de Luana Mare

Alina Eremia este protagonista unei poveşti de şi despre succes! Are numai 23 de ani, un palmares care cuprinde premii mai multe decât numărul de ani de viaţă, concerte în fiecare weekend şi fani în întreaga ţară, roluri principale în seriale de succes care au făcut ravagii printre adolescenţi, invitaţii la emisiuni, la concursuri, în jurii. În spatele artificiilor este, după cum spune chiar artista, multă muncă. De la primele ore ale dimineţii până noaptea târziu, fără vacanţe, fără nopţi în cluburi pentru distracţie. Chiar şi în copilărie, atunci când primul premiu a întrecut-o în dimensiuni şi a fost nevoie să-l târască pe scenă ca să-l poată lua acasă, repetiţiile asidue au reprezentat cheia succesului.

„Vacanţa mea a durat... câteva ore”

- Cum a fost până acum vara pentru tine?

- Vara asta a început în forţă, cu o mulţime de concerte prin ţară. Recunosc că abia aştept sezonul estival, fiindcă atunci mă plimb prin toată ţara şi mă întâlnesc cu fanii mei de peste tot, cu toţi prietenii mei. Mediul unde mă simt eu cel mai bine este, clar, pe scenă şi îmi place să interacţionez cu publicul. De acolo îmi iau energia pentru a face tot ceea ce plănuiesc în muzică. Deci vara asta a început cu multă muzică. Am petrecut vremea şi în studio, la albumul pe care-l voi lansa în toamnă, spre sfârşitul lunii septembrie - încă nu pot să vă divulg, este o surpriză plăcută. Vor fi câteva hituri, piese la care am lucrat în vara acesta şi colaborări frumoase, aşa că o să se vadă truda de peste vară.

- Ai fost în vacanţă?

- Sincer, nu prea am avut timp, am fost într-un city break la Atena, pentru două, trei zile, după care m-am întors la treabă. M-am bucurat de câteva ore pe litoralul românesc, dar atât mi-a permis programul. Voi pleca la finalul lunii august la Miami, unde voi sta o săptămână şi voi îmbina utilul cu plăcutul. Nu este o vacanţă, merg şi la treabă, dar mă voi bucura de acele zile, pe care le voi considera şi distracţie. Ţin de supersurpriza pe care o pregătesc pentru toamnă.

„Mi-am dorit enorm colaborarea cu Vunk”

- Ce ai lansat nou pe piaţa muzicală?

- La începutul verii am lansat piesa „Na, na, na!”, care a venit cu un aer mai fresh, a fost o schimbare muzicală. M-am regăsit foarte mult când am auzit-o prima oară. Acea latură pop, dance, cu influenţe reggae m-a bucurat enorm. Este o piesă în limba engleză şi care provoacă la dans. Am descoperit-o în studioul Kazeboo Music. Am ascultat mai multe şi am simţit că aceasta trebuie să fie a mea. Clipul a fost unul coregrafiat cap-coadă de Mădălin Far şi-i mulţumesc pentru coregrafie şi pentru faptul că a avut răbdare, chiar dacă am avut extrem de puţin timp la dispoziţie să învăţ coregrafia şi să o perfecţionez. Am avut un look deosebit, cel cu sclipici. A fost un clip regizat de Bogdan Păun şi de băieţii de la NDA Created, care au înţeles perfect maniera de a filma, pentru că atunci când filmezi un clip cu coregrafie este nevoie de o anumită mişcare a camerei, trebuie să surprinzi într-un anumit fel, să ai dinamică. Ei au reuşit să evidenţieze coregrafia foarte bine şi să o monteze exact aşa cum mi-am dorit. A urmat piesa „Îmbrăcaţi sau goi”, un featuring cu trupa Vunk. N-a fost prima interacţiune muzicală cu această trupă. Am cântat şi pe imnul lor, în 2014. Eu îi admir foarte mult şi-mi doream ca pe albumul meu să am o melodie cu ei. Clipul este retro, dar cu o imagine actuală, a fost regizat de Dan Petcan, cu o atmosferă de vară, la piscină, cu prietenii alături, este un clip foarte colorat, vesel, cu mesaj pozitiv, perfect pentru o vară călduroasă.

- Ai încercat să şi compui piese?

- M-am implicat foarte mult în procesul de creaţie, nu este prima oară. De exemplu, în „Vorbe pe dos”. Am scris linia melodică şi textul. La fel şi versurile pentru „A fost o nebunie” au fost scrise de mine. Nu este o premieră, dar mi-am dorit să mă concentrez şi să mă axez şi pe partea asta de creaţie, nu doar pe muzică şi pe cântat. Am vrut să-mi pun amprenta mai mult pe repertoriul meu. Sper să ajung la inimile oamenilor prin muzica mea.

