de Luana Mare

Este frumoasă, talentată şi pasionată până la Dumnezeu de meseria sa, dar şi de muzică, dans şi de copii. Crina Matei a făcut cunoştinţă cu viaţa de artist la 14 ani, când a debutat ca profesionist la Operă, dar şi într-un serial de televiziune, şi de atunci nu a mai renunţat niciodată la scenă. Fie că joacă în piese de teatru, cântă, dansează, interpretează piese de petrecere sau prezintă show-uri tv, Crina Matei a devenit un artist şi un om complet!

„Primul rol din filmul lui Geo Saizescu mi-a adus 7.000 de lei”

- Când ai descoperit pasiunea pentru scenă?

- De copil am avut înclinaţii artistice, dar debutul l-am făcut la 14 ani, când am început să cânt în corul Voces Primavera, al Operei Române, cor profesionist de copii. Eram elevă la Liceul Pedagogic şi, într-o zi, una dintre colegele mele, care făcea parte din acest cor, ne-a anunţat în clasă pe toţi că sunt câteva locuri libere şi că se organizează concurs pentru ocuparea lor. M-am prezentat. Aveam voce, dar nu era exersată. Ei bine, am luat proba. Aşa a început o perioadă extraordinară din viaţa mea, pentru că la Operă aveam ocazia să intru într-o lume fascinantă. Urcam pe scenă alături de prim-soliştii şi de Corul Operei Române, ei jucau personajele de oameni mari, dar ne considerau colegii lor, pentru că jucam şi aveam acelaşi rol, de mici artişti. Asta ne încărca, ne responsabiliza. Când veneai de la repetiţii, de la Operă, aveai alt statut, altă atitudine față de ceilalţi în faţa blocului. Unii veneau de la fotbal, alţii de la vioară, alţii de sus, eu veneam de la Operă. Un alt aspect important pe care corul mi l-a adus în raport cu liceul, deşi acolo aveam foarte mult de învăţat, mă scutea de taberele PTAP şi de cele de 23 august, care-ţi stricau toată vacanţa de vară. Eu nu mergeam la niciuna dintre astea, pentru că veneam cu nişte scutiri în faţa cărora nimeni nu comenta.

- Ai început direct la modul profesionist. Când ai câştigat primii bani din scenă?

- Tot atunci, la 14 ani. În anul acela, 1987, am făcut cunoştinţă şi cu lumea fascinantă a cinematografiei. M-am dus la un casting după ce se anunţase că se caută fete şi băieţi între 14 şi 19 ani pentru un serial de televiziune. Era vorba despre „Călătorie de neuitat”, în regia lui Geo Saizescu, şi era probă pentru roluri principale. Am zis monologul lui Toma Caragiu, „Toma şi baletul”. M-a luat în distribuţie, nu în rolul principal, ci într-unul secundar. A chemat-o domnul Saizescu pe mama, pentru că eram minoră şi contractul trebuia semnat de ea. Când am văzut contract de 7.000 de lei am zis că am cucerit Pământul. Rolurile principale au fost jucate de Ştefan Bănică Jr şi de Delia Nartea, dar eu am dat probă cu Cătălin Crişan. Nu am luat rolul principal, însă am fost printre cei care plecau cu autocarul în călătorii de neuitat şi, timp de patru ani, pentru că s-a filmat patru veri, serial, în 14 episoade, am mers şi am văzut toată ţara alături de actori. Era aşa o fascinaţie să mă împart între spectacolele de la Opera Română şi filmările lui Geo Saizescu! Totul era prea frumos...

„Le-am deranjat rău pe fostele tovarăşe”

- După absolvirea liceului ai lucrat ca învăţătoare, la numai 18 ani. Cum era învăţătoarea Crina Matei? Îmbrăca ţinute sobre şi era severă?

