de Carmen Ciripoiu
Au apărut pe scenă simplu. Şi-au acordat câteva secunde instrumentele, apoi au stors din ele totul. De atunci au trecut 20 de ani, iar Fraţii Peşte au reuşit ce şi-au propus: să schimbe lumea. Despre ce înseamnă să iubeşti muzica mai mult decât pe tine însuţi veţi citi în reportajul de mai jos.
„Nu cântam pentru bani”
V-aţi întrebat vreodată cum e să cânţi ca şi cum mâine n-ar mai fi o altă zi? Cu tot sufletul, fiind cuprins de fiorul muzicii până în măduva oaselor? Ascultaţi măcar o melodie de-a Fraţilor Peşte şi veţi trăi acest sentiment din plin. Povestea lor este una fericită, fiind hărăziţi cu talent, noroc, succes... „La început eram doi. Eu şi Neluţ, vărul meu. Era în anul 1985. Doi ani mai târziu, la 4 septembrie 1987, am mers la prima nuntă. Trupa era formată din Florin Peşte, Neluţ Peşte, Ilie Peşte, Milian şi Costică. A fost ceva senzaţional. Atunci ne-am făcut şi iubite şi l-am pus pe Costică (n.r. - toboşarul trupei) să ne scrie bileţele de amor pentru ele. După o săptămână ne-am făcut de lucru prin Balş, ca să ne vedem gagicile. Pare greu de crezut pentru alţii, dar după prima nuntă, cinci ani n-am mai plecat din acea localitate! Doar ne mutam sculele de la o casă la alta, dar oamenii nu voiau să ne mai dea drumul. În 1988 a plecat din trupă Milian şi a venit Puiu Marian. În această formaţie am rămas până astăzi. Noi nu cântam pentru bani, ci din plăcerea de a face această extraordinară meserie, şi asta a contat cel mai mult. Nunţile la care eram invitaţi să cântăm ţineau câte trei-patru zile, iar când trebuia să plecăm acasă nu mai voiam. Imaginaţi-vă cum e să începi să cânţi joi şi să termini abia miercurea viitoare. Pe vremea aceea exista şi un respect nemaiîntâlnit pentru muzicanţi. Mi-amintesc că am dormit într-o noapte într-o cameră în care era strâns tot darul... saci de bani, nu glumă. Iar oamenii nu se fereau de noi şi aveau încredere. Cred că a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii noastre”, povesteşte Florin Peşte, liderul trupei. Acesta a fost începutul şi de atunci nu e lăutar sau muzicant care să nu fi fost fascinat de melodiile Fraţilor Peşte.
„Ascultam înregistrările celor de la Generic”
„În extrasezon, cum spuneam noi, când nu aveam nunţi, cântam la bal la Ştefăneşti (Argeş). N-aveam piese proprii, dar interpretam piesele lui Cătălin Crişan, Daniel Iordăchioaie, Gabriel Dorobanţu şi manelele celor de la Odeon. Erau atunci în oraş două trupe cărora li se făcea mare reclamă şi care aveau spectacol într-o comună apropiată, şi toată lumea mergea să le asculte. Ei bine, Dumnezeu a ţinut cu noi şi într-o zi au avut pană de curent. Lumea, dornică de distracţie, a venit să ne asculte pe noi. Şi la noi a rămas! Mi-amintesc că noi ascultam înregistrările din concerte ale celor de la Generic şi atunci mi-a încolţit dorinţa de a avea şi noi piesele noastre şi de-a apărea pe scenă. Atunci s-a născut prima noastră melodie, intitulată «Fata din tramvai», pe care am înregistrat-o pe un magnetofon. Au urmat apoi alte nouă piese şi aşa a luat fiinţă primul album al Fraţilor Peşte”.
„400 de lei a fost primul nostru profit din vânzarea de casete”
Fără nicio urmă de vedetism, oamenii aceştia au preţuit publicul şi i-au dăruit o muzică încărcată de emoţie, primind înapoi preţuire şi respect. Nu şi-au cultivat felul acesta de a fi, ci aşa s-au născut. Dumnezeu le-a dat această carismă şi le-a mai dat şi o mare dezinvoltură în creaţie. „După terminarea primului album ne-am dus la Piteşti, la târgul de maşini”, continuă entuziasmat Florin. „Primul tarabagiu ne-a dat cu «flit». Al doilea a primit caseta noastră şi ne-a dat alta în schimb. Al treilea însă s-a întâmplat să fie lăutar şi ne-a dat fiecăruia dintre noi câte 100 de lei. 400 de lei a fost primul nostru profit din vânzarea de casete. După trei săptămâni ne-am întors. De la doi kilometri depărtare se auzea muzica noastră. La scurt timp am avut un vis, în care cineva venea să ne ia la spectacole. Am ştiut că acesta e un semn. A doua zi eram la un bar, jucam biliard. Cineva m-a strigat spunându-mi că un bărbat, care a parcat o dubă pe care scria Teatrul «Alexandru Davila», vrea să discute cu mine. Era impresarul Alexandru Ciocârlan, cunoscut sub numele de Sucă. Mi-a lăsat un număr de telefon să-l sunăm şi să stabilim o întâlnire. Când le-am spus fraţilor mei, n-au vrut să mă creadă. Era absolut incredibil! Am plecat toţi la Piteşti, ne-am întâlnit cu Sucă, iar acesta ne-a propus să intrăm pe scenă sub numele de Super Generic. Mărturisesc că eu, dornic de afirmare, am acceptat, dar Vache, care era cel mai mare dintre noi, a spus «nu!». Ori apărem aşa cum ne ştie lumea, ca fraţii Peşte, ori renunţăm. Şi am intrat cu numele nostru real, care pe tot parcursul vieţii ne-a adus numai noroc”.