- Ce-ţi doreşti în acest moment cel mai mult?

- De obicei, orice plan poate fi răsturnat de evenimente de care nu am habar. Las viaţa să mă surprindă în mod plăcut. Am un drum prestabilit şi ştiu în ce punct vreau să ajung, vreau să cuceresc şi piaţa internaţională şi am făcut deja demersuri în acest sens, am demarat lucrurile din punctul ăsta de vedere. Vreau ca publicul să mă cunoască prin melodiile mele, prin intermediul muzicii mele, iar mai departe ţine de neprevăzut şi asta face lucrurile mai interesante.

„A fost o nebunie“ este una dintre  ele mai apreciate melodii interpretate de Alina Eremia, cu 40 de milioane de vizualizări pe YouTube

„Sunt şi cel mai mare critic al meu, pentru că altfel nu cred că poţi să evoluezi“

- În ce fel te-a transformat succesul?

- Sunt o persoană cu picioarele pe pământ şi pot spune că nu m-a schimbat lumea asta, nici succesul. Nu mă îmbăt cu apă rece, în general. Îmi place să văd lucrurile aşa cum sunt și să am parte de sinceritate în jurul meu. Nu-mi plac cuvintele lăudăroase şi nici când cineva încearcă să mă ducă cu zăhărelul sau să-mi spună cuvinte doar pentru a mă simţi bine. Îmi place să mi se spună realitatea. Sunt şi cel mai mare critic al meu, pentru că altfel nu cred că poţi să evoluezi. Dacă nu vezi ce ai de îmbunătăţit, nu ai cum să crești!

„Secretul meu? Îmi place să trăiesc, să gestionez şi să transmit emoţii“

- Cum este o zi din viaţa ta?

- Nicio zi nu arată la fel cu celelalte. În fiecare este o nouă provocare şi așa nu am cum să mă plictisesc. Dacă într-o zi petrec timpul în studio, în altă zi sunt la shooting sau sunt pe drumuri spre concerte, aşa că nu am un program obişnuit. În timpul săptămânii merg la studio, unde se întâmplă magia. Sunt destul de matinală, mă trezesc la 8:00 dimineaţa, atunci sunt în picioare. Nu încep ziua cu sport, deşi mi-am propus să-mi schimb puţin rutina. Încep cu o cafea binevenită, pentru a mă pune în mişcare, pentru a mă dezmorţi, urmând ca, în timp ce o să mă uit pe reţelele de socializare, să mă pun la punct, să citesc comentariile.

- Ai timp să răspunzi la mesajele fanilor pe Facebook?

- Da, îmi place foarte mult să le răspund, pentru că ei sunt foarte activi şi-mi place să le dau un feedback, mai ales că scriu atât de frumos şi chiar îmi încep dimineaţa cu zâmbetul pe buze.

„Mă inspir din Beyoncé, Rihanna, Bruno Mars sau Dua Lipa”

- Ai timp şi pentru sport sau pentru relaxare?

- Depinde de ce am în ziua respectivă: ori shooting, ori interviu sau merg la sală, pentru că îmi place să mă menţin în formă, sunt şi o persoană foarte activă şi, cumva, organismul îmi cere să consum energia undeva, plus că mă simt foarte bine, am un tonus excelent după ce fac sport. Merg în sala de fitness şi îmi place din când în când să joc tenis, dar recunosc că n-am mai avut timp în ultima vreme, m-am focusat mult pe activitatea mea de antrenamente. Am un program bine stabilit şi într-o oră de sport reuşesc să fac totul. Deci… interviuri, shootinguri, sală, studio, îmi place să mă deconectez mergând cu prietenele la o cafea, mai povestim, recuperăm, seara îmi place să ascult muzică, să mă uit la prestaţii live pe YouTube, să ascult artiştii. Ador să fiu la punct cu tot ceea ce este nou pe piaţa muzicală. Am o listă foarte lungă, începând cu Beyoncé, Rihanna, Bruno Mars, Dua Lipa. Sunt o mulţime de artişti pe care-i urmăresc şi de unde mă inspir, până la urmă, pentru că trebuie să avem nişte repere, dar în acelaşi timp să ne păstrăm identitatea muzicală. Apoi vine seara, când îmi place să mă delectez cu o carte, cu o lectură bună. Acum citesc „Jurnalul unei fete cuminţi”, de Simone de Beauvoir, dar îmi place în acelaşi timp să nu-mi neglijez odihna. În cursul săptămânii mă culc după 12:00, dar până-n 1:00 noaptea. Mi-am reglat, cumva, ceasul biologic. Este nevoie de un program strict, pentru că weekend-urile sunt haotice în ceea ce priveşte orarul de somn.