- Nicidecum. Nu mă îmbrăcam exagerat de serios, purtam pantaloni, şi asta mi-a adus chiar antipatia unei foste tovarăşe profesoare de la clasa a III-a, care m-a reclamat la Inspectorat. Spunea că este inadmisibil ca eu să mă îmbrac în pantaloni, că nu am nimic din imaginea sacră și consacrată a învățătoarei clasice. Dar cel mai mult o deranja că semănam mai mult cu copiii din clasă. Nu prea aduceam a tovarășa învățătoare, cu sacou și coc în bucle. Dar cu cei mici eram mai mult decât o învăţătoare. Mă simţeam responsabilă pentru felul în care cresc, pentru felul în care se dezvoltă, pentru felul în care vor merge în viaţă şi făceam o sumedenie de activităţi extraşcolare împreună. Eram severă, dar şi foarte grijulie cu cei mici.

- Ce clasă ai avut?

- Am terminat Liceul Pedagogic în anul 1990, am terminat cu medie nepermis de mare, lucru care mi-a dat posibilitatea de a alege din fruntea listei una dintre cele mai bune şcoli din Bucureşti. Era o şcoală de elită şi am ales un post acolo. Ca proaspăt absolvent nu puteai să ai clasa I, pentru că trebuia să-i formezi şi se considera că nu erai pregătit pentru aşa ceva. Îţi dădeau de obicei o clasă gata formată. Iniţial, mi-au dat o clasă a III-a, cu perdele frumoase la geamuri, cu copiii pregătiţi. Doamna învăţătoare, fostă tovarăşă, avusese grijă să-şi formeze un colectiv în trei ani întregi, îşi luase nişte copii foarte buni, îi alesese după părinţi. După două săptămâni, doamna face ce face şi se întoarce la catedră, şi directorul a ajuns la concluzia că trebuie să-mi dea o clasă I, rămasă fără învăţătoare, pe care nu o voia nimeni. Ei n-aveau perdele la geam frumoase, aşa cum avea doamna aceea de la a III-a. N-aveau nici faţă de masă şi nici învăţătoare, pentru că nu era o clasă cu părinţi aleşi „pe sprânceană”. Am făcut repede şedinţă cu părinţii. M-am trezit seara mai mult cu taţii, care voiau să o vadă pe învăţătoarea de 18 ani. Am început să lucrez cu ei din greu, făceam suplimetar lecţii, pentru a ne alinia cu nivelul claselor I, între care era o competiţie, dar şi cu nivelul şcolii cu pretenţii.

„Luptaţi cu oricine pentru ceea ce simțiți să faceți”

- Ai păstrat legătura cu ei?

- Azi îi am aproape pe Facebook într-un grup. Au 32 de ani și-s tare mândră de ei. Și-au urmat visurile câțiva dintre ei. Și știu că asta le-am spus și eu când i-am lăsat la începutul clasei a IV-a, pentru că intrasem la ATF: Nu vă pierdeți niciodată visul! Luptaţi cu oricine pentru ceea ce simțiți să faceți. Eram un copil printre copii. Nu aveam strop de experiență, dar simțeam bine. S-a format între mine şi ei o legătură extraordinară: unul este IT-ist la Londra, altă fetiţă a devenit pictoriţă, am mai avut o situaţie cu o fetiţă care avea mici probleme la scriere şi la exprimare şi mi-a fost sugerat de colectivul de colegi şi de psihologul şcolii să-i fac recomandare pentru şcoala specială. Provenea dintr-o familie foarte bună, cu o mamă extraordinară şi cu bunici care se ocupau serios de ea, şi am spus atunci că nu vreau să fac lucrul ăsta, mi-am asumat faptul ăsta şi mi-am spus că, chiar dacă eu nu am experienţă, voi avea grijă să ţină pasul cu ceilalţi şi că acest copil nu va trebui să plece din colectiv şi va crește alături de ceilalţi. Fetița a rămas acolo până în clasa a VIII-a. Lucram cu ea în plus, pentru că îşi coordona greu mânuţele la bastonaşe, la scriere în general. A fost un succes...

„Am făcut şi fac pasiune din tot ceea ce lucrez şi îmi oferă Dumnezeu mai bun: şcoală, muzică, teatru, scenă, viaţă“

L-a reclamat la Poliţie pe directorul Teatrului Naţional de Operetă pentru hărţuire sexuală

„Facultatea de teatru a fost ca un tort pentru mine! Cu idolul Repan profesor“

- Când ai renunţat la viaţa de învăţătoare?

