Dolănescu a fost şi a rămas un mare patriot.
-  Toată viaţa mi-a fost frică să nu mor între două nunţi, pentru că uneori cântam şi la trei într-o noapte. Acum îmi dau seama cu câtă dragoste m-a îmbrăţişat poporul ăsta, dacă îşi rupeau de la gură pentru a mă chema pe mine la nuntă. Dacă m-aş mai naşte încă o dată, tot n-aş putea să-i mulţumesc. Nu m-a bătut gândul niciodată să rămân în străinătate. Ţin minte că am plecat odată în Australia cu o cursă care ne-a plimbat prin Alaska şi am făcut vreo 34 de ore de zbor. Şi mă gândeam la întoarcere că, dacă va fi să cadă cumva avionul, barem să cadă în ţara mea, să nu mor pe pământ străin. Să aibă cine să vină şi la mine să-mi pună o floare pe mormânt. Şi Dumnezeu mi-a ajutat, să ajung cu bine acasă.

- Despre iubirea care v-a legat de doamna Maria Ciobanu s-au scris râuri de cerneală. Ce aţi simţit când l-aţi ţinut prima dată în braţe pe Ionuţ?
- Amândoi cântam pe atunci în ansamblul „Ciocârlia”. Nu am făcut decât cununia religioasă, dar la ea au participat peste 10.000 de oameni. Pentru că evenimentul s-a petrecut la Perşinari, în judeţul Dâmboviţa, pe şoseaua ce duce la Târgovişte s-a oprit circulaţia. La nunta noastră a cântat Maria Lătăreţu, care era modelul amândurora din punct de vedere muzical. De atunci se păstrează în arhiva familiei înregistrări cu Maria Lătăreţu care nu există nici în arhiva Televiziunii Române! La scurt timp a venit pe lume şi Ionuţ, mândria familiei. Eram în turneu la Piteşti când pe Maria au apucat-o durerile facerii. Am plecat cu două taxiuri noaptea, pe la 3, şi la 7 dimineaţa s-a născut Ionuţ. M-a sunat profesorul Sârbu, cel care a ajutat-o pe Maria să nască, şi care era soţul lui Tanţi Cocea. M-au aşteptat, l-am văzut şi când l-am ţinut în braţe pentru prima dată am fost aşa de bucuros, că aş fi dat de băut la toată lumea. Îmi venea să urlu de bucurie.”

Nepoţica Maria moşteneşte vocea bunicului
- Cel de-al doilea fiu al dumneavoastră, Dragoş, v-a cadorisit cu două flori: Ion şi Maria, fetiţa despre care se spune că vă moşteneşte vocea extraordinară.
- Dragoş a venit pe lume la patru ani după Ionuţ. O studentă din Costa Rica a făcut o pasiune pentru mine şi într-o zi Margarita Valenciano a ajuns la uşa mea şi nu a mai vrut să plece. Aşa a venit pe lume cel de-al doilea fiu al meu. Dragoş Carlos Valenciano Dolănescu şi-a făcut studiile în România, a studiat Psihologia la Bucureşti apoi a făcut doctoratul în Spania. Acolo s-a îndrăgostit de o tânără şi împreună au făcut un băieţel, cu toate că Dragoş mai avea o fetiţă dintr-o relaţie anterioară. Tragedia imensă a fost alta. Soţia lui Dragoş a murit la patru zile după ce l-a născut pe băieţel. A făcut septicemie şi a murit. Aşa că Dragoş a rămas acum cu copiii. Pe cel mic l-a botezat Ionuţ, de-aceea i-a şi pus numele Ion, iar fetiţa care se numeşte Maria, are un glas care ne uimeşte pe toţi. Cu siguranţă o să ajungă o artistă cunoscută. Mă impresionează faptul că istoria se repetă în cazul lui Dragoş, mai ales că mama mamei mele, respectiv bunica mea, a murit alergată de un şarpe şi nici ea nu şi-a cunoscut mama.

„Din cauza nopţilor pierdute m-am îmbolnăvit de inimă”
- În fiecare an, în luna ianuarie, la ziua dumneavoastră de naştere, casa devine neîncăpătoare, mai ales că aveţi... 1.000 de fini.
- Într-o vară, am plecat în zona Vrancei. L-am luat şi pe Ionuţ cu mine, dar el era mititel. La un moment dat, undeva, în apropierea unui motel ni s-a stricat maşina. Aveam una străină şi toată lumea avea Dacie. Nimeni nu putea să ne ajute, fiindcă nimeni nu se pricepea. La un moment dat a oprit un echipaj al miliţiei lângă noi şi când s-a dat jos am zis că aveam şi eu un fin care era cadru activ. Unul dintre miliţieni a început să râdă şi mi-a spus: „Sărutmâna, naşule!”. Am fost foarte bucuros. Şi sigur că m-a ajutat să plec mai departe. Pentru mine, acasă a fost peste tot, în toată ţara, pentru că am ştiut să îmi aleg oamenii cu care să mă înconjor, care mi-au fost alături şi la bine, şi la rău. La un moment dat, aveam atâtea nunţi, că nu mai făceam faţă şi am fost un pic escroc, trebuie să recunosc. Am început să îmi „vând” pielea scump, ca să o mai răresc cu nunţile, fiindcă din cauza nopţilor pierdute m-am îmbolnăvit de inimă.”

Cel mai bine vândut artist

- Maestre, sunteţi artistul cu cele mai multe albume scoase pe piaţă: peste 50.
- Au fost albume la care primul tiraj era de 500.000 de exemplare vândute. Acela se epuiza rapid şi scoteau altele. Un disc de vilin costa atunci 26 de lei. Dacă mi s-ar fi dat măcar un leu din acei 26 de lei pentru fiecare LP vândut, acum aş fi fost multimilionar. Din păcate, nu exista o lege a dreptului de autor care să protejeze legal acest lucru.

„Anul acesta (n.r. - 2008) îmi voi face, în sfârşit, casa memorială pe care mi-o doresc de atât timp, un loc unde lumea să mă caute când nu voi mai fi. Am adunat aici sute de fotografii vechi cu mine şi cu mama mea, dar şi peste 100 de cămăşi vechi, făcute de femeile din satul meu, special pentru mine. Nu vor lipsi lucrurile vechi din copilăria mea, o căpisteră în care făcea mama pâinea, rugul, căruţa cu care mă plimbam, butoiul cu  vin, putina cu varză, sapa, coasa şi târnăcopul cu care săpam vara în curte”, ne mărturisea marele rapsod, dar nu a mai apucat... Ionuţ a promis să îi împlinească visul.