„Redescopăr dragostea pentru pian”

- Mai ai şi ore de canto în cursul săptămânii?

- Da, în fiecare săptămână îmi rezerv două ore: o oră pentru canto, o oră pentru pian. Am reluat pianul. Am mângâiat acest instrument în copilărie şi am renunţat la a mai cânta vreo cinci, şase ani, dar mi-am redescoperit dragostea pentru pian şi încep, uşor, uşor, să-mi readuc aminte ce am învăţat. Am început în școala generală şi când am terminat clasa a VIII-a am finalizat şi școala de muzică. Am făcut şcoala generală în Buftea şi şcoala de muzică în Bucureşti. De atunci am şi încetat să mai cânt. Am lăsat deoparte pianul, dar m-am gândit să reiau.

- Cum a fost copilăria ta?

- Copilăria mea a fost una muzicală. Nu prea aveam timp de păpuşi, dar nici nu eram înnebunită să mă joc. Îmi plăcea foarte mult să cânt, să studiez şi mi-a plăcut lumea muzicii de mică. Asta mi-am dorit să fac. Nu renunţam de tot la joacă, aveam timp şi pentru asta, dar nu atât cât alţi copii. Mă distram cu prietenii, cu păpuşile, cu fratele meu. El este mai mic decât mine cu trei ani şi jumătate şi eram partenerul lui de joacă.

„Am fost un copil zgubilitic şi căruia îi plăcea să dea concerte pe prispa casei”

- Ce fel de copil erai?

- Am fost un copil zgubilitic. Trebuia să fac ceva tot timpul. Dădeam concerte pe prispa casei, tăiam bilete invitaţilor, bunici, rude. Îmi plăcea de atunci să fiu în atenţia lor. Iată că mă simt foarte bine pe scenă, în faţa oamenilor, cântându-le. Am făcut balet când eram pitică, pe la vârsta de

4 ani, timp de o jumătate de an, apoi m-am mutat la secţia de Muzică, pentru că îmi plăcea mult mai mult. Întotdeauna ajungeam la etajul superior, la sala de Canto. Îmi plăcea foarte mult ce se întâmpla acolo, felul în care cântau copiii, în care se pregăteau. La un moment dat, chiar am rămas aşa… surprinsă, uimită, în tocul uşii, până când m-a văzut doamna profesoară şi m-a invitat înăuntru şi de atunci n-a mai putut să scape de mine. N-am mai plecat de acolo. Atunci s-a terminat cu baletul şi a început cu muzica.

- La ce vârstă ai participat la primul concurs?

- Primul concurs a fost emisiunea „Abracadabra”, pe când aveam doar 4 ani şi jumătate. Am obţinut locul al III-lea şi ţin minte că am primit cadou o răţuşcă mai mare decât mine, pe care prezentatorul de pe vremea aceea m-a pus să o car, pentru că era o scenă amuzantă. Părinţii au fost nelipsiţi din activitatea mea muzicală. Au mers cu mine peste tot, m-au susţinut, şi-au dedicat din timpul lor pentru a merge cu mine la canto, la repetiţii, la cor, la pian, la emisiuni, la concursuri. În special tata se ocupa de traseele astea, Buftea-Bucureşti. Mama îşi lua liber atunci când trebuia să vină cu mine la concursuri.

„Nu mă regăseam la Facultatea de Ştiinţe Politice şi am schimbat-o cu actoria”

- Traseul artistic a fost dublat şi de studii în domeniu?

- Părinţii mei încă locuiesc la Buftea, eu m-am mutat de la vârsta de 14 ani la Bucureşti, pentru că am venit la liceu şi era mult mai simplu să pot să ţin pasul cu materiile. Am studiat la Liceul „George Coşbuc”, profil filologie-engleză, un liceu foarte bun. Apoi am aplicat prima oară la Facultatea de Ştiinţe Politice, la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Cu timpul mi-am dat seama că nu am ce căuta acolo şi că sunt făcută pentru actorie, dar pasiunea asta mi-am descoperit-o odată cu serialul „Pariu cu viaţa”. Acolo mi-am observat veleităţile pentru actorie. Aveam 19 ani când am aplicat la UNATC şi aveam deja un an şi jumătate de „Pariu cu viaţa”.

„Mama a fost cea care m-a înscris la castingul serialului «Pariu cu viaţa». Eram 800 la selecţie”

- Cum ai obţinut rolul din serialul „Pariu cu viaţa”?

