de Carmen Ciripoiu
Ce au în comun superemisiuni precu, „Next Star”, „Plasa de stele”, „Te pui cu blondele?”, „Ciao Darwin”, „Academia Vedetelor”, „Geniali”, la care se adaugă 17 Revelioane la rând la Antena 1, un record demn de a fi înscris în Guinness Book? Pe Dan Negru, prezentatorul care a reușit să promoveze „dileala” şi divertismentul într-un stil unic!
O poveste despre destin la Timişoara
- Tipicar, meticulos și cu siguranță nu atât de zgârcit pe cât se pare, catalogat drept arogant de unii și simpatic de alții. Când s-a lipit cu adevărat televiziunea de dumneavoastră?
- E adevărat că sunt tipicar în meseria mea, mi se reproșează adeseori. Am început să fac media în radio în 1990, la Timișoara. Există o scenă interesantă din viața mea, pe care n-am povestit-o nimănui până acum. Lucram la radioul public și țin minte că pe la începutul anilor ’90 apăruse pe Bega prima televiziune particulară, Europa Nova se numea. Într-o după-amiază m-am dus în audiență la directorul acelei instituții ca să-i propun un format tv. M-a ținut în anticameră vreo două ore, apoi secretara mi-a spus că nu mă mai primește. Am plecat tare mâhnit. Acum, uitându-mă în urmă, îmi dau seama cât noroc am avut. Dacă directorul de atunci m-ar fi primit, m-ar fi angajat, drumul meu poate ar fi fost altul. Culmea, la doar câteva săptămâni după întâmplarea asta, Televiziunea Română a făcut demersuri ca să deschidă stații teritoriale la Iași, Cluj și Timișoara, şi m-au ofertat să fac primele programe de divertisment tv la studioul din Timișoara, emisiuni care emiteau în toată țara pe frecvenţa TVR. Dodo Munteanu, fratele lui Titus Munteanu, a fost cel care mi-a deschis poarta în televiziune, au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. În tv, detaliul face totul, am învățat asta. Am filmat cu Valeriu Lazarov show-ul „Geniali”, Angela Similea era invitată, și am reluat un pasaj întreg de filmare pentru că două reflectoare proiectau lumina greșit. Era 2:00 noaptea. Nimeni nu ar fi văzut greșeala la tv, dar era o abdicare de la corectitudinea meseriei. Astăzi, televiziunea se face românește, las’ că merge și așa, deși bugetele sunt mult mai mari decât atunci. Cât despre zgârcenie, e un brand bun! (Râde...)
- Ce ați simțit prima oară când v-ați văzut pe micul ecran?
- Nu mi-a plăcut deloc, veneam din radio și eram convins că „video killed the radio star”. Apoi m-am obișnuit, a început să fie drăguţ. Dar a durat până să iubesc televiziunea, care, spre deosebire de radio, e ca o femeie ușoară ce-ți dezvăluie totul din prima. La televiziune este totul de-a gata. Televiziunea e ca o gumă de mestecat!
„Mi-am pus amprenta pe formate chiar cu prețul unor discuții dure”
- Poartă Dan Negru pecetea locului în care s-a născut și s-a format? Datorați ceva din talentul dumneavoastră acelei lumi?
- Sunt sută la sută convins să mă întorc acasă în Timișoara. Nu mă regăsesc în București, nu m-am putut adapta. Am avut soarta lui d’Artagnan, care, atunci când a vrut să se facă muschetar, s-a dus la Paris. Soția mea e din Ineu, un oraș aflat lângă Arad, așa că amândoi suntem apropiați de locul ăla. E adevărat, respirăm în București de vreo 15 ani, dar n-am plecat niciodată cu adevărat de acasă. Cel puțin odată la două săptămâni ajung la Timișoara, n-am rupt legăturile cu casa. Dimpotrivă! Eu chiar cred că munții despart oamenii. Bucureștiul e atipic, sunt toți aici laolaltă, adunați, e o groapă uriașă, dar diferența dintre cei de dincolo și cei de dincoace de vârfurile înalte e mare, se simte.
- Care e misterul meseriei dumneavoastră? Câtă muncă și câtă libertate sunt în ceea ce faceți?
- Un important om de televiziune, al cărui nume nu-mi permit să-l spun, cu care din nefericire n-am apucat să lucrez niciodată, a spus despre mine un mare adevăr: „Negru prezentatorul n-ar valora nimic fără Negru meșteșugarul, omul din spatele formatului”. N-am fost niciodată doar prezentator, mi-am construit întotdeauna formatele, mi-am pus amprenta pe ele chiar cu prețul unor discuții dure și al unor negocieri aprinse. Atunci când am simțit că nu-mi pot pune amprenta pe un program, că nu pot să fiu mai mult decât un prezentator, am refuzat să-l prezint. Am să-ți spun un alt lucru în exclusivitate: nu sunt deloc un bun prezentator, nu sunt deloc șarmant, simpatic, n-am mare lipici la public, șansa mea a fost celălalt Negru, muncitorul din spatele emisiunii, cel care a construit formatele pentru chipul și asemănarea prezentatorului Negru. Sunt un fel de Jeykell and Hyde, Negru cu dublă personalitate.
