de Carmen Ciripoiu
E delicat să vorbești despre Jeni Nicolau, pentru că numele său este sinonim cu bucuria. Cu harul de a readuce zâmbetul pe chipul oricui o privește. Și cine o descoperă pe Jenica, mereu tonică, observă că pofta sa de viață se ia precum o boală molipsitoare. Despre disciplină, rigoare, integritate morală, etică, noblețe şi ABC-ul profesiei de artist, în care „te dăruiești ca un Sisif și te simți uneori ca un demiurg”, aflaţi într-un interviu de suflet cu îndrăgita Jeni Nicolau.
„Culmea: nu am colindat cu sorcova, pentru că... îmi era rușine”
- Înainte de toate, vreau să vă propun un exercițiu imaginar. Să presupunem că vă întâlniți cu o persoană care nu a auzit de dumneavoastră și trebuie să îi explicați cine este cu adevărat Jeni Nicolau…
- M-am născut în Craiova, într-o familie de oameni modești, fiind al treilea copil. Am descoperit că am talent de timpuriu, încă din clasele primare, când recitam și interpretam cuplete la toate serbările școlare. În 1982, după moartea tatălui meu, stând la rând la lapte, așa cum era atunci, am văzut un anunț în ziar, în care se spunea că trupa de teatru Filothalia scotea la concurs locuri pentru tinerii actori. Am plecat la concurs cu laptele după mine! Acesta s-a stricat, eu am luat concursul, și de atunci m-am apucat serios de această profesie, pe care o iubesc la fel de mult cum îmi iubesc viața.
- Să facem un arc peste timp și să ne întoarcem în copilărie. Nu se cunosc prea multe lucruri despre această parte a vieții dumneavoastră. Cum a fost?
- Am avut o copilărie frumoasă și, în ciuda faptului că aparent sunt o persoană volubilă și energică, mică eram foarte timidă. Nu am colindat cu sorcova niciodată, pentru că îmi era rușine. Mai târziu, am prins curaj, de unde nu știu, și mi-am dorit să fiu în centrul atenției. Îmi amintesc cu nostalgie că într-un Ajun de Crăciun mama se pregătea să primească fini, nepoți, mulți musafiri. Când a terminat de tocat tot zarzavatul pentru salată, eu m-am gândit că ar fi bine s-o ajut și, fără să-i spun ce am de gând, am pasat totul cu mâinile, până am făcut un piure. Revăd parcă și acum fața disperată a mamei, care a pus din nou totul la fiert. În același an, când ne pregăteam de Revelion, am mâncat lacomă toată crema rămasă pe un castron, până am făcut indigestie. Am petrecut trecerea dintre ani la pat!
„O femeie puternică nu-și reprimă dreptul la sensibilitate”
- Care sunt oamenii care şi-au pus cel mai puternic amprenta asupra dumneavoastră?
- Cu siguranță că primii au fost părinții mei, apoi profesorul și regizorul Dorel Stoia, Dumnezeu să-l odihnească în pace, jurnalistul Florin Stama, Cosmin Alexandru Man. Am avut șansa de a lucra cu producători tv extraordinari, care mi-au marcat într-un mod pozitiv cariera artistică - și aici mă refer la Daniela Scoica, Amalia Carina, Greta Dan, Alina Penescu, Cristian Brancu, Oana Turcu.
- Care este principala trăsătură care vă definește ca femeie?
- Cred că sensibilitatea. Eu consider că a fi o femeie puternică nu-ţi reprimă dreptul la sensibilitate. Că verticalitatea noastră, a femeilor, nu presupune să îţi anulezi sentimentele doar ca să demonstrezi că eşti „tare”. Ba, din contră. Femeile pot fi de piatră mai ales atunci când sunt sensibile.
„Sunt mai mulți «artiști» pe metru pătrat decât au fost vreodată”
- Cum vedeţi schimbarea în lumea muzicii, de la începuturile carierei dumneavoastră şi până astăzi?
- În primul rând, eu sunt actor, și în show-urile mele sunt incluse și parodii muzicale, în care eu vorbesc pe muzică. Dar, având în vedere că fac parte din această lume a show-ului, am observat că sunt mai mulți „artiști” pe metru pătrat decât au fost vreodată. Talentul nu este suficient, trebuie să muncești mult și să-ți creezi culoarul care să te ducă la inima publicului.
- Dacă aţi face o retrospectivă a vieţii dumneavoastră, către ce perioadă aţi privi cu nostalgie?