- Pariu cu viaţa a început prin voinţa mamei. Ea m-a înscris la casting, pe ascuns, eu nefiind informată. A avut intuiţie. Am primit într-o zi un telefon să mă prezint la casting. Imediat am sunat-o pe mama, am întrebat-o ce a făcut.

- Cum se face că părinţii te ghidau către activităţi extraşcolare şi nu către învăţătură?

- Mama nu avea probleme din punctul ăsta de vedere, pentru că eu eram o elevă silitoare, nu trebuia să-mi spună să învăţ. Din contră, îmi spunea să mă mai relaxez şi să nu uit să mă destind şi să mă deconectez câteodată. Eu eram în extrema cealaltă. Mi-a spus că e foarte bine să încerc, că n-am nimic de pierdut, ba dimpotrivă, am de câştigat. Eu l-am luat pe „Nu” în braţe, pentru că îmi place să fac doar lucrurile la care mă pricep şi la momentul respectiv ştiam foarte bine să cânt, nicidecum să joc. M-am dus la casting. Aveam foarte mari emoţii, deşi eram obişnuită cu concursurile şi ştiam să gestionez emoţiile. Au fost impresionaţi de calităţile mele vocale şi n-au insistat foarte mult pe partea actoricească. Am trecut de primul casting, a doua etapă a fost mult mai lungă, mai exact a durat o săptămână, timp în care am făcut puţină pregătire cu regizorii de atunci, am făcut tot felul de scenete în doi. La momentul respectiv ţin minte că eram 800 de candidaţi pentru ca, la finalul săptămânii, să rămânem doar 20. A fost destul de acerbă competiţia şi destul de multe emoţii la mijloc, dar mi-am dat toată silinţa. Atunci am prins gustul pentru film, mi-am dat seama că-mi place şi că a fost o decizie foarte bună să vin. I-am mărturisit mamei, i-am dat dreptate. Şi de atunci a început toată nebunia şi fenomenul „Pariu cu viaţa” şi LaLa Band.

- S-au schimbat cariera, viaţa?

- Da. Atunci s-a schimbat la 180 de grade toată viaţa mea. A mai fost o transformare majoră, când am început cariera solo. Cred că am avut parte de un debut foarte frumos şi am învăţat enorm ce înseamnă profesionalism, seriozitate, muncă, faptul că fără multe ore în spate de practică nu ai cum să reuşeşti.

- Câte luni pe an se întâmpla asta?

- Aveam vacanţă, cred, o lună, două. Cam atât.

„Am un frate minunat. Să aibă grijă la anturaj”

- Ai un frate mai mic. Cum descrii relaţia cu el?

- În copilărie era o relaţie destul de bătăioasă cu Mircea. Fiind băiat, urmărea filme cu lupte şi voia să pună în practică tot. Când a crescut am început să avem mult mai multe subiecte în comun şi feelingul s-a schimbat. Am început să-i dau sfaturi în ceea ce privea şcoala, poveştile cu fetele şi atunci ne-am apropiat ca doi prieteni, nu numai ca frate şi soră. Îl susţin în tot ceea ce face, încerc să-i dau şi o direcţie muzicală, să-şi găsească propria lui identitate.

- Care a fost sfatul de suflet pe care i l-ai dat?

- I-am spus să nu-şi înăbuşe emoţiile, pentru că ele îl fac să fie aşa cum este, minunat, ele îl umanizează, apoi l-am mai sfătuit să facă ceea ce-i dictează inima, să trăiască experienţe, pentru că doar aşa capătă contur şi se transformă, se maturizează. În momentul în care te loveşti de întâmplări mai grele, te întăreşti. Şi atunci îţi clădeşti şi caracterul. I-am spus să aibă grijă în general la anturaj, i-am spus să aibă principiile lui în viaţă, să fie sănătoase, să le urmeze, să le păstreze.

„Am fost sfătuită să nu-mi pierd valorile într-o lume superficială”

- Care au fost sfaturile date ţie de părinţii tăi şi pe care le-ai păstrat cu sfinţenie?

- Mi-au spus că trebuie să am mare grijă să nu uit de unde am plecat, să muncesc în continuare şi să nu mă culc pe ureche în momentul în care obţin ceea ce îmi doresc. Să ştiu cine sunt şi să nu mă pierd în lumea asta care poate fi superficială. De asemenea, mama mi-a spus să nu uit că valorile adevărate întotdeauna durează în timp, rămân.

- Când a venit primul succes?