„Sunt în negocieri intense cu Mircea Dinescu, ca să-l aduc la «Blonde»”
- Cu câțiva ani în urmă declarați că nu sunteți un jurnalist cultural, ci vă înscrieți în rândul celor care promovează dileala. Vă mai asumați acest rol?
- Din nefericire, în televiziunea din România, Mozart are vânzători slabi și netalentați. Adică, cei care produc și realizează puținele emisiuni culturale nu știu să le facă deloc atractive și sunt mai atractive show-urile ieftine de divertisment. De multe ori, nu un copil e prost pentru că e repetent, ci profesorul e slab că n-a știut să-i dezvolte învățătura.
- Cu ce mai poate câștiga televiziunea în ziua de azi, în condițiile în care există o cantitate alarmantă de vulgaritate care se vehiculează pe unele canale tv? Este televiziunea o femeie ușoară, așa cum ați declarat în 2013?
- Îți mai fac o dezvăluire. Ca să împac și capra, și varza în show-ul cu blonde, adică să pot aduce nume mai mari precum Ilie Năstase, Gică Hagi, Nadia Comăneci, Florin Piersic, Sebastian Papaiani, Stela Popescu, am făcut compromisul blondelor. Adică am adus 50 de blonde frumoase care să-mi păstreze audiența ca să pot apoi să-mi permit să aduc astfel de invitați valoroși, pe care altundeva nu-i mai vezi la televizor. Mi-a fost extrem de greu să-i conving, pentru că există un tip de oameni, un tip de invitați care nu mai vrea să audă de divertismentul tv. Asta e metastaza divertismentului tv din România: faptul că ne învârtim între aceeași invitați și faptul că vedetele de top, de calibru, nu mai doresc să vină în programele de show-mani. În orele astea sunt în negocieri intense cu Mircea Dinescu ca să-l aduc la „Blonde”, ca să povestim despre poeziile lui, despre amintirile lui. Se ia cu mâinile de cap când aude de divertisment tv.
Fără petreceri, fără pestriţa lume mondenă!
- Cum reușiți să păstrați atât de pură o căsnicie într-o lume în care iubirile se sfârșesc foarte repede?
- Stăm departe de lumina reflectoarelor, soția mea e medic stomatolog, eu nu sunt deloc un colindător al petrecerilor mondene. Ba chiar n-am fost în viața mea decât la vreo două, maximum trei party-uri de fiţe, şi atunci pentru că am primit niște premii. Dacă vrei, pot să-ți păstrezi normalitatea, nu e greu deloc! Când am venit în București, un director de televiziune mi-a spus că, dacă vreau să reușesc, trebuie să mă împrietenesc cu toți mondenii Bucureștiului. N-am făcut-o, dar am reușit.
- Este Dan Negru un tată de linia întâi? Sunteți autoritar și serios sau din contră, un prieten de nădejde?
- Încerc să caut calea de mijloc, ca orice părinte. Doar că eu sunt cel mai ușor șantajabil din familie, eu cedez cel mai ușor rugăminților lor. Adică, povestea cu tatăl autoritar nu-mi iese deloc.
- Pe micul ecran aveți întotdeauna pâinea și cuțitul. Cine este șeful acasă?
- De departe, soția mea!
„Am un întreg cocteil antistres”
- De ce nu ați acceptat niciodată să vă asociați imaginea cu vreun produs comercial, așa cum fac majoritatea vedetelor?
- Asta e în totală contradicție cu imaginea mea de zgârcit. În toți anii ăștia, am avut o mulțime de oferte ca să apar în reclame la televiziune sau să mă asociez cu produse comerciale. Le-am refuzat întotdeauna pe toate. O bancă, demult, mi-a propus o sumă uriașă să fiu imaginea unor operațiuni financiare. După o vreme, banca s-a închis. Deocamdată, mi-e bine cu mine.
- Televiziunea este extrem de solicitantă, vă ține permanent sub un bombardament informaţional. Cum rezistați? Cum vă apărați?
- Cu liniștea de acasă, cu plecările spre Timișoara. Am un întreg cocteil antistres de București. Jobul meu, asociat cu un oraș precum Bucureștiul, e vârful stresului. Încet, încet mă descurc. Dar trag tot mai mult să mă întorc în Banat.
„Când nu ai vedete puternice, showbizul e mărunt și ieftin”
- E o povară să fii o persoană publică în România?
- Depinde ce fel de om ești. Totuși, România e o biată glumă când vine vorba despre showbiz. Ne amăgim când credem că avem un job puternic. Suntem departe de asta. Din toate punctele de vedere, financiar, ca imagine. În primul rând, pentru că showbizul românesc e o piață locală, în televiziune noi nu vindem formate în străinătate, actorii români nu sunt staruri internaționale, cântăreții români nu sunt vedete de talie mondială, cu foarte mici excepții. Nici măcar sportivii români nu mai au prestanța mondială. Așa că, atunci când nu ai vedete puternice, showbizul e mărunt și ieftin. Eu nu vorbesc despre o comparație cu showbizul american, vorbesc despre o comparație cu cel european, italian, franțuzesc, spaniol. Acolo, bugetele sunt altele, impactul imaginii e altul, pentru că staruri precum Albano, Eros Ramazzotti, Alain Delon, Messi, Iglesias au succes mondial. Suntem departe rău de un showbiz puternic.
