de Claudia Stan
Lui Cupi i-a fost salvată viaţa
„Îmi face plăcere să vă povestesc câte ceva despre animăluţele care îmi aduc cea mai mare bucurie în viaţă, deocamdată. Am acasă o căţeluşă Pincher Metis ce a împlinit 7 ani, Agatha, un băieţel Pincher Australian, de 4 ani şi jumătate, Cupi, şi un pisic persan albastru, de 5 ani şi jumătate, Troţki. Agatha şi Troţki sunt la noi în casă încă de când erau foarte mici, dar Cupi a venit în casa noastră acum doi ani, în urma unui accident neplăcut: l-a muşcat foarte rău un câine mai mare şi, cum am fost de faţă, l-am luat repede şi l-am dus la spitalul veterinar, unde a fost salvat de medicul Cristina Fernoagă. Diagnosticul: triplă fractură de bazin, coloană sfărâmată la nivelul cozii şi plagă deschisă pe jumătate din abdomen. Cum stăpâna lui nu avea prea mult timp să-l îngrijească, am hotărât de comun acord să-l cresc eu şi să rămână al meu. Persanul Troţki a fost adus de soţul meu ca şi cadou de Anul Nou (Revelionul 2004), când eram plecată în America. L-am găsit acasă jucându-se cu căţeluşa Agatha”, ne povesteşte cu bucurie vedeta.
„E o plăcere să vezi un film împreună cu Agatha, Cupi şi Troţki”
„Cupi e un căţel adorabil şi plin de viaţă, care s-a învăţat foarte repede cu noua lui familie. Pisicul l-a înconjurat cu dragoste din prima seară şi a dormit cu el, pentru a-i prelua din dureri, iar căţeluşa plângea o dată cu el sau venea noaptea să mă trezească dacă el nu se simţea bine”, povesteşte emoţionată „mama” adoptivă. Cine nu a crescut un animal în copilărie sau mai târziu, la anii maturităţii, nu poate înţelege legătura ce se formează între stăpân şi simpaticul necuvântător. Dragostea necondiţionată şi bucuria pe care ţi le oferă sunt asemănătoare cu cele ale unui copil inocent. Împreună învaţă şi ajung să se cunoască mai bine decât o fac doi oameni într-o viaţă! Aşa este şi Monica atunci când vine vorba despre Agatha, Cupi şi Troţki: „Vorbesc cu ei ca şi cu oameni mari… ei înţeleg şi ascultă comenzile. Nu sunt genul de căţei care merg în două picioare, dar ştiu cum să se comporte în diferite situaţii. Comunicăm şi asta e cel mai important”. Deşi este foarte ocupată, Monica îşi face timp pentru ca micuţii să aibă parte de toată dragostea: „Îngrijirea propriu-zisă înseamnă jumătate de oră (mâncarea, apa, medicamentul, dacă e nevoie, şi cele trei ieşiri afară de câte zece minute). Fiindcă sunt câini friguroşi, alergarea se face prin casă, în interminabilele ore plăcute de joacă, iar restul… vine de la sine. Ce pot să spun? E o plăcere să vezi un film împreună cu animăluţele, care îşi schimbă pe rând locul de lângă tine, ca să fie mângâiate, masa la care participă, stând lângă scaun cu loialitate, bucuria cu care te întâmpină… etc. sau modul insistent cu care îţi oferă jucăria pentru a-ţi distrage atenţia şi a uita de toate celelalte probleme”.
„Animalele împrumută din personalitatea stăpânilor”
Chipul Monicăi se înseninează de îndată ce o întreb cum se comportă cei doi căţei şi pisicul în jocurile lor. „Ooo, da! Se dau la joacă toţi trei şi e o plăcere să vezi cum pisicul fuge ca să fie urmărit de căţei, apoi se urcă pe pervaz şi se uită la ei, atingându-i cu lăbuţa. Sau cum cei doi căţei iau câte o jucărie şi o plimbă de colo până colo, ţinându-o amândoi în gură. Ori cum căţelul o prinde de picioare pe căţeluşă ca să o împiedice atunci când ea sare să vină prima la mângâiat când sosim acasă. Când plecăm trebuie să le spunem «La revedere!», pentru că altfel latră după ce încuiem uşa, dar, dacă le spunem să aibă grijă unul de celălalt, îi responsabilizăm şi gata, nu mai latră!”. Curioasă să aflu dacă este adevărat că animalele de companie preiau din caracteristicile stăpânilor, ating şi acest subiect: „Sunt sigură de faptul că animalele împrumută din personalitatea stăpânilor. Cei mai mulţi spun că Agatha seamănă cu mine şi la comportament, şi la faţă, iar băieţelul a împrumutat ceva din Aurelian. Pisicul îşi păstrează personalitatea oricât de tare ne-ar iubi şi oricât de corect răspunde la comenzile pe care le fac căţeilor!”