- Când am intrat la ATF. Era visul meu să devin actriţă. Eu dădeam în fiecare an la facultate şi eram convinsă că o să reuşesc până la urmă. Am intrat la facultate şi i-am lăsat în clasa a IV-a. Era ca un tort facultatea aia pentru mine. Am avut norocul şi am intrat la clasa profesorului Alexandru Repan, care fusese idolul părinţilor mei. Am fost trei grupe în acel an şi i-am avut colegi pe Maria Buză, Marius Florea Vizante, Şerban Pavlu, Vlad Zamfirescu, Silviu Biriş. Pentru mine, facultatea de teatru a fost o continuă stare de fericire, de bucurie, de mulţumire către Divinitate că mi-a dat prilejul de a face profesie din jocul meu de copil din faţa blocului, dintr-un cartier din Bucureşti. Iar domnul Repan a fost extraordinar cu noi. Ceea ce am făcut eu cu copiii la şcoală a făcut dumnealui cu noi.

- Chiar şi urcarea pe scena teatrului s-a făcut timpuriu, înainte de vreme. Cum s-a întâmplat?

- În anul II de facultate, în ’97, m-am dus la o probă la Teatrul Odeon, deşi nu aveam voie decât în anul IV, la „Casandra”. Am luat proba, iar domnul Repan, împotriva regulamentului şcolii, mi-a dat dispensă să mă duc. El mi-a zis: „Fetiţo, dacă eu am ce să te învăţ în meseria asta, am să te învăţ şi după ce se va termina facultatea, o viaţă întreagă o să tot înveţi. Eu nu am dreptul să-ţi iau ţie această oportunitate dacă oamenii ăia te vor acolo. Singurul lucru care te rog este să nu mă faci de râs”. M-am dus acolo şi-l aveam partener pe Claudiu Bleonţ şi am jucat rolul Polly Peachum. După doi ani, am primit nominalizarea la UNITER pentru debut. Acolo a început cariera mea de actriţă de teatru. Apoi am jucat la Teatrul Naţional, la Teatrul Mic, am fost angajată la Constanţa şi pe urmă am mai fost angajată la Teatrul Naţional de Operetă din Bucureşti.

„La Operetă am avut parte de un scandal de hărţuire sexuală şi de abuz”

- Părinţii au fost de acord cu alegerea ta de a deveni actriţă?

- Mama a lucrat în BNR şi-i spuneau prietenele: tu ştii ce le cere la fetele astea care devin actriţe? Ştii că le cere să se dezbrace? Şi mama se cam speria. Ei bine, în şcoală nu ne-a dezbrăcat nimeni. Eu am mai avut o temere că pentru a primi un rol vine regizorul şi spune că, dacă nu faci un compromis ruşinos, nu joci! Şi eu mă gândeam ce voi face în acel moment, pentru că nu pot aşa. Cert este că toată viaţa mea m-a urmărit lucrul ăsta, dar niciodată nu m-a ocolit. La un moment dat, când am terminat facultatea şi eram în figuraţie pe la Teatrul Naţional, un coleg actor mi-a zis: „Eşti tare frumuşică, dar tu ai mare grijă, că, să ştii, fie că o s-o faci, fie că n-o s-o faci, lumea tot crede că ai făcut-o!”.

- Eşti actriţa care şi-a reclamat şeful la Poliţie pentru hărţuire sexuală. Cred că a fost cel mai mediatizat caz de acest gen. Cum ai trecut momentul?

- Este o poveste de acum opt ani, când am fost angajată la Teatrul Naţional de Operetă din Bucureşti. Acolo a fost accidentul cu domnul director şi acolo am avut parte de un scandal de hărţuire sexuală şi de abuz. Am depus plângeri penale, dar pentru că, în perioada respectivă, minciuna, calomnia şi atingerea dreptului imaginii nu erau în Codul Penal, i-au dat „NUP” după doi ani. Dar destinul a lucrat altfel. N-a scăpat, pentru că mai există ceva deasupra noastră care întotdeauna are ultimul cuvânt. Reglează lucrurile. Acum face puşcărie pentru altele, are o condamnare cu executare.

