Main menu

header

de Claudia Stan

Născută într-un orăşel de provincie, cu nostalgii bacoviene, Monica Gabor a fost hărăzită de ursitoare să aibă o viaţă de prinţesă. Frumuseţea extraordinară, ochii mari şi limpezi, zâmbetul misterios, trăsăturile fine au făcut-o remarcată încă din anii adolescenţei, recunoaşterea venind o dată cu primirea titlului de Miss România, în 2006, pe când avea 19 ani. Dar cel care a cucerit-o definitiv şi care i-a pus lumea la picioare este acum soţul său, omul de afaceri Irinel Columbeanu. Cei doi s-au căsătorit în luna iulie 2006 şi au devenit, câteva luni mai târziu, părinţii unei fetiţe adorabile, Irina. În prezent, Monica este o femeie de afaceri prosperă, un manechin extrem de solicitat şi o mamă fericită. Picanteriile din viaţa sa au făcut deliciul presei, însă Moni, cum o alintă prietenii, ştie să ţină piept tuturor provocărilor şi să privească în ochii acuzatorilor cu demnitate.

„Croiam hăinuţe pentru păpuşi”
Considerată una dintre cele mai sexy românce, Monica a avut parte de o copilărie fericită, cu prietenii, jocuri şi boacăne. Chiar dacă valurile vieţii au îndreptat-o spre o lume cu totul diferită de ceea ce a cunoscut înainte, frumoasa băcăuancă nu a uitat niciodată de unde a plecat. Dimpotrivă! „Îmi amintesc cu drag de perioadele petrecute în casa din afara Bacăului, unde ne adunam toţi prietenii şi ne distram pe cinste. Îmi petreceam vacanţele de vară la bunici şi era minunat. Cum ar putea să fi fost altfel? Am trăit clipe extraordinare şi, ca orice copil, făceam o mulţime de trăsnăi. Ştiu că îmi plăcea să mă joc cu păpuşile, pe care le îmbrăcam cu haine de bebeluş sau mă avântam chiar eu să le croiesc rochiţe sau bluziţe şui. Abia aşteptam să plece mama de acasă!”, povesteşte râzând vedeta.

„Am simţit că sunt pe drumul cel bun!”
Modellingul este pasiunea ce a adus-o pe podiumuri importante din România şi din Italia, fiind preferata multor designeri de top care o vor „mireasa” lor. A pozat pentru numeroase reviste de modă, şi nu numai, a apărut în reclame tv, a fost şi va mai fi, cu siguranţă, imaginea unor firme de lenjerie intimă ş.a., are emisiunea sa de televiziune şi vrea să devină femeie de afaceri… Cariera de model a Monicăi Columbeanu este în plină ascensiune, iar contractele ce „curg” îi confirmă valoarea. „De pe la 12-13 ani mă tot întreaba lumea, chiar pe stradă, dacă mi-ar plăcea să devin manechin. Aşa am început să lucrez ca hostess, pe la vârsta de 14 ani, pentru că eram mai bine plătită decât aş fi fost în cazul prezentărilor de modă. Agenţia «Transilvania Fashion», prin directorul Monica Miko, m-a remarcat la un concert. S-a dovedit a fi cea mai serioasă colaborare pentru mine. Când am devenit Miss România am fost foarte fericită şi am simţit că sunt pe drumul cel bun!”, ne spune Monica despre începuturile sale în lumea modei.

„Iri se poartă excepţional cu mine”
În 2006, când l-a cunoscut pe Irinel Columbeanu, viaţa Monicăi a căpătat un alt curs… Nunta de vis de la Izvorani şi venirea pe lume a rodului iubirii celor doi, în ianuarie 2007, au fost momente emoţionante, trăite cu intensitate de tânăra femeie. La vârsta când alte fete mai copilăresc, Monica a preferat să îşi întemeieze o familie şi să îşi consolideze cariera. Un curaj ale cărui roade încă le culege!
Multe femei au invidiat-o şi se întreabă cum şi-a revenit atât de spectaculos după sarcină. Se pare că modelul nu a făcut nimic excepţional! „Ştiu că multă lume crede că nu m-am îngrăşat deloc pe parcursul sarcinii, dar nu este chiar aşa. Nu sunt singura care ştie cât m-am luptat după naştere cu nişte perechi de blugi ce pur şi simplu se încăpăţânau să nu intre pe mine. Atunci mi-am dat seama că eu chiar acumulasem câteva kilograme. În timpul sarcinii nu mă cântăream, de teamă să nu intru în panică sau în depresie. Iri s-a purtat cu mine excepţional, dar aşa este el mereu cu mine. Ar fi fost umilitor să mă trateze bine doar pentru că îi port copilul în pântece. Ca să dau kilogramele jos am făcut foarte mult sport, însă doar o lună. Când mi-am dat seama că arăt la fel ca înainte să rămân însărcinată, am renunţat la sport. Cred că a ajutat şi faptul că am alăptat-o pe Irina. Se spune că la fiecare litru de lapte matern se pierd 7.000 de calorii”, povesteşte vedeta.

„Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă pentru copilul meu perfect”
Mult mediatizata relaţie a soţilor Columbeanu nu a distrus armonia căsniciei lor, dar gura lumii e slobodă, aşa cum se zice în popor. „Îmi declara zilnic dragostea prin atenţia şi respectul cu care mă înconjura clipă de clipă. Ne-am bucurat enorm când am aflat că vom avea un copil. Suntem nişte norocoşi că ne-am întâlnit”, ne mărturiseşte vedeta. Topită după fetiţa sa, cum este şi firesc, Monica ne povesteşte zâmbind despre micuţa Irina: „Uneori se comportă exact cum o făceam eu când eram mică. De fapt şi acum sunt răsfăţată. E normal ca şi ea să fie alintată, dar acest lucru nu înseamnă nicidecum că nu este bine educată. Irina este cea mai mare realizare a mea, de departe. Este medicamentul pentru toate problemele. Ştiu că merită să merg mai departe în carieră, pentru ca ea să fie mândră de mine. Să nu fiu doar o femeie casnică, depresivă, total dependentă de soţul său. Să stau departe de Irina în timpul deplasărilor e o mare pierdere pentru mine, dar, din păcate, uneori nu le poţi avea pe toate în acelaşi timp. Îmi pare rău că nu pot să îi ofer deocamdată bucuria de a avea un frăţior sau o surioară, dar ştiu că mă va înţelege când va fi un pic mai mare. Îmi voi aminti întotdeauna clipa în care am ţinut-o pentru prima oară în braţe. Citisem foarte multe cărţi despre naştere şi eram pregătită spiritual să nu văd un copil roz şi frumos cum arăta în filme, ci acoperit de acea peliculă, vernix, uşor deformat de efortul travaliului, poate chiar să nu ia nota 10. Dar Irina a fost un copil superb din prima clipă şi ulterior foarte cuminte. Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă pentru copilul meu perfect. Cred că seamănă din ce în ce mai bine cu soacra mea. Acum îmi ia pantofii şi defilează cu ei prin casă, deşi i-am explicat că nu are voie, că i-ar putea deforma picioruşele. Se dă cu loţiunile mele de corp, se duce la toate animăluţele pe care le avem şi le dă ceai din sticluţa sa… şi multe altele. Îmi doresc ca Irina să fie fericită şi am să încerc să o îndrept pe calea cea bună, fără însă să-i impun propriile mele idealuri”.

„Suntem un cuplu cât se poate de normal”
Celebri, dar modeşti. Aşa pot fi caracterizaţi Monica şi Irinel. Reuşita lor în afaceri nu i-a schimbat cu nimic, cei doi având o căsnicie fericită. „Îmi plac călătoriile foarte mult. Îmi plac Parisul, Grecia, Dubai, Spania, România. Important este faptul că am alături de mine persoane dragi cu care să mă distrez foarte bine. Eu şi Iri suntem un cuplu cât se poate de normal. Avem o viaţă frumoasă”, ne mărturiseşte Moni. Din păcate, viaţa publică distruge prietenii. Vedeta a ştiut să-şi păstreze însă lângă ea oamenii care o iubesc cu adevărat: „Prietenia este armonia a două lucruri contrare, care sunt necesitatea şi libertatea. Prietenia nu înseamnă numai să faci ceva pentru cineva, ci să-ţi şi pese de acea persoană. Am păstrat legătura cu prietenii din copilărie, cei care mi-au fost alături tot timpul. Dar fetiţa mea, Irina, îmi dă toată energia şi bucuria de care am nevoie, iar Iri este galant, pedant şi sufletist. Îmi place că impune respect”.
Mă despart de Monica Columbeanu cu convingerea că faima nu a schimbat-o pe fata simplă din Bacău, care este astăzi cu mult mai rafinată şi mai conştientă de propria valoare. Drumul său este doar la început şi peste ani va fi mândră să arate că visurile sale au devenit realitate.

„Merită să merg mai departe în carieră, pentru ca Irina să fie mândră de mine, să nu fiu doar o femeie casnică, depresivă, total dependentă de soţul său”

„Îmi doresc ca Irina să fie fericită şi am să încerc să o îndrept pe calea cea bună, fără însă să-i impun propriile mele idealuri”

Adepta terapiilor naturiste

Monica are o frumuseţe naturală, care necesită prea puţină îngrijire, mai ales la cei numai 22 de ani ai săi. Invidiată de multe reprezentante ale sexului slab, ea apelează la terapii naturiste de înfrumuseţare, învăţate de la mama sa, dar şi la tratamente revoluţionare, de care se declară foarte mulţumită: „Sunt adepta terapiilor naturiste, dar şi a tehnicilor moderne. Ultimul tratament facial profesional pe care l-am făcut a fost în urmă cu aproximativ două luni, la un centru de înfrumuseţare din Bucureşti. A fost interesant, pentru că mi-au făcut un tratament revoluţionar, la care sigur voi mai apela”.

„Sper să am şansa să joc într-un film interesant”

Ambiţioasă să îşi construiască o carieră cât mai solidă, Monica ar fi tentată să îşi încerce norocul şi în cinematografie, aşa cum au făcut-o şi alte vedete internaţionale: „Sper să am şansa să joc într-un film interesant. Vreau ca fetiţa mea să fie mândră de mine! Încerc să absorb cât mai multe învăţăminte de la toate persoanele din anturajul meu, căci sunt înconjurată de oameni de calitate, de la care am ce învăţa. Totuşi, viaţa nu are sens închisă între limite şi voi încerca mereu să îmi extind orizonturile cunoaşterii”, se destăinuie Monica Columbeanu.