- Odată cu serialul „Pariu cu viaţa”. Aveam deja emisiuni la care participasem, concursuri, dar notorietatea adevărată a fost cu serialul. Până la vârsta de 15-16 ani am participat la concursuri în ţară şi în străinătate. Este un palmares mare. Am o vitrină cu trofee. Le păstrez la părinţi, acasă. În străinătate am fost în Malta, Belarus, Germania, Anglia, Egipt, Bulgaria, Croaţia, Moldova. Concursul care a fost ca o rampă de lansare pentru mine a fost „Eurovision Junior”, la care am participat la vârsta de 11 ani şi la care m-am clasat pe locul 5.

„Am învăţat să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am”

- Eşti o persoană credincioasă?

- Da, cred în Dumnezeu, ştiu că am un înger păzitor care m-a ghidat în viaţă şi ştiu că e acolo cineva care are grijă de mine şi mă ajută să trec peste greutăţi, să fiu o persoană mai bună.

- A fost o relaţie specială cu Dumnezeu din copilărie sau a venit în timp?

- Părinţii mei mi-au insuflat lucrul ăsta, suntem o familie de oameni credincioşi. Întotdeauna am învăţat să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am, pentru toate lucrurile frumoase, pentru toţi oamenii minunați din viaţa mea şi asta a rămas în timp. Ştiu că am făcut totul cu ajutorul lui Dumnezeu. În fiecare seară am câteva minute pentru a mă ruga.

- Există destin sau liber arbitru?

- Există ambele. Pentru că, până la urmă, noi ne influenţăm viitorul prin deciziile noastre. Dacă destinul nu este prietenos cu noi înseamnă că avem o lecţie de învăţat şi este bine să traversăm fără încrâncenare perioada respectivă, pentru că asta înseamnă maturizare, învăţare. Aveam nevoie de expe- rienţa respectivă.

„Au fost şi perioade critice în viaţa mea, nu este totul lapte şi miere”

- Ai avut perioade în care viaţa ţi-a dat lecţii dure?

- Au fost şi perioade critice în viaţa mea, nu este totul lapte şi miere. Au fost mai multe întâmplări care mi-au întărit caracterul, m-au construit, la fel ca şi momentele bune, toate m-au făcut omul care sunt astăzi.

- Cum este relaţia ta de iubire?

- Am o relaţie de doi ani buni, mă face extrem de fericită şi aduce echilibru. Petrecem mult timp împreună, comunicăm foarte bine şi sunt sentimente puternice între noi.

„Am o relaţie de iubire de doi ani buni, mă face extrem de fericită şi aduce echilibru. Petrecem mult timp împreună, comunicăm foarte bine şi sunt sentimente puternice între noi“

„Zahărul este nociv şi creează total dependenţă“

- Ţii regim special de hrană?

- Ţin mult cont de ceea ce mănânc, de un an şi jumătate mi-am schimbat complet stilul alimentar. Mănânc foarte sănătos. Am renunţat la tot ce înseamnă mâncăruri prăjite, consum foarte rar orez fiert sau paste, am renunțat la zahăr, pentru că este foarte nociv şi creează dependenţă şi l-am înlocuit cu îndulcitorul din ştevie. La carne nu am renunţat, dar n-o mănânc prăjită. Consum salate, legume, fructe, fără ulei, slabe în grăsimi. Mă simt bine aşa. Am luat decizia asta pentru că îmi doream să pierd în greutate. Acum m-am obişnuit aşa, mi-am creat un soi de rutină şi mă simt perfect în pielea mea.

„Facultatea de Teatru, o perioadă de dezvoltare personală intensivă“

- Cum a fost perioada facultăţii pentru tine?

- În perioada facultăţii reuşeam să pun în practică ceea ce repetam pe platourile de filmare, dar şi ce învăţam la cursuri. Apoi lista de lecturi pe care o primeşti este un alt factor care te transformă. La fel, exerciţiile pe care le făceam acolo, cel puţin cele din primul an de facultate, menite să ne pregătească pentru rolurile serioase ce aveau să urmeze. Dezvoltă atenţia distributivă, maniera de a gândi. Am făcut un fel de dezvoltare personală în primul an de facultate, ca apoi să apelăm treptat la opere celebre şi să luăm pasaje de acolo, să interpretăm, să ne transpunem. Plângi, râzi, te bucuri, suferi, trăieşti emoţii intense şi de toate felurile. Îţi contorsionezi sufletul şi mintea prin fel şi fel de trăiri. Intri într-un carusel de emoţii pe care trebuie să le stăpâneşti şi să le transmiţi împreună cu interlocutorul celor din faţa ta, iar dacă nu eşti bine pregătit, publicul simte asta şi îl pierzi. Îmi place să trăiesc, să gestionez şi să transmit emoţie.