- Relaţia cu Marius Mihalache ţi-a adus o nouă filă în cariera ta: aceea de solistă de muzică de petrecere. Cum a fost acest episod?

- A fost o perioadă în care am cântat mult cu el, timp de patru ani, cât am fost împreună. O perioadă frumoasă, din care am rămas cu multe amintiri și întâmplări extraordinare. Noi ne-am despărţit ca o consecinţă a acelui moment de la Operetă. Atunci m-a mâhnit că nu a înțeles ce fel de om sunt. Și ceea ce se întâmplase, de fapt. Astăzi privesc cu seninătate și fără resentimente acele momente. Este un capitol închis însă pentru mine.

- Dar în paralel cu muzica şi teatrul mai aveai şi emisiunile de televiziune. L-ai lăsat pe Dan Bittman pentru Brenciu?

- Artistic vorbind, aşa am făcut, numai că am rămas în final singură la cârma unei emisiuni. În 2005, imediat după ce prezentasem Festivalul de la Calatis, Festivalul de la Mamaia, cineva din trustul Antena 1 m-a chemat să dau o probă alături de Horia Brenciu pentru un viitor proiect. În acelaşi timp, la TVR 1, trebuia să fiu coprezentatoare, alături de Dan Bittman, pentru o nouă emisiune care se numea „Dănutz SRL”. Eram deja în discuţii avansate cu cei care produceau şi vindeau emisiunea către TVR. Prezentasem deja o gală cu Dan Bittman şi ştiam că este un foarte bun partener de platou. Deşi eram în discuţii avansate pentru emisiunea de la TVR, producătoarea Adela Harnagea şi staff-ul de la Antena 1 au insistat să dau o probă pentru emisiunea „Cei mai frumoşi ani”. Castingul l-am câştigat, dar Brenciu s-a implicat în alt proiect şi am rămas singură, pe urmă, toate cele 27 de ediţii. Ăla a fost startul în televiziune. Mai făcusem emisiuni pe la TVR 1, unele pentru copii, dar asta a fost emisiunea-spectacol cea mai solicitantă şi care m-a creditat pentru apariţiile următoare. Cei care m-au susținut foarte mult profesional atunci au fost Gabi Cotabiță și Titus Munteanu. La Dan Bittman am ajuns doar în calitate de invitat, mulţi ani, chiar şi după ce nu am mai avut emisiune. Apoi am mai prezentat două gale „Genialii”, unde am fost invitată pentru momente artistice. Am mai avut emisiune la Kanal D, cu muzică, „Petrecere cu lăutari”.

„Predau cursuri de arta actorului pentru cei mici”

- Cu toate că eşti actriţă, ai continuat mereu să lucrezi şi cu cei mici. Meseria de dascăl ţi-a intrat în sânge?

- Îmi plac copiii şi îmi place să-i formez, cred că am ce să-i învăţ. În 2001 am înfiinţat o şcoală de artă pentru copii, care a funcţionat în Bucureşti, unde am adunat cei mai buni prieteni, dar şi profesori, oameni care făceau performanţă pe scenă, dar care mai aveau o calitate, aceea că sunt buni pedagogi. Tomi Cristin, de la TNB, Magda Catone, Roxana Colceag, coregraf şi profesor de dans, o altă actriţă preda engleza. Trei grupe, preşcolari, şcolari mici şi adolescenţi. Din păcate, am închis-o în 2005, atunci când am început emisiunile de televiziune, pentru că erau foarte solicitante şi nu mai făceam faţă, dar am acum o asociaţie, am reluat activităţile cu copiii. Am şi un parteneriat cu altă asociaţie, din Braşov, unde predau cursuri de arta actorului pentru copii, cursuri de dicţie şi comportament în societate.

- Cum îi pregăteşti pe cei mici să devină actori?