- Cu siguranță aș privi cu nostalgie către începuturile mele artistice, în anul 1992, când eram colaborator permanent al Radio Oltenia Craiova, unde prezentam momente umoristice, care s-au bucurat de mare succes. În acea perioadă am înregistrat primul disc de vinil, urmând și alte casete, la Electrecord. De atunci am mai scos încă 25 de albume. Am avut șansa, încă de la începuturile mele, de a colabora cu mari artiști, precum Irina Loghin, Ion Dolănescu, Benone Sinulescu, Mirabela Dauer, Sofia Vicoveanca, Ștefan Bănică, Dem Rădulescu, Elena Cârstea, Puiu Călinescu, oameni care mi-au schimbat viața și de la care eu am învățat foarte multe. Am fost în America, Australia, Canada și am susţinut sute de spectacole în comunitățile românești, am văzut români râzând cu lacrimi, iar acest lucru mi-a dat putere să merg mai departe. Din 2005 am fost producător la Etno TV și prezentator al emisiunii „Cântă-mi, lăutare!”. Din dorința de a mă perfecționa, am absolvit Facultatea de Filosofie și Jurnalism. Tot în această perioadă am început să scriu și texte pentru soliștii de muzică populară, texte care au devenit șlagăre, și acest lucru m-a bucurat din tot sufletul. Am jucat în numeroase seriale de televiziune alături de Jull şi de îndrăgita interpretă de muzică de petrecere Lorenna.
„Dumnezeu m-a ajutat să trec toate obstacolele vieţii”
- Care sunt lucrurile elementare pe care credeți că un cântăreț trebuie să le înveţe şi să le respecte în această profesie?
- Un artist trebuie neapărat să-și respecte publicul și profesia cu sfințenie, să-și canalizeze toată energia pozitivă pentru a transmite prin momentele sale artistice stări de bine celor care-l urmăresc.
- Ați fost vreodată invidiată de colegii de breaslă?
- Cu siguranță, dar eu nu am invidiat pe nimeni, pentru că, spre deosebire de alții, m-am întâlnit cu succesul de foarte devreme, am mers în turnee în toată lumea, fiind primită de public cu dragoste și aplauze.
- Ce relație aveți cu Divinitatea?
- Îl caut pe Dumnezeu în fiecare clipă și, de câte ori Îl găsesc, mă străduiesc din răsputeri să-I fac pe plac. Îmi iubesc aproapele, îmi ajut semenii pe cât pot și îmi place să împrăștii iubire.
- Trebuie să vă mărturisesc că rar mi-a fost dat să întâlnesc o persoană atât de tonică așa cum sunteți dumneavoastră. De unde vine atâta bucurie de viață? Cum vă încărcați bateriile?
- Toată energia mea vine de la Dumnezeu, cu care zilnic mă întâlnesc în rugăciune și care m-a ajutat să trec peste toate problemele și obstacolele vieții. Bateriile mi le-am încărcat întotdeauna din iubirea oamenilor.
„L-am întâlnit pe soțul meu chiar la mine acasă! Venise la reparaţii...”
- Într-o emisiune tv ați declarat că, timp de 12 ani, ați ținut post, ca să reușiți să vă căsătoriți...
- Da, aşa este. L-am întâlnit pe soțul meu chiar la mine acasă! El are o firmă de construcții și eu am avut nevoie de un specialist pentru a reamenaja jumătate din casă. A venit, am bătut palma, s-a comportat ca un profesionist ce este și, după ce a terminat lucrarea, m-a invitat la o cafea. Am ieșit într-o seară, am vorbit, ne-am plăcut, apoi am tot ieșit timp de o lună, seară de seară și… m-a cerut de nevastă. Am spus „Da” și au trecut nouă ani. De atunci suntem de nedespărțit, în țară și în străinătate, mereu împreună. Suntem o echipă imbatabilă! Ne iubim la fel de mult ca în prima zi, poate mai mult, iar cu ajutorul lui Dumnezeu le facem pe toate.
- Care e cel mai frumos lucru pe care vi l-a spus soțul dumneavoastră?
- Soțul meu mi-a spus multe lucruri frumoase de-a lungul timpului, dar mi se pare incredibil atunci când îmi zice foarte des că sunt... unică.
„Am învățat să gătesc destul de târziu, după 35 de ani”
- Este în ADN-ul omului o bucată bună de ipocrizie?
- Nu știu dacă o bucată bună sau doar o bucățică, dar cred că fiecare dintre noi, la un moment dat în viață, a fost ipocrit.
- Sunteți o persoană vulnerabilă sau exact contrariul?
- Am și eu momente de vulnerabilitate, dar am deprins abilitatea să le ascund. Viața m-a învățat să rabd, să tac, dar niciodată să renunț. Sunt o persoană care nu râde din orice și, da, sunt pretențioasă. Am învățat să gătesc destul de târziu, după 35 de ani, și pot spune că îmi ies majoritatea mâncărurilor foarte bine. Îmi place să-mi petrec timpul alături de familie, am și momente în care sunt greu de suportat. De ce, nu știu, dar îmi revin repede.
„Hobby-ul meu: să cumpăr prosoape, lenjerii și șosete”
- De ce v-a fost cel mai teamă în viață?
- Mi-e teamă de boală. Am momente în care sunt ipohondră, dar tot Dumnezeu mă scapă de aceste temeri. Sunt un om echilibrat, nu fac excese.
