de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu

A dus folclorul românesc în marile oraşe ale lumii, cântă şi romanţe, tangouri, valsuri, muzică uşoară şi chiar rock. Adriana Antoni spune că muzica este menirea sa şi că Îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest dar. A urcat pe scenă de la o vârstă fragedă, iar acum are colaborări cu artişti din vechea generaţie, pe care i-a admirat încă de când era copil. Astăzi formează duet cu Gheorghe Zamfir, Elena Merişoreanu, Irina Loghin şi abordează cu uşurinţă muzica de toate genurile. L-a convins pe Ilie Năstase să joace într-un videoclip cu muzica sa şi pe Leo Iorga să cânte împreună cu ea rock. Despre toate acestea, dar şi despre secretele reuşitei sale ne-a vorbit artista într-un amplu interviu.

„Mă pregăteam să devin doctor, dar destinul a vrut altceva”

- Când aţi urcat prima oară pe scenă şi la ce vârstă aţi descoperit că aveţi acest har?

- Întâlnirea mea cu muzica a venit timpuriu. La 5 ani. Eram la grădiniţă, în grupa mare, şi tovarăşa educatoare încerca să descopere la fiecare dintre noi talentul. A fost foarte iscusită. Pe unii îi punea să recite, pe alţii, să joace teatru, să danseze, pe mine mereu mă punea să cânt. Uneori mă supăram, că voiam şi eu să dansez, să recit, să joc teatru, dar mai târziu am înţeles că voia să descopere potenţialul nostru şi să-l dezvolte. Mai târziu, în copilăria mea, abia aşteptam să apară acele emisiuni unde cântau toate marile noastre talente din muzica uşoară. Le ascultam, am văzut că pot să le cânt muzica, îmi plăcea, pentru că în muzica uşoară, mai ales la melodiile mai lente, de dragoste, poţi să foloseşti vocea, dacă vocea te lasă. Eu am observat că am această posibilitate cu întindere, cu susţinere. Puteam să cânt şi cu vibrato, şi cu tremol, puteam să cânt în mai multe feluri. Inclusiv profesorii la şcoală îmi spuneau că am un timbru special, că am o voce care poate fi folosită în mai multe feluri. Atunci eu am început să studiez şi să explorez ceea ce mi-a dat Dumnezeu.

- Părinţii v-au susţinut în muzică?

- Părinţii mei m-au ghidat mai mult spre şcoală, şi nu e rău asta. Le plăcea faptul că eu cântam, dar nu mă încurajau să fac din asta o meserie. Erau entuziasmaţi, pentru că şi ei cântaseră, dar voiau să fie doar un hobby pentru mine. Nu au prins încredere în meseria asta, pentru că ei au renunţat timpuriu la muzică din cauza greutăţilor vieţii. S-au angajat şi s-au lăsat de muzică. Spuneau că din asta nu se trăieşte şi nu mă încurajau. Au văzut că învăţ bine la şcoală, că iau mereu premiu şi m-au ghidat foarte mult spre şcoală, să merg la o facultate. Mama mea a fost şi soră medicală, şi lor le-ar fi plăcut să devin doctor. Tata mă şi striga prin curte „doctoraş”. Mi-au lăsat cale liberă, iar tatăl meu chiar a avut o idee genială, de a mă stimula. Treceam pe lângă un câmp deschis, era cald, şi oamenii munceau afară, dădeau la sapă. Eu aveam vreo 7 ani şi nu înţelegeam cum rezistă oamenii în căldura aia pe câmp. El a zis: „Vezi cum trebuie să muncească oamenii dacă n-au mers la şcoală şi n-au o meserie? Nu este ruşinos să munceşti. Dacă stai şi ești leneş, nu o să faci nimic în viaţă şi o să devii un om bolnav, pentru că, stând pe loc, ţi se atrofiază toţi muşchii”. Și a adăugat: „Uite, eu nu te împing să înveţi sau ce vrei să faci. Dacă vrei să mergi la şcoală şi să faci o meserie, bine, dacă nu... uite câtă nevoie este de lucru pe câmp!”. Şi eu mă uitam şi-mi spuneam că nu vreau să muncesc în aşa condiţii grele, în soare. Pentru mintea mea de copil a fost o stimulare să urmez o şcoală, să învăţ bine şi veneam cu premii acasă în fiecare an. Chiar îmi plăcea să învăţ. Eu am înţeles în mintea mea de copil că, dacă învăţ, dacă rămâne ceva în urma mea, este tot ceea ce ar trebui să fac pe Pământ.