- Îi învăţ în primul rând să gândească textul pe care-l spun. Văd mulţi copii pregătiţi de îndrumători care-şi răsfrâng asupra lor propriile păreri sau frustrări în ceea ce priveşte teatrul. Şi vezi cum bietul copil vine şi spune monologul lui Hamlet, şi el nu înţelege nimic din ceea ce spune sau din ceea ce face. Ar putea îndrumătorul să-i caute un repertoriu care să-i fie accesibil nivelului său de înţelegere, problematicii sale. Fie umor sau o problemă reală particularităţilor sale de vârstă şi să-l facă să înţeleagă şi să-i fie util copilului, şi nicidecum să fie un copiator al dascălului. Eu păţesc lucrul ăsta când sunt în jurii la diverse concursuri. Taxez asta şi, din păcate, plătesc copiii, cu toate că ei muncesc, iar părinţii investesc în costume, investesc timp, dar le formează nişte deprinderi extrem de greşite. Nişte şabloane. Ei bine, lucrul ăsta se întâmplă şi la admitere la facultate.

„Am început să lucrez cu regizorul de musical Allen Rey”

- La ce lucrezi în prezent, în afara cursurilor pentru copii?

- Unul dintre obiectivele Asociației Culturale Artă pentru Copiii României este acela de a face producţii de teatru. Visul meu, care părea la momentul înfiinţării o utopie, era acela de a înfiinţa în România o şcoală profesionistă de musical, dar nu făcută după ureche, ci cu oameni profesioniști, din America. Cei care fac asta în mod constant, cei care participă la industria americană de musical. Şi acum vreo şase luni am contactat un regizor din America, Allen Rey, cu care am purtat corespondenţă, i-am transmis dorinţa de a ajunge la un moment dat aici şi, după vreo cinci luni bune, acest lucru s-a întâmplat, astfel încât el a venit în România. Va face aici două spectacole. Am început preproducţia.

- Sunt emisiunile de televiziune din prezent o formă de artă?

- În niciun caz. Sunt ceea ce ar fi trebuit să dispară ieri. Sunt o formă de alienare, parcă manipulată de undeva din spate de un creator diabolic, care asistă cu perversitate la procesul de degradare. Nu ştiu acum dacă există o teorie a conspiraţiei, dar, după 27 de ani, dacă ar fi să fim foarte realiști şi să facem o evaluare a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, vedem că sunt foarte mulţi tineri care nu vorbesc şi nu scriu corect în limba română, deşi trăim într-o societate extrem de deschisă. Nu mai văd bucuria cărţii, a discursului, a distincţiei.

- Relaţia ta cu Bogdan Zamfir a fost amplu comentată în presă anul trecut. I-a luat cineva locul în prezent?

- De ceva timp nu mai sunt singură. Cu Bogdan a fost o relaţie frumoasă anul trecut. El este model şi am decis să ne urmăm fiecare drumul. Era o diferenţă de 20 de ani între noi. Pe care doar cei din jur aveau grijă să ne-o mai amintească. Noi nu o remarcam. Actuala relaţie nu este cu cineva din showbiz. Sunt foarte fericită în prezent, ca la orice început.

„În relaţiile interumane, orice început are un sfârşit. Dacă sunt oameni care pleacă din viaţa noastră, pleacă pentru a se reîntoarce la un moment dat cu alte misiuni sau trebuie să facă loc altor oameni“

„Boemia anilor ’90 n-are legătură cu roaba cu şampanie adusă la masă în zilele noastre“

- Cum ţi se pare viaţa mondenă din prezent?

- Mă uitam acum ce se întâmplă la mare. Existau şi pentru noi Costineştiul, Vama Veche, 2 Mai, Sighişoara, dar aveau alte repere. Tot ce însemna boemia anilor ’90 era foarte diferit de ce este acum. În sensul că zona mondenă era formată altfel. Erau oamenii de la teatru, de la arte, de la arhitectură... Acum deschidem televizorul şi vedem roaba cu şampanie adusă la masa din club. Eu cred că nu fac toate sticlele cu şampanie de la „Loft” cât dansul lui Marius Manole, cu partenera sa, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu. La ei părea totul dintr-o altă galaxie. Atât de tare mi-a bucurat sufletul, că am simţit că mă răzbună şi pe mine cineva pentru tot ceea ce văd la televizor. Dar sunt convinsă că toate acestea vor avea un final.