- Ce nu vă puteți refuza niciodată?
- Hăinuțele și somnul nu mi le pot refuza niciodată. În plus, îmi place să cumpăr prosoape, lenjerii și șosete. În cei 25 de ani de umblat prin lume am cumpărat sute de perechi de șosete, pentru că sunt friguroasă. Și vara dorm cu șosete în picioare.
- Ce poate învăța o persoană din suferință, doamnă Nicolau?
- Suferința te învață să lași la o parte vanitatea, să înveți să-ți suporți durerea și să-ți frângi genunchii cu smerenie atunci când simți că nu mai poți. Mi s-au întâmplat în viață lucruri groaznice, dar peste toate am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu.
„Jenica face show oriunde - nunți, botezuri, divorțuri”
- Ce noutăți le pregătiți celor care vă iubesc?
- Am bucuria în suflet că va apărea pe piață un CD cu parodii muzicale, intitulat „Cura de slăbire”, sub semnătura Casei de producție „Big Man”. În ultima vreme am susținut foarte multe spectacole în Europa, la Madrid, Verona, Dublin, Londra. Mulțumesc din tot sufletul producătorilor tv cu care lucrez și care mă aduc în atenția publicului, mulțumesc oamenilor care mă iubesc și se bucură alături de mine. Jenica face show oriunde - nunți, botezuri, divorțuri, și la toate evenimentele importante din viața noastră.
- Se spune să avem grijă ce ne dorim, că s-ar putea să ni se întâmple. Ce vă doriţi?
- Îmi doresc din toată inima ca toți cei care mă iubesc să fie sănătoși, pentru ca eu să mă pot bucura de iubirea lor, iar ei să se bucure, la rândul lor, de tot ceea ce eu le dăruiesc.
- Un gând pentru cititorii revistei „Taifasuri”…
- Să fie sănătoși, să râdă cât mai des și să-și împlinească toate dorințele bune.
„M-am oprit la poarta unui admirator, care a plâns când m-a văzut“
- Care a fost cel mai impresionant gest venit din partea admiratorilor dumneavoastră?
- Eu mă bucur de multă dragoste din partea publicului și îi mulțumesc, dar cel mai impresionant gest făcut de fanii mei a fost când mergeam spre Târgu-Jiu la un eveniment. Atunci am postat pe Facebook și un admirator care lucra în străinătate m-a rugat să mă opresc în drumul meu într-o localitate, în fața casei sale, pentru a-i face o surpriză soției, care mă iubește foarte mult. În momentul în care m-a văzut la poartă, femeia a început să plângă. E vorba despre doamna Nicuța Nicolae Suciu.
„Merg mai departe, parodie după parodie, în uralele publicului“
- Pe lângă faptul că aveți o voce incredibilă, sunteți și o excepțională actriță de comedie. Ce rol vă este cel mai drag?
- Am foarte multe personaje pe care le iubesc și nu pot spune că este unul care îmi place mai mult. În fiecare dintre rolurile mele este o bucată din sufletul meu și pe fiecare dintre ele îl duc publicului cu mare bucurie. În 2016 a avut loc la Craiova un spectacol aniversar, 25 de ani de carieră, intitulat „Cui i-e frică de Jeni Nicolau?”, unde i-am avut invitați pe Irina Loghin, Raoul, Alesis, Mioara Velicu, Fănița Modoran, Marina Bucosu, Constantin Măgureanu, Lorenna și creatorul de modă Florin Burescu. Anul acesta a avut loc, tot la Craiova, la Casa Studenților, un alt spectacol. Trei lansări într-un singur spectacol: CD Jeni Nicolau, colecție de modă semnată Florin Burescu și un nou single Reyna Vox. Toate realizările mele au venit într-un moment în care nu mă mai așteptam, pentru că lumea s-a schimbat și preferințele oamenilor au fost altele în ultima perioadă. Dar, așa cum este firesc, grâul se cerne de neghină și, alături de soțul meu, care m-a susținut în totalitate, am găsit resurse să merg mai departe, să creez parodie după parodie. Parodiile „Constandine, Constandine”, „Rău mă dor ochii, mă dor”, „Bobârlica” mi-au adus un succes uriaş!
„Mă lupt cu kilogramele şi le iau la pumni“
- A fost o perioadă în viața dumneavoastră în care ați luptat cu kilogramele în plus. Cum ați câștigat lupta și cum vă mențineți?
- Da, am avut aproape 100 de kilograme și am scăpat de această corvoadă după ce am făcut sală și am ținut regim, fără pâine, dulciuri și carbohidrați. Mă lupt și acum cu kilogramele și le iau la pumni când le e lumea mai dragă. Mă abțin să mănânc seara, cu toate că mie îmi place rău papa. Sunt gurmandă! Ar trebui să mai scap de vreo zece kilograme. (Râde)