„Folclorul este parte din sufletul meu”

- Vă atrăgea meseria de medic, aşa cum ar fi vrut părinţii să vă vadă?

- Nu neapărat. Sunt sensibilă la suferinţe. Nu pot să văd oamenii suferind. Nu mi-a plăcut niciodată, dar, învăţând foarte bine, şi pentru că mi-am iubit părinţii, i-am respectat foarte mult, mai târziu am dat la un liceu care avea profil biologie-chimie, era pregătitor pentru medicină. Dar muzica a fost mult mai puternică, chiar dacă m-am ţinut de şcoală. La un moment dat, mergeam pe două căi, şcoala şi muzica, alternativ. Era foarte greu, pentru că materia pentru medicină e grea, dar muzica a triumfat. Am tot respectul pentru cei care practică medicina, şi majoritatea colegilor mei din clasa de liceu sunt acum medici. Nu cred că aş fi făcut-o cu aşa drag ca şi muzica. Este deja parte din sufletul meu.

- Şi cum de aţi continuat totuşi dacă părinţii nu vă încurajau?

- Mă încurajau profesorii la şcoală mai târziu. Am intrat în corul şcolii, unde aveam un profesor care se ocupa foarte bine de activitatea artistică şi am ajuns în câteva dintre marile spectacole-concurs din ţară. Am luat premiul I pe judeţ. A fost o încurajare pentru noi, copiii, să ajungem într-o etapă atât de importantă. Se întâmpla asta în şcoala generală, în clasele V-VIII. Şi tot acest profesor m-a îndrumat spre Şcoala de Muzică şi Artă Populară. El m-a ghidat şi mi-a spus că am posibilităţi. Mai toţi oamenii din domeniu pe care-i întâlneam mă încurajau. Profesorii, persoanele care se ocupau de muzică, de spectacole, de concursuri muzicale, mai toţi îmi spuneau să merg pe această cale, pe drumul muzicii. N-a fost uşor, dar lucrurile s-au legat. Am fost invitată să fiu membră a unui ansamblu, şi asta m-a ajutat mult. Aveam şi spectacole, şi repetiţii, şi şcoala de muzică, şi şcoala (clasa a V-a).

„Am trecut la profesionişti de la 16 ani”

- Cum i-aţi convins, în cele din urmă, şi pe părinţi că totuşi muzica este calea dumneavoastră de suflet?

- În clasa a VIII-a resimţeam o rutină. A fost pentru mine un gând de detaşare a pistelor, pentru că mi-am dat seama că, dacă vreau să merg pe calea muzicii, trebuie să fac o alegere, dar totuşi, fiind admisă la un liceu elitist, care mă pregătea pentru admiterea la medicină, am mers mai departe cu ambele, în paralel. Era obositor, dar, tânără fiind, mergeam înainte. Acum realizez că, faţă de alţi colegi ai mei, munceam foarte mult. Dar mi-a plăcut. Au început spectacolele încă din timpul liceului, iar într-o zi i-am invitat pe părinţii mei la o reprezentaţie. Era în Timişoara. Eu cântam în deschiderea unui spectacol foarte mare, cu artişti renumiţi. Atunci a fost prima oară pentru ei când şi-au dat seama că ăsta e drumul meu. Cred că aveam vreo 16 ani. Erau foarte entuziasmaţi. Au decis că am cale liberă, pot să fac ce vreau. M-au ajutat foarte mult prin faptul că nu s-au impus, nu au ţinut să fac ce vor ei.

- Eraţi o persoană timidă?

- Eram destul de timidă, dar, în momentul în care urc pe scenă, eu păşesc într-o altă dimensiune, de aceea şi publicul simte acest fapt. E ca şi cu Alice în Ţara Minunilor. E o lume a minunilor şi le împărtăşesc cu cei care le simt, pentru că ce e transmis cu sufletul, doar cu sufletul poţi să simţi. Când urc pe scenă intru într-o altă lume, una minunată, dăruită de Dumnezeu.

- De la ce vârstă aţi început să cântaţi profesionist?

- Am început la modul profesionist de la 15 ani. Devreme, dar pentru un artist e normal. M-am mutat de la Ansamblul Casa Armatei, unde făceau spectacole cu circuit închis, la Ansamblul Casei de Cultură. Pentru că ieşeam cu spectacole din oraş, din judeţ mergeam la concurs. Încet, încet, am început să am evenimente, am început să am spectacolele mele. Încă nu împlinisem 17 ani. S-au întâmplat lucrurile repede şi frumos pentru mine. Un artist, dacă vrea să aibă carieră lungă în muzică, trebuie să o ia pas cu pas. E necesară urcarea treaptă cu treaptă a scenei. Pe parcurs se adună experienţa.