„Emisiunile tv din prezent nu sunt o formă de artă, ar fi trebuit să dispară ieri. Sunt o formă de alienare, parcă manipulată de undeva din spate de un creator diabolic, care asistă cu perversitate la procesul de degradare“

„Am grijă de tenul meu cu renumitul tratament al Madonnei“

- Cum reuşeşti să-ţi păstrezi silueta şi tenul impecabil?

- Îmi place să am grijă de mine, sunt atentă la ce mănânc, la cât mănânc, mă feresc de exagerări, iar de curând am urmat şi o cură de detoxifiere, la o clinică din Bucureşti. Mi-a fost recomandat un tratament bazat doar pe sucuri de legume şi fructe, fără hrană solidă, iar efectele se văd după câteva zile. Dacă la început sunt stări de ameţeală sau mai neplăcute, după câteva zile începi să te simţi mai bine, pielea îşi recapătă luminozitatea, elasticitatea şi aspectul tineresc. Sunt multe beneficii ale unei astfel de cure. Sunt atentă la ce mănânc, nu exagerez cu pâinea, cu dulciurile, cu zahărul. Am grijă de tenul meu cu produse speciale, tratamente de îngrijire Intraceuticals, renumitul tratament al Madonnei. Este un tratament în câţiva paşi, am fost asistată chiar de Gina Brooke, cea care a lucrat cu multe vedete internaţionale. Mi-a dat câteva sfaturi, deşi mi-a spus că am un ten frumos, pe care machiajul se aşază bine. Nu sunt adepta operaţiilor estetice, nu mi-am făcut nicio intervenţie de acest gen, dar am grijă de mine. Este important pentru oricare om al scenei, dar şi pentru orice femeie să aibă grijă de felul în care arată, iar mie îmi place să am grijă de mine. Merg periodic la salon de frumuseţe, la masaj.

„Înainte de a merge la Casa Regală am învăţat temeinic protocolul“

- Ai fost invitată la Palatul Elisabeta, de Ziua Regalităţii. Cum a venit această apropiere de Casa Regală?

- Am fost o dată, a trebuit să fac parte din garnitura de artişti, când principele Radu intenţiona să candideze la Preşedinţie, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Am fost invitată la Palatul Elisabeta, la un dineu format din câteva persoane, oameni de afaceri, susţinători şi noi, artiştii. Anul trecut Centenarul Regalității s-a sărbătorit la Sinaia, iar anul acesta, de 10 Mai, la Palatul Elisabeta. A fost extraordinar de frumos. Prima dată am întrebat reprezentantul Casei Regale și mi s-a explicat cum trebuie să intru, cum trebuie să mă adresez, cât trebuie să dureze întâlnirea. Nu poţi intra şi să începi să-ți povesteşti toată viaţa. Nu te „tragi de şireturi”. Este o etichetă impusă, iar eu am învăţat temeinic aceste lucruri. De exemplu: dacă te duci la Casa Regală, ca doamnă, să nu ai genunchii dezgoliţi sau să nu ai un decolteu expus. Anul acesta, la Ziua Regalităţii, a fost ţinută „garden party”, doamnele cu pălărie, iar bărbaţii în costum închis la culoare. Interesant acest tip de indicaţie de protocol, pentru că este ceva ce ar trebui să se extindă ca un regulament scris iniţial, după care asimilat de tot ceea ce ar trebui să însemne lumea bună sau protipendadă sau boemă. Să se extindă la toate tipurile de evenimente. Din păcate, la noi se traduce printr-un fel de tiranie a unora care se autointitulează cunoscători ai stilului, iar ei, de cele mai multe ori, în funcție de interese evidente, laudă în exces, jignesc sau demolează, după caz. Omul care stă acasă nu asistă la o lecție de bun-simț sau de stil, ci mai degrabă la o răfuială între grupuri şi găști.