„Hobby-uri? Îmi place să cultiv legume”
- Sunteți o vedetă cu tabieturi?
- Sunt un om cu tabieturi. Nu trebuie să fii vedetă să ai tabieturi, vârsta ți le aduce orice meserie ai avea. Da, am tabieturi, sunt un mare băutor de ceaiuri, cunosc toate ceaiurile verzi de pe pământ, am locul meu în care îmi pun telecomanda și mă enervează când n-o găsesc acolo. E greu să ai tabieturi la 15 ani, dar e aproape imposibil să nu le ai la 45.
- Mai există timp și pentru hobby-uri, concedii, plimbări sub clar de lună?
- Clarul de lună, nu, dar concedii, da. Mark Twain avea o vorbă frumoasă: „Lumea e ca o carte și dacă nu călătorești înseamnă că n-ai citit decât prima filă din ea”. Am văzut mult pe planeta asta, și sper să mă ajute Dumnezeu să apuc să mai văd câte ceva. E una dintre pasiunile mele, recunosc, dar nu atât de scumpă dacă știi să jonglezi printre zboruri și hoteluri. Nu am nicio problemă să zbor cu low cost-uri, de exemplu. Și mai am o pasiune… cultiv legume de vreo patru-cinci ani. Consecința? Soția mea e disperată, la fel și câinele meu. De asemenea, sunt colecționar. Atât de șepci și ceasuri, cât și de obiecte din decorul emisiunilor pe care le prezint. Drept urmare, am o colecție de suflet acasă. Din fiecare decor de televiziune obișnuiesc să iau ceva când se termină formatul. Spre exemplu, de la „Ciao Darwin” am un glob, iar de la „Academia Vedetelor”, un acvariu. Sunt șofer profesionist. Mi se întâmplă ca în parcări să întâlnesc șoferi care mă lasă să le conduc tirul, să fac o tură cu mașina lor. Îmi plac rău mașinile mari.
„Longevitatea nu trebuie să fie o mirare, performanța, da!”
- V-ar fi teamă de un posibil divorț de micul ecran?
- Întâlnesc mulți oameni mirați de faptul că am prezentat 17 Revelioane consecutive. Longevitatea nu trebuie să fie o mirare. Performanța, da! În țările civilizate, cu televiziuni normale, există moderatori care fac televiziune pe termen lung. Ca să ai un moderator cu experiență costă. Dacă vedeți la televizor fetițe de 20 de ani prezentând știri, să știți că e din cauza faptului că televiziunile nu au bani ca să investească în experiența și în credibilitatea altora.
- Ce puneți la cale pentru 2017, neobosit cum vă știm?
- E d-abia începutul anului și perioada ședințelor pentru lunile care vor urma. Încă nu am definitivat toate proiectele. Tocmai ce-am terminat Revelionul, lider de piață, an după an, și sunt în pline filmări la „Te pui cu blondele”, „Next Star” revine de la jumătatea lui februarie. Apoi, mai vedem...
„Mi-e dor de tata!”
- Ați stârnit vreodată invidii, gelozii ale colegilor de breaslă?
- Până pe la 40 de ani am admirat inteligența la oameni. Acum, la 45, admir bunătatea. E tot ce duci cu tine și tot ce rămâne după. Am experimentat invidia și gelozia pe propria piele, cinstit să fiu, încă le am în mine. Nu cunosc nicio rețetă ca să scap de ele. Poate doar apropierea de Dumnezeu. Din religie provin cele mai bune leacuri care îndreaptă oamenii.
- Dacă zâna cea bună v-ar oferi posibilitatea să schimbați ceva pe lume, ce ați alege?
- Ca lumea să rămână asta care e acum, eu, Codruța, Dara, Bogdan, mama. Mi-e dor de tata... Să rămânem noi, ăștia de acum, să nu mai știm ce e aia trecerea timpului.
„La început, nu mi s-a dat nicio şansă cu «Next Star»“
- Emisiunea „Next Star” se află în topul preferințelor celor mari și celor mici. Relația aceasta specială cu copiii v-a făcut să vă schimbați optica de viață, să priviți lucrurile cu alți ochi?
- Nu sunt la primul show cu copii, în 2002, împreună cu Titus Munteanu, am făcut „echipa fantastică” la un show care-i avea, de asemenea, pe cei mici în prim-plan. Am să-ți spun un secret, când am început „Next Star” nimeni nu credea că un show cu copiii poate să țină publicul în fața televizoarelor la concurență cu emisiuni de umor pentru oameni mari, cu bucătari, cu femei dezbrăcate și cu umor deocheat. Nici măcar ai mei nu-mi dădeau vreo șansă. Valeriu Lazarov îmi spunea după fiecare succes pe care-l aveam: „Dumnezeu a fost bun cu noi”. O repet și eu neîncetat...