„Am cântat rock în bocanci şi geacă de piele”

- Care au fost modelele dumneavoastră în muzică?

- Încă din copilărie mă uitam la „Tezaur Folcloric” şi mă minunam când o vedeam pe doamna muzicii noastre, Irina Loghin, cu care am avut privilegiul şi marea bucurie să fac câteva melodii. Într-una dintre melodii chiar vorbim despre acest lucru, cum eu de acasă o priveam la televizor, apoi pe Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Elena Merişoreanu. Veneam la Bucureşti şi copilăream într-o curte unde locuieşte şi dânsa. Veneam în vacanţă la prieteni de-ai noştri şi stăteau în aceeaşi curte cu Elena Merişoreanu. De mic copil mă cadorisea cu tot felul de bomboane şi, când am revenit în Bucureşti după ani şi ani, am întâlnit-o faţă în faţă şi am întrebat-o dacă mă recunoaşte. „Da, te-am văzut la televizor! Felicitări!”. Atunci i-am spus că mă cunoaşte de mică: „Eu sunt acel copil care vă deranja, poate, dimineaţa în curte cu joaca”. Ne leagă de atunci o prietenie trainică. Am şi colaborat cu Elena Merişoreanu. Mie îmi place să-i spun „mama mea de la Bucureşti, mama mea de suflet”. Avem o prietenie foarte frumoasă. La ea acasă mă simt ca la mama acasă. E un om cu suflet bun, aşa era mama mea, foarte darnică, foarte bună şi foarte duioasă. Asta fiind pe partea de muzică folclorică.

- Dar din celelalte genuri muzicale?

- Venind perioada de liceu, unde m-am găsit cu alţi colegi, ascultam foarte multă muzică rock, muzică pop şi marii idoli ai lumii: Michael Jackson, Madonna, Beatles. Cântam multe melodii de-ale lui Elvis Presley, pentru că îi plăceau mamei mele foarte mult. Din rockul românesc mi-au plăcut mult trupa Compact şi toţi „greii” genului. Am avut o colaborare foarte frumoasă cu Leo Iorga şi cu trupa Pacifica. O melodie căreia i-am făcut şi videoclip. Am trecut pe zona de rock. Am îmbrăcat geacă de piele, blugi rupţi, am purtat bocanci de rock. A fost o mare bucurie pentru sufletul meu de artist. Apoi am avut o colaborare şi cu Ioan Gyuri Pascu, tot cu o melodie rock foarte drăguţă, dar n-am mai apucat să facem videoclip şi să-l promovăm, din păcate. Îl regretăm cu tot sufletul.

„O doamnă din Franţa a vrut să mă înfieze”

- Când aţi început turneele în afara ţării?

- Prima dată am plecat în Franţa cu colegii mei de la Școala de Muzică. Era în 1996. Am plecat într-un turneu, într-o colaborare cu un ansamblu cultural din Franţa. Nu cântam pentru români, ci pentru francezi. Am avut spectacole în vreo 14 oraşe. Aveam doar 19 ani. În acelaşi an am plecat într-un turneu şi în America. Am făcut vreo 12 oraşe mari. Patru luni am stat în SUA. Acolo cântam pentru comunitatea românească. După aceea mergeam foarte des în America. În prezent mă duc la Londra, mă duc la Paris, mă duc la Viena, mă duc la Roma şi mă simt de parcă aş fi la Bucureşti sau la Timişoara. Sunt mulţi români care muncesc acolo. Românii noştri sunt peste tot.

- Aţi primit oferte de a rămâne definitiv în alte ţări?

- Multe. În Franţa, o doamnă în vârstă a vrut chiar să mă înfieze. Avea copiii mari. Toţi erau departe de ea. Ea stătea în sudul Franţei. Această doamnă avea un castel şi ne-a invitat la o petecere, la un picnic. Ea avea un domeniu cu teren de golf, de tenis. A fost frumos. Am cântat, ne-am simţit bine. Ea s-a apropiat de mine mai mult. La finalul turneului mi-a propus să rămân în Franţa, să mă înfieze. Pentru mine a fost un şoc, pentru că nu puteam să-mi imaginez aşa ceva. I-am spus: „Ce-ar zice mama mea?” Şi ea mi-a dat dreptate.