Căţeii-spectatori
Ca în orice casă de artişti, Monica Davidescu şi Aurelian Temişan repetă pentru spectacole. Actriţa ne dezvăluie: „Noi suntem artişti şi repetăm mult acasă, aşa am făcut şi cu spectacolul «Chicago», iar căţeii se uitau la noi destul de uimiţi, pentru că nu înţelegeau de ce «ne certăm», de ce anumite tonuri nu le sunt familiare şi de ce repetăm aceleaşi vorbe. Erau bulversaţi. În rest, pot să le spun orice, ei înţeleg. Dacă îi spun căţeluşei «Tu trebuie să rămâi acasă, pentru că acum plec cu Cupi la doctor», ea se duce la locul ei, în coş, deşi mă vede pregătindu-mă să ies afară cu celălalt. Afară, iată un cuvânt miraculos, pe care, de câte ori îl aud, întorc capul într-o parte, ca şi cum ar întreba «mergem afară?! Dacă da, noi suntem pregătiţi!».
„Aş da legi extrem de dure”
Tot căutând în cufărul povestirilor sale, am întrebat-o ce lege ar da, în calitate de om al societăţii, mamă a trei „copilaşi” şi membră a unei fundaţii care salvează animalele. „Aş obliga toţi oamenii care stau la curţi să adopte unul gata sterilizat şi vaccinat, iar cei care au deja ar fi obligaţi să-i îngrijească mai bine. Pentru cei care tratează animalele cu brutalitate aş da nişte legi extrem de dure, care sigur nu ar conveni niciunui individ care ar îndrăzni să atace un animal fără apărare”, ne spune Monica, în ai cărei ochi se citeşte setea de dreptate.
„Am început campania de plasare a căţeluşilor”
Trecând de la povestiri amuzante ale celor trei năzdrăvani ai familiei Davidescu-Temişan, am ajuns la probleme serioase, abordate tot mai des de emisiunile de ştiri din România. Care să fi fost motivul pentru care Monica s-a dedicat cauzei animalelor fără adăpost? „Din antipatia multor altora. Văzând pe cei care aruncă cu pietre în câini sau pe cei care îşi asmut câinii antrenaţi special să-i atace pe cei fără stăpân şi fără apărare. Şi apoi, din milă. Nu pot să stau bine mersi în casă după ce am văzut că un suflet de căţel stă leşinat la uşa blocului. Mă duc să-i dau ceva de mâncare şi puţină apă. Acum, împreună cu alţi trei vecini din cartier am început campania de plasare a căţeluşilor existenţi în zona blocului în care locuiesc şi am plasat deja şapte, gata vaccinaţi şi deparazitaţi şi cu promisiunea de sterilizare la vârsta de 7 luni (mai am 13!). De asemenea, am demarat campania de sterilizare a căţelelor (în mod special) şi am sterilizat deja 16, ducându-le la Asociaţia Primăriei, unde se sterilizează, vaccinează şi cipează gratuit căţeii fără stăpân”, ne mărturiseşte Monica. „Nu pot spune că acum se mai urmează modelele pozitive, nici nu cred că exemplul meu îi poate mobiliza pe toţi iubitorii de câini să pună în maşină două căţele şi să le ducă acolo unde sunt îngrijite şi sterilizate timp de şapte sau nouă zile, după care să meargă să le ia şi să le aducă înapoi în locul în care s-au obişnuit, pentru că ştiu că nu va ţine. Povestesc totuşi aceste lucruri în speranţa că măcar câţiva să facă la fel ca mine. Marele câştig este că animalele fără stăpân nu se mai pot înmulţi şi suferi pe străzi”, încheie Monica Davidescu.
„Mulţi spun că Agatha seamănă cu mine şi la comportament, şi la faţă, iar băieţelul a împrumutat ceva din Aurelian. Pisicul îşi păstrează personalitatea oricât de tare ne-ar iubi”
Sterilizare gratuită. Bucureştenii care vor şi pot să ajute la sterilizarea animalelor fără stăpân din zona în care locuiesc sau lucrează le pot duce în Str. Th. Pallady nr. 262, sector 3, la Administraţia pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân. Pentru mai multe informaţii accesaţi pagina de internet sau puteţi suna la numărul de telefon 021/34.52.740.
- Pentru patrupede este ideală o masă pe zi care să conţină orez fiert cu morcov şi piept de pui, deoarece le fereşte de bolile digestive şi le întăreşte vederea;
- Când le daţi lapte, fierbeţi-l şi adăugaţi un strop de sare, pentru a nu face limbrici.