Spectacolul de debut, o explozie de fericire
După doar două săptămâni a avut loc primul spectacol, momentul în care Fraţii Peşte au împărţit spectatorilor sufletul lor. Bucată cu bucată. „Primul nostru spectacol a fost tot la Piteşti, în luna mai. Nu pot să spun ce emoţii am avut, pentru că nu mi-aş găsi cuvintele. Un singur panou cu afişul nostru pus în faţa Casei de Cultură a strâns sute de oameni. Am ţinut atunci cinci spectacole în trei zile! A fost uimitor! Vă daţi seama ce succes uriaş am avut dacă în loc de 3.000 de lei, suma pe care ne înţelesesem, am primit 6.000 de lei? Cu banii pe care-i câştigam puteam să ne luăm fiecare câte o maşină pe zi. Şi asta în condiţiile în care lumea ţinea în vitrină o cutie de cola, noi ne jucam cu baxurile. Când s-a ridicat cortina, mie nu-mi venea să cred că lumea aia toată a venit pentru noi. Locuri nu mai existau, nici măcar în picioare, iar sala ştia pe de rost toate melodiile noastre şi cântam împreună… Pe scenă, spectatorii puseseră zeci de casetofoane ca să ne înregistreze. La toate spectacolele noastre se întâmpla la fel. În timpul săptămânii aveam spectacole, iar sâmbăta şi duminica nunţi. Noi am stat mai mult împreună decât cu familiile. Am ţinut-o în ritmul acesta nu mai puţin de trei ani. La trei luni am scos un alt album cu hiturile «Cimitir cu multe cruci» şi «Laura». La un concert la Timişoara, oamenii au stins toate luminile şi sute de persoane au aprins brichetele. Trăiam un vis devenit realitate”.
La spectacolele Fraţilor Peşte, fanii erau dezlănţuiţi. Veniţi din toate oraşele ţării, tinerii, cot la cot cu persoane mature, chiuiau şi agitau pancarte, făcând eforturi mari ca să-i atingă măcar pentru o secundă pe cei care le deveniseră idoli. Venirea fraţilor Peşte nu însemna doar un concert, ci un eveniment, o fierbere pentru întregul oraş. Băieţii erau plini de nerv şi energie neconsumată. Nu se opreau niciodată pe perioada concertului, iar la microfoane nu se auzea niciun oftat. Laolaltă, cântăreţi şi spectatori simţeau acele clipe minunate, arătând lumii ce înseamnă să trăieşti pe acordurile unei muzici adevărate.
„Tot ce contează în viaţă e familia”
Dacă-i întrebi pe Fraţii Peşte despre prima lor iubire, vor spune că s-a întâmplat demult. Probabil în luna lui Cireşar, la orele amiezii, când soarele arzător te îndeamnă să mergi la umbră. O văpaie li s-a aprins în ochi şi s-au trezit luaţi de val. De atunci, jumătăţile lor le sunt alături la bine şi la rău. „Cel mai important lucru e să ai lângă tine o familie care-ţi înţelege meseria. A fost greu pentru noi din punctul acesta de vedere, dar am avut lângă noi femei care ne-au iubit. Şi asta a contat cel mai mult. Acum mă laud cu doi copii minunaţi, Andreea de 17 ani, care mănâncă muzică pe pâine, deşi nu-i place, şi Adrian, de 10 ani, campion la şah şi la matematică. Nu cred că mai contează altceva pe lume când ai asemenea copii! Puiu Marian are şi el o fată, frumoasă ca o prinţesă, Alina, de 18 ani… Ilie Peşte se mândreşte cu doi băieţi ca două flori, iar Neluţ este tatăl unui băiat de care este foarte mândru. Până la urmă, tot ce contează în viaţă e familia. Cu asta rămâi. Banii vin şi se duc, dar copiii sunt tot ce ai mai scump pe lume”, mărturiseşte Florin Peşte.
Dacă-l întrebi de sutele de fane care-i dădeau târcoale, Florin se ruşinează cumva şi pune ochii în pământ, înroşindu-se ca un flăcău: „Cred că nu le putem şti numărul. Recunosc că au fost atât de multe, dar eram necăsătorit atunci. Ce să vă spun? Stăteau la rând la autografe. Au fost atât de multe peripeţii cu fanele, că nu mi-ar ajunge o săptămână să vă povestesc”.
„Nunţile la care eram invitaţi să cântăm ţineau câte trei-patru zile, iar când trebuia să plecăm acasă nu mai voiam…”
Prieteni, cunoştinţe, muzicanţi, toţi recunosc la unison că fraţii Peşte sunt un fenomen, o forţă interpretativă deosebită şi o forţă creatoare ieşită din comun. „Am fost în spectacole şi cu Axinte, Adrian Ilinca sau fraţii Andronescu. Toată frumuseţea a ţinut însă până în 1993, când, probabil din cauza inflaţiei, concertele n-au mai mers. În 1999 am avut ultima nuntă, apoi m-am reprofilat pe studio. Acum vom scoate ultimul nostru album, cu 13 hituri. Şi cred că asta e tot, pentru că mă voi retrage din muzică. Cred că am un cuvânt de spus în altă parte”, încheie Florin Peşte, omul căruia nimic nu a putut să-i doboare dragostea pentru muzică, respectul pentru semenii săi, puterea de a crea un cântec.