„Mi-a plăcut să studiez fiecare element din fiecare zonă”

- Care este genul de muzică ce vă reprezintă cel mai bine? În care vă regăsiţi?

- Nu pot să spun că ar fi un gen exact care mă reprezintă, pentru că ceea ce cânt este din suflet şi mi-am ales melodiile care cred eu că mi se potrivesc. Vă răspund cu drag, pentru că am cântat foarte mult în străinătate, peste Ocean, unde nu am întâlnit doar oameni dintr-o zonă a ţării. Tradiţiile, obiceiurile şi frumuseţile noastre naţionale le purtau doar în sufletul lor. Când mergeam la spectacole, mă întâmpinau atât de frumos şi mă bucuram că pot să cânt fiecăruia din zona din care provine. Aşa, încet, încet, începând cu muzica populară, folclorul, doina bănăţeană, cu care am început eu, am preluat melodii şi din alte zone folclorice ale ţării. Mi-a plăcut să studiez fiecare element din fiecare zonă. Sunt deosebite şi diferite. Mi-a plăcut să studiez şi să-mi însuşesc aceste frumuseţi ale folclorului nostru. Am introdus melodii din folclorul românesc, dar ne-am dus şi pe partea de muzică uşoară.

- Care sunt oamenii pe care-i admiraţi?

- Mulţi. Pentru toţi cei din viaţa mea Îi mulţumesc în primul rând lui Dumnezeu, pentru că este o bucurie, un răsfăţ şi o onoare să fiu nu numai contemporană, dar şi pe aceeaşi scenă cu ei. Cu maestrul Gheorghe Zamfir, cu Elena Merişoreanu, cu doamna Irina Loghin, cu Leo Iorga şi cu mulţi alţii. De asemenea, admir oamenii care şi-au pus viaţa în slujba celorlalţi: Nelson Mandela, Maica Tereza, dar şi mulţi oameni mai puţin cunoscuţi de la noi din ţară, care fac multe fapte bune în anonimat pentru copiii şi oamenii defavorizaţi.

- Aveţi un motto după care vă ghidaţi?

- „Oamenii vin pe lume buni şi puri!”. Este o frază spusă de Nelson Mandela, iar eu iubesc oamenii şi cred că avea perfectă dreptate.

„Conexiunea cu Dumnezeu mi-a rămas foarte puternică şi în ziua de azi. Mi-am dat seama că toate se întâmplă cu un rost, iar al meu este să aduc bucurie şi veselie în sufletele oamenilor prin muzica mea!“

„Străbunica şi bunicile m-au învăţat să mă rog“

- Sunteţi o persoană credincioasă?

- Îl simt foarte aproape pe Dumnezeu şi cred că tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa mea este menire de la El şi I se datorează. Mă bucur tare mult că m-a ales şi mi-a dat menirea să împrăştii această artă şi tot ce e mai frumos pe Pământ: muzică şi veselie. Îi mulţumesc mereu pentru acest lucru. Sunt o persoană foarte credincioasă. Bunicile mele, străbunica mea, cea care m-a crescut, m-au învăţat despre Dumnezeu. M-am bucurat de tot ceea ce mi-au transmis ele, în puritatea lor. Aceşti oameni care au crescut la ţară, acolo unde trăiau viaţa naturală şi pură, aproape de Dumnezeu, m-au educat întru credinţă, mă duceau la biserică, m-au învăţat să mă rog. Prin strămoșii mei am făcut această conexiune, de mic copil, cu Dumnezeu.

„Un artist, dacă vrea să aibă carieră lungă în muzică, trebuie să o ia pas cu pas. E necesară urcarea treaptă cu treaptă a scenei. Pe parcurs se adună experienţa“

„Lui Ilie Năstase i-am cântat dansul mirilor la nunta cu Brigitte“

- Cum a venit colaborarea cu Ilie Năstase?

- Am cântat la nunta lui cu Brigitte Sfăt. Aveam o melodie care nu era lansată atunci, acum e hit: „Iubire”. Aveam albumul pregătit şi, într-o zi, fiind la ei acasă şi ascultând piesele împreună, Brigitte a ales-o pentru nuntă. „Vreau să mi-o cânţi, va fi mesajul meu pentru Ilie Năstase”. S-a regăsit foarte mult în acea melodie. Le-am cântat chiar dansul mirilor. Ilie a auzit piesa în care era vorba despre tată, s-a regăsit în ea şi aşa a început colaborarea. Am filmat videoclipul chiar la dânsul acasă. Are o casă veche de peste 100 de ani.